Meta Poeme

Subscribe

Actor, Autor, Spectator

May 12, 2010 By: Constantin Marghitoiu Category: Eseuri

Personalizare si libertate

 Putem spune ca trei sunt atitudinile fundamentale prin care omul isi construieste o identitate si o valorifica in scena realitatii, anume starile de autor, de actor si spectator. Evident fiinta umana este intodeuna o combinatie in procente diferite a acestor varietati, dar e interesant de discutat specificitatea fiecarei personalizari, continutul actiunilor si valorilor care le anima si motiveaza comportamental.

Din punct de vedere uman fiecare personalizare pe care o manifestam este o alegere libera, determinata de unicitatea afectiva si acumularea de cunostiinte, obiceiuri si sentimente, prin care dobindim un anume potential de interactie cu lumea si il exersam sistematic. Caracteristica de personalitate evaluanta este factorul esential care ne particularizeaza optional si ne plaseaza pe o traiectorie umana distincta, in spatiul alternativelor de individualizare.

Omul se crede liber in alegerea starilor afective pe care vrea sa le traiasca si inca la fel de liber in a le realiza prin actiune, dar problema surselor si dimensiunii efective a libertatii imaginate si partial realizate, nu va fi poate niciodata rezolvata.

 O mare parte din reprezentarile noastre anticipate asupra tipurilor de sentimente care cu necesitate insotesc o anume actiune sunt false, dar numai cei care isi ating scopurile identifica diferenta intre ce sperau sa traiasca si ce simt cu adevarat si corecteaza asteptarea de traire afectiva. In acelasi timp la evenimente sau actiuni echivalente oamenii par sa se comporte evaluant diferit, si poate aici e una din tainele individualizarii afectivitatii, in capacitatea noastra de a simti diferit in contexte similare, si de a valoriza diferit circumstante, si identitati comparabile. Varietatea valorizarilor intrece varietatea situatiilor, cu toate ca si acestea sunt de o deconcertanta diversitate, dar a afectiviza diferit evenimentele asemanatoare este taina prin care creatorul cu o minima cheltuiala de decoruri fenomenale si dinamici personale si sociale a creat maxima diversitate existentiala si maxima varietate sentimentala, alocind fiecarui om persoana lui si facindu-l sa se implice diferit de semenul sau, intr-o lume fenomenala similara structural cauzal.

Lumea pare mai bogata fenomenal decit este efectiv tocmai prin nelimitarea raspunsurilor afective  variabile cu individul si inca odata diverisficate de starea valorizanta momentana in care se gaseste fiecare subiect in situatii similare. Capacitatea umana de a privi vechiul ca nou autentic, este miracolul care improspateaza mereu lumea noastra si o face necesara, atractiva si valoroasa, capabila sa ofere mereu misterul si surpriza, sa ne implineasca asteptarile de fiinte unice, traind si experimentind fiecare o lume unica din propriul punct de vedere.

Doua credem ca sunt izvoarele diversitatii existentiale si anume actul creativ, generator de noutate existentiala, joc infinit cu fragmentele realului, combinabile intr-o nelimitare de relatii si efecte si actul consumator de creatie, metabolizant de noutate, prin care acumulam, valorizam si asumam creativitatea altora, legindu-ne afectiv de ceace este facut. Asumarea valoriznta de realitate transforma efectele jocului creatiei in lume obiectiva, imperativa si absoluta cauzal valoric, unde fiinta isi gaseste locul de expansiune senzorial conceptuala si sentimentala, unde pentru fiecare potentialitate-exprimare de afectivitate personala se gaseste o combinatie asamblari sau preluari de moduri creative, care ne unicizeaza si ne epuizeaza existential.

Creativitatea este multipla ea cuprinde actul cognitv de mod fenomenal natural si chiar social, organizind cauzal natura si actul cognitiv cultural, hedonic, primul demonteaza-monteaza si expliciteaza functional lumea substantei si energiei, al doilea exploreaza, reconstituie si cuantifica evaluant fiinta umana, inzestind-o cu diferite aptitudini de a circula prin sentimentele si inventivitatea creativa proprie sau a altora, deghizate in jocuri culturale.

Intr-o realitate coerenta cauzal actul de cunoastere de orice fel este in mod sistematic un act producator de eveniment nou si simultan un vector creativ dar si dezagregant, de personalizare, pentruca cunoasterea are sens si implinire cind se transforma din concept sau actiune individuala, in lume, atitudine si comportament colectiv, cu diverse zone de expansiune-utilizare a valorilor nou introduse. Simultan cu expandarea noului are loc resorbtia de-evaluanta a vechiului creat-valorizat-devalorizat, noul metabolizat si epuizat afectiv in citeva cicluri isi pierde potentialul de a activa si motiva individul si se transforma in conserva de variatate existentiala, desueta, depozitata pe raftul istoriei, acolo unde pastram toate personalizarile parcurse si depasite de uman, in traiectoria mereu improspatata a reumanizarilor noastre.

Distrugerea de personalizare prin parasirea potentialului incitator al unei particularitati creative culturale si asamblarea asumarea alteia, pare o actiune de recalibrare interactiva globala a indivizilor, transferati dintr-o lume cauzala in alta prin actul conceptual si dintr-o gama afectiva in alta prin reconfigurarea cimpului atractiv repusiv de noua realitate.

Schimbarea permanenta de gama afectiva are de regula aspect conflictual in fiecare sectiune prin trupul socio-valorizant global al unei macropersonalizari culturale, indivizii si grupurile isi refac cu ritmuri si in proportii diferite personalitatea valorizanta, imprumutind sau negind functii afective apartinind semenilor. Fluctuatia preluarilor, refuzurilor sau parasirilor de pachet afectiv, determina o respingere sau aderenta valorica continua la scara sociala, aici mari grupuri de subiecti isi argumenteaza, disputa si ofera permanent caracteristica propriei afectivitati, autentice, in opozitie cu lipsa de profunxime, coerenta sau maturitate afectiva a celor negati.

Confruntarea intre caracteristici afective si creative naste marii curenti creativi sociali, acestia agita mereu oceanul socio afectiv global generind brize sau furtuni valorizante, transformate uneori in conflicte minore sau ample, uneori generalizate, cu finaluri catastrofale, dar intodeuna cu reinventari de moduri de personalizare si creatie, generind alte variante de uman. Restabilirea parametrilor conceptual valorizanti in mereu alta lume cauzala este de fapt cea mai importanta insusire a noastra. A fi unam in acelasi interval fenomenal si afectiv, fara confruntare, fara raportare critic-valorizanta la propriul eu si la eurile semenilor, inseamna de fapt a nu fi uman in nici un fel, inseamna a te inchide intr-un ciclu instrumental, operational si afectiv generator de solutii existentiale unice si de evaluari absolute ale acestora. Fixarea in propria personalitate duce la ignorarea resurselor proprii de schimbare, la desconsiderarea dinamicii altora si stabilizeaza un automatism existential, in care nu exista persoana vie, constienta de sine si critica cu sine, ci dogma unicei personalizari necesare, absolute, atotcuprinzatoare, pozitie echivalenta cu lipsa personalizarii autoreflexiv-corective, capabila sa se constientizeze, analizeze si desprinda de fiecare din ipostazele sale.

Din moment ce oricare mod de individualizare deriva dintr-o anume particularizare a modurilor creatiei, a te fixa intr-un anume nivel al jocului si al umanului afectiv derivat din consecintele conceptuale si afective ale acestui nivel, inseamna a ingheta existential identificindu-te ireversibil cu ceva intermediar, local-semnificativ, partial si dependent. Suntem mereu circumstante momentane intr-un intreg existential-afectiv inevaluabil de vast, legat de totalitatea variantelor de joc creativ cu realitatea si de totalitatea infinita a efectelor si posibilitatilor valorizante, ascunse in dimensiunea personalitatii umanului.

In orice societate sanatoasa exista un echilibru instabil intre trecut, actual si viitor, intre cunoasterea acceptata si noile ipotezele de cunoastere actiune, care preseaza pentru a fi testate si preluate, iar lumea este o continua afirmare-negare de teorii si valori, reusitele si ratarile confruntindu-se sistematic pe un cimp valorizant microindividual sau societal.

Conflictul intre actiunea-valoarea curenta si propunerile de alta varianta actiune-atitudine, pentru atingerea acelorasi sau altor scopuri mai ample si ambitioase, aduce simultan si satisfactie si dezamagire, si servicii si frustrari. Echilibrul intre beneficiul si agresivitatea consecintelor unui act de cunoastere si unei tehnici de afectivizare a efectelor se rezolva prin alt act de cunoastere, el insusi producator de satisfactii si disfunctii, cerind mereu alta cunoastere duala, reparatoare si distrugatoare de nevoie, si asa mai departe. Lumea noastra e o lume a contrarietatii comportamentelor si valorizarilor, creatoare de rezolvari si noi probleme, orice am face aducind si multumire si neplaceri, si atingerea unui scop si eliberarea altui scop, conturarea altei limitari, depasirea oricarei situatii creaza simultan satisfactii si frustrari, intretinind atitudinile rezolutive intr-un ciclu creativ-afectivizant, permanent.

Oamenii sunt personalizari centrate pe anume sentimente, cunoasteri si tipuri de idealuri ale libertatii, dar majoritatea sunt consumatori de individualizari facute de semenii lor mai inventivi, primind si asumand variante de persoana, create in laboratoarele mintilor ingenioase. Intodeuna trebuie sa existe un echilibru subtil intre cantitatea de moduri de personalizare propusa si cea afectiv inteleasa si asumata valorizant, pentruca intr-o lume neechilibrata valorizator, unde exista prea multa oferta de uman afectiv si interactiv si prea putina asumare de uman diferentiat, actul creativ de orice nuanta nu isi manifesta potentialul formator de umanizari diverse, interconectate si in fapt nu se valorifica ca act meta-uman de creatie si parasire a umanului.

Cu toate posibilitatile fenomenale si sociale prin care ne formam si primim fructele unei libertati, exista in fiecare elaborare de libertate un simbure de incertitudine si nesiguranta a autenticitatii libertatii, pentruca realul si socialul ne strecoara insidios dar sistematic impresia propriei noastre dependente esentiale, de toti factorii naturali si sociali si inca de ceva de nedefinit, dar decisiv, in realizarea scopurilor propuse. Dar de ce anume si in ce proportie depindem in fiecare, in alegerile si afirmarile propriei asamblari de libertate e greu sau imposibil de precizat, astfel ca exista o neputinta principiala in trasarea chiar si conceptuala, a granitelor libertatilor pe care le proiectam si uneori infaptuim.

Intr-o realitate socializata in care coexista si se conditioneaza reciproc miliarde de indivizi, libertatea autentica de a te imagina cumva ca persoana autonoma, capabila sa isi atinga numai prin resursele inventive proprii scopul, dobindind ce vrei numai cu propriile actiuni, e imposibila fenomenal cauzal. Intr-o natura unificata prin legi generalizate, libertatile individuale, de regula izolate, ignorante cauzal si contrariante, se traduc doar prin serii nesfirsite de conflicte intre priorizari si inhibari de optiuni-evenimente, majoritatea incorect proiectate fenomenal sau evaluant social.

Neintelegind dinamica lumii nu construim agregate interactive coerente cauzal si le reparam continuu pe cele proiectate, invatind sistematic ce este si ce nu este permis in lumea fenomenala, intelegind tot mai profund fundamentele posibilitatii cauzale, curentii de opinie si directiile potrivite de actiune in social. Coroborarea intre legea fenomenala si tendinta social valorizanta asambleaza moduri mereu optimizate de individualizari care isi formuleaza si infaptuiesc libertatile, corelindu-le cu alte libertati.

Libertatea absoluta este imposibila principial, ea presupune completa autonomie existentiala, dar in interiorul ei spatiul social conditionat multicauzal se dizolva, indivizii isi pierd propria identitate-diferentiere, de fiinte simultan rationale si irationale, trecind de la o rationalitate si o anume vectorizare interactiv cauzala, la o alta rationalitate si o lume noua, mai ampla functional.

O libertate globala si permanenta, fata intervale de nonlibertati si rezolvari lor prin gindire, fara eroare si invatare este un automatism perfect, fara surprize, fara temporalitate, fara instabilitatea savuroasa ori detestata a prezentului si incertitudinile viitorului.

Libertatea in creatie e imposibila din moment ca nu numai noi ci mai ales ceilalti sunt de fapt scopul eforturilor personale, actul de imaginare are ca scop subtil, atit schimbarea noastra cit si a celor cu care convietuim, aducindu-i mai aproape de acordul afectiv cu ceace suntem sau dorim sa fim.

Acordul afectiv cu semenii pare a fi tinta oricarei individualizari, astfel se amelioreaza si aplatizeaza curba surprizelor neplacute ale realului si se conserva personalitatea cu toate obiceiurile ei.

Creativitatea personala poate fi privita dual fie ca sursa magica a oricarei libertati fie ca o rafinata capcana pe care spiritul nostru o intinde semenilor nostri invitindu-i sa fie mai putin ei insisi si mai mult noi insine. A crea modele culturale insemna a extinde dar si a restinge cumva aria libertatii exprimarilor operationale si afective alternative, incontrolabile, a inchide eurile intr-un receptacul valorizant dependent de noi, a carui cheie o posedam, situindu-ne in focarul personalizarii celorlalti. Cind umanul depinde de uman, umanul dependent este atit de liber in principiu, pe cat este umanul suveran, care il conditioneaza si atit de neliber pe cit de neliber prin limitare creativa, este acelasi factor macrodecizional, cel care a trasat frontiera libertatilor celorlalti. Evident in lumea noastra cel care decide libertatile ia partea leului din dimensiunea ofertelor, cita este disponibila la un moment istoric dat si lasa celor controlati mai putin, in functie de calitatea propriei etici a libertatii. A fi liberi imperativ printr-o singura perspectiva afectiva si creativa, insemna a transforma o unica ideie de liberalizare de sine, nelibera prin insasi unicitatea ei nonverificabila prin raportare, in moduri echivalente de libertate, distibuite unor individualitati diferite, inseamna a bloca inventititatea umana, a bloca creatia si propunerile de alte euri, de euri noi care sunt esenta libertatii. Oferind libertatile proprii semenilor, ca jocuri sociale atractive, doar pentru a imblinzi, lipsi de vigoare si agresivitate innoitoare de sine, alte libertati, implica frica de autentica libertate care ni se ofera prin experiment si invatare, consecinta fiind izolarea de acei ‘noi insine care putem fi’ in variante imprevizibile, dificile dar fructuoase.

Protejarea ‘sinelui de catre sine’ este doar refuzul nostru de a experimenta alte euri, incercind transformarea tuturor intr-un ‘eu insumi stabil’ fara surprize, suficient siesi si autonom, dar in esenta inflexibil, inadaptabil si dependent, incapabil de autentica intelegere, schimbare-parasire de sine, din interior.

 Intr-o realitate in care ne dorim o unica si suverana libertate absoluta inchisa intr-o entitate inconjurata de diversitati previzibile, create de noi, conceptul de libertate personala dispare, pentruca dispare insasi persoana ca factor producator, comunicant si negociant de personalizari alternative, cu stari optionale in competitie, opuse sau aliniate dinamic altor personalizari particulare. Personalizarea este numai o sectiune operanta locala, creativa de euri sincronizate istoric, printre multe altele, hranite de corpul social momentan, care ne initiaza existential, conceptual si afectiv, daruindu-ne identitati, confruntindu-ne cu defectele lor si obligindu-ne sa le parasim si sa cautam altele, mai potrivite cu lumile noi si noile reguli cauzale, care definesc traiectoria umanului prin spatiul cunoasterii.

Fiecare invata sa fie liber de la semenii sai, nici un om nu poate inventa un continut complet nou al sensului libertatii, toate decurg din primirea, combinarea, valorificarea ori refuzul altor libertati, jocul cu existentele ameliorind perspectivele personale.

Suntem fiinte creative si sistematic ne propunem noi scopuri si noi tipuri de actiuni, de idei asupra realizarii actiunilor si de valori atasate structurii si rezultatelor actiunilor. Creativitatea umana schimba continuu corpul social, ii modifica metabolismul informational si afectiv, ii modifica tehnologia secreta a procesarii resurselor ideatice prin care macro corpul sociodinamic, liber si neliber, isi personalizeaza organele individ, adica subiectii umani, daruindu-le mereu alte strategii informationale, prin legi fenomenale si morale, concepte si tehnologii, prin noi rezolvari ale nevoilor si alte perspective valorizante, legate de roadele creativitatii comune.

Despre sursa si dimensiunea libertatii atit ca ideie cit si ca mod de viata au fost scrise multe pagini, s-au propus si argumentat numeroase puncte de vedere, de la posibilitatea principiala a proiectarii si infaptuirii libertatii absolute, pina la eterna limitare existentiala, conditionata cauzal de pra multi factori naturali si sociali, pentru a posibila chiar si numai in imaginar. Suntem atit de liberi in concept si potentialitate cit invatam dela altii si dela noi insine sa ne dorim sa argumentam ca putem fi, dar suntem atit de liberi efectiv, cita libertate invatam sa ne acordam si atribuim celorlalti, in interiorul celei mai necesare si permanente dependente intre toate libertatile, inlantuite impreuna si capabile sa se elibereze reciproc.

Libertatea are principial doua ipostaze fundamentale de asamblare, una izvorind in totalitate din subiect, posesorul unor mecanisme informationale proprii, unice functional, creatoare de idealuri de libertate, si a doua bazata pe functionarea generatorului social de libertati conditionate, aceasta trimitind catre fiecare subiect cite o caracteristica a libertatii individuale, suprapusa peste o supra libertate-conditionare comuna, cu care putem coopera, negocia sau ne putem confrunta, unde ne izolam propria dimensiuni a libertatii impreuna cu factorii mediatici stimulanti sau inhibanti ai realizarii ei efective. Din pacate nu putem argumenta daca suntem esential liberi prin noi insine sau prin ceilalti, dar e plauzibila o mixare a celor doua variante, fiecare alegere si asumare de libertate derivind din cita cunoastere despre ce este libertatea si ce este necesitatea dependentei, posedam.

 Variantele personalizarii

 Autorul

 Putem trasa la modul ideal trei tipuri de subiectivitate pura, niciodata intilnite ca atare in lumea umana, dar compunind in diferite proportii fiecare individ si definind prin proportia tipurilor ideale traiectoria functionala si afectiva a fiecarei entitati.

 Pentru claritate definim trei categorii existentiale distincte, fiecare cu cite o caracteristica creativa de libertate si fiecare cu cite o anume particularitate conceptual valorizanta, derivata din ponderea personalizarii sale.

Principalul tip uman consideram ca este autorul, creatorul proiectelor de lume, de libertate si de specificitate existentiala in lume, celelalte tipuri dependente de primul sunt actorul, cel care obiectiveaza, existentiaza in lume nemijlocita, proiectele de realitate ale autorilor, si spectatorul, cel care elibereaza jocul asumarii eurilor imprumutind, consumind, aruncind si reluind variantele de personalizare imaginate de autori, si realizate ca lumii efective, dar inactivate valoric, de actori.

Autorul la modul ideal este creatorul de lume si de libertate in lume.

El stabileste tipurile de individualizari umane care o alcatuiesc, particularitatile lor afective si intelective, specificitatea conflictelor fiecarei personalizari, el asambleaza traiectoria local cauzala a fiecaruia, evenimentele fiecarei specificitati si parti de existenta, ce invata sau nu poate invata fiecare personalizare in lumea care i-a fost daruita, in care se exprima printr-o gama intelectiva si afectiva deasemeni dartuita de autor.

A crea o lume constienta de sine este o actiune de extrema subtilitate, pentruca ea presupune constructia si functionarea unor vectori atractori abstracti, fundamentali, care prin interactiune elibereaza niveluri de energii si moduri conceptuale, cu potentiale transformante specifice, subordonate unor personalizari ierarhizate. Fiecare personalizare primeste coordonatoarea unor energii si planuri fenomenale, fiecare platou fenomenal avind un potential de asamblare, identificare si control de eveniment local si de autosituare prin individualizare constienta, in interiorul si in granitele fiecarei serii de evenimente  si fiecarui act de control alocat. Auto-situarea in propria realitate a creatorilor de veniment, este proprietatea caracteristica in lumea creata, ea este constienta partiala de sine, dependenta de dimensinea cauzala a controlului realitatii, compozitia evenimentelor eliberate si de consecintele lor, de rangul lor operational, rangul conditionarilor interactive definind niveluri de cauzalitate locala si generala si eliberind cunoasterea catre subiectii spectatori, din lumea autorului. Daca dependentele afective si operante leaga in retele interactive subiectii, cauzalitatea capata aspect socializat si se reflecta in multiplicarea intervalelor de constientizare dependenta de alta constientizare, care se cuprind unele pe altele, dezvoltind multi-constientizari de sine si de altii, ele insele constientizate in altele, iar relatia subiectilor cu semenii se defineste prin lanturi de constientizari conectate, exprimabile ca actiunii asumate, in cooperare sau confruntare.

Putem presupune ca autorul eliberareaza moduri de realitate, definite prin moduri atractoriale, energii, directii de optionare si orientare evenimentelor, moduri de control a acestora, care definesc dinamica unei triple realitati, creata si evaluata diferit, de autor, actor, sau spectator.

Autorul stabileste potentialele atractoriale primare, combinatiile intre ele, variantele  de afectivitati individualizate devin nucleele libertatilor actorilor si spectatorilor, dar el nu este in principiu inchis afectiv in lumea pe care o creaza, in sensul ca el valorizeaza numai actul de geneza al lumii, nu multimea valorizarilor evenimentelor din interior, prin afectivitatea actorilor si mai ales a spectatorilor.

Multimea starilor afective este o masura din interiorul unei lumi a ‘valorii ei’, valoarea unei lumi se bazeaza pe un imperativ al actiunii, al intelegerii actiunii, pe fundamentarea unei personalizari constiente asumind actiunea si intelegerea ei, pe gradul de constientizare alocat asumarii acestei personalizari.

Starea existentiala a autorului este cea mai subtila si mai greu de justificat, pentruca el face lumea dar nu este legat de pasiunile determinate de valori, alocate personajelor create, el nu este legat afectiv de oferta lumile create, dar el nu poate nici exista fara actiunea creativa prin care le elibereaza.

Conditia existentei actorului este starea sa de creatie a unei lumi, valoarea pentru el consta in actul de creatie care il exprima si motiveaza existential.

Din perspectiva autorului a crea lumi inseamna a crea si lega libertati, inseamna a dezvolta existente libere in interior si nelibere in manifestare, libere ideatic si nelibere cauzal, libere in geneza obstacolelor si limitate in posibilitatea depasirii lor.

Libertatea autorului provine din geneza altor libertati si definirea cailor de rezolvare a lor, din transportul individualizarilor spectatorilor din lumea necesitatii si intimplarii, in lumea deciziei personale, a formei si directiei cauzalitatii.

 Spectatorul

 Lumea este creata pentru spectator, el este scopul autorului, pentruca modul in care spectatorul primeste, traieste si valorizeaza lumea autorului este scopul si putem spune sursa de stari afective ale acestuia. Autorul nu se bucura de elementele atractoriale ale lumii create, de acestea se bucura sau se ingrozeste spectatorul, el se bucura sau intristeaza de bucuriile sau esecurile existentiale ale spectatorului, de masura in care acesta este amagit si cucerit de lumea propusa, sau de nepasarea si dezinteresul cu care o primeste, de lipsa de reactie afectiva, de nefixarea lui in seria lanturilor de actiune si simtire care I se propun. Orice lume are un set de personaje rationalizate si afectivizate diferit, acestea au individualizari si scopuri precizate treptat, si prin ele fiecare isi da masura personalizarii negativa sau valoros umana, plina de altruism, generozitate si implicare dezinteresata fata de personajele cu care interactioneaza. Spectatorul este o entitate pre-personalizata, cu o anume experienta de viata, capatata prin participarea la dinamica realitatii pure si la alte spetacole propuse anterior de autor. Cunoasterea si sensibilitatea sa de individ il polarizeaza afectiv si interactiv, facindu-l apt sa participe inteligent si diferentiat sentimental la orice lume spectacol, cuprinzind traiectoriile existentiale ale personajelor, sa se confunde cu unele si sa urasca, dispretuiasca sau pur si simplu nege valoric, altele, conform caracteristicii pre-afective si intelective pe care o poseda.

Intrarea in fiecare lume spectacol are scopul sa modifice partial dar ireversibil personalitatea spectatorului, parcurgerea unui ciclu complet de lumi regizate absorbind si redimensionind complet pre-individualitatea lui, desprinzindu-l fara revenire de lumea realitatii ‘inchizindu-l-eliberindu-l complet’ in lumea ofertelor de personaj.

Daca continutul lumii create are vectori atractivi si repulsivi plauzibili pentru spectatori, ei vor fi preluati diferit de pre-personalizarile implicate si asumate-traite tridimensional si temporal, iar pentru autor seria imprevizibilitatilor ideatice si afective prin care trec spectatorii intrati in multiplicitatea sinelui sau este sursa spectacolului sau, ca si cind lumea inventata de el dar reinventata prin surpriza traita si asumata de spectatori ar elibera inca o lume, cea a imprevizibilitatii intensitatii asumarilor lumii sale, o lume necunoscuta lui, ale carei nuante afective spontane il intereseaza si incinta. Cumva prin patrunderea spectatorului in piesa lume, spectacolul se muta de pe scena unde desfasurarea este perfect cunoscuta si neinteresanta pentru autor, in multi scenarizarea  impredictibila a totalitatii unificate a spectatorilor, aici se recreaza intr-un mod inedit si autonom de sine si de asteptarile sale, propria lui lume. Noutatea si surprinderea pentru autor stau in autonomizarea spectacolului sau si de sine si de actori, spectacol care se multiplica si isi extrage radacinile desfasurarii din energia intentionala si senzitiva autentica a participantilor, cu preferintele si respingerile lor specifice pentru personajele propuse. Modul in care rolurile de indivizi sunt acceptate si preluate- traite, sau negate, privite ca neinteresante, banale, desuete, simple afectiv, incoerente, prea violente, naïve, ignorante, stupide, elementare, supraincarcate, insuficient de rafinate si convingatoare, fara micile si obligatoriile perversitati si nuante de bine si rau, care definesc lumea cauzala, este izvorul din care isi extrage afectivitate autorul si actorul.

Jocul spectatorilor ca preluatori sau respingatori spontani de valorizari si sentimente propuse de autor, si nu jocul actorilor care ii interpreteaza piesa cum vrea el, il intereseaza pe autor, pentruca fiecare spectator este potential un actor ignorant dar disponibil, de maxima improvizatie, un crtic si un un mediu personalizant nelimitat, spontan si neindeminatic, cunoscator si reflexiv, primitiv sau pretentios, care primeste ori refuza rolul sau rolurile, pe masura ce se desfasoara. Imprevizibilitatea inchegarii noii personalizari a spectatorului, ca asumator valorizator de individualitati propuse, face ca parcurgerea-recreerea lumii autorului prin spectator sa fie si interesanta, neanticipabila, plina de trairi si informatii vitale autorului. Spectatorul patrunde in miezul motoarelor afective, intelective si interactive ale eroilor, partial ori in totalitate, sincron ideatic sau in opozitie, predefinit sau fara rezerve de personalizare, desprins ori confundat cu intriga si rolurile, iar daca constructiile de personalizari devin tot mai plauzibile si imprevizibile, intrarea spectatorului in dimensiunea personajelor se face accelerat, incontrolabil, am putea spune pasionat, si intensiv afectiv.

Spectacolul creat de spectatori este necesarmente nou pentru autor, este spectacolul pe care si-l doreste si pe care il traieste el, pentruca asumarea fara rezerva si fara agresivitate critica, a lumilor sale ii da masura proproiei creativitati, anume capacitatea de aprinde si pastra in plasa existentelor fictive, probabile, existentele reale, cu propria lor rezistenta la schimbare, cu o experienta de viata si impotrivire la alta personalizare, cu inertie valorizanta si intelectiva, la alte euri si lumi propuse.

Rolul autorului este sa capteze personalizarile spectatorilor si sa le deplaseze pe toate din lumile lor in lumea lui, aneantizind lumile reale si inlocuindu-le cu lumea lui ireala dar imperioasa, imposibila dar plauzibila, noncauzala dar necesara, atunci cind lumea reala devine din diverse motive insuficienta spectatorului.

Inchiderea spectatorilor in lumile autorilor le daruie acestora un fel de magica putere a prinderii spiritelor vii, reale si initial autonome ale spectatorilor, in plasa irealitatii silentioase si ingenioase a lumii create, aici specatorul primeste fara sa se straduiasca, pierde fara sa ofere, cunoaste fara sa caute, manipuleaza atunci cind este manipulat, si devine puternic raminind la fel de slab precum era.

Autorul deasemeni cucereste spectatorul fara lupta, convinge fara argumente, schimba imprevizibilul pe previzibil, stapineste fara a cunoaste pe cel stapinit, devine o multitudine afectiva raminind izolat si insensibil, isi multiplica dorintele raminind fara dorinte, supune la vointa lui fara manifestarea expresa a vointei sale, creaza ceva si rezulta alta creatie, straina si familiara spiritului sau.

 Lumea reala de care se desprinde si autorul si spectatorul este o lume in care nu esista rol predeterminat, complet cunoscut de cineva, iar viata este o constructie fara proiect, dar necesara, o traiectorie interactiva si afectiva unica, impletind serii de stari naturale, initiate de realitate pentru ea insasi, nu pentru individualitatile pe care forta legilor ei le naste, dezvolta si distruge, le propulseaza haotic si predictiv prin meandrele spactacolului natural.

Captarea personalizarilor spectatorilor de catre autor prin legarea lor completa si ireversibila in plasa afectivitatii lumiilor sale, fara simbure cauzal autonom, fara resurse de fenomenalitate independenta de subiect, gratuita, cauzala, intimplatoare, permite autorului sa se autoconditioneze pe sine, sa scape el insusi de angoasa imprevizibilitatii opresive a lumii reale in care este, sa se deplaseze ireversibil impreuna cu spectatorii in lumile lui fictive, sa echivaleze realitatea cu iluzia si cauzalitatea naturala cu vointa lui coordonatoare de eveniment.

Odata ce spectatorul este complet captat, cucerit si devorat de spectacol, si el si autorul se retrag din real si din propria personalizare naturala, iar realitatea lui fluctuanta, noncognoscibila, temporala dispare, nemaifiind posedata-valorizata de cineva si singura lume reala ramine lumea conceputa ca proiect a autorului, unde coexista in relatie de reciprocitate si excludere, autorul, actorul si spectatorul.

Lumea cauzala supusa fortelor necesitatii interactive independente de subiect se resoarbe si este inlocuita de imaginarul devenit mai real ca realul, al lumilor regizate, iar mutarea spectatorului in lumea autorului, muta imediat si ireversibil si autorul din real in imaginarul spectatorului, oglinda fragmentata a propriul imaginar, reasamblat imprevizibil dar savuros, oferindu-i autorului acea subtila capabilitate de a dezvolta si sustine destine devenite simultan dependente si libere, pe care el o identifica cu idealul propriei libertati.

Efectul preluarii sistematice si complete de catre spectatori a lumii autorului, transforma paradoxal autorul in spectator, dar nu spectator al modului in care actorii ii interpreteaza lumea ci spectator al reconstientizarii lumii lui de catre constientele spectatorilor. Prin spontaneitatea afectiva si unicitatea individualizarilor cu care asuma sau resping traseele existentiale si sentimentalizarile propuse, spectatorii transforma ceva cunoscut in ceva necunoscut, nou si interesant, ceva care poate declansa si intretine rezerva de sentimente ale autorului, incapabile sa se lege de valorile create de el intentional, dar devenite paradoxal prin repersonalizare imprevizibila, interesate, active, compatibile cu trairea afectiva. Autorul devine ‘sensibil si implicat’ in resentimentalizarile neanticipate  ale sentimentalizarilor imaginate de el si daruite celor care la inceput ii privesc lumea apoi o primesc si care devin valorosi si atractivi prin modurile noi, nepredictibile, in care se confunda cu ea.

 Actorul

 Actorul este personajul cel mai obscur dar si cel mai transparent din triada propusa. El participa constient la constructia unei lumi care fiind cunoscuta dela inceput pina la final nu mai prezinta pentru el surpriza evenimentului si prin asta nu mai poseda interes implicant afectiv, si totusi el patrunde mereu si mereu intr-un univers fara noutate, cu o sete proprie de noutate si asumare, care trebuie si ea cumva justificata, trebuie sa aduca o anume surpriza existentiala, facind din ceva cunoscut si monoton, ceva nou, surprinzator, producator de afectivitate.

Actorul ca si autorul cunoaste rolul, eventual alte roluri, dar spre deosebire de autor care creaza proiectul de lume cu toate focarele ei de atractie si repusie, actorul insufleteste proiectul de lume traducindu-l in lume efectiva, chiar daca complet cunoscuta, fara surprize existentiale si afective.

Actorul dispune de un set de comportamente diferite, in el coexista o varietate practic nelimitata de spectatori avizati care nu traiesc ci retraiesc indefinit, o multime de roluri viata si care devin in joc fiinte duale, simultan cunoscatoare ale propriei personalizari circulind prin rol si necunoscatoare a transpuselor jocului lor, in personalitatile si afectivitatile spectatorilor.

 Actorul isi angajeaza mestesugul personal in a reconstitui cit mai plauzibuil un personaj cunoscut, dar o face ca si autorul pentru reactia unica a spectatorului la jocul lui creativ. Deosebirea este ca autorul capteaza spectatorii prin totalitatea rolurilor propuse, prin intreaga realitate de personalizari si conflicte pe care o creaza, pe cind actorul vrea sa convinga , capteze si fixeze ireversibil spectatorul in propriul sau rol, pe care il considera decisiv si esential pentru personalizarea spectatorului. Autorul vrea sa prinda spectatorul in plasa unei lumi cu o varietate de ipostaze de personalizare, actorul are o ambitie mai modesta dar cumva mai devoranta, anume el intentioneaza sa infasoare si pastreze spectatorul in plasa rolului sau de personalitate, sa fie simultan cineva care stie si nu adera si cineva care ignora, descopera si se daruie in totalitate.

Actorul vrea pentru sine toata diversitatea conceptuala si afectiva a spectatorilor intr-o unica si imperioasa re-personalizare de sine, unde el sa fie cel care incepe fara cunoasterea finalului si atinge finalul dorind alt inceput, mai important, mai profund, dorind mereu alta lume, mai necesara si exemplara ca toate, singura care merita traita si simtita permanent.

Putem spune ca si actorul incearca sa se apere si cumva elibereze de lumea reala, incatusind in sine si simultan eliberind in disponibilitatea sinelui sau afectiv spectatorul,  dar nu construind o lume multiexistentiala ci incericind sa asambleze personalizarea perfecta, exemplara, unica afectiv, in care spectatorul merita sa ramina inlantuit si unde prin perpetua surpriza a traseului existential creat de actor, el spectatorul se afla in interiorul imprevizibilului perfect, permanent, primit cu neincetata uimire si foame de eu, eliberind prin sine actorul, reproiectindu-l intr-o lume necunoscut-cunoscuta, duala in ea insasi, atit banala cit si nelimitat atractiva.

Pentru actor rolul lui nu are noutate si atractivitate, dar cumva are o adinca si ireversibila securitate si necesitate existentiala, pentruca ori cum ar fi pentru el, poate fi oricum altfel pentru spectator, iar prin acel altfel in altul, rolul devine imprevizibil si pentru el, facindu-l sa retraiasca cunoscutul ca surprinzator si mestesugul ca autentica creatie.

Actorul poate schimba rolul cu spectatorul si atunci existenta capata farmec, platitudinea devine stralucire iar oboseala replicilor devine improvizatie stralucitoare.

 Actorul se protejeaza de imprevizibilitatea lumii reale incercind sa impuna o realitate inchisa, declarata deschisa, generoasa prin insasi disponibilitatea sa nelimitata de altul,  el transportind din real in personal si oferind ca unica personalizare, solutiile lui existentiale , care de fapt sunt ale autorului.

Actorul transforma realul din previzibil si frustrant in necunoscut, atractiv, imprevizibil si valoros, solutia perfecta in cautarea perfectiunii, de ignoranta doritoare de personalizare perfecta.

Copyright Constantin Marghitoiu (c) 2007. Reproducerea totala sau partiala este permisa numai cu acordul scris al autorului.