Meta Poeme

Subscribe

Ipoteze de realitate

May 12, 2010 By: Constantin Marghitoiu Category: Eseuri

Toate fiintele percep si ‘reprezinta’ lumea, se situeaza intr-un anume spatiu de manifestare a ‘realitatii’, explicitata ca multime de proprietati si schimbari, dar probabil numai omul dezvolta o realitate multi senzoriala, una operanta gestual si una intelectiva, o asamblare obiectual dinamica momentana, o constructie de realitate  si o descriere-comunicare-interpretare lingvistica, conceptuala, a naturii ca intreg, ca multiplicitate unitara, caracterizata prin continuitate in simultaneitate si succesiune, multiplu conditionata cauzal.

In evolutia umana au aparut mai multe diferentieri de mod realitate, fiecare definind potentialul cognitiv al creatorilor si aducand un salt de organizare si unificare interactiva, anume:

 1.      Realitatea fara subiect

 In aceasta faza de ‘pre reprezentare’, realitatea nu contine subiectul ca entitate auto diferentiata intentional distinct, autosituabila constient, controlabila operational si orientabila interactiv in diferite spatii ale realitatii.

 In realitatea fara subiect, alcatuirea ambientului din perspectiva ‘pre subiectului inconstient de sine’ este probabil difuza, fluida, momentana, fara obiecte si evenimente distincte, net separate dupa anumiti parametri de invarianta caracterizanti. In lumea ‘nonsubiectului’ nu se diferentiaza forme, relatii si miscari, nu se fac corelari sistematice in continuumul reprezentarii.

 2.   Realitatea segmentata si personalizata prin limbaj

 Prin introducerea limbajului lumea se fragmenteaza, valorizeaza si recompune ca un joc multidimensional de forme, miscari, relatii, efecte si motivatii, iar subiectul se auto identifica si situeaza distinct, se individualizeaza obiectual si dinamic, isi atribuie intentii de actiune, se proiecteaza intr-un spatiu al scopurilor si schimbarilor prediferentiate in spatiul lingvistic.

Din perspectiva umana lumea pare o alcatuire de frontiere si interactiuni, independenta de limbaj, dar paradoxal, reprezentarea diferentiata, cuantificata obiectual relational si dinamic este asamblata numai prin intermediul descrierilor lingvistice, cand se generalizeaza procedura denominant descriptiva de morfologie si actiune a realitatii.

Numai limbajul permite separarea prin denumire a formei, relatiei si proprietatii, numai cuvintele izoleaza evenimente si consecinte in superagregatul reprezentarii. Sensurile cuvintelor specializate separa si manipuleaza tipuri de frontiere, relatii si miscari si identifica multiplele legaturi intre schimbare realitate si actiune subiect.

 Putem trata cuvintele ca niste matrice statice si dinamice creatoare de ‘invariante obiectual interactive’, care discrimineaza, demonteaza si remonteaza agregatul fenomenal dupa nenumarate directii de clivaj, separand o diversitate de frontiere si proprietati.

Cuvintele genereaza si distrug variantele lumii, prin intermediul lor fiecare individ isi proiecteaza, realizeaza, intretine obiectual interactiv si modifica propria realitate.

 Formele ‘conceptuale’ ale limbajului se suprapun ca o retea separant sintetizanta de mod realitate’, inghetand si individualizand prin diferiti parametri de invarianta semnificanta ‘fluidul reprezentarii’.

Identificare de sine a subiectului este posibila numai prin limbaj, subiectul se denumeste-personalizeaza distinct ca forma si actiune si se recunoaste numai semnificant ca deosebit de celelalte prezente. Numai limbajul desprinde forma din suportul aparent intangibil al cuplajului fenomenal si o controleaza intelectiv.

Sensurile cuvintelor detecteaza rolul subiectului in geneza realitatii, identifica prezenta si rolul simturilor in primirea si desfasurarea lumii. Prin limbaj subiectul se individualizeaza descriptiv si isi atribuie progresiv calitatile de sursa a constructiei si modificarii reprezentarii.

Este plauzibil sa admitem ca prin actiunea denominant semnificanta reprezentarea multisenzoriala  devine unitara, globala, un fel de super individualitate continatoare de situatii uneori divergente alteori concordante, unde subiectul isi afla locul, directia si destinatia, marcand lingvistic multimea traseelor prin enorma diversitate structural dinamica care il inconjoara.

In interiorul reprezentarii cuantificate lingvistic se disting si compara forme video, audio, tactile, etc, iar intre variantele de reprezentare se fac diferite conexiuni utile, spre exemplu omul face conexiuni relevante intre imagine si sunet, imagine si miros, sunet si miros, miros si miscare, prin intermediul carora reconstituie mai precis si complet tablourile fenomenale.

In lumea care il contine subiectul isi aloca un rol comportamental special, proiectandu-se ca sursa de realitate in reteaua multi dimensionala, isi diferentiaza sistematic forma, pozitia relativa si intentia orientarii miscarii, isi predetermina pe anume perioade de timp traiectoria operanta gestuala si lingvistica, isi alege segmentul de reprezentare si actiune specifica, conform unor optiuni bine diferentiate.

-In faza matura a reprezentarii filtrate si organizate relational conceptual, subiectul dezvolta si specializeaza denominant si utilizant limbaje diferite, inventeaza operatori lingvistici generali si specifici, invata sa construiasca numai lingvistic diferite variante lume. Prin limbaj subiectul se identifica-constientizeaza ca prezenta si actiune distincta, se autodiscrimineaza intentional si se manipuleaza intelectiv pe sine, deosebit de felul gestual spontan prin care misca obiectele. Limbajul devine instrumentul interactiv asamblor si transformator de reprezentare, el permite pozitionarea spatio temporala a subiectului si analiza relational evaluanta a coordonatelor interactrive ale subiectului.

Cuvintele descompun agregatul fenomenal in blocuri de invarianta obiectuala, relationala si procesuala, ele activeaza conectiv super formele reale conceptualizate, stabilizate, ele construiesc si comunica intentional, aspectul reprezentarii.

In faza lingvistica se desfasoara subtilul si obscurul proces al constientizarii de sine si al atribuirii constientiente de ‘nume-sensuri’ partilor realitatii.

Limbajul aduce o transformare ireversibila a reprezentarii, dificil caracterizabila in propria capabilitate denominant descriptiva, el realizeaza ‘interiorizarea exteriorizarii’, cuantifica natura in module de invarianta obiectuala si interactiva,  permitand subiectului sa patrunda in orice moment in oricare din sectiunile de real memorate si conceptualizate si sa dezvolte si optimizeze lingvistic toate proiectele pe care le doreste efectuate in reprezentare.

In limbaj toate formele si calitatile devin duale, ca forme reale, externe, aparent nelegate de subiect si ca alcatuiri semnificate, activante de forme reale interiorizate, in totalitate la dispozitia manipularii subiectului.

Dupa instalarea limbajelor si duplicarea reprezentarii in ‘reala si lingvistica’, subiectul se pozitioneaza alternativ in descrierea lingvistica si in reprezentarea efectiva, basculand intentional intre spatiul in care natura il ignora si cel in care ea se comporta cum doreste el.

Descrierea lingvistica asigura descompunerea in segmente stabile a realitatii, compune, intretine sau modifica alcatuirea fiecarui montaj fenomenal interiorizat, leaga seriile de reprezentari memorate intr-un continuum tetradimensional, prinde miscarile intr-o retea nelimitata de dependente si consecinte.

Dimensiunea invariantei ‘fenomenal semantice’, ‘impachetate-echivalate’ in fiecare cuvant, defineste gradul de generalitate, unitate si reconstitutivitate lingvistica a realitatii, deasemeni caracterizeaza capabilitatea subiectului de a se identifica si descrie pe sine in toate situatiile in care se implica.

Fiecare modul de reprezentare alocat unui cuvant poate contine fie un singur invariant forma sau miscare fie un grup unificat de forme, relatii sau proprietati similare. In limbajele ‘excesiv concrete’, cuvintele activeaza in subiect forme si miscari distincte, bine individualizate, iar limbajele cu ‘potential generalizant’ pun impreuna si semnifica-dezvolta unitar, serii de evenimente si dependente intre ele.

Cuvantul este un operator universal, flexibil, aplicabil peste tot, care separa, stabilizeaza si monteaza interactiv invarianta procesuala naturala, sau actiunile subiectului, functie de performanta sa observational-cognitiva.

Este plauzibil sa presupunem ca in faza actiunii prioritar gestuale, operante ‘in exterior’, subiectul se situeaza cu precadere in ‘prezentul reprezentarii’, in ceace putem numi ‘forma-evolutia efectiva, momentana, a realitatii’, dar odata cucerit spatiul limbajului subiectul intra in ‘tridimensionalul temporal’ adaugat celui spatial, adica circula sistematic intre trecutul, prezentul si presupusul –doritul viitor, valorificand mai bine informatia disponibilia si intelegand mai bine conditionarile fenomenale.

In faza lingvistic matura, subiectul apeleaza sistematic propria memorie, extrage  serii de evenimente si le suprapune peste cele nemijlocite, face compratii si separa similitudini si deosebiri sistematice, ‘intelege’ mai bine tendinta evolutiva a formelor si calitatilor pe care le identifica si distinge o regularitate constanta, cauzala, in fluxul modurilor realitatii.

Folosind continutul memoriei subiectul constient construieste dimensiunea temporalizata a lumii, cupland polarizat, unidirectional, serii de reprezentari si actiuni proprii, face schimb de descrieri de evenimente cu semenii si dezvolta spatiul sociolingvistic al genezi si comunicarii de stari-realitate.

Limbajul permite circulatia libera atat in realitatea efectiva cat si in cea interioara, a descrierilor lumii externe, cuvantul formator de reprezentare mediata semnificant, desprinde subiectul de forma concreta, senzoriala, si o manipuleaza mediat prin manipulare orientata a propriei invariante intentional dinamice.

Prin limbaj fiecare individ matur intelectiv poate patrunde in toate zonele memoriei proprii sau cele apartinand semenilor, o poate organiza structural cauzal si incepe sa descopere predictivitatea de eveniment si variantele predictivitatii modelante, cantitative prin care progresiv genereaza modele formale, cunatificate relational, de realitate.

Probabil totalitatea vietuitoarelor poseda limbaje foarte specializate, prin intermediul carora discrimineaza, utilizeaza si comunica acele parti de realitate pe care le pot recunoaste si manipula cumva, dar probabil numai omul generalizeaza invarianta observatiei in sensuri extinse si foloseste sistematic memoria organizata lingvistic  pentru a intelege prezentul prin trecut si viitorul prin ambele.

Am putea atribui chiar simturilor o anume capabilitate lingvistic comunicanta, in sensul ca senzorii detecteaza-semnifica-comunica creierului dupa un anume set de reguli interpretant-asamblante, forma si dinamica realitatii accesibile fiecarui individ.

Dar numai cuvintele-sensurile limbajelor naturale, evoluate, mai tarziu specializate descriptiv modelant, suporta-semnifica si conecteaza combinativ, o ampla gama de forme si proprietati, observate sau create de subiect.

 In spatiul lingvistic cuvintele numesc-descompun-recompun-organizeaza si evalueaza realitatea, limbajul posedand functia descriptiva, creativa si calificanta de obiect sau eveniment.

Exista cuvinte concrete legate de invariantii reprezentarii si cuvinte ‘abstracte’, unificante de caracteristica. Cuvantul abstractizant nu expliciteaza comunica un real efectiv, observabil, el este un fel de operator extins, care inglobeaza in anvelopa sa de invarianta reconstitutiva o multime de forme, situatii si dependente marcate semnificant.

Odata instalat limbajul, subiectul separa prezenta si rolul simturilor si al mintii in constructia reprezentarii si limbajului, iar intrebarile asupra diferitelor aspecte ale alcatuirii lumii, a provenientei obiectelor si calitatilor, sau a originii si capabilitatii sale cognitive, incep sa curga.

 Individul rational si creativ ‘vrea sa stie’ cum anume opereaza simturile, ce anume primesc ele, ce mai exista’ independent de ce culeg si comunica ele individului ele, prin ce mecanism si cu ce acuratete ofera reprezentarea forma absoluta, independneta de subiect, a realitatii, ce contributie are mintea in construirea si intretinerea unei supra reprezentari intelective, cauzale a lumii inconjuratoare.

Probabil cand omul a inceput sa se intrebe ce anume ar mai puta fi lumea, deosebit de felul cum o observa si experimenteaza, cum anume actioneaza si gandeste el constient, in ‘spatiul lumii lingvistice’, a aparut ideia de ‘realitate duala, in individ si in afara de individ, lume dependenta de subiect si lume autonoma de el, care il inconjoara permanent, prinzandu-l ireversibil in plasa infinita a actiunilor, conditionarilor si consecintelor.

Fixat prioritar in reprezentare, actiune gestuala si descrierea-comunicare de momentan, subiectul se afla intr-un anume echilibrui operant cognitiv cu lumea sa, dar odata identificata capacitatea de a actiona mental, de a construi si rezolva probleme, apare intrebarea asupra proceselor mentale creatoare de intrebari si raspunsuri. Interogandu-se pe sine asupra mecanismului interogatiei-raspunsului, apare starea ‘meta problematizanta, starea ‘metafizica, meta cognitva’, doritoare de cunoastere a actului cunoasterii. In intervalul metafizic subiectul se orienteaza cognitiv catre intelegerea intelegerii realitatii ca intreg, a cauzelor prin care lumea si subiectul exista asa cum exista.

Subiectul metafizic vrea sa stie ce anume se ascunde, daca se mai ascunde ceva, in spatele tablourilor reprezentarii, sau in spatele potentialului sau investigant cognitiv si cum ar putea cunoaste acest existent obscur.

 Atunci cand mintea curioasa si creativa a dorit sa stie ce si cum percepe, in ce fel, ca actiune mentala, descrie, interpreteaza si transforma intentional realitatea, ce anume ‘sunt’ sau ar putea spune subiectul sa sunt, formele observate si schimbate de ingeniozitatea sa, realitatea a devenit simultan ceva mai precis, inteligibil si familiar evolutiv, pe de o parte, dar si ceva ambiguu, straniu, greu de inteles, imprevizibil, pe de alta.

Clarificarile relationale provenite din observarea atenta si actiunea in reprezentarea curenta, au degajat forme, miscari si calitati stabile, identificabile sistematic si utilizabile, dar izbucnirile naturale catastrofice care agresau supravietuirea individuala si colectiva au adus in atentie o natura spontan agresiva, adversa, impredictibila, aparent orientata catre distrugerea individului.

Eforturile subiectului in intelegerea unitara, ‘cauzala’ a realului si intelegerea de sine, au adus in curgerea mileniilor o varietate de presupuneri de modalitate a universului si individului, dar nici in prezent nu putem afirma ca ‘stim’, cu detalierea cauzala si capabilitatea predictiva dorita, cum anume este lumea, cum formeaza mintea reprezentarile, cum asamblam, comunicam si decodam sensurile cuvintelor, ce anume mai este, daca mai este ceva, in afara ‘realitatii’ si conceptualizarii ei lingvistice.

Omul curios si inteligent vrea sa inteleaga cum anume functioneaza mecanismul lingvistic, cum semnifica-descrie si ingelege cuvintele, in ce fel se contureaza in intelect o problema si cum se rezolva ea.

In prezent nu stim ce si cum este, ca proces informational, ’cunoasterea’, cu toate ca dispunem de sisteme informationale foarte puternice si flexibile, programabile sa ‘rezolve’ o varietate de situatii.

In desfasurarea istoriei au fost propuse si acceptate ca ‘moduri realitate’ cateva modele ale alcatuirii si manifestarii lumii printre care:

a- Realitatea unicat alcatuita din obiecte, proprietati si schimbari, ‘reprezentate si gandite in identitatea lor existentiala cu ele insile’.

b-O lume duala, ingloband o realitate autonoma, independenta de subiect, ‘exterioara subiectului’,si ‘o lume interna’ alcatuita din totalitatea obiectelor si proprietatilor subiectivizate, provenite din presupusele ‘forme autonome’, care isi trimit cumva mesajele de existenta, dar nu si de cunoastere intrinseca, catre simturile si mintea subiectului.

Realitatii externe ii corespunzde cumva, dar dupa reguli reconstitutive necunoscute si considerate ‘noncognoscibile’, lumea subiectului, numita si ‘realitate fenomenala’, o lume numai aparent externa dar asamblata de fapt in subiect, in spatiul sau perceptual si intelectiv. Lumea interna, fenomenala trebuie inteleasa ca efect al culegerii si procesarii de catre fiecare individ a mesajelor de prezenta dar nu si manifestare explicita, provenite  de la presupusa ‘lume exterioara’, mesaje transformate in realitate nemijlocita, fenomenala, de intelect, organul care impune forme, dependente si legi lumii create tot de el.

 Din punctul de vedere al sustinatorilor lumii duale, in sine si pentru subiect, cunoasterea realitatii fenomenale, percepute  experimentate si conceptualizate, este principial corecta si completa, o lume creata de sensibilitatea reconstitutiva si intelect’, poate fi inteleasa-legiferata tot de intelect, altfel ar fi contradictoriu ca ‘subiectul sa isi construiasca lumea si sa nu fie capabil sa inteleaga cauzal produsul propriei minti.

Din perspectiva marelui metafizician german Immanuel Kant, realitatea ca fenomenalitate, este rezultatul ‘functiilor apriorice ale sensibilitatii subiectului’, functii generatoare de suport existential fundamental, anume cadrul spatio temporal. Spatiul si timpul sunt consecinte ale functionarii functiilor asamblante de realitate ale subiectului, aceste cuprinderi descrieri de fenomenal sustin forma si schimbarea si permit subiectului posibilitatea experientei si cunoasterii lumii lui.

Dar nu numai sensibilitatea creatoare de forme si miscari spatio temporalizate este apriorica, ‘intreaga rationalitate’ a subiectului, propunatoare de semnificatii lingvistice si ‘proprietati conceptuale’, reconstitutive generalizant de proprietati perceptuale, reprezentate, intre evenimente, este deasemeni apriorica, este o functie cognitiva a personalitatii subiectului, neconditionata de experienta.

 Potentialul intelectiv cognitiv al mintii poseda proceduri conceptual investigante de lume, prealabile oricarei experiente, intelectul cuprinde realul intr- o retea de legi-cauze ale proceselor, retea propusa de ratiune nu extrasa din practica actiunii, din cumulul de experiente si consecinte interactive, dezvoltate in reprezentare.

Gandirea rationala in mod autonom de experienta, propune modurile conceptualizante fundamentale, cele mai generale si stabile expresii existentiale ale fenomenalitatii intelectivizate, asa numitele ‘categorii’.

Categoria este un fel de invariant fenomenal intelectiv, calificant de invariant fenomenal generalizat, o procedura unificanta de calitate a formei ca ‘substanta’ si a dinamicii fenomenale ca ‘lege’ naturala, ca ‘expresie cauzala’.

Din punctul de vedere al metafizicianului, mintea umana ‘impune realitatii ‘o forma si o cauzalitate’ nu le extrage din experienta, ea isi creaza cunoasterea compatibila cu lumea pe care tot ea a asamblat-o. Intelectul ‘construieste’, nu descopera cunoasterea, extragand-o progresiv din practica umana, rationalitatea analitic sintetizanta de modalitate organizeaza cauzal agregatul ‘experientei posibile’, in retele de dependente necesar corecte, dat fiind ca intreaga fenomenalitatea provine din functia apriorica a sensibilitatii, creativa de real fenomenal.

Daca reprezentarea fenomenala, spatio temporala a lumii, este dezvoltata de subiect, fiind efectul functiilor acestuia, este firesc si necear ca si cunoasterea acesteia sa fie corecta, lumea si cunoasterea lumii avand aceiasi sursa, anume performanta formatoare de fenomenal, a mintii umane.

Dar functiile apriorice ale sensibilitatii si capabilitatea organizanta cauzal de fenomenal, a mintii noastre sunt valabile numai in lumea subiectului, acesta neputand ‘cunoaste lumea in sine’, presupusa lume conditie a aparitiei in  subiect, a lumii fenomenale.

Lumea in sine, existenta dar incognoscibila, este necesara metafizicianului pentru a justifica lumea fenomenala si subiectul insusi, pentru a nu suspenda individul, perceptiile, experientele si cunoasterile lui in vid, ajungand in situatia acceptarii unei ‘realitati doar interne’, creata in totalitate de subiect, lume unde numeroase intrebari asupra originii realitatii sau a individului cunoscator, nu se pun sau nu primesc raspuns.

Probabil ideia lumii duale ‘in subiect si in sine’, este veche de milenii dar principalul ei teoretician este filozoful german Immanuel Kant care a trait intre anii 1724—1804 si a publicat principala sa opera ‘Critica ratiunii pure’ in 1781.

c-A treia ipoteza atribuie realului numai o prezenta interioara, imaginata ca o constructie si organizare de ambient si persoana in spatiul intelectiv al subiectului, fara a incerca sa caute izvorul si relatia mesajului de lume, sa il cupleze cu o lume separata de subiect.

Sustinatorii realitatii numai intelective nu isi propun sa analizeze si explice provenienta ‘informatiei continatoare de realitate’, pe care se presupune ca o primeste subiectul si o transforma cumva in desfasurare de lume personalizata.

In ipoteza de lume interna, numai subiectuala, nu subiectiva, ( subiectuala fiind o lume creata in premiera de subiect, iar subiectiva o transpunere personalizata de realitate preexistenta), nu se pune problema modalitatii existentiale a subiectului insusi, autorul realitatii interne.

d-A patra varianta de realitate, larg acceptata in prezent, afirma ca ‘universul exista’, este independent de subiect, dar este si o constructie a subiectului, este substantial si radiant, alcatuit dintr-o varietate de niveluri structurale caror alcatuire si conexiune cauzala este studiata de stiinta.

Teoriile fizice actuale sunt instrumente calitativ si cantitativ descriptive de fenomenal, ele extrag din observatie sau propun prin functiile creative ale mintii, dependente cuantificate matematic, intre obiectele, proprietatile si procesele naturale, ele permit predictia diferitelor evenimente apartinand campului lor explicant modelant.

Comentarea ipotezelor de realitate

1-Realitatea unica

Presupozitia realitatii unice, adica identitatea dintre natura intrinseca, tratata ca existenta globala si natura asa cum o observa reprezinta individul uman, este probabil cea mai veche si mai putin argumentabila. Aceasta ipoteza nu tine seama de potentialul transformant de realitate al simturilor, procesante de semnal fenomenal si de rolul mintii, prelucratoare de mesaj senzorial.

Natura ‘este asa cum ne pare’, in sensul indiscernabilitatii intre lumea vazuta, auzita, mirosita si gustata si lumea ‘gandita ca lume’, lumea fiecaruia si a tuturor.

O ipoteza de unica lume nescindata in lume a subiectului si a ‘ei insasi ca lume in sine si de sine’, da nastere la concluzii care se contrazic. Daca tot ce percepem si reprezentam este exact asa ‘ca realitate’, nu ‘ca in realitate’, realitatea ne posedand o prezenta si desfasurare pentru sine si alta pentru subiect, este necesar ca toate reprezentarile individuale si toate descrierile si conceperile relational interactive de realitate sa fie identice, sa existe o unica lume atat in reprezentare cat si in cunoasterea discursiva, sa se constate o completa identitate de atitudini observational cognitive, fapt care nu se intampla.

Omul nu isi poate analiza comparativ reprezentarile, felul in care fiecare ‘vede, aude sau gusta ceva’, este complet individualizat si incomparabil, dar putem utiliza limbajul ca instrument de mediere si investigare a simitudinii sau diferentei intre reprezentari.

Prin cuvinte descriem, analizam si suprapunem perspectivele senzorial reconstitutive de fenomenal, sau modelele cognitive proprii si ale semenilor si constatam masura identitatii sau deosebirii intre ele.

Este cunoscut ca mesajele lingvistice indica sistematic acorduri si dezacorduri intre subiecti, cu privire la numeroase aspecte ale observatiei, actiunii si metodelor de gandire-modelare  a realitatii.

Prin intermediul limbajului oamenii constata ca percep si reprezinta diferit, gandesc diferit, interpreteaza diferit diferite observatii sau ipoteze cognitive.

Comunicarea pune in evidenta diferentierea si personalizarea continua a tuturor modurilor in care reprezentam, cunoastem si evaluam-valorizam realitatea, a felului in care construim si utilizam formele, proprietatile si evenimentele.

O realitate in identitate cu ‘reconstructia individuala de realitate’, cere o identitate conceptuala asupra tuturor reprezentarilor, actiunilor si consecintelor, o identitate a metodelor cognitive si atitudinilor evaluante, cere un acord permanent asupra aspectului functional cauzal al lumii noastre .

Limbajul pune in evidenta continua diferentiere intre interpretarile evenimentelor, o deosebire nerezolvabila semantic, intre punctele de vedere asupra cauzelor situatiilor naturale sau sociale si a consecintelor.

Conditia de egalitate reprezentare-realitate, cere identitatea intre toate comunicarile de reprezentari-cunoasteri umane, cere si identitatea intre strategiile evaluant valorizante. In consecinta nu ar trebui sa ‘existe’ puncte de vedere diferite, personalizate, asupra felului in care se desfasoara procesele realitatii.

Dar diversitatea perspectivelor existentiale efective, diversitatea si uneori contrarietatea interpretarii consecintelor diferitelor experiente contrazic acea necesara identitate intre cunoasteri, ceruta de lumea unica.

Din presupunerea de ‘unica realitate’ rezulta o necesara unitate observational interpretanta, care in fapt nu se realizeaza niciodata.

Necesitatea identitatii intre ‘lumile subiectuale’, si diversitatea efectiva permanenta, pusa in evidenta de limbaj, genereaza o contradictie de modalitate, ceva neputand sa fie simultan si identic si diferit de sine, asa cum o spunea filozoful Platon inca acum doua milenii si jumatate.

 2-Lumea  duala

 Este plauzibil sa credem ca cea ce vedem ca forme si miscari, sau percepem-reprezentam distinct prin alte simturi, ‘exista’, adica se manifesta cumva in afara si independent de perceperea, reprezentarea si actiunea noastra.

Dar ne putem intreba daca este la fel de firesc sa presupunem ca obiectele si evenimentele ‘din exterior’ sunt tot forme si proprietati similare celor reprezentate, sau trebuie sa admitem ca in spatele ‘semnalelor-mesaje de realitate’ culese de simturi’ ar putea fi ceva diferit, ceva care genereaza doar ‘informatia de lume’, fara ca acest ceva sa fie in propria modalitate ‘o realitate conceptibila’ cu semnificatiile limbajelor de care dispunem.

O asemenea intrebare a fost pusa acum cateva milenii si a primit ambele variante de raspuns, anume:

 1-Exista cu necesitate o lume sursa a lumii umane, fenomenale, lume independenta de observare-reprezentare si incognoscibila prin statutul exterioritatii si autonomiei de subiect.

2- Nu exista nici o lume similara celei reprezentate, in ceace subiectul numeste ‘exterioritatea sa’, iar ‘aparenta de realitate’ este o consecinta subtila creata de primirea si dubla interpretare in doua etape, a  unui mesaj complex de ‘multi realitate’.

Prima interpretare a mesajului complex ar genera ‘subiectul uman activ si constientizabil de sine’, iar a doua parte a mesajului ar fi primita si reprezentata ca lume proprie, obiectual interactiva chiar de subiectul activ, ‘constient de sine si lumea sa’, creat prin prima interpretare.

Despre entitatea primitoare si interpretoare a ‘mesajului subiect uman personalizat’, nu se pot face afirmatii explicite de modalitate, prin aceasta ‘supra persoana’ nonperceptibila si nonreprezentabila in realitatea sa, subiectul ‘om’ primeste toate instrumentele senzoriale si conceptuale cu ajutorul caora poate primi si interpreta propriul mesaj de realitate, continand si dimensiunea sa partiala, anume ‘constientizarea de sine’ a propriei modalitati de subiect situat intr-o realitate asumata.

 Vom discuta ambele variante si vom incerca sa separam consecintele.

 Lumea in sine si subiectul cunoscator

 Problema relatiei intre semnalele ‘de realitate’ detectate senzorial si procesate in creier ca realitate explicita si o presupusa lume sursa care le genereaza este foarte veche si discutata din diferite perspective.

Ca individ ne situam constient, atribuindu-ne propriile calitati, intr-o lume care ne cuprinde in totalitate, extrem de diversa, de regula fireasca si prietenoasa, uneori imprevizibil agresiva, imposibil de controlat.

Ce am putea noi crede ca este lumea si de unde provine ea ca ‘realitate deosebita de subiect’, aceste intrebari sunt vechi, puse sau ignorate functie de disponibilitatea subiectului de a le lua in considerare ca intrebari relevante sau doar ca interogatii goale de sens, la care nu este si nu poate fi dat un raspuns.

Cel mai plauzibil este sa admitem ca formele si calitatile atat de convingator percepute-manifestate prin actiunea simturilor si mintii noastre ‘exista si independent’ de felul in care ‘sunt pentru noi’, dar asupra specificitatii existentei realitatii ‘externe’, non transpusa in identitatea ei de sine, in forma perceputa-reprezentata si gandita de subiect, nu se pot face afirmatii caracterizante de stare.

Aceasta este ipoteza duala, a lumii in sine , independente de subiect, si a lumii subiectului, ‘lume fenomenala’ considerata un fel de reflectare personalizata, a lumii ‘in sine’’ de catre functiile perceptatoare de mesaj realitate si cele creatoare de forma realitate, ale subiectului.

Ipoteza dublei realitati, in afara si in subiect, contine mai multe ambiguitati si confuzii, printre care problema caracterizarii modalitatii ‘existentiale a subiectului uman’, cel care face afirmatii de modalitate asupra realitatilor.

 Este neclar felul in care trebuie tratat ca ‘existent autonom sau ne autonom de sine’ subiectul uman, daca el este un ‘subiect in sine’ similar prin origine si modalitate functional cauzala presupusei lumi in sine, sau ‘este doar ‘subiect fenomenal’, apartinand fenomenalitatii in care se situeaza.

Daca suntem ‘subiect in sine’, lumea in sine primeste calificari de stare opuse celor pe care le atribuim, iar daca ne admitem ‘subiect fenomenal’ ne pierdem propria modalitate existentiala distincta, pentruca in aceasta ipostaza ar trebui sa fim doar o creatie de subiect din perspectiva altui subiect, asa cum ‘lumea fenomenala’ de care admitem a a apartine, este ea insasi o desfasurare de lume, o lume subiectiva, din perspectiva unui subiect.

Sa ne presupunem ‘subiect in sine si pentru sine’ adica un fel de subiect absolut care simultan se creaza si se cunoaste pe sine in totalitate, existent simultan in aceiasi dimensiune si cunoastere de sine in ‘exteriorul si in interiorul sau’ si sa analizam ce rezulta.

In primul rand este necesar sa subliniem ca presupusa ‘lume in sine, a  metafizicianului este ‘incognoscibila de om’, asta o separa net si diferentiza ca modalitate de lumea noastra numita ‘fenomenala’. Daca ‘lumea in sine’ ar fi cognoscibila ar trebui sa ‘coincida existential si in aspect-manifestare’ cu lumea fenomenala, din moment ce noi numai lumea fenomenala o accesam –reprezentam si exterientiem –cunoastem, prin performantele senzoriale si intelective.

Dar din necesara echivalenta intre lumea insine si fenomenala, derivata din ‘cognoscibilitatea lumii in sine’, rezulta lipsa de relevanta, inutilitatea unei ipoteze de lumi independente de subiect, in afara simturilor si potentialului sau observational si conceptual.

Asadar lumea in sine ‘trebuie sa fie incognoscibila pentru a putea pastra statutul de ‘realitate autentica’, existenta independent de subiect.

Dar daca omul insusi ar fi subiect in sine, ar apartine prin statut existential acestei lumi, ar fi situat in spatiul ei obiectual cauzal, ar primi-percepe-reprezenta semnalele de prezenta si modalitate ale formelor si proceselor in sine, create de o cauzalitate in sine, presupusa diferita de cea fenomenala.

Primind mesaje de modalitate de la obiectele in sine, subiectul in sine ‘le cunoaste cu necesitate’, ce altceva am putea numi ‘cunoastere’ decat primirea si reconstituirea realului in reprezentare, apoi situarea subiectului in spatiul reprezentarii urmata de experimentarea, transformarea si conceptualizarea reprezentarii.

Conceptualizarea reprezentarii trebuie privita ca trasarea unei retele relational interactive cauzale globale, de catre subiectul cunoscator, retea care cuprinde toate formele si proprietatile observate si care permite subiectului actiuni modificante controlat de reprezentare. Constructia lingvistica a realitatii asigura separarea unor criterii interactive generalizate, fundamentale, creatoare a totalitatii caracteristicilor de modalitate ale lumii experimentate si intelese cauzal.

Daca lumea in sine este accesibila observational subiectului in sine, si nu poate fi altfel, din moment ce acesta admitem ca ii apartine prin situare si cauzalitate structural functionala, rezulta cognoscibilitatea ei, consecinta care intra in conflict cu premiza de incognoscibilitate, cea care ii conserva statutul de realitate distincta de lumea fenomenala. In concluzie ‘subiect in sine’ nu putem fi fara a fi ‘cunoscatori de lume in sine’, iar noi ne declaram ‘necunoscatori ireversibili’ ai acestei lumi, pentru a ii conserva statutul de realitate autonoma, posibila, dar diferita de realitatea noastra, cea fenomenala.

 Ramane sa analizam alternativa de a fi ‘subiecti fenomenali’ si consecintele.

Din punct de vedere metafizic atributul de ‘fenomenal’ este diferit de cel inteles in prezent, prin ‘fenomenal’ trebuind sa intelegem acea realitate personalizata, subiectivizata, rezultata din actiunea ‘sensibilitatii apriorice si intelectului subiectului’.

 Asadar daca ne acceptam drept ‘subiect fenomenal’ devenim imediat un fel de reprezentare de ‘obiect subiect’, de ‘subiect fenomenal’ din perspectiva altui subiect, necesar ‘nefenomenal’, altfel intram in contradictie cu propria modalitate fiind simultan subiect fenomenal si subiect creator de subiect fenomenal, distinct de primul.

Din presupunerea alocarii statutului de subiect fenomenal rezulta necesitatea existentei unui alt subiect, ‘incaracterizabil existential, din moment ce nu poate fi ‘subiect in sine’, subiect indeterminabil care va primi mesajul de ‘obiect subiect fenomenal’ si il va transpune in ‘individ fenomenal efectiv’, la fel cum subiectul fenomenal care ne credem, primeste si interpreteaza-creaza realitatea fenomenala.

Necesitatea ‘existentei unui subiect diferit de cel fenomenal, subiect care sa creeze subiectul constient de sine, cel fenomenal, (care ne presupunem), si in acelasi timp indeterminabilitatea modalitatii existentiale a subiectului creator de subiect fenomenal, sugereaza ca nici subiect fenomenal nu putem fi stare care ar cere alt subiect, creator de subiect fenomenal.

Daca in sens metafizic ‘subiect in sine’ nu putem fi, si nici ‘subiect fenomenal’, adica subiect pentru alt subiect, ce fel de subiect e omul, ce statut existential si interactiv-cogntiv ii putem aloca si in ce fel de realitate il putem plasa, astfel incat sa nu intre in contradictie cu propria sa modalitate existentiala.

Iata cum se aduna intrebari la care raspunsurile nu par a veni la fel de usor.

 Problema lumii in sine, incognoscibila si situatia subiectului cunoscator pot fi discutata si astfel:

 O realitate care ‘exista dar nu este cognoscibila’ implica mai multe posibilitati. In primul rand lipsa subiectului cunoscator din acea realitate impiedeca dezvoltarea cunoasterii ei. O realitate este ‘incognoscibila relativ’ daca nu contine pe un anume interval temporal subiecti cu potential informational reprezentant si investigant lingvistic, conceptualizant de mod realitate, situatie presupusa realizata pe pamant inainte de aparitia omului constient de sine si capabil de cunoastere.

Dar putem imagina o ‘incognoscibilitate absoluta de realitate’, proprie acelei lumi care prin cauzalitate interzice aparitia sistemelor informationale capabile de reprezentare-actiune si cunoastere de realitate.

Imposibilitatea principiala a aparitiei subiectului cunoscator intr-o anume realitate este o problema nondiscutabila, indecidabila, nu stim cum anume ar trebui sa fie un univers care sa posede o anume organizare macro si microscopica si o anume cauzalitate, dar sa fie incognoscibil, sa nu posede resursele genezei subiectului cunoscator.

Pe de alta parte atribuirea de ‘existenta’ unei realitati implica existenta subiectului. ‘A fi’ inseamna ‘a fi cumva dintr-o perspectiva’, nu doar ‘un a fi’ suspendat in neant, un ‘a fi’ fara subiectul care atribuie ‘fiintare’.

Existenta fara subiect  inseamna reprezentare de lume obiectual interactiva, in manifestare, fara prezenta si asumarea de sine, a subiectului care atribuie ‘existente’ in limbaj.

 Determinarea lingvistica, mentala, ‘A fi ca realitate’ fara a deriva din prealabilul ‘a fi ca subiect’, capabil sa construiasca conceptual ‘fiintari de realitate, inseamna a ‘exista-ne exitand’, a fii ceva discernat-reprezentat ca stare distincta, dar fara sistemul informational ‘subiect atributor’ cel care genereaza reflectarea-constructia de realitate cu o anume specificitate, inseamna ‘a fi si a nu fii’ in acelasi timp.

In efortul conceperii modalitatii necontradictorii a existentului ‘fara subiect’, incep sa se evidentieze dificultatile metafizicii, incapabila sa situeze un subiect intr-un anume spatiu de realitate, dar sa ii interzica verosimil cuplajul informational si reprezentarea –cunoasterea acelei realitati.

Daca admitem ca primim mesaje de realitate de la ‘o realitate sursa’ si incercam sa ii determinam acesteia modalitatea, intrebarea este daca putem atribui ‘realitatii creatoare de mesaj o alcatuire obiectual dinamica si diversitate interactiva similara celei explicitate in reprezentare, sau trebuie sa imaginam izvorul mesajului fenomenal intr-un fel diferit, si daca da, cum anume?

Aceasta e intrebarea care a generat in desfasurarea mileniilor tot felul de ipoteze metafizice de mod existenta si pe care stiinta actuala pare sa o ignore, sau cel putin sa ii diminueze importanta, ramane inca deschisa.

Una din incercarile de rezolvare a intrebarii a fost presupunerea existentei lumii in sine’, non observabila si reprezentabila efectiv in propria ei modalitate, asadar interzisa cunoasterii subiectului.

Problema ‘sensului cunoasterii’ , a semnificatiei pe care ar trebui sa o alocam cuvantului ‘cunoastere’, este poate la fel de veche ca si intrebarea asupra modului realitatii independente de subiect.

Cuvantul cunoastere este utilizat sistematic, in tot felul de contexte cotidiene sau pretentioase, banale sau subtile, diversitatea atribuirilor de cunoastere sau atitudine cognitiva, complicand incercarea constructiei unei intelegeri unitare, care sa le inglobeze-semnifice cumva pe toate.

Am putea trata orice primire si interpretare de mesaj ca ‘actiune cunoastere’, iar diversitatea procedurilor interpretante de mesaje realitate pe care le poseda un biosistem ar explicita-cuprinde variatatea procedurilor cognitive.

In aceasta prea larga definire de sens cunoastere, reprezentarea explicitata distinct in fiecare interval senzorial, devine cunoastere de realitate, actiunea gestuala privita ca relatie dinamica transformanta de reprezentare este deasemeni cunoastere de realitate, dar ambelor le lipseste ceva anume proiectul de realizare a unei anume cunoasteri, exoersia lingvistica a actiunii operant cognitive.

Cunoasterea in sensul cel mai cuprinzator este actiunea lingvistica asupra subiectului si numai prin intermediul lui asupra partilor realitatii, este descrierea, analiza relational interactiva si modelarea conceptuala, generalizanta de de stare, a atributelor obiectual cauzale ale spatiului fenomenal in care se afla pozitionat subiectul cunoscator.

Daca orice actiune lingvistica a subiectului  inseamna cunoastere, asamblarea si intelegerea descrierilor lingvistice fiind interpretari intelective, in termeni de invarianta structurala si relationala, a spatiului de situarea subiectului, ‘incognoscibilitatea’ unei anume realitati ‘este’ doar o necunoastere momentana, relativa, conditionata de criterii de prezenta si actiune lingvistica, cognitiva, a unui subiect cunoscator.

‘Ignoranta conditionata’, nu incognoscibilitate trebuie sa fie numele calificant al lipsei subiectului si cuplajului cognitiv cu o anume realitate sau chiar prezenta unui subiect intr-un anume spatiu obiectual cauzal, care din motive de evolutie nu are potentialul cognitiv lingvistic.

Daca a cunoaste ceva inseamna a poseda o procedura interpretanta a unui anume mesaj, procedura care ‘extrage informatie relevanta pentru subiect’ din mesaj, calitatea interpretarii este cumva o evaluare a calitatii cunoasterii, a randamentului intelegerii-utilizarii-valorizarii informatiei relevante, a utilizarii optime a informatiei semnificante pentru subiect, continute de mesaj.

Din conditia de primire-interpretare-reprezentare ca lume fenomenala, a mesajelor lumii in sine, rezulta fie efectiva situare in ‘interioritatea ei procesual cauzala si participarea nemijlocita la alcatuirea si desfasurarea lumii in sine, sau o relatie informationala, de observare a desfasurarii starilor acestei lumi, ambele implicand o anume dependenta subiect umna-lume in sine, o anume conditionare. Conditionarea umana prin primire si procesare mesaj realitate, duce la concluzia ca apartinem  ca entitate-personalitate acestei realitati in sine, ca suntem inevitabil o parte a lumii in sine. Dar in ipoteza ‘existentei lumii in sine, incognoscibile, subiectul uman este doar un ‘subiect fenomenal’, perceput si reprezentat ca subiect de alt subiect, indeterminabil, situatie care asa cum am vazut, duce la contradictii. Fata de o lume ‘incognoscibila’ nu pare a fi posibila nici o varianta de situare, nici o atribuire lingvistica, conceptuala, de modalitate, fie si numai atribuirea de ‘existenta’, ca evaluare minimala de modalitate.

 ‘A exista’ este efectul interactiunii ‘starii mesaj’ cu ‘starea informational procesanta de mesaj’, inseamna a indeplini criteriul comunicarii de sine unui subiect interpretor de comunicare, posedand caracteristicile interpretante ale subiectului uman.

Atribuirea de ‘existenta corecta’ inseamna atribuirea de ‘realitate’ unui canditat la ‘starea realitate’ care indeplineste criteriul comunicarii de sine ca modalitate, criteriu interactiv direct sau mediat, cu un alt ‘existent cert’, care sa il puna cumva in evidenta, printr-o anume influenta asupra sa, influenta transformata in mesaj si patrunsa intr-un ‘interpretor constient’, care pe aceasta baza atribuie existenta necontradictorie.

 Realitate interioara

 -Exterioritate si interioritate

 Un criteriu al existentei nemijlocite a unei realitati independente de subiect este ‘exterioritatea sa’ adica modalitatea pozitionarii subiectului in aceasta realitate, aspectul ei inglobant de subiect ca forma, miscare si dependenta cauzala.

 Situarile relative a formelor intr-un receptacul sustinator reprezentat prin starea ‘loc-forma’ si posibilitatea diferentierii variantelor de relationare statica, pozitionala, intre locuri forme, genereaza tridimensionalitatea spatiului, expliciteaza numarul minim de parametri care determina -masoara prezenta si pozitia fiecarei forme loc, intr-un cadru referential ‘spatial’. Conditia posibilitatii miscarii, a schimbarii parametrilor de situare in receptaculul spatial tridimensional, mai adauga un parametru caracterizant acestuia, anume ‘timpul’. Cu o definitie banala si bine cunoscuta ‘timpul este masura schimbarii. La inceputul conceptualizarii referentialului spatio temporal timpul primeste  o evaluare calitativa, subiectiva, o masura senzoriala a schimbarii, exprimata ca stare de asteptare a inceperii unui eveniment sau ca observare a desfasurarii lui.

Din punct de vedere uman referentialul spatial tridimensional il inconjoara-cuprinde din toate directiile, il inglobeaza ca forma si miscare.

Ceace pare a obliga mintea sa atribuie realitatii ‘exterioritate aparenta’, este ‘spatio temporalitatea ‘reprezentata si conceptualizata’, inglobanta de prezenta si miscare generalizata a subiectului caracterizat prin forma si actiune.

Dar este oare obligatorie caracteristica exterioritatii realitatii, fie ea asamblata de subiect prin reprezentare de realitate mesaj, ca in cazul lumii fenomenale provenita dintr-o ‘exterioritate absoluta’, idependenta de exteriorizarea subiectiva, sau putem imagina o alternativa?

-Analiza structurii si dinamicii reprezentarii ca efect al interpretarii unui mesaj lingvistic, nu  generat de forme si miscari efective, independente de subiect, ar putea furniza un punct de vedere diferit.

Putem utiliza limbajul ca vector purtator de realitate numai informationala, semnificata, pentru a aloca lumii noastre o provenineta si o modalitate existentiala diferita.

Prin limbaj asamblam si comunicam forme si situatii, construim si trimitem sau primim si intelegem mesaje care transporta ‘semnificatii realitate’, poarta ‘informatii’, evaluabile ca mod realitate, de un subiect interpretor.

Cuvintele insile par a avea un aspect dual, ca forme reale pure, apartinand realitatii reprezentate si ca forme semantice, generatoare de ‘realitate interioara’’ cum numim efectul intelegerii unei descrieri lingvistice de modalitate.

Daca tratam mesajul senzorial ca unul lingvistic, admitand ca de fapt lumea este un limbaj, mai bine zis este efectul interpretarii unui limbaj sau multi limbaj subtil, perceput prin toate simturile, apar posibiliati diferite de a caracteriza realitatea.

In cazul acceptarii tratarii realitatii ca limbaj purtator de ‘existente-semnificatii’, fie ele forme video, audio, sau proprii altor simturi, reprezentarea ca realitate efectiva, obiectiva, exterioara si autonoma de subiect, se transforma radical, lumea devine numai o interpretare –intelegere de mesaj lingvistic, nu o lume ‘obiectiva’ efectiv exterioara in spatialitatea si temporalitatea ei autonoma de subiect.

Intr-o realitate numai informationala compusa din interpretari de mesaje lingvistice, forma si miscarea, criterii ale exterioritatii independente de subiect, isi pierd consistenta, iar realitatea devine doar o stare a subiectului, o consecinta a functionarii lui ca primitor si intelegator de limbaj realitate.

Dar ipoteza realitatii lingvistice ridica probleme mai dificile ca toate cele aparute in lumea externa si autonoma, anume:

-Cine creaza mesajul lingvistic de subiect primitor si interpretor de mesaj realitate,

-Cine primeste si interpreteaza acest mesaj generand omul, subiectul fenomenal, care poseda propriile functii interpretante de mesaj realitate.

-Cine alcatuieste mesajul de realitate primit si reprezentat de subiectul uman ca realitate personalizata.

-Cum si prin ce procese interpretante se transforma mesajul realitatii alocate subiectului uman, in forma fenomenala a reprezentarii realitatii.

 -Putem presupune ca omul ca subiect constient de sine si lumea sa este efectul existentei si functionarii unui suprainterpretor de mesaj subiect, este creatia unui ‘suprasubiect distinct de subiectul uman’, cu care subiectul uman probabil poate intra intr-o anume relatie, daca indeplineste anume criterii de actiune asupra sa, dar dovedirea rationala, conceptuala, a acestei presupunerii pare inca imposibila.

 Daca atribuim realitatii o manifestare duala, odata in si pentru ea insasi, (ca lume autonoma, in sine), si odata ca lume pentru subiect, ca lume reprezentata, dar admitem si provenienta realitatiilor din interpretari de mesaje lingvistice, (fara o pre realitate obiectual cauzala care sa emita mesajele), ajungem la o situatie imposibila, obtinem o lume cu calitati contradictorii. O realitate extrasa dintr-o descriere de realitate , o lume ‘semnificata’, nu este ‘interna sau externa’, in sensul situarii ei in vre-un spatiu tridimensional-temporalizat.

Intr-o realitate lingvistica, informational modelata, se pot simula caracteristicile de modalitate ale oricarei realitati spatial temporale cu orice fel de forme si interactiuni, dar ea ca manifestare este un efect al functionarii unui sistem informational, nu ceva care sa contina spatiul si timpul asa cum le concepem. Problema dificila este caracterizarea modului de ‘existenta’ a sistemului unde se ‘imagineaza-desfasoara-interpreteaza realitatea umana, in ce realitate sau no nrealitate diferita de a anoastra il situam si cum il descriem cuprindem intelectiv, ca ‘existenta distincta de cea pe care o genereaza’.

Daca universul nostru este o modelare de univers, iar sistemul modelant nu este el insusi o realitate substantial energetica, este deasemeni o modelare de sistem modelant de universuri si subiecti, suspendam toata ierarhia de subiecti creatori de mesaje subiecti si de mesaje realitati, in vid, si chiar asa este caracterizata de unele gnoze vechi, lumea noastra, ca vidul absolut unde nu exista efectiv nimnic, iar realitatea este numai o impresie, din perspectiva unei ‘impresii de subiect’ care nici el nu exista efectiv, ca entitate autonoma.

Dificultatea in acceptarea acestei presupuneri, consta in a descrie-surprinde cumva starea subiectului interpretor de subiect uman, fenomenal, ce fel de entitate este si unde anume, ca realitate distincta de cea umana, este el plasat. In ipoteza derivarii omului dintr-o ‘suprapersonalitate sau non personalitate’ interpretanta de mesaj subiect uman, trebuie sa justificam si provenienta celui ccare ne creaza-semnifica prin altul, si a acestuia prin alt suprainterpretor de suprainterpretor de subiecti si intram intr-o inlantuire nelimitata de subiecti care se construiesc ‘intelectiv’ unii pe altii fara a gasi o argumentare de modalitate subiect complet autonom, nesubstantial, nefenomenal, ne dependent de ceva, care sa fie cauza a toate.

Ca realitate lingvistica, lumea nu este externa sau interna, nu este obiectiva si subiectiva, nu este fenomenala si in sine, nu contine forme substantiale, simultan deosebite de perceptie si perceptibile. Obiectul, miscarea, proprietatea interactiva si evenimentul in lumea semnificata devin numai consecinte ale functionarii unui interpretor cuplat la o descriere de realitate si descriere de proiectie de proprie personalizare, situata in aceasta ‘impresie de realitate’.

Exterioritatea si interioritatea lumii lingvistic asamblate, sunt efecte subtile, sunt pozitionari aparente, ale unui subiect deasemeni aparent, creat de alt subiect, pe care nu il putem inca localiza ca modalitate.

Dificultatea admiterii realitatii limbaj provine din dificultatea alocarii unei modalitati inteligibile supersubiectului interpretor de mesaj subiect, precum si constructia sau provenienta ‘mesajului realitate’. Daca admitem ca ‘cineva ne comunica lumea’ este necesar ca ‘acelasi sau altul la alt nivel interpretant’, sa ne creeze si comunice pe noi insine ‘ propriei noastre personalitati globale’ din care doar o parte ne este disponibila cat timp nu ne identificam toate nivelele de culegere si interpretare a mesajelor de realitate si individualizare.

Situarile subiectului

Putem privi omul fenomenal, cel care suntem si ne constientizam ca suntem, ca o consecinta a actiunii perceptuale si mentale ale altui subiect, a presupusului subiect in sine, un suprasubiect ascuns, interzis perceperii noastre, care primeste prin propriile simturi  un mesaj de sine restrans, fara majoritatea identificarii-cunoasterii propriilor functii, si il interpreteaza reprezinta ca subiect fenomenal, ca subiect uman, atribuind omului functii perceptual reprezentante si intelective compatibile cu mesajul realitatii fenomenale, un fel de realitate partiala, diferita de realitatea in sine.

In aceasta varianta de modalitate ‘subiectul in sine’ desi situat intr-o ‘realitate in sine’, nu isi cunoaste propria individualitate nici morfologic nici functional, avand la dispozitie numai atata informatie despre sine si lumea sa cat ii furnizeaza propria perceptie si atata cunoastere cata deriva din caracteristica de interpretare a mesajelor de lume in sine.

Noi insine ca subiecti fenomenali nu ne percepem direct structura interna si functiile metabolice si informationale ale corpului si sunt necesare zeci de milenii de evolutie pentru a patrunde observational si functional cauzal in alcatuirea noastra, in functiile organelor si in ‘cauzele genetice’ care ne determina.

Daca ar exista un suprasubiect a carui perceptie ar fi situata intr-o realitate diferita de cea accesibila omului, acesta primind mesaje de personalizari subiecti umani, dar nu numai, asa cum subiectul uman primeste mesaje de individualizari forma si miscare, ar fi plauzibil ca acest supersubiect sa permita omului ajuns la un anume nivel cognitiv si moral, sa il identifice cumva, sa ii inteleaga functiile creatoare de subiecti, astfel omul ar avea acces la cunoasterea de sine, ar stii in ce fel este el insusi, ca primitor si interpretor de mesaje persoana si mesaje realitate.

Daca odata se va ajunge la identitatea intre modalitatea structural functionala globala a subiectului uman si reprezentarea cunoasterea de sine, atunci probabil vom stii, cum suntem-functionam, in toate compartimentele corpului si mintii si vom intelege in detaliu, cum percepem, cum reprezentam si cum cunoastem realitatea.

Nu stim cum am putea depasi presupusa bariera auto cognitiva direct operanta, explorandu-ne orice parte si functie a corpului fara instrumente de investigare si fara acumularea lenta de concepte stintific explicante, daca ea exista cu adevarat, dar probabil ‘omul care suntem’ are de ales intre doua variante distincte de modalitate si doua cunoasteri distincte si anume:

-Fie ne acceptam si valorificam potentialul observational interpretant de fenomenalitate, deschizandu-ne simturile si cunoasterea catre realitatea care ne invaluie,

-Fie incercam sa identificam metoda accesului direct perceptual si intelectiv, la acel presupus mesaj ascuns care determina structura corporala si functionala a personalitatii noastre, cauza a ‘celui care suntem’.

Acestea sunt doua variante posibile de alegere de situare, sau intr-o lume ‘exterioara, care ne contine si determina, sau de pozitionare intr-o personalizare ‘exterioara, adica ‘independenta de realitate’ o individualitate creatoare , nu creata de realitate, o entitate care dezvolta realitatea prin propria stare functionala interpretanta de mesaj realitate, nu deriva ca morfologie si comportament din realitate.

Daca tratam mesajul ‘realitate’ ca limbaj, el nu mai trebuie necesarmente cuplat la presupuse forme, fenomene si cauze efective, similare celor pe care le proiecteaza subiectul in reprezentare.

Realitatea ‘inteleasa’ cum am putea numi ambientul derivat din interpretarea unui mesaj lingvistic, este un efect informational, iar in asemenea modelari de realitate nu exista substanta, energie, spatiu si timp ca realitati autonome de subiect, lumea fenomenal lingvistica seamana cu lumea lingvistica actuala, cu realitatea conceptuala, care aloca nume formelor si proceselor unificate dupa anumite ctriterii de invarianta.

A te situa ca interpretor autocontrolat intr-o lume mesaj lingvistic este asemanator cu a te situa ca subiect uman constient in formarea si intelegerea unui mesaj lingvistic, deosebirea fiind ca mesajul realitatii lingvistice odata detectat, impreuna cu procedura interpretanta, transformata de forme cuvant in semnificari-reprezentari de obiect si eveniment, subiectul poate ‘pronunta nume forme si nume miscari’, devenind el insusi o sursa de realitate pentru alti subiecti, adica poate crea lingvisitc mesaje de realitate.

Ipoteza tratarii ‘efectului realitate’ drept consecinta a unei procesari de informatie lingvistica nu este noua si nici de neacceptat, cu conditia sa putem raspunde la intrebarile pe care le ridica, anume:

-Cine este autorul scenariului realitate mesaj si mesajului subiect uman si

-Cine este acel super interpretor care traduce mesajul subiect in subiect efectiv, activ, capabil de cunoastere, constient de sine si lumea sa, capabil de a primi si interpreta propriul mesaj de realitate.

Evident si suprasubiectul creator de subiecti umani trebuie situat intr-o anume realitate mesaj unde are propriile reprezentari de subiecti, dar numai imaginand cum ar putea fi omul si lumea in alta varianta nu ajungem prea departe in intelegerea ei.

Transferul de personalitate

In realitatea fenomenala subiectul ‘exista si se comporta prin sine’, prin corpul si functiile sale care deriva ca realitati si functii din proprietatie interactive fundamentale ale universului.

Intr-o lume interioara, adica o interpretare de limbaj realitate, subiectul are alta conditionare, ca persoana constienta de sine.

Constientizarea de sine este o trasatura autointeractiva subtila, neconstientizanta ca actiune creatoare de constientizare, prin care subiectul se reprezinta si re-reprezinta recursiv pe sine, distinct de orice distingere de realitate.

 Cu alte cuvinte ‘constientizarea’ ar putea fi tratata ca transformarea subiectului in ‘obiect subiect’ din propria pespectiva reprezentanta de stari obiect, ca proiectia de obiect si actiune individ, in realitatea ‘externa’ si a se reobiectualiza ca distinct de sine, in orice reprezentare de reprezentare de sine, a se discrimina ca sine modelant si sine  modelat, ca sine reflectant de persoana si sine reflectat, personalizat, constientizat.

Intr-o lume informationala, cum am putea numi lumea rezultata din interpretarea unui mesaj de realitate, insusi subiectul este efectul unei interpretari reprezentari de subiect, dar si mesajul subiect si interpretarea lui din care rezulta subiectul constient uman, nu apartin realitatii in care se autositueaza subiectul constient rezultat. Mesajul subiect si interpretarea lui, creatoare de ‘efect subiect’, de subiect uman constient, este de nivel diferit, ea nu apartine spatiului de mesaje si interpretari alocate subiectului uman, rezultat din interpretarea de mesaj subiect.

Dupa cum geneza realitatii ca reprezentare cere prezenta unui subiect interpretor dina carui perspectiva ‘sa existe lumea, sa se diferentieze ca multime de stari dintr-o anume perspectiva identificanta, la fel geneza personalitatii constiente formatoare de individualizari asumate, cere cu necesitate prezenta altui subiect interpretor, distinct de omul constient care suntem, supersubiect capabil sa proiecteze o reprezentare de subiect morfofunctional uman, din propria perspectiva creatoare de moduri forma si actiune.

Presupunand ca aceasta ipoteza de supraindivid creator de om constient numai de sine nu si de cel care il genereaza, este plauzibila, este dificil sa facem afirmatii de modalitate despre acest supra subiect care ne creaza-interpreteaza in propria constientizare formatoare de constientizari.

 Omul se identifica pe sine intr-o realitate a formelor si schimbarilor, asemenea invariante fenomenale fiind alocate potetialului sau interpretor de mod realitate, dar subiectul interpretor de mesaj subiect uman, este pozitionat intr-o realitate diferita de cea umana,o lume alcatuita din mesaje subiect, nu din forme si miscari percepute de subiectul reprezentat.

Acceptand provenienta subiectului uman, tratat ca interpretare de mesaj subiect, din functia interpretanta de mesaj subiect a altui subiect, supraconstient, capabil sa atribuie constientizare celui pe care il creaza, spunem ca subiectul uman este rezultatul unui ‘transfer partial de personalitate’.

Prin trasnfer de personalitate intelegem ca suprasubiectul interpretor de mesaj subiect isi transfera o parte din propria personalitate interpretanta de mesaj, in subiectul creat de el. Supra subiectul reprezentant de subiect constient dezvolta in interpretare un individ dotat cu toata morfologia si functiile pe care le avem si prin care ne exprimam dar nu le cunoastem.

Transferul de personalitate este o atribuire de individualitate cu propriile functii interactiv interpretante de propru mesaj realitate.

Din propria perspectiva omul acumuleaza progresiv o anume cunoastere de sine, dar este inca incapabil sa isi inteleaga informational procesele personalizate, cele care atribuie ‘eul’ si constienta de sine, calitati care asigura ‘situarea noastra ca sine distinct, in propria realitate.

Daca persoana umana este efectul unui transfer partial de personalizare, pare necesar ca cel care dezolta transferul, cel care transforma o ‘ descriere persoana in semnificatie persoana’, sa cunoasca felul in care in semnificarea de persoana este atribuita personalizarea umana, interpretanta de realitate si constienta de sine.

In reconstructia de persoana prin transfer, prin partiala atribuire de sine altui sine, fiecare segment de individualitate, fie ea observational reprezentanta, interactiva gestual, sau conceptual operanta, capabila de relationari cauzale in lumea sa, are drept corespondent un segment de mesaj persoana, acesta poate fi transformat in persoana efectiva numai de un interpretor specializat, asa cum mesajul de obiect devine reprezentare de obiect, devine un existent, numai prin actiunea interpretanta de mesaj realitate a subiectului uman, capabil sa inteleaga-genereze ca ‘realitate externa’, limbajul realitatii sale.

Cognoscibilitatea umana ar putea fi privita ca o atribuire de caracteristica situational interactiva unui subiect interpretat, adica proiectat intr-o realitate obiectual cauzala atribuita lui.

Cognoscibilitatea este o functie interpretanta de mesaj realitate de maxima amplitudine, care le include-permite, le actualizeaza, pe toate celelalte, anume perceptia- reprezentarea, actiunea gestuala si lingvistic conceptuala in reprezentarea-realitate. Cunoasterea din perspectiva lumii interioare nu este o consecinta a evolutiei subiectului, este o atribuire de functie interpretanta

Daca omul atribuie unei lumi ‘incognoscibilitatea’ el neaga de fapt acelei lumi capabilitatea de a crea subiecti cunoscatori, capabili de atribuiri de mod existenta, iar o lume fara subiecti ‘nu exista’, asa cum fara subiectul interpretor de limbaj nu exista semnificatii ale cuvintelor si propozitiilor, nu exista limbaj.

O lume incognoscibila, fara posibilitatea atribuirii caracteristici de modalitate, isi pierde calitatea ‘existentei’ si devine imposibila ca lume. Despre ceva care nu admite atribuirea de modalitate, nu se poate spune ca suporta nici caracteristica ‘existenta’.

O lume incognoscibila, adica non descriptibila, nu ‘contine subiecti’, descriptibilitatea si interpretabilitatea descrierilor de realitate caracterizand prezenta si functia reprezentanta si interactiva a unui subiect intr-un anume mesaj de realitate.

O lume care isi respinge calitatea de a crea si sustine interactiv subiectii, cei prin care ea ‘exista ca atribuire de existenta’, isi pierde proprietatea ‘existenta’, care este doar o raportare a unui subiect la o alta raportare de sine, raportare creatoare de reprezentari de realitate.

-Daca subiectul uman, rezultat din interpretarea perceptuala si intelectiva de mesaj individ realizeaza cunoasterea propriei individualitati mesaj, cunoscatorul de sine uman isi poate si el proiecta propria personalitate in alta in sensul ca el se autodiscrimineaza simultan ca entitate  interactiva si constienta de interactivitatea sa si ca sursa a altei individualizari mai restransa cognitiv, situata prioritar intr-o realitate a formelor si proceselor fizice, nu a mesajelor si interpretarilor creatoare de fenomenalitate.

Persoana ‘cunoscatoare de sine’ se poate transporta informational pe sine intr-o realitate  creatoare de subiecti si am putea spune ca din cunoasterea de sine rezulta o multipla atribuire de personalizare, anume atribuirea de proprie persoana complet cunoscatoare de sine si dezvoltarea de personalizari partiale, fenomenale, cunoscatoare de lumi obiectual interactiv cauzale, realitati care contin invariantele forma, miscare si interactivitatea proprii universului nostru.

Daca este asa, daca omul fenomenal, este reflectarea si conceperea partiala de sine a subiectului cunoscator de sinein sine, rezulta ca realitatea externa nu exista, intreaga lume este o constructie intelectiva de lume, din perspectiva unei serii de intelectivitati diferite.

Copyright Constantin Marghitoiu (c) 2007. Reproducerea totala sau partiala este permisa numai cu acordul scris al autorului.