Meta Poeme

Subscribe

Realitati duale

May 12, 2010 By: Constantin Marghitoiu Category: Eseuri

Existenta dependenta

 Numim reprezentare efectul perceptiei, procesarii mentale si explicitarii modale distincte, a multimii mesajelor fenomenale separabile prin simturi si decodabile mental. Numim ‘realitate’ multimea reprezentarilor rezultate din procesarea mesajelor fenomenale. Atribuim reprezentarilor tratate ca tipuri de forme, de miscari si dependente intre ele, ‘realitate obiectiva’, asta insemnand ca totalitatea starilor imagine, starilor sunet, tactile, de gust ori miros, ‘exista independent de subiect si in afara lui’. Predicatul ‘exista’ defineste starea ‘existenta’, stare modala generalizata, identificabila sau deductibila de catre subiect, cuprinzand totalitatea familiilor de constituenti reali individualizabili structural, dinamic si interactiv prin un nuclee de invarianta modala si caracterizabili distinct prin predicate distincte.

Spre exemplu predicatul ‘a misca’ realizeaza substantivul generic ‘miscare’, anvelopa semnificanta in interiorul careia identificam o multime de tipuri ‘miscari’ distincte, predicatul ‘a vorbi’ determina modalul generic ‘vorbire’, acoperind o multime de constructii de discursuri particulare.

Existenta este asadar alcatuita din ‘existenti’ distincti, dar ce putem spune despre existenti?

Califica oare complet reprezentarea un existent sau mai este nevoie de informatii si prelucrari suplimentare pentru a localiza si individualiza corect si complet un existent.

Raspunsul la intrebare nu este asa simplu cum pare. Stim din experienta ca singura observatia asupra naturii nu ne comunica prea multe depre cauzele care fac ca ceva sa se intample sau sa nu se intample, cand ne asteptam sa se intample, si trebuie sa folosim rationalitatea pentru a compara sau corela serii de reprezentari si extrage anume conditionari stabile. Deasemeni trebuie sa folosim experimentul pentru a schimba controlat starile realitatii si a face observatii precise, cantitative, asupra dependentelor intre schimbari.

Dar observatia, experienta si rationamentul deductiv sau inductiv ne ofera o anume reprezentare si o anume intelegere cauzala a acesteia, dar nu ne spun ceace am vrea sa stim , anume cum este acea realitate care ne ofera noua informatia din care ne extragem realitatea personala, asa cum o exteriorizam, de unde provine, din ce actiuni creative fundamentale rezulta calitatile pe care le percepem, concepem, schimbam si utilizam.

 De milenii omul isi pune aceste intrebari si de tot atata timp da diferite raspunsuri, iar raspunsurile pe care si le daruie in prezent prin intermediul mijloacelor actuale de observare, experiment si modelare formala a realitatii sunt cele mai complete de care dispune, pe deasupra ele evolueaza permanent odata cu perfectionarea mijloacelor observante, experientiale si predictiv modelante de eveniment.

Relativ la proprietatea componentelor realitatii, a ‘existentilor’ de a fi ‘independenti de subiect’, caracteristica independetei este cea mai subtila si mai dificil analizabila. Ce anume ar putea inseamna ca ceva este ‘independent’ de noi?

Un raspuns rapid ar fi ca ceva autonom sau independent ‘exista’ si cand il observam sau experimentam si cand nu avem nici un contact senzorial sau cuplaj interactiv, dar cum anume stim ca acest ceva ‘continua sa existe’ cand nu il percepem si reprezentam-concepem. Pentru cea mai simpla confirmare a existentei independente de noi avem nevoie de un nou martor care sa ne inlocuiasca in observare, un martor constient sau un instrument de masura sau de inregistrare a evenimentelor.

Martorul isi poate pune si el problerma autonomiei modale a spectacolului lumii si poate utiliza sau instrumente de inregistrare sau alti martori si tot astfel. Mijloacele de inregistrare pot detecta, prelua si pastra informatii despre ambient, ele sunt prelungiri ale simturilor prin instrumente observante, dar nici ele nu confirma o existenta autonoma de subiect, adica neobservata, dar ‘existand si avand modalitate’.

Mai avem la dipozitie o alternativa de a concepe realitatea, nu ca existent autonom ci dependent, asemeni visului, un existent creat de subiect, dar creat inconstient, fara ca subiectul sa participe intentional la constructia fiecarei componente realitate care i se expliciteaza in reprezentare. O asemenera posibilitate de geneza a lumii prin subiect poate fi sustinuta folosind ca exemplu realitatea visului, evaluat ca produs al mintii noastre. Aceasta noua perspectiva motivanta de provenienta a realului prin noi insine ne pune intr-o dificultate explicanta de neinvins, trebuind sa explicam ce sau cine suntem noi, cel care avem asemenea calitati supercreative, dar exprimate inconstient, fara a stii cum procedam cand ne oferim lumea si ce calitati utilizante are darul lume facut noua insine.

Sunt necesare multe milenii pentru ca omul sa identifice progresiv si sa inteleaga cauzal din ce in ce mai precis si corect structura, dinamica si potentialitatea combinativ inovanta modal, a naturii reprezentate-create, iar daca noi facem ipoteza ca realizam mental realitatea in toate detaliile dar inconstient dar avem nevoie de mii de ani pentru a intelege ce anume am facut si facem mereu, ce contine si cum functioneaza acest tot , cate forme, relatii, proprietati si posibilitati interactiv conective mai sunt posibile in interiorul lui, cate efecte imprevizibile sunt realizabile si cu ce consecinte pentru noi intram intr-un impas explicant fundamental. O lume presupusa creata de subiect ar trbui sa fie insotita  de o cunoastere completa a potentialului ei fenomenal creativ, (numai pe baza unei cunoasteri generative fiind realizabila realitatea cu toate detaliile procesual cauzale), dar care se dovedeste a fi la modul constient o ignoranta absoluta, pune intrebari fara raspuns.

Lumea noastra este si va continua sa ramana pentru noi un amestec de previzibilitate si surpriza, previzibilitatea derivand din acumularea lenta de observatii si actiuni transformante asupra realului, actiuni care ne aduc mereu informatii noi despre univers dar care si deschid sistematic noi perspective catre orizonturi fenomenale complet noi si neintelese, catre realitati care cer noi mijloace observante, noi tehnici experimentale si noi ipoteze teoretizant modelante pentru a fi aduse in sfera reprezentarii, conceptualizarii, predictibilitatii si explicarii cauzale, toate finalizand cu identificarea de cailor de a obtine noi utilitatii.

  Daca lumea din reprezentare este creata de noi, de un ‘eu ‘ al nostru, daca aceasta lume asa cum o explicitam modal, exploram si cunoastem lingvistic, contine in totalitate in orice moment generativ, multimea componentelor fundamentale, proprietatilor si potentialelor combinatii intre ele, pe care le descoperim si valorificam in cursul secolelor, inseamna ca exista cineva in noi dotat cu o incalificabil de ampla si detaliata cunoastere creativa, pe baza careia construieste si ofera realitatea, si mai este un alt ‘eu’, anume ‘eul constient si ignorant care suntem’, cel care primeste in simturi de la primul ‘eu’ natura si am indrazni sa spunem ca isi primeste si propria natura ca individualitate, primeste totalitatea insusirilor prin care percepe, reprezinta, investigheaza constient si cunoaste lumea primita. Individul care suntem este ca si lumea lui, o noutate si o uimire pentru sine, si se pare ca se intelege structural si functional inca mai lent si dificil pe sine, decat intelege interactiv cauzal lumea sa, fiind mereu surprins si uneori socat de dimensiunea si consecintele personalitatii sale, care ii releva noi fatete si comportamente uneori de neimaginat.

 Alocandu-ne rolul de creatori spontani ai realitatii apar noi intrebari, despre cum anume procedeaza mintea noastra creativa cand realizeaza o asemenea complexitate obiectual interactiva care este si nu este cunoscuta. Lumea oferita de simturi poseda o multime de regularitati si relatii cauzale care sunt progresiv intelese dar presupus mereu prezente in dimensiunea ei obiectual corelanta in totalitate creata.

Ipoteza care ne aloca rolul de autor al lumii cere fie un singur ‘eu creator’, in care caz acesta ar stii ce si cum face in fiecare moment, iar lumea ar fi pentru el o continua banalitate anticipata si nu ar mai avea nici un sens, fie exista cel putin doua individualitati distincte, cumva corelate unidirectional, una fiind producatoarea si cunoscatoarea propriilor stari generatoare de realitate si de subiect, si alta fiind subiect creat, receptor al mesajului modalitate realitate. Prima personalitate este total cunoscatoare de lume si de subiect ignorant dar cunoscator, este rsponsabila de existenta si manifestarea lumii si multimii din inerioritatea lume, a doua este o individualitate initial ignoranta, dar dotata cu un set de functii observant transformante aplicabile realitatii primite, functii care ii furnizeaza o sistematica reprezentare si cunoastere asupra lumii primite.

Aceasta ipoteza contine o multime de dificultati explicante, fiind cumva contradictoriu ca acelasi ‘eu’ sa faca realitatea si sa nu stie cum face, avand nevoie de un parcurs istoric multimilenar, pentru a se intelege creativ, pentru a separa conditiile fundamentale si legile interactive din care ar putea rezulta lumea lui si chiar el insusi.

Imposibilitatea explicarii aparitiei eului si actiunii creative a unui ‘eu total cunoscator’ ascuns intr-un ‘eu total ignorant’, a dus la ideia necesitatii ‘Eului creator’, a transformarii ‘eului cunoscator ascuns, dar atot capabil, intr-o supra personalitate distincta, un fel de ‘Eu absolut’, care stie sa faca si lumea si eurile realtive care o populeaza.

Introducand creatorul admitem ca cineva diferit de noi ne ‘percepe reprezinta sau concepe reprezinta’, ne daruie simturi, individualitate, constienta si intelect si ne ofera lumea si mijloacele de a o percepe, explora si cunoaste-valorifica.

Introducera creatorului a toate, ca raspuns la intrebarea asupra provenientei si modalitatii unei realitatii independente de subiect, in fapt complica la maximum problema, pentru ca nu ne permite principial nici o incercare de raspuns asupra caracteristicii existentiale a creatorului. Creatorul evident nu este perceptibil, reprezentabil, cognoscibil si controlabil operant, situatia fiind opusa, noi fiind cel complet cunoscut si complet manipulat, fiind cel care primeste percepere, reprezentare si cunoastere din partea creatorului.

Daca ne consideram un subiect creat constient, evident am dori sa putem inversa raportul, devenind cunoscatorii autorului nostru, capatand posibilitatea sa exploram dimensiunea reprezentarii si cunoasterii acestuia si sa utilizam cum dorim resursele lui nelimitat constructive, dar inca nu stim daca este posibil sau suntem si vom ramane o personalitate dependenta, in totalitate la dispozitia ipoteticului nostru constructor.

Inabordabilitatea problemei modalitatii actului creativ de subiect si de lume pentru subiect, ne intoarce la vechea varianta de lume, luea fenomenala . externa si independenta de subiect, lume unde jocul fenomenal asambleaza candva si sistemele vii, iar resursele combinativ cauzale naturale propulseaza unele fiinte catre o alcatuire si procesualitate informationala superioara, capabila de cunoastere a lumii din care provin si chiar de cunoasterea de sine.

Revenind la lumea noastra de care depindem structural si functional, dar careia ii putem schimba prin propriile mijloace o parte din structura si fenomenalitate, sa continuam intentia de a lamuri posibilitatea explicitarii independentei realitatii de subiect.

Una din caile de argumentare a autonomiei naturii de individ deriva din presupusa asemanare intre reprezentarile noastre asupra ei, din ipotetica identitate sau similitudine a felului in care vedem sau auzim, cum localizam modal prin fiecare simt alcatuirea realitatii.

Dar cum argumentam identitatea sau macar evidenta similitudine intre reprezentarile noastre?

 Singura cale de stabilire a unui acord sau dezacord asupra identitatii alcatuirii realitatii in toti subiectii este utilizarea limbajului, este descrierea lingvistica cu acelasi cuvinte de subiecti diferiti, a continutului unor observatii aplicate acelorasi fragmente de realitate. Daca mai multi subiect folosesc aceleasi cuvinte pentru a identifica-descrie anumite forme sau evenimente, tragem falsa concluzie ca reprezentarile sunt sau ar trbui sa fie identice.

 Dar toate reprezentarile umane de aspect realitate sau de sine, sunt stari informationale proprii, sunt efecte ale unor proceduri interpretante de mesaj fenomenal si sunt deocamdata neinvestigabile si incomparabile in particularitatea lor operanta. Subiectul in formare invata sa vorbesca, fiind indemnat sistematic de semeni sa aloce anumite sunete sensuri la anume perceptii saua ctiuni percepute.

 Numind la fel componente ale reprezenarilor personale, avem impresia ca ceace are acelasi nume are si aceasi modalitate in fiecare din noi, rezultand ca toti vad, aud,.. in acelasi fel ceace numesc cu acelasi cuvant sau sir de cuvinte.

In fapt acordul lingvistic asupra partilor ambientului si actiunilor noastre ascunde imposibilitatea stabilirii unui acord mai precis, mai ‘obiectiv’, asupra compozitiei realitatii, astfel ne multumin cu ceace avem, concluzand ca numind la fel, ‘vedem la fe’.

Cu mijloacele investigant analizante actuale nu putem inca culege si interpreta precis informatii provenind din acele zone specializate procesant ale creierului care primesc mesajele simturilor si extrag din ele reprezentari.

Orientand discutia asupra perceptiei video si constrctiei imaginii, inca nu putem pozitiona foarte precis zona functionala responsabila de constructia imaginilo, nu putem extrage semnale din aceasta zona si mai ales nu le putem procesa sau utiliza asa cum le separam, pentru a realiza o imagine pe un monitor, o imagine care sa corespunda cumva sau sa indice particularitatile structurale ale celei din mintea noastra.

Neputand transforma o informatia generatoare de reprezentare video personala in imagine desfasurabila pe un terminal si accesibila tuturor, nu putem ‘vedea cum vede’  semenul nostru, dar si daca am putea extrage din minte informatii convertibile in imagini coerente, tot nu am fi siguri ca ‘stim precis’ cum anume vede, cum reprezinta realitatea, semenul nostru.

Problema caracterizarii efective si complete a modalitatii si autonomiei realitatii a fost pusa cu multe milenii in urma si rezolvata de mai multe ori si in perspective diferite. Unele raspunsuri au pretins identitatea intre ‘natura reala’, intre natura ‘obiectiva si cea subiectiva’, natura reflectata in subiect, intre ceace reprezentam si ceace presupunem ca ne ofera informatia din care extragem reprezentarea.

Alte solutii au fost negative, declarand imposibilitatea reflectarii modale a realitatii obiective in subiect, imposibilitatea deplasarea multimii proprietatilor distinct caracterizante ale naturii in persoana subiectului, imposibilitatea identitatii intre realitatea sursa si realitatea subiectivant-reprezentata.

Marele metafizician german Immanuel Kant a fost si el preocupat de intrebarea daca putem aloca o individualizare modala autentica realitatii, daca putem ‘stii’ cum anume este ea dar ‘in afara reprezentarii’ si a raspuns negativ, afirmand ca omul are acces la ‘fenomenalitate’, intelegand prin fenomenalitate, transpunerea modala a perceptiilor subiectilor in reprezentari, dar a mai adaugat, pentru a nu fi acuzat de idealism, adica de negarea completa a existentei realitatii, ca exista si o ‘lume in sine’, diferita de lumea subiectului, insa aceasta ‘realitate in sine’, din care cumva rezulta lumea fenomenala, este interzisa cercetarii si cunoasterii.

In concluzie nu putem demonstra existenta unei realitati in acelasi timp autonoma de noi dar si cumva modala, cumva posedand o structura si o procesualitate distincta, utilizand drept argumentant similitudinea cuvintelor alocate acelorasi unor reprezentari personalizate.

Simplu spus acceptam ca tot ce percepem si reprezentam cumva poseda o prezenta independenta de observator, are o continuitate ‘existentiala’ neconditionata de actul observarii si reprezentarii, isi pastreaza identitatea de sine si cand subiectul percepe-expliciteaza si cand nu, dar nu putem extrage din acest punct de vedere nici o informatie relevanta, o informatie modalizanta aplicabila lumii autonome.

Aceasta imposibilitate de a carcteriza modal o lume autonoma de subiect, o lume neintrata in simturi si prin ele in intelect, este fireasca si logica, din moment ce orice sistem informational poseda o procedura identificanta si procesant interpretanta proprie, prin care are acces la informatiile de intrare, le aloca o explicitare modala si le aplica o procedura transformanta compatibila.

Daca orice existent particular modal este efectul unui act individual de primire si prelucrare a unui ‘mesaj realitate’, rezulta ca ceace reprezentam este punctul nostru ‘de vedere’ asupra unui ‘discurs realitate’, discurs care ar putea principial sa aiba tot atatea interpretari-semnificarii-forme distincte, cati subiecti il primesc si ‘interpreteaza semnifica’.

O forma, in orice fel am ‘formaliza-asambla frontiera ei modala, nu poate fi si pentru noi si independent de noi ‘entitate forma’, forma fiind un efect, fiind un produs al actiunii mintii noastre aplicate unui ‘mesaj realitate’, iar ca produs, este ‘modal dependenta’ de producator.

Pentru a face mai clara inconsistenta efortului de atribui ‘existenta autonoma si modala lumii’, vom discuta sumar o clasica atribuire de modalitate, anume atribuirea sensului unui cuvant, alocarea sensului unui semn ales conventional si legat stabil de o anume stare personala.

 Un sens distinct alocat unui cuvant este efectul unei proceduri modalizante proprii subiectului, ‘este acea stare a mintii rezultata din primirea si intelegerea unui termen lingvistic interpretabil de subiect, si este imposibil sa separam sensul de cel care il atribuiie, sa declaram sensurile existente si autonom, nelegate de cei care le aloca.

Prin acelasi rationament daca admitem ca realitatea ni se comunica ca o descriere modala intr-un anume limbaj, fiecare cuvant al limbajului realitate poarta un potential sens forma, sens care poate fi recuperat si reprezentat modal numai de cel care poseda metoda interpretanta, metoda constructoare de reprezentarea video sau de alt fel.

Tratata ca inteles al unui discurs realitatea din reprezentare nu poate fi decat semnificare de mesaj realitate in subiectul competent interpretant, si isi pierde orice caracterizare existential modala in lipsa acestuia.

In consecinta starea a ‘exista’ echivalenta cu posesia de modalitate, rezultata dintr-o alocare de sens-reprezentare unui sir de cuvinte-fenomenalizante, este dependenta de prezenta interpretorului, existenta modala autonoma de subiect fiind imposibila, la fel cum este imposibila atribuirea constienta a unei semnificatii din limbajul natural, fara subiectul semnificant.

La cele spuse se poate replica ca daca ‘exista o descriere de realitate’, macar aceasta descriere trebuie sa fie ‘autonoma de individ’, in caz contrar intrand in conradictiile si imposibilitatile derivate din geneza realitatii prin subiect.

Dar admiterea autonomiei ‘discursului realitate’, de subiectul interpretor nu duce automat la obtinerea unei ‘autonomii modale de subiect’. Un discurs neinterpretat, un discurs autonom, ‘nu are particularitate modala- sens’, ‘nu exista in nici un fel’, cat timp subiectul nu il detecteaza si interpreteaza, iar cand il interpreteaza discursul trece din starea de autonomie in starea de dependenta de subiect, in starea de interpretare-modalizare prin subiect.

In consecinta atribuirea de autonomie la ceva ‘fara modalitate’, adica la o purtatoare de modalitate, dar ne primita si interprertata-modalizata, nu inseamna decat acceptarea autonomiei ‘existentei incaracterizabile modal’, de subiect, ‘incaracterizabilitatea autonoma de subiect fiind echivalenta cu ‘non modalitatea autonoma de subiect, iar non modalitatea autonoma este echivalenta cu ‘inexistenta autonoma, astfel incercarea de argumentare a posibilitatii unei ‘existente autonome de subiect’ duce la argumentarea posibilitatii ‘existentei indexistentei’ ca stare independenta de subiect, constatare paradoxala care de fapt afirma ca tot ce este autonom de subiect intra in sfera incaracterizabilului, a non modalului, a ‘inexistentului’. pentru acesta.

In mod realmente paradoxal aceste constatari destul de nefiresti au si ele o vechime de milenii, unii din semenii nostri din trecutul departata ajungand la aceste puncte de vedere si inca mergand mai departe, in argumentarea plauzibilitatii lor si mai ales a consecintelor care decurg.

Daca numei inexistentii sunt autonomi de subiect, nu trebuie inteleasa inexistenta ca ca un neant, ca o lipsa absoluta, ca un cuvant al carui sens este un nonsens, inexistenta este doar lipsa de modalitate, dar poate fi sursa de modalitate, poate fi o sursa de mesaje interpretabile si traductibile in modalitati, poate fi o strategie interpretanta, sau mai poate fi un mesaj purtator al unei descrieri de modalitate, un discurs care detectat de un interpretor si interpretat, capata modalitate, primeste o anume realitate in identitatea interpretoare.

 Rezulta ca putem distinge cel putin trei variante de realitati autonome, de inexistente relative, ca sa le numim astfel, raportabile la un anume subiect, si anume:

1-Surse generatoare de mesaje interpretabile si modalizabile.

2-Strategii interpretante capabile sa traduca in modalitati-realitati, diferite tipuri de mesaje.

3-Realitati mesaj, interpretabile, modalizabile si reprezentabile ca realitati, ca spatii obiectual interactive cu o anume particularitate ‘fenomenala si interactiv cauzala’.

Dar daca identificam cel putin trei variante de inexistenti , identificam si cel putin trei variante de existenti, adica de stari modale, anume

a-Modalitatea realitate, efect al primirii si interpretarii-reprezentarii mesajului purtator de realitate fenomenala.

b-Modalitatea interpretor-subiect, starea modala in care se identifica pe sine subiectul ca forma distincta dotata cu multimea de proprietati pe care si le identifica.

c-Modalitatea ‘cunoastere realitate’, caracterizata ca o reconstructie constienta, structurala si interactiv configuranta cauzal, a realitatii reprezentate.

Modalitatea realitate este acea reprezentare alcatuita numai din forme, proprietati si combinatii de tip fenomenal,

lipsite de individualitate, de ‘constienta si actiune intentionala’, subiectul este acea reprezentare modala de sine, a interpretorului, care isi aloca forma, miscare, constienta, intentionalitate si capabilitate interactiv cognitiva, iar ‘cunoasterea’ este multimea de conditionari le care le identifica subiectul intre starile modale ale realitatii sau in spatiul propriilor stari modale.

 Cum realitatile modale sunt numai rezultate ale interpretarilor de mesaje, inseamna ca realitatile-reprezentari de orice fel, sunt dependente de subiect, sunt stari interpretante proprii subiectului, ele nu pot exista-manifesta decat in subiect, ‘exteriorizate’ ca reprezentari-modalitati in ‘constienta subiectului’.

Definita compact ‘Constienta’ este o potentialitate non modala, care se modalizeaza si se identifica recusiv modalizandu-se, reconstituind nelimitat propria modalitate, constientizare individualizanta si constientizare de orice constientizare individualizanta.

Generic definit subiectul este o strategie interpretanta de mesaje pozitionata in spatiul multimii mesajelor interpretabile, cuplata cu o constienta polarizata, ‘realizanta’ de interpretari. O constienta modalizanta si o strategie interpretanta genereaza o personalitate, o entitate constienta de sine, pozitionata si conectata interactiv cu spatiul totalitatii interpretarilor-realitati.

Cele spuse pina acum si cele ce vor mai fi spuse, trebuiesc luate ca puncte de vedere, ca posibilitati de a privi realitatea si subiectul, in diferitele lor variante, nu ca afirmatii care se pretind purtatoare de adevaruri unice, necesare.

Cum reprezentarile-realitati ca stari modale sunt dependente de subiect, sunt numai consecinte ale unor interpretari de mesaj, rezulta ca ele nu pot genera mesaje, nu pot ‘comunica realitate’, ele provin din interpretarea unor mesaje.

Realitatile sunt efecte nu cauze creatoare de efecte, ele rezulta din ‘intelegerea’ unor discursuri care comunica realitati.

In aceasta perspectiva sursele creatoare de mesaj realitate sau sursele strategiilor interpretante de mesaje, nu pot fi stari modale, nu pot fi reprezentari de obiecte sau proprietati interactive ale acestora, si cum nu pot fi nici proceduri interpretante de mesaje, rezulta ca ar trebui sa fie subiecti, ar putea fi de fapt stari ale constientei unor subiecti, dar ale unei constiente de tip special care nu se modalizeaza pe sine ci construieste in sine o constienta secunda, o constienta constientizata, numai aceasta avand capabilitatea modalizarii.

Rezulta necesitatea a doua feluri de constiente, anume constienta constientizanta si constienta constientizata, constienta modalizanta.

Prima constienta nu are modalitate su nu poate avea, ea genereaza constientizarea care se poate modaliza, iar constienta modalizanta genereaza starile modale ale ‘subiectului si realitatii externe’.

Ar fi pura fantezie sa imaginam detalii ale starilor constientei constientizante si constientizate, sa le atribuim diferite roluri creative si sa construim un subiect provenind din meta subiect, o realitate mesaj generata si ea de un super subiect si o realitate in manifestare, rezultata din interpretarea realitatii mesaj, desfasurata in constienta subiectilor creati de metasubiect.

Putem constata ca si omul ca subiect superior are constienta etajata si o stare duala, el este si generator de mesaje realitati si interpretor al acestora. Omul construieste lingvistic descrieri de realitate si le poate si intelege-semnifica, transformandu-le in personaje si evenimente la care participa sau este doar martor.

Dat fiind ca omul primeste prin cinci simturi cinci mesaje realitate care interpretate de zone specializate ale mintii ii ofera variante modale de fenomenalitate, si daca acceptam ipoteza ca numai subiectii sunt generatori de mesaje putem conclude ca sunt;

-Varietati de metasubiecti care pot construi mai multe feluri de mesaje subiecti si mai multe feluri de interpretari,

-Varietati metasubiecti care construiesc si comunica mesaje de realitati,

-Subiectii de tip uman dotati cu interpretari de mesaje, constiente modalizante si constiente auto constientizante, acestia primind mesajele realitate si interpretandu-le se situeaza in caracteristica lor fenomenal modala, tratata ca  lume externa si autonoma de individ.

Omul poate si el asambla si difuza realitate in limbaj si poate primi si intelege descrierile sale de modalitate, cumva simuland in mic in propria persoana varianta metasubiectului creator de subiecti, de interpretari mesaje si de mesaje realitati.

Ca subiecti constienti situati in lumea noastra ne putem motiva existenta ca o stare a unei supra constiente generatoare de mesaje subiecti, de proceduri interpretante si de mesaje realitati, aceasta supra constienta non modala dar creatoare de constiente modale, fiind autoarea totalitatii personalizarilor si biografiilor acestora.

 Persoana duala

 In varianta ‘univers substantial’, realitatea spatio temporala se masoara in miliarde de ani lumina ca intindere si zeci de miliarde de ani ca durata, dar intr-o interpretare de lume mesaj distantele si duratele sunt stari ale subiectului care nu reflecta starile sursei care a creat mesajul.

Intr-o lume interpretat semnificata trecutul si prezentul sunt numai ‘impresii’, numai stari ale constientei, ingenios construite in subiectul deasemeni extras dintr-un discurs persoana, dar impresi atat de vii, de firesti si acaparante, incat spectacolul ‘realitate’ proiectat de in tridimensionalitatea simulata, se desprinde de autor, se exteriorizeaza si se autonomizeaza fenomenal, inversand relatia intre creator si creat.

Nu vrem sa spunem ca omul ar putea fi constructorul totalitatii variantelor realitatii, ca lumea este numai prin el si si sincrona cu propria persoana, dar este plauzibil sa admitem ca o mare parte din realitate asa cum o diferentiaza el modal depinde numai de el si nu poate fi astfel in alt fel de individualitate, sau in lipsa unei individualitati.

In comparatie cu animalele, omul poate percepe si reprezenta mult mai diferentiat mai precis structural si mai coerent dinamic realitatea, iar despre puterea sa de a o intelege cauzal, este incomparabila cu a altor fiinte, iar daca am inlatura multimea subiectilor umani activi, enorma varietate modala a lumii reflectata in totalitatea constientelor functionale ar dispare evident, iar realitatea ar deveni cumva mai simpla, mai elementara.

Mileniile de evolutie au transformat omul intr-o oglindas stranie a naturii, unde aceasta isi vede cumva chipul primar si multimea chipurilor posibile rezultate din multimea nelimitata a combinatiilor intre trasaturile fundamentale.

Lumea asa cum o vedem este o creatie a oamenilor, dependenta de totalitatea indivizilor, o lucrare laborioasa, fara sfrsit, la a carei alcatuire, demolare si reconstructie se lucreaza poate de sute de milenii, prin participarea a zeci de miliarde de arhitecti si constructori, iar efortul nu va fi niciodata finalizat.

Observatia si analiza evenimentelor ne ajuta sa intelegem in ce fel omul fizic, informational si afectiv cu care ne identificam, face parte din lumea fenomenala, din ce componente si principii interactive fundamentale il putem extrage cauzal, sau il putem motiva existential.

Ddar daca tratam lumea ca efect al unei interpretari de mesaj, starea existentiala a subiectului rezulta a fi diferita de a formelor si proceselor pe care le reprezinta, intelege relational, si prin care isi satisface nevoile.

Presupunand ca noi insine si lumea noastra suntem si sunt efecte ale interpretarii unor mesaje purtatoare de modalitate, fiecare componenta subiect ar trebui sa fie consecita unei de interpretari speciallizate generatoare de aspect individualitate, unele realizandu-ne forma corporala, morfologia si miscarile gestuale, altele daruindu-ne performantele perceptual interpretante, altele constientizarea prin care explicitam si identificam perceptiile, ne individualizam intentional, primim performante lingvistice, intelective si cognitive si ne conectam preferential cu parti ale reprezentarii.

Ca efecte ale unei interpretari apare intrebarea, cine primeste si interpreteaza mesajul individualitatii ‘care suntem’ din moment ce noi suntem numai efectul interpretaii neputand fi simultan si creatorul propriei personalitati si utilizatorul ei, in starea de totala ignoranta asupra alcatuirii si calitatilor noastre.

Pentru a nu intra in dificultati explicante irezolvabile, in varianta subiectivizarii prin interpretare, se pare ca este necesara cel putin inca o individualitate distincta de cel care ne credem, individualitate cumva legata de noi, dar legata unidirectional, dela acest ‘eu obscur reprezentant’ catre ‘eul nostru reprezentat’ nu si invers.

Dar intrati in explicarea personalizarii noastre prin alta persoana nu ne mai putem opri, trebuind sa ne derivam creatorul imediat din altul secund si pe acesta din urmatorul, iar incheierea lantului de personalizari create, prin postularea unei ultime supra persoane care se autoface sau autoimagineaza impreuna cu intrega ierarhie de entitati derivate, nu reuseste decat sa pastreze misterul intact.

Evident asemenea presupuneri de provenienta a ceace suntem din supra constiente ipotetice, imposibil de dovedit cu mijloacele demonstrante de care dsipunem, nu sunt deloc convingatoare si nici apreciate de omul cu mintea sanatoasa, solid ancorat in realitate, legat de formele si placerile care il motiveaza existential, om care nu se impaca cu ideia de a fi tratat ca ceva mai imponderabil ca o fantoma, ca o eterica stare mentala apartinand unui sau unor supraindivizi la fel de eterici, fara nici o baza materiala si energetica, omul real ajungand sa aiba un grad de non realitate sau irealitate, inferior celui pe care il au personajele imaginare din mintea lui.

Cu atat mai putin va accepta omul de stiinta capabil sa explice atat de ingnios si argumentat realitatea sa i se rapeasca giganticul mecanism univers alcatuit din uriase cantitati de substanta si resurse radiante enorme si sa i se dea in schimb doar un univers personal care doar pare a asemana cu al semenilor dar de fapt e numai al lui si construit ca discurs univers unicat, dimensionat pe masura fortelor lui intelective si aspiratiilor lui.

Omul conceptual si sufletesc actual are prea multe legaturi cu latura substantiala a realitatii, reflectate in corporalitate, senzorialitate, activitate, afectvitate si rationalitate, pentru a se desprinde de toate si a ancora ireversibil intr-o identitate de sine numai informationala, intr-o constienta in care se desfasoara o realitate mai ireala ca irealitatea perisajelor si semenilor din propria minte, dar depinzand de o supra instanta unica, atoate constuctiva, imposibil de gandit, si inca mai imposibil de modificat prin propriile noastre stari.

Omul de stiinta dupa milenii de efort sustinut a reusit sa inchege un model formal cauzal al lumii materiale, care ii daruie o intelegere cantitativa si calitativa a alcatuirii si dependentei multora din formele calitatile si situatiile observate sau provocate, ii permite si predictii asupra viitorului, dar in primul rand il ajuta sa inventeze si construiasca unelte cu forme si mai ales functii uimitoare, proiectarea, constructia, dobindirea, utilizarea si valorizarea creatiilor proprii, fiind sursa tuturor necazurilor si placerilor vietii.

Daca lumea ar fi doar o stare functionala a unui subiect, iar subiectul ar fi o stare intelectiva a unui super subiect, acelasi subiect in rolul de om de stiinta ar fi obligat sa refaca toate explicatiile cauzale asupra manifestarii naturii si propriei naturi, sa deriveze materia si comportamentele ei din anume proprietati interpretante ale unui inca inconceptibil agregat interpretor cuplat cu un mesaj a carui alcatuire incepe sa se contureze pe masura ce putem simula cantitativ forme si aspecte ale realitatii in sistemele noastre informationale.

Pe de alta parte daca lumea noastra ar fi una informationala, ar fi in esenta ei deosebita cauzal de cea reala, in sensul ca in realitatea materiala cauzalitatea este intangibila, deriva din caracteristicile interactive fundamentale, iar cauzalitatea din realitatea mentala este o conventie de interactivitate, modificabila intre orice limite, de cel care o transpune in mesaj si o aduce in interpretari.

Cum noi inca nu am identificat in universul nostru incontestabile si sistematice derogari de la cauzalitate, sau am observat dar nu le-am recunoscut ca atare, suntem inca pozitionati obiectual, interactiv si intelectiv intr-o cauzalitate inflexibila, care ne impune corporalitatea, exterioritatea, activitatea, individualitatea si totalitatea cunoasterilor in care se reflecta.

Daca realul si individul ar fi numai stari informationale, subiectul rezultat dintr-o interpretare de mesaj si capabil el insusi de interpretare -reprezentare de mod realitate, ar poseda cel putin doua ipostaze, una de individ ignorant si dependent, primitor de realitate pre determinata interactiv cauzal, si una de individ cunoscator si autonom, capabil sa faca ce vrea in realitatea identificata ca dependenta de el.

Pentru ipoteticul individ dependent, cuplat la mesajul lume dar nu si la propriul mecanism interpretant de mesaj lume, realitatea ar avea toate conditionarile unei lumi externe, autonome modal, necesar cauzale, dar pentru cel care isi identifica mecanismul interpretor si mesajul realitate, lumea ar trbui sa se schimbe ireversibil, devenind o conventie de modalitate dependenta de propria strategie interpretant realizanta.

Identificand si eventual controland ‘algoritmul interpretarii mesajului real’, am putea construi formele si proprietatile pe care le dorim adaptand ‘cauzalitatea si fenomenalitatea’ dorintelor noastre, iar daca am putea identifica mesajul care ne poarta personalitatea si cumva controla superinterpretorul care ne realizeaza, am deveni autorul propriei noastre individualitati si poate in aceasta noua stare nu am mai dori nimic.

Nu suntem foarte departe de a crea o lume virtuala si chiar un subiect virtual, rezultat din programe de recunoastere a formelor, de actiune transformanta asupra acestora si de recunoastere a recunoasterii formelor si actiunilor transformante, dar individualizarea atat de complicata intelectiva, senzoriala si afectiva a omului care suntem este inca o problema a unui viitor nu stim cat de departat sau accesibil.

 Putem gandi subiectul care suntem, ca primitor si interpretor al unui mesaj realitate, ne putem accepta, amplifica si valorifica potentiualul intelectiv si afectiv, dar nu ne putem inca imagina pe noi insine ca autori constienti si intentionali ai unei personalitati atat de diferentiate si complicate structural si functional cum suntem noi insine.

Omul actual nu stie prea multe despre sine, iar a se constientiza explicit in enorma sa complexitate morfologica si functionala, cu mijloacele de care dispune, ar fi un miracol.

In caz ca ne acceptam ca efecte ale procesarii unui mesaj subiect, pentru a iesi din limitarile si ambiguitatea propriului nostru statut suntem obligati sa introducem un meta subiect care sa ne inteleaga-creeze si activeze-sustina, sa ne extraga corpul si personalitatea din mesajul purtator si sa ne cupleze la mesjul realitate care ne este dedicat.

Concepand necesitatea unui antecesor persoana, pentru a ne legitima individualitatea suntem condusi catre acceptarea ‘creatorului de variante subiecti’ iar ajunsi aici nu putem naviga pe oceanul presupunerilor decat propulsati de imaginatie.

Putem gandi ‘supersubiectul creator de subiecti’, ca avand resurse constructive de mesaj si interpretante nelimitate, in acest caz el putandu-ne personaliza astfel incat sa ajungem candva sa ne intelegem functional la modul informational, sa intelegem cum anume poate fi sumulata perceptia, reprezentarea, cum sunt acestea constientizabile, cum se poate construi actiunea lingvistic cognitiva si cum poate fi ea eventual depasita.

Actiunea in lumea interpretarii

In realitatea in care suntem formele se caracterizeaza prin proprietati, iar proprietatile determina diversitatea interactiunilor si efectelor.

Unele proprietati sunt fundamentale, primare, ele caracterizeaza legile modalitatii realitatii, altele sunt secunde, derivand din combinatii intre primele. Proprietatile secunde sunt incomparabil mai diverse si spectaculoase decat cele fundamentale, dar descoperirea lor cere mai mult decat legaturi facute la intamplare intre observatii, implica diferentierea pe cat se poate de completa a interactiunilor fundamentale si intelegerea conditiilor in care pot fi conectate in anume feluri.

Corpurile naturale sunt grele, solide, fluide sau gazoase, au diferite calitati mecanice, electrice, chimice sau mixte, aceste calitati le apartin iar perceptia si ratiunea umana le identifica, le diferentiaza, le generalizeaza conceptual si utilizeaza.

In lumea simulata nu exista nici forme nici proprietati autonome de subiect, in spatiul informatiei, al constructiei algoritmice de obiect, miscare, sau proprietate, numai alcatuirea si interpretarea mesajelor produce evenimente si actiuni.

In sinteza video se poate introduce greutatea formelor si miscarea naturala a corpurilor plasate intr-o simlare matematica de camp gravific, se pot modela formal diferite proprietati mecanice sau chimice, etc, si construi forme similare structural si interactiv celor reale, dar inca nu putem construi un beneficiar al lumii virtuale, nu putem simula un subiect constient, dotat cu perceptie, reprezentare, actiune si limbaj, care sa separe el insusi frontiere, conexiuni stabile intre ele si proprietati si sa le combine prin intentie si inventivitate.

In aceasta realitate pentru un subiect simulat, dar necunoscator al starii sale de individualitate modelata, ar fi posibile tot felul de actiuni, dar aceste actiuni nu ar proveni din gesturile sale ci numai din intentiile sale de aciune, intentii care ar comanda cumva programenle generatoare de forme si evenimente.

Omul se raporteaza la lumea sa ca la o exterioritate material energetica autentica, nu aparenta, care se schimba numai prin actiuni efective si nu prin ganduri modelante de actiuni, in aceasta lume starile sale mentale fiind doar mediile in care isi construiste proiectele de realitate, nu instrumewntele transformarii dircte a realitatii externe.

Cum oare ar fi daca am reusi sa invatam sa deplasam exterioritatea in interioritate, sa identificam mecanismul ascuns al mintii prin care facem noi insine fiecare forma sau miscare, o punem acolo unde ne pare a fi, si ressim sa conditionam intentional toate proprietatile care ne par independente de noi?

Avem impresia autonomiei situante si comportamentale, anume credem ca ne posedam intentia de a actiona si mai posedam capacitatea de a actiona intr-un anume fel pentru a atinge un scop determinat, dar in ce fel ar trebui sa ne schimbam pentru a intelege si accepta ca daca realitatea ne este cumva disponibila si pe alta cale, propria noastra individualitate este fluctuanta, este un dar al unei alte individualitati care atunci cand hotaraste sa ni se daruie, ne pune la dispozitie o multime de noi individulizari si lumi proprii, din care putem alege.

Copyright Constantin Marghitoiu (c) 2007. Reproducerea totala sau partiala este permisa numai cu acordul scris al autorului.