Meta Poeme

Subscribe

Intrebari finale

May 12, 2010 By: Constantin Marghitoiu Category: Eseuri

Actul cunoasterii incepe cu intrebarea si se implineste prin raspuns, dar fiecare raspuns creaza o noua intrebare, iar cunoasterea isi intinde curiozitatea in cele mai obscure si nebanuite tarimuri ale existentei.

Am putea incerca o investigare a insasi conditiei intrebarii; ce este intrebarea si care sint determinarile minime in care poate ea sa apara. Raspunsul ar fi rapid, intrebarea intentional explicita apare odata cu aparitia fiintei constiente de sine, constiente de continutul sinelui in care se reflecta natura exterioara si cea proprie, iar natura proprie este cea care pune intrebari si invata sa caute tehnici de raspuns.

Daca animalele se intreaba sau nu, e o intrebare cu multe raspunsuri, exista multe feluri de stari intrebare, la care se pot da multe feluri de raspuns. Orice actiune de supravietuire pentru orice vietuitoare, poate fi tratata ca un mod intrebare, mod problema, orice comportament de rezolvare a starii problema este un fel de raspuns. Exista multe niveluri de intrebare si strategii de raspuns, pe care nu le discutam, important este unde poate duce modul constient de a intreba, aplicat pina la ultima limita a raspunsului. Omul isi pune intrebari neincetat, pentru diferite tipuri de probleme, iar raspunsurile difera prin tehnicile mentale de cautare a rezolvarilor si eventual prin instrumentele de explorare a realului, care testeaza raspunsurile. In corelare cu particularitatea intebarii si domeniul analizat, raspunsurile sint sursele cresterii calitatilor mintii si afectivitatii umane, singurul motor al amplificarii, ramificarii si nuantarii personalitatii constiente.

Am folosit cuvintul ‘constienta’ pentru a defini intrebarea care se identifica pe sine, cuvint cheie pentru posibilitatea aparitiei intrebarii de tip uman si platforma pentru lansarea celor mai generale, mai abstracte forme de raspuns. Ce este constienta, iata o noua intrebare, asupra modulului functional care naste insasi starea intrebare. Constienta pare sa fie implicata in posibilitatea aparitiei intrebarii, a fi constient inseamna a fi in permanenta deschidere catre toate modurile existentului, iar deschiderea principial atotcuprinzatoare este intrebarea generalizata: ‘ce este…’?

Presupunerea ca intrebarea porneste numai dintr-o constienta naste imediat o alta curiozitate, legata de actiunea si izvoarele constientei.

Cum creaza constienta o intrebare, care sunt premizele minimale pentru aparitua ei, care este modul functional complet cauzalizat si conceptualizat, in care mintea umana pune intrebari si raspunde, acestea sint intrebari vechi de milenii, dar poate oare mintea noastra, care ‘ vrea sa stie cum este ea in esenta ei’, sa primeasca un asemenea raspuns?

 Putem pune intrebari localizante asupra lumii care ne inconjoara, dar poate oare mintea noastra sa afle cum este, in sens de proces generator de constienta, continuturi ale constientei, moduri concrete sau abstracte de operare cu diferitele continuturi si sa ramina in continuare ceace este?

Pentru a lamuri in profunzime situatia ar trebui sa definim ‘starea intrebare’ ca un anume mod functional al unui anumit tip de sistem informational, in care este instalat si activat un anume program. In aceasta varianta putem defini intrebarea ca o strategie generalizata de tip cooperant- confruntativ, a programului, cu propria sa modalitate functionala si cu alte sisteme care ii asigura acestuia supravietuirea structural metabolica si interactiva, dar formularea e prea generala si nu lamureste conditiile de aparitie si statutul intrebarii. Putem sugera ca a intreba e pur si simplu un mod functional, intre altele, modul intrebare initiind o cere de stari oferta, din interior sau exterior, care rezolva o stare operationala sau conditie valorizanta a programului, prin raspuns. Starea intrebare presupune existenta a doua moduri functionale cuplate, modul investigativ, cel care formuleaza problema, declansat de o conditie functionala interna si modul rezolutiv care cauta calea satisfacerii conditiei functionale. In procesul interactiv ‘intrebare raspuns’ se deschide un dialog intern in sistem intre cele doua compartimente, cel generator si cel rezolvitor de probleme, poate ca acest dialog, fara un continut intrebare particular si fara o strategie particulara de cautare a raspunsului, este esenta starii de constienta. Dar dialogul intern se deschide in multiple dialoguri, catre alte sisteme cu care se cupleaza subiectul, astfel starea constienta se identifica pe sine doar cuprinzind si diferentiind altceva. Nivelul constientei se particularizeaza prin dimensiunea intrebarii, mijloacele mobilizate in cautarea raspunsului, efectele rezultate. Cu alte cuvinte ‘constienta’ este coexistenta functionala inseparabila, subtila, a intrebarii si raspunsului, coexistenta in care ‘a stii si a nu stii’, fuzioneaza in modalitatea incaracterizabila a ‘existentului posibil’, actul de deschidere si mediere a fiintarii, catre orice stare imediata. Intrebarea cere sistemului care o lanseaza sa formuleze o serie de stari raspuns si mai cere sistemului care primeste raspunsul sa valideze prin propria reactie calitatea raspunsului, sau sa il nege si sa initieze o alta stare ‘intrebare raspuns’. Intrebarea este de fapt un mod multi interactiv intre strategii informationale, sistemul care intreaba si raspunde pe de o parte creaza o interactiune, iar modul in care e transportat e valorificat raspunsul intr-un ambient dat, o alta interactiune, care testeaza valoarea rezolvarii si poate reinitia ciclul. In prima faza a intrebarii sistemul intra in relatie cu sine, isi identifica dezechilibrul specific si intreaba, apoi activeaza tehnica de formulare a raspunsului, in a doua faza se asambleaza raspunsul, in a treia raspunsul este trimis catre compartimentul operational utilizant si evaluant, asteptindu-se reactia acestuia. A intreba si raspunde poate fi un joc in care sistemul se intreaba si isi raspunde, asupra unui mod de a construi o oferta de stare; atunci cind sistemul intreaba, este definita conditia ofertei, cind cauta raspunsul construieste oferta dupa specificatiile intrebarii, dupa raspuns asteapta reactia celui care cere si primeste raspunsul.

Cind apare intrebarea sistemul informational intrebator se scindeaza in trei parti functionale distincte dar cuplate, anume partea functionala care creaza intrebarea, partea si starea functionala asambloare de raspuns si partea functionala care primeste-testeaza raspunsul, ea defineste reactia valorizanta pozitiva sau negativa, la primirea raspunsului si decide reluarea sau inchiderea ciclului. Aceasta e o schema foarte sumara si incompleta, pentruca a intreba constient implica o modelare temporala a strategiei de raspuns si a creatorului de raspuns, a trecutului sau comportamental asamblat pe baza altor raspunsuri si a viitorului posibil, reconstituit predictiv pe baza trecutului. Daca sistemul se intreaba pe el, jocul se simplifica, dar ramine definit de cel putin doi parteneri cuplati, cel care se intreaba si cauta si raspunsul impreuna cu efectul lui, ca o anume stare recompensa, pentru formularea lui.

Intrebarile ca mod de supravietuire indica prezenta permanenta in sistem a unei dependente de un alt mediu sistem, aceasta dependenta are cicluri de crestere si descrestere a intensitatii starii intrebare, cind se atinge un anume nivel particular de crestere a dependentei-necesitatii, se declanseaza mecanismul printr-o intrebare specifica, iar raspunsul, daca e satisfacator, scade nivelul specific de necesitate particulara, intre timp pot fi activate alte intervale de necesitate-intrebare, amortizate odata cu noile raspunsuri si totul s repeta. De regula numarul de stari intrebare-necesitate este finiit si parcurs ciclic, cu intervale diferite intre intrebari, unele se pun des si insistent, altele mai rar, episodic, altele foarte rar, iar unele stari interogante ramin la stadiul de intrebare, ca si cum prezenta ori absenta raspunsului ar fi cvasi echivalente, pentru cel care intreaba.

Daca privim intrebarea ca un punct de instabilitate functionala a unui sistem, cu intensitate si consecinte variabile pentru acesta, iar raspunsul ca element stabilizator care produce o anume relaxare si optimizeaza metabolismul sistemului, putem presupune ca sistemul a fost proiectat intentional pentru a trece prin cicluri de instabilitate, cind pune intrebari, ajungind in stari relativ stabile pe durate de timp determinate, odata cu gasirea- metabolizarea raspunsurilor.

Daca sistemul este prin constructie instabil si stabilizabil, inseamna ca i se poate modifica caracteristica functionala din exterior, sau interior, prin schimbari interactiv evaluante, cu inlaturarea starilor de instabilitate. Posibilitatea producerii schimbarii functionale cu inhibarea ciclului ‘intrebare-raspuns’ din interior, este incomparabil mai dificila si comporta mai multe actiuni, la mai multe nivele. Schimbarea interna pretinde o redimensionare a calitatii constientei si a tipului de generator de stari evaluante, acestea definesc dependentele si declanseaza starile intrebare. O stare intrebare ca instabilitate, este o dependenta functionala particulara dintr-un set de dependente preinstalate, cu cicluri de aparitie, rezolvare si durate de amortizare diferite. Cind toate dependentele sint controlate de sistem din interior, fara activarea ciclului intrebare raspuns, adreasat siesi sau altui sistem, sistemul inceteaza a a mai functiona dependent, interactiv valorizant, el nu mai inteaba, nici nu se mai intreaba, pentruca fie rezolva prin scbimbari interioare autocontrolate, orice dezechilibru functional, fie isi modifica ireversibil modul functional, pentru a inlatura toate starile de dependenta de ceva, stari care sunt sursa intrebarilor.

Concluzia este ca sint posibile mai multe moduri de a disloca un sistem din starea de intrebare-raspuns, este irelevant sa formulam o ipoteza unica asupra modului functional univoc al mintii umane, in starea intrebare-raspuns, pentru a discrimina complet, ce tip de stari interne ne determina sa intrebam, si cum se asambleaza strategiile raspunsurilor. Putem totusi propune o ipoteza asupra unui tip de minte care se opreste din a pune intrebari, cind primeste un anume raspuns. Mintea noastra este un proces informational dependent, ea poseda stari distincte cu diferite continuturi, ‘stari proprii’ cum le-am putea denumi, fiecare stare proprie putind fi considerata declansabila de o stare atractor, si atenuata variabil pintr-o strategie data. Cind starea atractor este neutralizata temporal prin interactiunea raspuns, strategia de actiune inceteaza. Existenta starilor proprii cuplate cu ‘atractorii specifici’, este cauza dezecilibrelor mentale ciclice definite prin intrebari, raspunsurile sint traiectoriile prin care sistemul ajunge la anularea pe anumite durate de timp, a potentialului atractor. Relaxarea temporala a relatiei cu atractorul din interiorul sistemului atras, presupune o anume posibilitate interna dar temporara a sistemului, de a controla intensitatea interactiunii. In cazul mintii nu exista posibilitatea controlului controlului  interactiei sistem atractor, adica sistemul nu se poate sustrage permanent fortei interactive, modificindu-se la nivelul formarii starilor proprii, nu isi poate regla din interior relatia cu atractorul decit temporar, prin raspuns.

Putem anula potentialul interactiv al atractorului schimbind modul functional al sistemului, iar ciclul intrebari si raspunsuri dispare.

Ca oameni vrem o multime de lucruri din realul inconjurator, unele sint nevoi fundamentale, necesare, dar dorim si alte situatii mult mai greu de clasificat sub aspectul ‘ intensitatii necesitatii’. Intrebarea ‘ ce sintem si cum sintem’ nu poate fi considerata ca imperioasa, raspunsul nu conditioneaza supravietuirea, dar ea ramine permanenta in istorie, are cu siguranta o importanta profunda, primeste tot felul de reapunsuri partiale, dar ramine intacta.

 Sa presupunem ca intr-un fel oarecare sintem capabili sa raspundem la orice intrebare, indiferent asupra carei parti de fenomenalitate, pura sau mentala, este indreptata. Daca putem afla cum functioneaza toate modurile mentale, incepind cu rationamentul, starile creative de orice continut, pina la afectiv si valorizant, trecind prin toate fazele nesigurantei si increderii umane, s-ar putea intimpla ceva care ar modifica ireversibil sistemul nostru mental.

Am presupus ca intrebarea este consecinta unei dependente, a unei relatii de schimb a ceva, cu un mediu diferit de propriul nostru mediu metabolic si mental. Daca stim cum gindim nu mai exista stari probleme, nici raspunsuri, exista o stare de cunoastere-identificare completa, cu un anume ambient functional cauzal, compus din realitate plus fenomenalitatea mentala. Efectul acestei cunoasteri cauzale complete a mecanismului mintii si al realitatii, nu este cum am putea presupune, o crestere spectaculoasa a eficientei comportamentului de satisfacere a diferitelor nevoi; reactia mentala poate fi diferita.

Cauza constienta de sine

Cunoscind modul dinamicii mentale sintem in situatia de a patrunde in profunzimea realitatii naturale, pina la orizontul cauzal specific care creaza mintea umana si toate proprietatile ei. Ajungind sa intelegem insasi fenomenalitatea care produce fenomenul mental, nu este logic sa utilizam noile performante cognitive pentru a ramine umani, in varianta anterioara gasirii raspunsului, de a ramine dependenti functional, dar mai bogati in cunoastere si mai puternici interactiv. Raspunsul complet asupra dinamicii mentale modifica complet mecanismul generativ de stari proprii si putem face ceva complet diferit. Intelegind in detaliu si corect mecanismul functional-cauzal al genezei mintii, putem modifica in ce directie vrem noi insine, modul in care cauza opereaza pentru a produce acel efect subtil, care este mintea umana ‘rationala si afectiva’. Ne putem asambla acea ‘forma mentala’ pentru care conditionarea de realitate devine inutila, din moment ce stim cum sa construim orice stare de realitate si putem satisface din interior toate starile de necesitate care apar. Patrunderea in constructia cauzala a mintii nu se finalizeaza cu un spor de cunoastere interactiva, care intretine necesitatea valorizanta, ci cu modificarea caracteristicii valorizante a sistemului reproiectind sau blocind insasi mecanismului generator al starii valoare. Pastrindu-ne mecanismul valorizant de stari realitate ne conservam dependenta functionala de modurile realitatii, raminem ‘cei care intreaba’, cei cu constienta limitata la orizontul posibilului accesibil mental; anulind prin reconstructie functionala, insasi strategia valorizanta, generatoare de stari atractoriale, obtinem ‘devalorizarea realului’, intram in acel orizont al constientei si cauzalitatii, unde posibilul se actualizeaza peste intregul domeniu, fara stari atractoriale.

 O minte care se cunoaste complet devine o unealta absoluta, directa, fara intermediar material sau energetic, care poate dirija dupa voie directia fluxurilor cauzale, care o determina. O minte ‘cunoscatoare de sine’ se poate ‘crea pe sine’ in orice varianta doreste, pentruca ea poate diferentia si dirija vectorii cauzali asamblativ mentali, in orice directie configuranta de proprietati functionale. Cind intelegem modul in care cauza creaza mintea, atingem stadiul ‘cauzei constientizate de sine’, cum spunea un mare filozof german; in starea ‘constientizarii de sine a cauzei’, devenita ‘stare minte cunoscatoare de sine’, cauza devine acea constienta globala care se autodetermina functional complet.

‘O cauza constienta de sine’ devine orientabila din spatiul constientei care reflecta fenomenologic cauza, asupra oricaror stari scop care vor fi dezvoltate. In aceasta stare a ‘cauzei constiente’, scopul nu mai este un efect necesar al unei functionari dependente, intimplatoare, a necesitatii, cum paradoxal am putea defini functionarea cauzei pure, neconstiente de sine. Constientizarea cauzei creaza posibilitatea-necesitatea controlului actiunii cauzale pure, necesare ca mod functional, ca stabilire a succesiunii seriilor cauzale pure. Ridicarea functionarii cauzei la nivelul constientizarii creaza doua nivele cauzale si produce dependenta ‘cauzei naturale’ de supra cauza constientizata, generind dubla necesitate a cauzei, care isi proiecteaza dublul mecanism, creator de serie supra cauzala, eliberatoare de secvente cauzale proiectate, pure, scufundate in fenomenalul nemijlocit corelate cu seria a efectelor care decurg. Prin constientizarea de sine, de luare a cauzei fenomenale, creatoare de efecte, sub controlul cauzei constienta de sine, creatoare de sir cauzal fenomenal, cu alegerea constienta a structurii efectelor, universul isi schimba fenomenalitatea.

 Modul functional al ‘cauzei constiente’ este meta seria cauzala, nemanifestabila ca realitate, atunci cind aceasta serie supra cauzala intra in actiune, se activeaza cauza pura care elibereaza efectele propriu zise, ca moduri explicite de univers. In aceasta autogeneza optionala completa, mintea devenita cauza constienta de sine isi poate fie satisface in continuare nevoile, fie le poate anihila prin reconstructie functionala, in acea varianta, in care dependentele interactive dispar. Putem presupune ca o meta-rationalitate care isi contine complet temeiurile cauzale si puterile ce decurg, va alege o autonomie existentiala completa, in loc sa ramina dependenta de factori de data aceasta interiori siesi, asadar ea va alege o reconfigurare functionala fara dependente de o realitata autocreata, si va fi capabila sa genereze conditiile asamblarii realitatii interioare, ca mod experimental de testare a posibilului.

Universul creat constient cauzal

O cauza cauzalizanta a siesi la nivel constient, e o supraconstienta unitara, care nu mai actioneaza din necesitate impusa, nici libertate necesara, ci din ceace am putea numi gratuitatea-libertatea absoluta, generatoare de moduri de libertate conditionata, ea fiind neconditionabila, principial. Evident intr-o asemena ipostaza neconceptualizabila, nu mai putem discrimina din perspectiva umana daca o asemenea cauza alege sa actioneze cumva, sau sa nu mai actioneze, ambele stari fiind echivalente, sau parind astfel.

Daca cauza constienta alege sa actioneze, ea creaza universul prin dirijarea intentionala a fiecarui fascicul cauzal intr-o directie determinata prin motivatii interne proprii, dar fara atractori, fara dependenta de variantele preselectate intentional, ale dinamicii modeluluii. Un model de univers fara constienta cunoscatoare, fara aparitia vietii de tip uman, capabila ea insasi de cunoastere, va fi diferit de un univers autocognitiv, antropic, cu aparitia si evolutia de fiinte cunoascatoare. Un univers antropic va evolua catre transferul treptat dar sistematic, al acelei parti de cunoastere pe care o desfasoara-expliciteaza cauza prima, in universul creat, definind modul de proiectare si sustinere a universului, impreuna cu subiectii cunoscatori din acest univers. Cind transferul de informatie autogenerativa de sine, orientat catre subiectii cunoscatori, a fost finalizat, un ciclu univers inceteaza si poate incepe altul sau nenumarate, sau niciunul, nu putem argumenta ce alegere se va face.

Cind mintea cunoscatoare de sine preia sub control cauzalitatea, transformind-o in cauzalitate constienta, se intimpla ceva greu de analizat, in schiimbarea actiunii cauzei pure, ceva care probabil nu este discernabil din interiorul sistemului univers, pina la un anume moment, in care subiectii cunoscatori inchisi in univers, depasesc un anume nivel cognitiv. Peste o anume cunoastere subiectii inteleg ca numai intr-un univers constient cauzal, ei pot atinge o anume cunoastere si un anume control al universului, prin cunoasterea dobindita. Cind universul este determinat numai de actiunea ‘cauzei naturale pure’  adica nonconstienta de sine, aceasta cauza naturala functioneaza singura si respecta intru totul, functia ei generativa de univers, in care nu se produc evenimente ciudate, aparent noncauzale. Cind intra in actiune supra cauza constientizata, daca o asemenea ipoteza este posibila. cauzalitatea naturala poate fi in asa fel diririjata sau ocolita, incit sa se produca aparente incalcari locale de cauzalitate, percepute de subiectii cunoscatori interni, drept evenimente imposibile, noncauzale.

Fenomenul mental devenit suprafenomen, cauza a fenomenului univers, trece intr-o stare indefinibila, nonfunctionala interactiv, dar manifestabila ca potentialitate si actualitate absoluta, capabilitate de orice, din moment ce se detine puterea inimaginabila a dirijarii directe a vectorilor cauzali al universului.

In starea de ‘constienta a cauzei’, ea devine asamblabila si orientabila intentional, nu pur operational, substantial si energetic. Manipularea intentionala a fluxurilor cauzale se face lingvistic, fiecare cuvint fiind un super operator metacauzal care comunica-selecteaza, dezvoltarea unui sir cauzal real, cu un efect dat. Universul devine o consecinta a unui limbaj si a unui mediu interpretor, prin care cauza constienta isi construieste modurile interne de realitate.

 Am putea emite ipoteze fanteziste asupra actiunii mintii atotputernice cauzal, precum orientarea dinamicii cauzale catre geneza de universuri naturale, parind independente din interior, derivate din cauze aleatorii, nonconstiente; sau acele varietati non conceptibile de univers, care decurg din cauze dotate cu constienta de sine, si care actioneaza numai cauze constiente de sine, pentru gratuitatea spectacolului, pentru asamblarea unor minti inca necunoscatoare de sine, dar capabile de cunoastere. Catre aceste minti asamblate, e orientat spectacolul ‘universului interior’, cu parcurgerea progresiva, a etapelor intregii primiri a acelei ‘cunoasteri cunoscatoare de sine’, prin care supermintea construieste proiectul de univers si pe cunoscatorii de univers.

 La sfirsitul unui ciclu de transfer informational, subiectii creati vor deveni principial ‘minti echivalente’– ‘Mintii’, care le-a creat, atunci va inceta functionarea cauzelor naturale si actiunea interactiv dependenta, iar universul se va resorbi. Supermintea va incepe alt spectacol si ciclurile vor continua fara sfirsit, sau poate va exista un ultim sfirsit al producerii de realitate, nu putem prezice dinamica cauzalitatii constientizate, nu putem presupune alte moduri de a fi, sau a nu fi; pentru ceva in afara manifestarii cauzale naturale, nu exista cuvint dfinitoriu..

Iata-ne in situatia in care raspunsul la o intrebare duce la situatia in care nu mai apar intrebari, cel putin nu mai apar acolo unde apareau inainte, daca chiar apareau, ca efecte ale unei autentice dependente functional cauzale, sau se puneau sub forma de joc preconstruit, pretext pentru desfasurarea unui anume tip de spectacol.

 Copyright Constantin Marghitoiu (c) 2007. Reproducerea totala sau partiala este permisa numai cu acordul scris al autorului.