Meta Poeme

Subscribe

Variante cauzale

May 12, 2010 By: Constantin Marghitoiu Category: Eseuri

Lumea conceptuala

 Omul este caracterizat prin posibilitatea de ‘a fi’ intr-o multime de relatii cu realitatea, fiecare avind un indice de valoare, determinat de varietatea placerii, de calitatea trairii. Patrunderea in coridoarele satisfactiei se face prin dorinta, ea este instrumentul care ne capteaza personalitatea si propulseaza in celulele realitatii. Starea de statisfactie are doua exprimari, prima este un imbold la actiune, o modelare anticipata a particularitatii trairii in care se imagineaza individul cind dobindeste ceva, a doua este plenitudinea senzoriala si afectiva primita, uneori plenitudine conceptuala si afectiva, creata de atingerea scopului dorit. Dorinta este un suport tensional, un atractor care instabilizeaza atitudinile umane, schimbindu-le, activind individul sa se desprinda de un anume cimp interactiv afectivizat si si sa treaca la altul printr-o traiectorie optionala intr-un segment distinct al realitatii. Caracteristica de ‘a fi’ ca stare valorizanta cu un anume indice de intensitate-calitate a trairii, nu este transferabila prin limbaj, pentruca limbajul nu poate agrega prin cuvinte-sensuri, nici o stare implicant valorizanta traita, functia sa este sa aloce cuvinte la sensibilizari, evocind trairile la modul aluziv. Limbajul are limite descriptive clare, el sugereaza, reaminteste, nu reconstituie intensional-asumant plenar, senzatiile si sentimentele cunoscute, cindva traite si partial memorate, dar mai ales nu poate comunica continutul savurant ori neplacut al experientelor senzoriale sau afective noi. Evocarea statisfactiei-respingerii prin descriere-interpretare lingvistica este partial reconstitutiva, vag personalizata, ea recompune situational si doar secundar tensional, segmentul de evenimente care a eliberat cindva un anume pachet de placeri intr-un subiect.

 Exista si retrairea propriilor experiente sentimentale, dar nici deplasarea in trecut prin reamintire polarizata specific, nu are intensitatea si autenticitatea imprevizibila a clipei incarcate de placute, pe care o vrem fara sfisit. Omul are calitatea ca poate ‘simti’ diferit la aceiasi eliberare de evenimente polarizate, ceace dovedeste ca sentimentele sunt cumva conventionale, ele nu valorizeaza la modul absolut acelesi experiente prin aceleasi implicari afective. Spre exemplu ne putem bucura de bucuria celor pe care ii iubim sau pretuim, dar ne putem intrista si suferi in proportii diferite la satisfactiile celor pe care ii desconsideram, dispretuim sau urim.

Variabilitatea de implicari personale la situatii reale diferite sau in raport cu moduri afective apartinind unor persoane diferite, este unul din factorii instabilitatii dorintei, al decuplarii subiectului sau grupului socializat de o anume dorinta-implicare si directionarea catre altele, fapt ce determina declansarea sistematica de alta actiune, cu alte consecinte.

A fi intr-o stare afectiva este conditionat de ‘ a avea si valoriza’, a avea acces si control la acea parte de realitate care este sursa unei anume senzualizari cu un grad definit de satisfactie. ‘A avea’ se obtine prin ‘a face’, a opera determinat, intr-un context dat sau creat intentional, prin cunoastere si actiune personala.

Daca lumea este o realitate autonoma de subiect, creata de altceva decit potentialul nostru senzorial si conceptual, individul si colectivitatea au un anume statut cauzal, independent dar si dependent de dimensiunea si specificitatea tuturor personalizarilor.

Suntem dependenti si frinati interactiv de dinamica cauzala daca necunoscind-o, dorim ceva ce se opune desfasurarii ei si suntem consonanti, admisi, propulsati operational, de varietatile fenomenalitatii, cind le intelegem si actionam cu respectarea cauzalitatii lor. In lumea autonoma de subiect, individul depinde in proportii variable de starile realului, dar depinde mult mai strins de trairile sale pe care nu le poate controla in proportia incare ar dori. Depindem de ceace nu cunoastem dar relaxam dependentele fenomenale prin actiunile predictive, derivate din strategii modelante de real, dar pastram uneori toata viata o dependenta senzoriala sau sentimentala, ea ne fixeaza interactiv intr-o anume zona a existentei, ne inchide intro ciclicitate de actiuni si placeri ori neplaceri, blocindu-ne orizontul altei lumi cu alte posibilitati de a fi uman.

Suntem partial liberi, in raport cu ceace intelegem fenomenal, cunoasterea implica capacitatea asamblarii intentionale a unui set de vectori procesuali si reconstructia traseelor de realitate, in spatiul evenimentelor cauzale.

 Suntem neliberi in raport cu o fenomenalitate necunoscuta si prin asta surprinzatoare, uneori favorabila, alteori agresiva, pentru care nu avem raspuns interactiv corespunzator, generator de trairi pozitiv valorizate. In fiecare moment individul se caracterizeaza potential operant, prin totalitatea actiunilor si schimbarilor de stare pe care le poate realiza si afectiv evaluant, prin multimea starilor atractiv repulsive, cuplate la multimea lanturilor fenomenale.

Relatia valorizanta a individului cu el insusi si cu ceilalti schimba continuu distributia starilor atractoriale si reorienteaza actiunea, amplificind si diferentiind valoric cunoasterea.

Dimensiunea cognitiva, cooperanta sau conflictualizanta a subiectului, in multimea starilor realitatii defineste frontiera sa conceptual afectiva, potentialul sau de a se situa interactiv intr-o anume realitate si a o adapta la caracteristica personalizarii sale.

Realitatea modificata de actiunea umana devine spatiu socio-cauzal, aici se aduna si intersecteaza coopereaza-confrunta, toate competentele, aici se suprapun toate optiunile valorizante, influentindu-se reciproc. Omul este o entitate creativa, el este mereu capabil sa puna si rezolve probleme, sa reconstruiasca structura realului, sa atenueze ori amplifice multimea efectelor derivate dintr-un pachet cauzal, coerent identificat si utilizat. Cauzalitatea poate fi tratata ca un joc limitat sau in expansiune continua, compus la un moment dat dintr-un set finit de obiecte, actiuni si reguli de combinare, iar seria evenimentelor, fiecare cu structura, dinamica si efectele sale definesc extensia realitatii creata de acel pachet cauzal. Cind se schimba obiectele si dependentele fundamentale se modifica si regulile de geneza a variantelor de realitate, atunci individul primeste alta cunoastere si prin ea alte varietate de configuratii fenomenale, alta lume cauzala.

 Concluzia nu foarte surprinzatoare ar fi ca nu exita o realitate si cauzalitate unice ci o serie infinita de realitati fenomenale, fiecare derivata dintr-un pachet cauzal distinct propriu unui moment cognitiv. Trecerea dela o cauzalitate la alta se face cu schimbarea de personalitate interactiva si afectiva. Daca puntem inventa si rezolva probleme inseamna ca dispunem de un proces intern de geneza a variantelor cauzalitatii, prin analiza sistematica a potentialului relational-asamblativ al fiecarei realitati percepute-explorate. Posibilitatea explorarii realitatii si cautarii vectorilor cauzali este nevoia umana, conditie a supravietuirii.

 Satisfacerea nevoilor activeaza potentialul analitico rezolutiv de dependenta relationala al subiectilor si declanseaza-intretine jocul cauzal.

 Unele consecinte ale actiunii produc raspunsuri favorabile din partea naturii si decanteaza progresiv strategii operationale din ce in ce mai subtile, finalizate cu separarea de pachete cauzale bine diferentiate, organizate formal, cantitativ.

Realitatea este un joc cauzal dual, anume ea desfasoara o dinamica fenomenala pura, a combinatiilor de segmente procesuale activate de surse energetice diverse, declansate ‘natural cauzal’, dar mai intretine un joc cauzal distinct, ‘intentional interactiv’, jocul creator de personalizari umane. In acest joc apre ceva nou, anume constienta interactiva, aceasta modalitate fenomenala subtila cerceteaza si reflecta fenomenalitatea inconstienta, constientizind-o, schimbind continuu realitatea pura, ignoranta de sine, in realitate autoreflectata, autocauzalizata intentional.

  Acest ‘joc constientizat’ dezvolta varietatea fenomenala proprie umanului, aici indivizii isi selecteaza si combina permanent piesele si traiectoriile optionale in arhitecturi obiectual functionale noi, cu valorizari si satisfactii noi.

 Jocul cauzal natural pur se face cumva la intimplare din punct de vedere uman, in sensul ca nu exista sau nu putem identifica un factor intentional, combinativ de cauzalitate, diferit de cel uman, care sa valorifice potentialul creativ al jocului cauzal, dupa proiecte proprii.

Partea de joc cauzal apartinind oamenilor este alcatuita numai din trasee fenomenale intentionate, a caror complexitate si diferentiere structural procesuala depinde de cunoasterea si utilizarea potentialului cauzalitatii.

 Realitatea ar putea fi totusi un joc cauzal intentional non identificabil de noi ca atare, atunci cind scopul jocului, ar fi sa produca individualitati capabile de a juca propriul joc cauzal. In acest caz ar exista o dubla stratificare cauzala, una accesibila sursei care creaza indivizii si realitatea lor, a doua cauzalitate ar fi proiectata in realitatea creata, si ar fi identificata, descrisa si folosita treptat de individualitatile asamblate acolo. Fiecare serie fenomenala din realitatea configurata este dezvoltata de sursa creatoare dar pare din interior produsa de consecintele operationale ale celei de a doua cauzalitati. Intrabarea este daca si individualitatile proiectate in a doua realitate pot fi montate structural si functional pina la detaliu utilizind principiile interactive ale realitatii si cauzalitatii secunde, sau exista undeva, in dinamica lor conceptuala sau afectiva o frontiera procesuala, nongenerabila, deci non explicabila din interior. Subiectii creati pot cunoaste predictiv configurant lumea lor folosind potentialul fenomenal al celei de a doua cauzalitati proiectata in realitate secunda, dar in ce proportie se pot intelege cauzal si modela functional, este greu de decis, pentruca o cunoastere completa de sine ar duce individul la accesul unor performante paradoxale, care le-ar inlatura complet limitele de personalitate, acestea fiind de fapt conditiile si nucleele personalitatii lor.

Cit timp umanul nu se poate crea pe sine explicit, nu stie din ce procese cauzale deriva, el poate crede fals ca exista o singura realitate observabila si o singura modalitatea cauzala, cea pe care o percepe, intelege si valorizeaza.

  Omul declanseaza configuratiile de vectori cauzali obligat de presiunea supravietuirii, dar pe masura ce avanseaza la nivele cognitive superioare, face din valorificarea spatiului cauzal un alt joc, anume jocul cunoasterii cunoasterii, unde isi propune explicit sa investigheze si inteleaga functional potentialul sau creativ, generator de noua realitate, de alta varianta cauzala. Putem spune ca exista mai multe strategii de joc cauzal din care putem desprinde citeva, dar cu siguranta mai sunt si altele, si anume:

1-Jocul fenomenal cauzal pur, fara existenta umanului, aici natura se exprima prin serii de procese carora nu le este asociata nici o supra stare interactiv conceptuala atractoriala, care sa le asambleze, valorizeze si intretina permanent.

2-Jocul fenomenal al realitatii pure intersectat cu jocul conceptual creator de fenomenalitate al umanului, orientat numai catre rezolvarea problemelor de supravietuire.

3-Nivelul superior al jocului conceptual, unde umanul isi propune sa inteleaga cum se desfasoara propriul joc conceptual si prin asta sa patrunda intelectiv intreaga cauzalitate cu toate modurile ei de manifestare, fara sa caute la intimplare probleme si rezolvari ci dispunind de o schema functionala a motorului cunoasterii. Daca cunoastem felul in care cunoastem, e de presupus ca avem, cel putin principial, acces la strategiile interne, deocamdata necontrolabile functional, prin care formulam si rezolvam scopuri din cele mai diverse, fiecare posedind propriul cimp atractorial.

 Probabil la inceput participam total ignoranti de reguli la jocul cauzal, urmeaza faza identificarii unui set de proceduri operante stabilizate interactiv care definesc un anume spatiu de posibilitati configurante, iar a treia faza presupune inventarea unui meta-joc creator de strategii intelective explicite prin care putem pune si rezolva probleme minimizind etapele de cautare-incercare, amplificind spatiul rezolutiv. Se poate pune intrebarea daca realitatea contine in dinamica sa un pachet cauzal finit si stabil sau unul variabil, care isi epuizeaza treptat puterea generatoare de morfologii si moduri comportamentale mai subtile, provocind trecerea la un alt set de principii interactive mai diverse creativ.

A admite posibilitatea variatiei structurii cauzalitatii poate parea ceva fara sens, pentruca necunoscind niciodata in intregime potentialul generativ de noutate naturala si de personalitate umana, al fiecarui pachet cauzal cu care operam intr-un interval cognitiv-temporal dat, nu putem decide ce anume caracteristica interactiv-cauzala este adaugata intr-un anume moment, cu largirea posibilitatilor fenomenale.

Neexplorind niciodata limitele creative de realitate ale unui joc cauzal conceptual definit, nu putem determina nicicind compozitia de fenomenalitate si de cauzalitate locala, minim necesara pentru geneza dimensiunii procesuale, accesibile senzorial si cognitiv. Necunoscind, deci ne argumentind relational cauzal, tot ce observam, nu putem identifica aparitia saltului de cauzalitate creator al altor nivele procesuale si reguli combinative, din care pot apare prin conexiuni intimplatoare sau intentionale, alte moduri existentiale, alte probleme, alte solutii si alte personalizari umane, imposibile structural si functional cognitiv si afectiv, in interiorul unei cauzalitati-realitati finite fenomenal.

Dar o cauzalitate stabila implica gasirea unei varietati de explicatii pentru fiecare segment procesual al lumii, bazate pe acelasi pachet interactiv fundamental, si cu cit sunt mai complexe structural si comportamental agregatele reale cu atit sunt mai dificil de derivat dintr-un pachet cauzal extrem de redus.

Exista doua ipoteze asupra realitatii, una a autogenererii ei si alta a derivarii ei dintr-un factor creativ intentional, capabil sa asambleze si intretina jocul fenomenal cauzal pina la nu stim inca ce stadiu cognitiv intern si la ce neimaginabil aspect al lumii, unde sunt formulabile si rezolvabile problele inaccesibile chiar si fanteziei noastre actuale.

Lume creata si creator

Daca lumea isi este cauza, toata seria de stari care o definesc evolutiv provine din proprietatile interactive ale tuturor atomilor, activati prin toate formele de energie. Daca ea provine dintr-un act de creatie, atunci este doar o stare informationala a creatorului si prin creator a fiecarui subiect care o primeste, iar modurile ei de manifestare sunt numai variante de situare si interpretare in variantele de stari intentional constientizate, in care se multiplica creatorul pentru a oferi lumea siesi ca intreg si parti de lume celor care primind-o o inteleg si valorizeaza treptat.

Procesualitatea lumii ca mod dinamic al realitatii nu poate fi independenta, autonoma fenomenal de creator, daca ar fi astfel, ar nega creativitatea ei globala, conform ipotezei avansate.

Concluzia ar fi ca nici o parte obiectuala nici o proprietate, nici o serie de stari ale realitatii nu sunt decit exprimarii ale inventivitatii creatorului, in acelasi fel in care o opera conceptuala umana este o stare a mintii si nimic altceva. Deasemeni subiectul uman nu poate fi o entitate autonoma compozitional si functional de creator, din aceleasi motive. Daca exista un creator al universului, atunci universul este o arhitectura conceptuala care poate fi declansata, intretinuta si absorbita in intregime, fara ca suportul creator insusi sa sufere vreo transformare de stare.

Intrebarea imediata ar fi cum se poate crea o realitate, cum ar trebui sa arate segmentele interactive fundamentale, in ce fel ar trebui ele conectate multinivelor pentru a obtine varietatea fenomenala si in ea constienta de sine, care percepe, intelege, valorizeaza si extinde dinamic mesajul jocului de lume primit.

In modul in care elibereaza creatorul realitatea, nu poate fi noutate creativa absoluta, din punctul lui de vedere ci numai din perspectivele celor creati, pentruca aparitie in lumea asamblata a unei modalitati comportamentale imprevizibile complet ar decupla creatorul de opera si ar permite acesteia sa se intretina autonom, nemaifiind creata.

Pentru creator nu exista nici realitate substantiala, nici spatiu nici timp, aceste proprietati sunt doar modelari informationale ale realitatii in subiectii creati. Daca umanul este o stare a creatorului atunci din punctul de vedere al acestuia, nu exista subiecti umani spontani, independenti senzorial si conceptual, ci numai cite un subiect uman in relatie interactiva cu acea parte de creator transformata in mesajde realitate si proiectata ca lume cumva personalizata, in fiecarui subiect.

Concluzia ar fi ca lumea este duala; prin ea insasi, din perspectiva subiectilor, in si prin subiecti, din perspectiva creatorului, iar subiectii sunt numai orin creator, sunt efectul creativitatii lui.

Tipuri de creatie

Creativitatea umana

Omul este creativ, el aduce in existenta forme noi, structuri obiectuale si conceptuale noi cu noi proprietati, el imagineaza si construieste agregate dinamice, cu diferite moduri functionale. Fiecare creatie substantiala presupune doua componente care se intilnesc si fuzioneaza structural si functional in obiectul creat, anume substratul material si energetic, preluate din realitate si arhitectura conceptuala, provenite din performanta inventivitatii umane, dependente de individualitatea lui. Cit timp procesul de creatie este in faza numai conceptuala, substanta si energia sunt moduri existentiale necontactate, nemodificate interactiv; cind proiectul mental incepe sa se transpuna in real, proprietatile substantei si energiei sunt manipulate conform specificitatii structurale si functionale a proiectului.

Odata proiectul finalizat si adus la completitudine functionala, el isi incepe propria existenta ca parte obiectual interactiva a realitatii, iar componenta conceptuala umana se desprinde de el, nemai modificindu-l, permitindu-I sa se exprime pe sine numai ca realitatate pura, autonoma de subiectul conceptual creativ.

Putem propune trei faze de creatie in real, din punct de vedere uman anume:

1-Faza conceptuala, fara interactie transformatoare de stare in natura.

2-Faza asamblativa unde forma mentala devine o matrita operationala, construind prin intermediul uneltei substantial energetice, structura si functionarea agregatului.

3-Faza substantial functionala, unde partea conceptuala se separa de blocul obiectual, devenit autonom functional.

Evident aceasta traiectorie creativa este idealizata si simplificata, pentruca individul se cupleaza si conceptual si direct fenomenal cu realul, in toate fazele gindirii si constructiei unui proiect.

Vrem doar sa subliniem ca din perspectiva umana creativitatea implica relatia cu doua ipostaze ale realitatii cu grade diferite de controlabilitate interactiva si anume:

1- Interactiunea individului cu propria minte, pe care o presupunem in totalitate la dispozitia intentiei conceptuale. Individul isi poate orienta dinamica mentala asa cum o doreste, evident in limitele cognitive si operante determinate de personalitatea sa  si de cauzalitatea naturala.

2-Relatia subiectului cu materia si energia, ca stari ale realitatii implica limite transformante de stare in real determinate de proprietatile fundamentale ale universului.

Substanta si energia isi pastreaza unele caracteristici interactive, independent de atiunea umana.

Noi putem activa diferite reactii chimice si produce molecule noi, dar nu putem crea particule elementare absolut noi, deasemeni nu putem demonstra ca asamblam atomi noi, aparuti in premiera numai in experimentele noastre.

Odata creata, o anume structura substantial functionala devine autonoma existential si procesual de subiect, ea isi manifesta modalitatea obiectual procesuala numai in spatiul realitatii, izolindu-se de spatiul conceptual care i-a dat nastere, ca dependenta existentiala.

Noncontrolul suportului macroscopic al realitatii implica incapacitatea subiectului de a produce si intretine prin sine si numai prin sine stari substantiale sau fluxuri energetice, iar noncontrolul interactiv fundamental defineste incapacitatea omului de a modifica dupa dorinta specificitatea interactiva a constituentilor fundamentali ai materiei, de a realiza orice proprietate sau evolutie a realitatii, fara identificarea conditionarilor si limitelor cauzale.

Modul creativ uman implica participarea in cooperare echilibrata a doua surse creative distincte, sursa conceptuala, principial controlabila functional, si sursa realitate, asupra careia putem interveni structural si dinamic in anumite limite, determinate de specificitatea cauzala a naturii.

Sursa creativa ‘intelect’ este si ea originata morfo-substantial si functional in aceiasi realitate si cauzalitate autonoma de functionarea ei, astfel ca in fapt continuturile mentale ca efecte specifica ale cauzalitatii nu depind functional numai de starile intentionale ale mintii, cum gresit am putea presupune.

In actul creativ uman individul este permanent dependent de realitate, el invata sistematic cum este posibil ceva, iar fasciculul tuturor posibilitatilor imaginate si admise efectiv de real, este sensul ideii de cauzalitate, de motor generativ de fenomenalitate.

Data fiind dependenta sa de realitate, cauza si suport a starilor si proiectelor sale, individul este relativ independent si dependent creativ, independenta relativa provine din volumul de autonomie conceptuala determinat de stabilitatea functionala a creierului si de cunoasterea accesibila la un anume moment istoric, iar dependenta decurge din limitele creative de proiect de realitate, derivate din dinamica cauzala care nu se poate nega pe sine procesual.

Dependenta existentiala si creativa a subiectului de cauzalitate are o semnificatie adinca, ea indicindu-i acestuia in fiecare moment ca el insusi ca totalitate substantial- energetica cu o anume specificitate morfo-functionala deriva din creativitatea cauzalitatii. Daca cauzalitatea este unicul vector generator de realitate, nu si mintile noastre, ca surse conceptuale autonome cauzal, umanul insusi cu toate functiile lui este o stare a ceva non-uman, neconstient, neafectiv, necreativ intentional, dar fundamental,  izvor a tot ceace este, fara a fi si actiona la modul constient, intentional.

Daca gindirea umana ar transcende cauzalitatea, fiind cauza a siesi, ea ar deveni cumva sursa unei a doua fenomenalitati cu propria cauzalitate, anume o cauzalitate constienta de sine, actionind creativ intentional, complet diferit de cauzalitatea pura, eliberind universuri unde optiunile si valorile constientizarii, devenite principiu cauzal fundamental, ar determina forma lumii.

Daca cauzalitatea ar actiona simultan si in varianta de cauzalitate naturala pura si in varianta de cauzalitate constienta de sine, ea ar intra in conflict creativ cu sine, pentruca sub forma umana cauzalitatea intentionala ar nega si incearca sa evite acele efecte ale cauzalitatii pure, pe care le considera incompatibile cu scopurile si valorizarile sale.

Dependenta de altceva pentru a imagina si infaptui proiectele sale, mintea noastra e numai aparent ceva autocontrolabil constient intentional, in fapt toate starile sale ar trebui sa decurga din stari fenomenale neintentionale, inferioare structural si functional, si ar rezulta un paradox de dominare inversa, exprimat printr-un raport de subordonare generativa a alcatuirii si functionarii complexitatii fenomenale, fata de modurile naturale mai simple relational cauzal.

 Dependenta a ceace este superior informational creativ fata de ce este mai simplu, pare imposibila, dar in caz contrar universul nu ar mai urma cicluri procesuale pure si nu ar mai parcurge extinctii si reluari fenomenale, asa cum presupunem ca se intimpla. Un univers supus constientizarii de sine globale ar deveni o unitate functionala dependenta intentional cauzal numai de sine, ar fi si deveni numai cum si-ar dori sa fie, in mod nelimitat comportamental, fara vre-o conditionare cauzala necontrolabila conceptual si nemijlocit, far a fi vreodata supus altor schimbari de stare si conditionari cauzale, decit cele decise de intentionalitatea sa globala, auto valorizanta.

Creativitatea absoluta

O lume creata nu poate fi perceputa de creator pentruca daca ar fi, creatorul ar fi identificabil cu ceva nu cu mecanismul generativ al acelui ceva.

Percepind ceva creatorul ar fi in afara sursei informatiei percepute si in afara mecanismului perceptiei, deci ar fi noncunoscator de sine ca mod functional-perceptual si ignorant de modul functional al procesului generativ de informatie care prin proprie perceptie devine realitate creata din perspectiva lui. Percepind deci necunoscindu-se la modul functional perceptual, creatorul ar fi dependent ca stare functionala specifica de alta sursa decit propria creativitate de sine, deasemeni necunoscind mecanismul generarii informatiei devenita realitate prin perceptie, nici realitatea ca efect al unui proces generativ al unei anume informatii, nu mai apartine creatorului, asa dar el nu este creator de ceva numit de noi ‘realitate’.

 In perceptie omul primeste o anume informatie, fara posesia mecanismului perceptiei si fara cunoasterea modului in care este asamblata informatia pe care o primind-o si percepind-o incontrolabil, se situeaza intr-o realitate impusa, nu aleasa. Dar alegindu-ne realitatea am fi in afara oricarei realitati perceptibile, pentruca orice realitate doar perceputa si nu asamblata intentional, are caracter de necesitate cauzala independenta de subiect. Necunoscind cum percepe, subiectul uman este intr-o dubla dependenta functionala, odata dependent de mecanismul perceptiei si a doua oara dependent de mecanismul generarii acelei informatii, pe care prin perceptie o primeste-asuma ca realitate.

Situati numai in interiorul unor consecinte ale unor moduri functionale necunoscute suntem intr-o dependenta absoluta de caracteristica perceptiei si intr-o dependenta absoluta de procesul generativ al informatiei de realitate.

Asemenea dependente sunt imposibile in cazul creatorului, consecinta ar fi ca acesta nu percepe, ca din punctul lui de vedere nu exista nici o realitate, similara realitatii din perspectiva umana.

Daca am ramine percepatori de realitate, dar am cunoaste mccanismul perceptiei, noi ne-am deplasa din continutul realitatii ca efect al perceptiei, in acea realitate inimaginabila a mecanismului perceptiei, care ar deveni pentru noi mod de realitate. Daca am cunoaste modul functional al sursei informatiei realitatii, ne-am situa in acea realitate a enezei realitatii, deci iarasi ne-am desprinde de realitatea perceputa si am intra in alta neimaginabila realitate. Cunoscind mecanismul perceptual am fi cunoscatori ai modului in care creatorul creaza subiectul percepator de realitate, iar daca am cunoaste felul in care este creata informatia de realitate, am fi cunoscatori-creatori ai realitatii si ne-am identifica creativ, cu partea de creator generator al informatiei realitatii.

 Necunoscind felul in care percepem suntem obligati sa primim si interpretam perceptual intr-un mod necontrolabil, o anume informatie, asadar lumea este intr-o specificitate pe care nu o putem controla cum dorim ci doar primi si intelege cauzal, intr-un anume mod, insasi modul intelegerii, fiind exterior intelegerii.

Dar daca am stii cum functioneaza perceptia nu am mai percepe ceva, daca am mai stii si cum functioneaza sursa de informatie a realitatii, am crea moduri perceptuale si in interiorul lor prin asamblarea perceptiei, am elibera variante de realitate.

Dar creastorul nu poate nici gindi in sens uman realitatea, pentruca daca doar ar  gindi lumea si subiectii in lume, el nu ar mai indi gindirea lumii si ar fi dependent de altceva care sa il gindeasca gindind. Deasemeni daca ar exista o gindirea a gindirii lumii deosebita de gindirea lumi, creatorul iarasi ar fi dependent de alta sursa de gindire si ar fi necreativ de sine, deci necreativ de orice altceva, si asa mai departe. Pentru o modalitate complet cunoscatoare si creatoare de sine nu poate exista realitate perceputa si gindita, ci doar realitate asamblata perceptual si cognitiv in stari personalizate, capabile de cunoastere partiala, dependenta de cunoasterea de sine, absoluta. Modurile de cunoastere partiala sunt ‘euri’ de tipul ‘eului uman’, sau diferite, toate inchise intr-o lume perceptibila fara cunoasterea specificitatii propriei perceptii si cognoscibila conceptual, fara posesia mecanismului cunoasterii. Numai pentru starile de personalizare a ‘eurilor exista o realitate perceputa, in interiorul carei sunt perceptibile si investigabile si eurile caracterizate prin actiune si cunoastere relational-cauzala.

Intr-o lume creata nu esista nici suport substantial, nici factor energetic, nici cauzalitate autonoma, nici dezvoltare conditionata cauzal din interior, nici aparitia cumva intimplatoare a vietii si evolutia ei, doar probabila, pina la nivelui actual al umanului.

Pentru fiecare act de creatie trebuie sa existe numai o relatie decizional creativa intre ‘creatorul abstras’, neimplicat in actiul creativ si creatorul ‘transpus ca eu supracreator de euri’ in opera sa. Caracteristica relatiei dintre ‘creatorul spectator’ si creatorul efectiv’, implicat, determina particularitatea lumii create, din interiorul ei.

Creativitatea umana presupune dependenta inventivitatii sale de ceva diferit de sine, dar asemenea dependenta este imposibila in cazul creativitatii absolute, unde opera emerge din creator nu creatorul din opera, cum se intimpla cu suportul si gindirea umana.

Mintea noastra dezvolta proiecte, dar aparitia si inchegarea proiectului precum si transpunerea lui in realitatea concreta cere anterioritatea realitatii fata de ‘starea proiect’ produsa de intelect.

Atunci cind proiectul ‘ realitate’ este o varietate de ‘euri perceptual cunoscatoare’ pentru creator si o dinamica fenomenal cauzala pentru subiectii creati, dependenta lumii create de substanta si energie, ( dependenta de altceva decit conditionarile predeterminate pentru stabilizarea si fluentizarea procesuala), este numai o relatie interna, relativa, necesara justificarii aparitiei strategiilor cunoasterii naturii. Daca intr-o lume creata, noi ca subiecti am proveni simultan din performanta creativa a unei entitati creatoare a toate si am mai proveni separat si din calitatile dinamic interactive ale substantei si energiei ar inseman ca universul sa derive din doua surse creatoare diferite, dar avind acelasi efect.

Cunoasterea, caracteristica umana

  Performanta cognitiva are nevoie de citva proprietati preexistente capabilitatii cognitive, anume de o memorie unde sa fie pastrate seriile perceptiei realului si de un mecanism relational care sa compare si realinieze dupa anume criterii de continuitate segmentele perceptuale, prin care se stabilesc dependente uni sau bilaterale in lanturile perceptuale si se separa ceace numim ‘relatia cauzala’.

Am putea imparti conventional actul de creatie uman in momente creative distincte, anume:

1-Faza perceptuala- a memorarii relatiei individului cu varietatea realitatii. In interiorul relatiei prioritar perceptuale, ineficiente operational individul acumuleaza realitate, asa cum ii este oferita de perceptie, sau provenita din actiunile sale slab corelate cu efectele.

2- Faza interactiv spontana, provocata sistematic, in care subiectul isi asambleaza actiuni , dar nu le poate prevedea corect efectele, intr-o dinamica deasemeni imprevizibila a realitatii.

3- Faza preconceptuala, gestuala, in interiorul careia subiectul distinge propria actiune gestuala de dinamica pura a realitatii si incepe sa se coreleze interactiv-lingvistic cu sine si semenii sai. In aceasta faza e plauzibil sa apara limbajul coerent, caracterizat prin descrieri de stare intentional argumentate, pre-rationale.

4-Faza conceptuala unde limbajul devine principala unealta de asamblare a realitatii. In faza conceptuala individul se pune pe sine ca agent interactiv, atit gestual cit si lingvistic, intre sine si realitate, modificind realitatea numai prin intermediul modificarilor in interiorul sau conceptual prin intentionalitate constienta, caracteristica intelectivitatii.

5- Faza creativa conceptual cauzal, aici subiectul identifica, transforma si pune impreuna, la modul lingvistic, propria reprezentare fenomenala formalizata si modalitatea fenomenala a realitatii, generind starea ‘proiect in concept’. Proiectul doar conceptual se obtine prin valorificarea dimensiunii configurante de obiect sdau proces existente in modelul cauzal formalizat al lumii, verificarea plauzibilitatii lui se obtine prin fuziunea intre lumea fenomenala interioara, organizata cauzal, si lumea cauzala efectiva.

Asamblarea proiectului in spatiul conceptual o putem numi actiune abstracta, intelectiva.

6-Transportul unui proiect din realitatea conceptuala in cea fenomenala o putem defini conventional ‘actiune efectiva’, in spatiul real.

 Asamblarea actiunii efective, concrete, prin care translatam un proiect conceptual, posibil sau nu cauzal, in realitatea perceptiei, reflecta dimensiunea cunoasterii cauzale a realitatii de catre subiect.

 Actiunea efectiva, reala, este faza explicit asamblativa a proiectului, ea presupune atit corectii in structura si functionarea proiectului conceptual, pentru concordanta cu  procesualitatea naturala, cit si reconstructii ale modelului cauzal abstract, in masura in care el nu ofera suficienta predictibilitate interactiva, subiect real.

Daca creatia umana implica aceste etape conventional separate, anume perceptie de real, modelare intimplatoare de real, modelare conceptual cauzala de real, modificare efectiva de real prin actiune, pentru creatorul absolut ele nu au nici un sens.

Creatorul este independent, dar produce numai ‘existente dependente’, intelegind prin ‘existenta dependenta’ ceva care ‘este si nu este’ din perspectiva creatorului, ceva care apare si dispare in creator numai prin resursele sale, fara a produce consecinte perturbante, fara a genera dependente ale creatorului, in raport cu varietatile create.

Existenta realitatii ca modalitate a universului este o stare proprie subiectivitatii, ea defineste realitatea din perspectiva umana, dar nu si din cea a creatorului, pentruca ceva neperceput, negindit, ne-facut efectiv, nu are existenta sau are ‘alta varietate de existenta’, in comparatie cu atribuirea umana de existenta.  Am putea compara dar numai pentru sugestivitate ‘libertatea imaginabilitatii realitatii’, din perspectiva umana, atit cit este ea de libera, cu o libertate fara conditionari a imaginarii oricaror imaginarii ale posibilitatii realitatii, fie ele umane, sub umane sau supra umane.

Continuturile gindirii umane depind de prea multi factori necunoscuti, deci neinfluentabili, pentru a ne defini ca liberi absolut, pe cind inventivitatea creatorului isi are sursa intr-o capabilitate de neimaginat, nici perceptie nici nonperceptie, nici cunoastere, nici necunoastere, nci identitate numai cu sine, nici identitate simultan cu sine si cu altceva.

Expresiile ‘cunoastere de sine, identitate cu sine, geneza de sine, cuprindere de sine, reflectare completa de sine, unicitate in sine si prin sine, sunt vorbe goale, ele nu definesc in nici un fel creatorul sau creativitatea absoluta, pentruca ceva care poate crea umanul si in uman realitatea, limbajul si creativitatea lingvistica nu poate fi explicat functiona prin resursele limbajului, eficient descriptiv numai in interiorul spatiului fenomenal creat.

Limbajul nostru are rolul sa identifice si separebrelational diferite nivele de dependente cantitative si calitative, asa cum sunt ele introduse in proierctul de univers pentru a avea coerenta procesuala in interior. Dar creatorul nu are limitarile creative si conceptuale ale subiectilor, el nu isi descrie siesi ceva preexistent, el nu comunica cu sine prin limbaj cuantificat, el nu poseda limitari si specificari ale invariantei obiectuale pe care le dezvolta fara conditionari. Limbajul este conditionat descriptiv de dimensiunile invariantelor structurale si relationale pe care are rolul sa le defineasca morfologic si dinamic.

Dar daca insasi aceste invariante dinamice sunt efecte ale jocului imaginatiei, ele sunt limbajul insusi, si nu mai este nevoie de alt limbaj care sa comunice real insusi creatorului, realul nu este o stare a lui ci una proiectata in varietatea ‘eurilor’, personalizari limitate perceptual si interactiv-cognitiv. Descrierea realului pentru creator este echivalenta creatiei lui, pentruca realitatea este un mesaj subtil trimis celor carora li se aloca o succesiune de interpretari din ce in ce mai bune, adica personalizarilor create.

 Pentru om realitatea manifesta este diferita de descrierea lingvistica a realitatii, dar pentru creator descrierea universului este asamblarea lui ca mesaj trimis celor are il pot primi si explicita.

Daca am putea cuprinde lingvistic creatorul la modul sau operational, generativ de lume, el ar deveni dependent de noi sau egal noua, situatie principial imposibila.

Creatia din perspectiva unui creator unic este un joc controlat cu resurse configurante nelimitate, (limitare fiind dependenta creatorului de altceva), este capacitatea de a asambla orice modalitate reala intr-o personalitate si de a adapta dimensiunea personalizarii la dimensiunea cauzalitatii realului, eliberata in personalizarea subiectului, prin constienta partiala de sine.

Cu siguranta specificitatea creatiei absolute decurge din realizarea a nenumarate nivele de personalizare, iar in personalizare a proiectarii diferitelor nivele de dependenta fenomenala si dependenta informationala intre subiectualitatile socializate.

Toate conditionarile fenomenale interioare, apartinind intelegerii umane a lumii create, sunt conventionale, noncauzale intrinsec, sunt pretexte si moduri de invatare pentru subiecti, pentruca invatarea este probabil scopul si motivul pentru care este desfasurata lumea. Transferul de creativitate dela creator la personalizari este probabil scopul creatiei, el ar putea avea un anume prag cognitiv-configurant, ori poate fi amplificat oricit, in sensul realizarii unei cvasi similitudini creative, intre creator si subiectul creat.

Daca omul ar dobindi cindva o creativitate absoluta, autonoma, ar face concurenta fenomenala si personalizanta creatorului absolut, iar universurile si individualizarile provenite din creativitatea noastra ar implica aparitia a mai multor surse creative distincte, fapt ce contrazice premiza unicitatii creatorului.

Dar nu putem nici argumenta ca exista numai un singur creator de realitati, si nu oricit de multi, complet autonomi operational, fara influente, fara perturbari reciproce, fara conflicte sau cooperari, in geneza lumilor .

 Oamenii au propria capacitate creativa, limitata cumva din exterior, dar parind nelimitata din interioritatea noastra afectiva, conceptuala, activa. Noi compunem imaginativ realitatea cum dorim, continind in ea alte identitati progresiv constiente de ambient si de ele insele,  noi imitam dar numai partial, functia creatorului absolut de a monta si elibera constiente relative si a le dota cu creativitate.

  Realitatea creata depinde de creator, structura ei conventional cauzala, proiectata ne fiind de fapt cauza modalitatii sale explicite, asa cum este ea perceputa si inteleasa. Daca lunea creata ar deveni autonoma functional in sensul ca ar evolua numai prin criterii morfo relationale interioare, care sa creeze ele insele varietate de realitate fara interventia inventiva sistematica a creatorului, ar insemna ca exista doua surse creative autonome, anume creativitatea intentionala absoluta si creativitatea cuazala, non intentionala, pur fenomenala la inceput dar devenita intentional cauzala, prin intermediul subiectilor creati.

Am putea intreba fara speranta unui raspuns relevant, ce deosebire este intre ‘ a crea si a nu crea’, din perspectiva creatorului, daca el poseda si asemena stari de ‘noncreatie de realitate’, de neimaginat.

Din moment ce realitatea poate fi o efectul interpretarii unui mesaj, ea are atita consistenta si necesitate cauzala cita ii este conferita de initiativa creatorului, si din moment ce nu el ci subiectii creati, transforma prin interpretare meajul de real in real nemijlocit, inseamna ca subiectii interpretori au un grad de necesitate, de intensitate a realitatii superior realitatii fenomenale pe care ei o creaza, nu ea ii creaza pe ei. Provenienta lumii din subiect si nu a subiectului din lume pare paradoxala, dar numai la o prima evaluare, pentruca nici o lume creata nu isi creaza subiectii interpretori, ea neputind sa fie decit o stare informationala a subiectilor, ei trebuie sa preexiste cumva mesajului de lume, pentru a il transforma in lume fenomenala, si a continua sa primeasca si sa analizezee-inteleaga mesajul de univers, pina ii cunosc toate atributele si toate tehnicile prin care este construit.

. Intr-o lume fenomenal cauzala subiectii provin din dinamica cauzala, in lumea creata realitatea cu toate meandrele ei fenomenale si dependentele cauzale provine din specificitatea mesajului si din potentialul interpretant al subiectilor care trebuie sa preexiste cumva realitatii, pentru a o putea primi si transforma in reralitate fenomenala efectiva, adica asamblata in spatiul lor interpretor.

Subiectii cunoscatori relativi, din lumile create pot reflecta cauzalitatea indusa prin constienta partiala de sine, dar nu pot cunoaste si controla explicit mecanismele personalizarii constiente, pentruca daca ar putea subiectul s-ar desprinde de constienta sa locala, prin supra constientizare creatoare de constientizare si s-ar elibera de relatia cu mesajul univers, transgresind actul creativ.

 Modurile de reflectare a ceva in cineva si a unui cineva in cineva, ca reflectarea de sine a ‘eului’, proprii personalizarii interioare, sunt insasi creatia, din multipla perspectiva a creatorului, pentruca altceva decit re-reflectare partiala a subiectivitatii conceptuale absolute asamblind subiectivitatea relativa in personalizarea cognitiva, nu poate fi creatia. Natura are dubla modalitate, de proces constientizat partial din interior prin subiectivitate umana cunoscatoare de real si de supra subiectivitate absoluta, creatoare numai de subiectivitati realtive.

Partiala constientizare de sine proiectata de constienta absoluta in constienta de sine umana, devine simultan act de generare si act de cunoastere progresiva a realitatii, acest transfer de mesaj se termina prin trasferul creativitatii constientei in constienta creata.

 Personalizarea relativa este constienta de sine dar neconstienta de mecanismul constientizarii de sine, insa poate deveni supra constientizare-cunoastere completa de sine, aceasta expansiune a constientizarii si cunoasterii relative, prin primire de mecanism de constientizare a oricarei constientizari, ar putea fi cumva cauza si efectul dezvoltatii realitatii. Probabil transferul completei constientizare de sine, catre subiectul cunoscator, adus treptat la posesia mecanismului genezei constientizarii, este succesiunea etapelor de desfasurare morfodinamica si conceptuala a universului, existent numai in om si pentru om. Traiectoria invatarii duce la auto identificarea subiectului creat cu supersubiectivitatea creatoare, acest pas implineste si termina un ciclu creativ.

 Constienta absoluta este potential atotcuprinzatoare de sine, este numai auto constientizare pura, fara continut distinct, dar devine efectiv autocunoscatoare-autocreatoare, prin multiplicarea nelimitata a sinelui autonom in ‘ euri dependente’ si aducerea lor la aceiasi dimensiune de creativitate doar inteleasa, neefectiva, cu sinele autocuprins.

 Constienta de sine a unicitatii supra- constiente, neintrate in creatie, contine multimea  ‘sine-urilor inca ne personalizate’, preexistente mesajului de lume, dar eliberabile efectiv ca personalizari dotate cu perceptie, actiune si intelegere, in interactia cu mesajul –limbaj al realitatii.

Am putea defini cunoasterea drept starea identificarii si automodelarii personalizarii in persoana constienta. Odata creata persoana, ca suport al proiectarii mesajului lumii, lumea devine reala pentru cineva si continua sa fie reala pina cind acest cineva invata sa se asambleze pe sine ca interpretor, nu ca efect al interpretarii discursului ‘univers’. In acest stadiu lumea se redimensioneaza fenomenal din perspectiva subiectului, redevenind mesaj constient si se resoarbe ca realitate exterioara, aparind ca joc al imaginatiei, jucat in interior , unde superconstienta creaza constiente relative si in interiorul lor realitati cauzale.

Prin creatie ceva complet necunoscator de sine si de ceva, devine ‘eu’ constient de ceva, iar in continuare constient de constientizarea acelui ceva, adica constient de sine. Prin intelegerea constientizarii de sine, atunci cind constientizarea cuprinde proiectul si procesul genezei constientizarii, cuprins in seria varietatilor de indivizi, fiecare cu propria realitate cauzala asumata, individul se desprinde de sine ca ceva raportat la altceva si devine sursa a siesi.

In dobindirea autocreativitatii constientei generatoare de constientizari subiectul se transforma intr-o indefinibila autoraportare, autodeterminare completa de sine, neinitiata dar finalizata, ceva care in orice ipostaza fiinteaza si ca altceva si ca unicitate echivalenta siesi, o plenitudine a orice, fara nici un continut.

Limitarile umane

Prin mintea umana trec nenumarate ginduri, fiecare cu continutul, durata, legaturile, valoarea si consecintele sale. Cit timp suntem preocupati de ceva restul evenimentelor si semnificatiilor memoriei sunt blocate, datorita incapacitatii mintii de a crea si controla simultan mai multe personalizari, asa cum o face supra personalizarea absoluta, atoate personalizabila. Nu ne putem multiplica, acorda si controla simultan pe mai multe directii individuale diferite, pentruca fiecare percepere si intelegere ne izoleaza intr-o unicitate persoana, iar totalitatea creata este simultan multime de semnificatii-individualizari si supra semnificare unitara, numai de sine, fara continut particular.

Ar fi interesant daca am fi capabili sa dezvoltam un model global al tuturor evenimentelor prin care trecem si sa activam-controlam intrega retea de stari si relatii parcurse pina la ultimul moment al evocarii. Intr-o asemenea situatie in mintea noastra ar exsita un tablou dinamic complet, total accesibil, cuprinzind totalitatea seriilor interactive in ordinea de desfasurare, iar singura preocupare mentala ar fi supra cuprinderea tuturor ipostazelor personalizarilor anterioare corelate motivational, astfel mintea ar avea rolul doar de a crea minti, iar ele de a desfasura continuturi de real, fiecare cu personalizarea compatibila.

Specificitatea mintii care se justifica si distreaza generind minti particulare este extrem de incitanta, aceasta ipostaza implica sa fii ceva anume prin intermediul unei serii de individualizari, dar sa fi o diversitate nemarginta, antagonica si cooperanta, ignoranta si cunoscatoare, prin intermediul varietatilor de personalizare particulara, derivate din potentialitatea supraconstientizarii de sine.

Asa cum omul se hraneste cu real si devine persoana, creatorul se hraneste cu persoane, intretinindu-si la modul creativ suprapersonalizarea autogenerativa absoluta.

Ca oameni ne putem imagina existind intr-un supra real compus din multimea personalizarilor inchise in multimea realitatilor distincte, cuplate simultan si succesiv, dar nu putem realiza efectiv o personalitate emanind numai personalizari, fiecare dotata cu propria realitate. Este posibil sa atribuim realului orice continut, sa fie spre exemplu si serie de evenimente si multime de individualizari dependente dar si creatoare de evenimente, dar o modalitate in care actiunea creativa difuzeaza numai constiente, inconstiente de modul constientizarii si invatind progresiv acest lucru, este greu de imaginat.

Non-Actiunea care creaza actiuni, supra-Conceptualizarea care declanseaza conceptualizari, supra-Afectivitatea non afectiva care asuma afectivizari, aceasta este traiectoria intelegerii in supraspatiul creatiei constientizarilor, impinse progresiv catre autocunoastere.

Putem dezvolta un real compus numai din moduri de personalizare, fiecare cu propriul real, iar in acest supra fenomenal evenimentul va fi atit seria fenomenala cit si traseul constientizarii celui in care se proiecteaza realul, pina in faza in care intre real si subiect se stabileste o identitate, unde nu mai exista subiect si real, ci numai subiectul creator de sine prin intermediul realului.

Dimensionata ca individ dar proiectata in totalitatea individualizarilor, mintea poate primi toate mintile doar ca evenimente, in acest mod nemaiconstientizind realul procesual, ci numai constienta creatoare de real, in care se reflecta diversitatea indivizilor particulari, egali cu tot atitea realuri. In lumea umana omul se manifesta si expliciteaza prin poiecte, ginduri, actiuni, senzatii si sentimente, dar el se poate imagina intr-o lume deosebita in care numai personalizarile , neexistind intr-un anume real, ci doar cuprinzatoare de universuri individuale, sunt tot ce este nesecar pentru constructia si justificarea actului creativ.  

 Am putea poseda simultan toate corelarile de evenimente parcurse, toate valorizarile lor, toate asumarile de participare constienta la ele, toate metodele de cauzalizare disponibile, fapt care ne-ar optimiza gindirea, ne-ar feri de repetari ale unor erori si ar simplifica traiectoria existentiala, accelerindu-i dezvoltarea. Omul, oricare i-ar fi statutul creativ are un traseu existential sinuos, plin de bucle si cicluri interactive incorecte, parcurse de  multe ori fara salt cognitiv. In orice traseu existential se trece sistematic prin aceleasi actiuni, erori, rezolvari, prin aceleasi stari de implicare valorizanta, chiar daca individul stie ca unele au aspect negativ si vor provoaca neplaceri. Incapacitatea de a genera un super tablou al totalitatii actiunilor desfasurate pina la un moment dat si o harta cromatic-afectiva globala, continind totalitatea trairilor colorate conform calitatii si consecintelor pe care le au, ne obliga sa intram in actiuni vechi ca si cum ar fi noi, sa tratam sentimente traite ca sentimente in premiera, sa utilizam partial potentialul conceptual acumulat in timp, prin rezolvarea de probleme. Necesitatea sau non-necesitatea legic-cauzala a unei asemenea ciclicitati mentale redundante, nu poate fi inca puse in discutie, dar e probabil ca ritmul lent in care invatam, este obligatoriu iar multimea erorilor se va repeta, pina cind ele isi definesc statutul negativ la alt nivel si sunt evitate nu ca evenimente incorecte, intr-o personalizare apreciata ci ca false personalizari, de care ne desprindem progresiv dar ireversibil.

 Avem posibilitatea sa acumulam experienta operationala, intelectiva si afectiva, dar utilizarea ei se face inca necontrolat, uneori mintea functioneaza stralucit si ofera solutii rapide la probleme dificile, alteori cele mai banale situatii ne provoaca confuzie si incapacitatea unei decizii rezonabile. In acelasi timp suntem complet dependenti de ritmurile functionale ale propriei minti, ea stabilind cumva fara voia noastra ce aume eveniment e important la un moment dat, ce altul isi pierde semnificatia si valoarea si e parasit, dar pastrat undeva in hibernare si iarasi actualizat si revalorizat. Jocul devalorizarilor, inhibarilor, revalorizarilor si activarilor de eveniment-persoana, este un spectacol pe care in foarte mica masura il regizam prin propria vointa. 

Niciodata nu avem garantia ca ceva trait si memorat la un moment dat va fi valorificat atunci si acolo unde se potriveste, ca o anume atitudine si tehnica existentiala acumulata, va fi identificata si utilizata in fiecare moment compatibil, nu ignorata, pierzind fara nici o posibilitate de revenire, informatii valoroase, amplificatoare de individualitate.

 Cind mintea se decupleaza de un anume continut si se cupleaza la altul, nu avem deloc siguranta ca ea va relua cindva sirul situational-relational intrerupt, la aceiasi parametri de procesare, ca ne vom replasa pe acel traseu de creativitate conceptuala care va rezolva problemele.

 Coerenta mentala, capacitatea de a urmari un parcurs rational cu precizie, folosind intreaga experienta rezolutiva cumulata este o calitate foarte importanta a oricarei personalizari, dar ruperile neintentionate de continuitate operationala si afectiva, comutarea pe altele si revenirea pe vechile traiectorii operant-valorizante este si nu este sub control intentional. E foarte probabil sa ne desprindem fara voie de o situatie importanta si sa comutam pe una banala, sa pierdem precizia analitica si acuitatea discriminant evaluanta a unui anume moment decizional si sa ne legam de un segment intelectiv si afectiv nesemnificativ,. De nenumarate ori revenirea la o stare intelectiva ori afectiva se face difuz, voalat, incomplet, cu inhibarea anumitor aspecte critice, cu pierderea preciziei evocatoare si analitice anterioare, fapt ce minimizeaza performanta creativitatii personale.

Este deasemeni posibila o situatie si mai rea, anume desprinderea ireversibila de un interval existential semnificativ si trecerea la altul fara revenire, provocind fracturari ale continuitatii persoanei si sincope in dinamica intelectiva, care influenteaza calitatea concentrarii si solutionarii diferitelor probleme. Incapacitatea controlui mental permanent duce la ambiguitatea alegerii traseelor conceptuale si afective, iar de aici decurge ineficienta utilizarii intregii experiente interactive capatate de-alungul unui interval de viata, ca instrument existential unificat, optim creativ-evaluant.

 Cauzalitate naturala, nu noi insine, determina ce personalizari intentional comportamentale devenim, ea alege si asambleaza prin noi, dar nu numai prin noi, agregatele operante pe care le utilizam, nivelul de constienta si continuturile selectate si valorizate la un moment dat. 

Variante cauzale

Putem presupune ca traiectoria fenomenala a universului deriva din proprietatile substantei si energiei, fara alt factor generativ de structura si schimbare, dar il putem atribui unui creator, ale carui probabile insusiri le-am sugerat sumar.

 Daca lumea ar fi creata nici o proprietate structurala si functionala observata nu ar proveni din caracteristicile substantei si energiei, totul ar rezulta din proiectarea mesajului de realitate in diversitatea individualizarilor interpretoare.

Ipoteza provenientei realului din caracteristicile sale observabile este cea mai simpla fundamerntare cauzala, dar presupune cea mai laborioasa deducere a efectelor dintr-un set finit de caracteristici interactive. Prin intermediul cauzalitatii putem construi treptat o multime de relatii dinamice formatoare a altor proprietati, si principial ar trebui sa fim cindva capabili sa derivam totalitatea evenimentelor inclusiv evenimentul om, dintr-un set interactiv fundamental.

Dar nu e deloc imposibil sa descoperim cindva ca lumea noastra nu are suport generativ finit, ca mereu apare ceva complet nou, si e legic necesar sa apara, ca sistematic realul se reasambleaza cauzal schimbindu-si unele trasee procesuale, eliberind alte structuri, alte actiuni, alte consecinte si alte feluri de gindire si creativitate constienta.

 Cum apare totusi aceasta enorma varietate morfologica si dinamica, pina unde se intinde capacitatea universului de a se exprima in nenumarare agregari si particularitati comportamentale. La diversitatea fenomenala creata prin actiunea factorilor neintentionali, specifici realitatii fara viata, se adauga sistematic seria configuratiilor si modurilor functionale create de om pentru a pune si rezolva problemele de supravietuire. Morfologia universului fara om este diferita de cea a universului umanizat, omul este o arhitectura de actiuni intentionale, diferite de cele pur cauzale, el poseda intentie, potential conceptual valorizant, este creator de proiecte cu structuri si efecte predeterminate.

Conceptul de intentie este simultan si evident si foarte greu de fixat intr-o retea explicationala, ‘a vrea’ este ceva atit de specific uman, atit de firesc dar neinteligibil rational, incit pare foarte dificil sa derivam intentionalitatea umana din cauzalitatea naturala, dar nu afirmam ca este imposibil.

Daca ‘a vrea’ este una din consecintele subtile ale functionarii destul de indelungate a cauzalitatii, am putea crede ca dupa un timp suficient de lung, universul fie se isi termina resursele energetice si intra intr-o faza nepredictibila, fie devine in totalitate intentional cauzal, atunci efectele sunt si mai greu de imaginat, singura presupunere plauzibila ar fi ca un univers intentional este vesnic si probabil inepuizabil procesual.

Daca admitem ca universul are resurse de autogenerare, transformarea lui in individualitate intentionala, capabila de cunoastere si creativitate il transforma intr-un super laborator unde unica individualitate experimenteaza pe sine toate modurile existentiale pe care le poate imagina.

Odata cu omul in natura apare starea problema, cea mai greu de derivat informational din toate modurile fenomenale, dar si cea mai prolifica in noutate substantial functionala. Starea problematizanta este vectorul creativitatii orientate optional, ea determina variante de personalizari, fiecare rezonanta cu spatiul consecintelor acelor probleme pe care le pune si rezolva.

Natura are nenumarate resurse procesuale, dar cu siguranta cea mai ingenioasa consecinta, mai putin probabila din punctul nostru de vedere, dar poate cea mai necesara in perspectiva unei cunoasteri mai profunde, este transformarea universului pur cauzal intr-un univers conceptual cauzal global, pentru care ratiunea si creativitatea sunt singuri curenti cauzali , iar starile umane, si social umane, au o varietate si performanta cognitiva de neimaginat.

Predictia cunoasterii

  Omul este o modalitate naturala in care cauzalitatea se cuprinde pe sine intentional predictiv, dar partea de realitate morfo-functionala care genereaza starile mentale este inca greu de inteles cauzal, de derivat din legile naturale.

 Dar viata este necesar cauzala, la fel de cauzala este si dezvoltarea ei la nivelele informationale subtile, capabile sa reflecte perceptual si cognitiv natura care le-a creat, producind modele fenomenale din ce in ce mai precise predictiv.

Prin om universul s-a reconstituit pe sine la modul viitor, constient de sine si a initiat expansiunea procesuala in alte variante decit cele dezvoltate de pura cauzalitate, fara intentie.

 Cunoasterea umana se defineste ca vector combinativ intentional de stari interactive, ca instrument investigativ predictiv al altor stari, prin strategii observationale si conexari de continuitate intre starile detectate. Cum oare ar trebui sa gindim pentru a demonstra ca insasi caracteristica demonstrationala, cognitiva a mintii noastre este o consecinta a dinamicii neconstiente, majoritara in natura.

Nimeni nu ar incerca sa argumenteze serios ca lumea umana nu deriva din lumea sa spunem spontan fnomenala, nevie, dar cum ar arata modelele noastre de cauzalitate daca am putea argumenta pas cu pas necesitatea aparitiei vietii, a unanului si a amplitudinii sale conceptuale, interactive, intentional fenomenale, pina la stadiul transformarii lui in univers complet rational, creativ de sine, devenit ca joc permanent, orientat catre descoperirea tuturor supepersonalizarilor derivabile dintr-o gigantica resursa sibstantial-energetica, transformata in pura resursa informationala.

 Este greu de prezis ce consecinte ar apare intr-un univers in care legile lui interactive fundamentale vor dezvolta cindva cu necesitate, nu intimplator, un nou vector procesual cauzal, cognitiv de sine, capabil de selectie si recombinare a traseelor fenomenale, numai pentru a experimenta sistematic propria autoasamblare, initiind sau inhibind variante de realitate pornind dela inconstienta catre globala constientizare de sine.

 Cind omul aloca cunoasterii predictive vectorul intentional, el transforma cunoasterea in proiect de stare functionala proprie, necesara si permanenta, iar punerea si rezolvarea de probleme devine o proprietate comuna tuturor indivizilor. Prin subordonarea actiunii predictive intentionalitatii, este declansata axiomatizarea cauzala, iar cunoasterea se orienteaza catre geneza modelelor cognitive autonome, asamblind o succesiune de nivele de personalizare, urmind traseul porobabil:

1-Modelarea cantitativa cit mai corecta a lumii fenomenale pentru optimizarea interactiei subiect real.

2-Orientarea cunoasterii catre intelegerea mecanismului cunoasterii si producerea de entitati cognitive autonome, capabile de evolutie si creativitate imprevizibila.

3-Transformarea universului din substantial, energetic si fenomenal cauzal, in univers informational, constient de totalitatea sa procesuala si de toate diredtiile sale auto organizante, unificat intentional, creativ de variante de personalizari, autocauzalizat selectiv, a carui dinamica intentional creativa  construieste alte universuri informationale, dar parind substantial cauzale, din interiorul lor fenomenal.

Teoriile stintifice au atins un grad superior de asamblare formala, ele permit moduri predictive precise pentru o varietate de segmente procesuale. Dar cea ce doreste si inca nu reuseste omul sa cunoasca, este functionarea propriei minti, felul in care prin perceptie ceva devine realitate manifesta, iar in aceasta realitate se contureaza din ce in ce mai precis individualizarea, oglinda conceptuala a realitatii percepute si a propriei oglindiri.

Se pune problema daca exista un set finit de caracteristici interactive cauzale fundamentale, daca sunt complet cunoscute in prezent, daca acest set este suficient pentru explicarea aparitiei si evolutiei modurilor functionale ale mintii noastre in toate ipostazele ei.

Se mai pune intrebarea daca capacitatea noastra predictiva se poate extinde in spatiul fenomenal conceptual al minti, generind predictia aparitiei unor moduri creative superioare care ofera alta perspectiva a dinamicii universului.

Putem oare produce noi tehnici de cunoastere, care introduse intr-un sistem informational sa ne ofere seria modurilor cognitive viitoare, cu o viteza superioara ritmului cunoasterii sociale?

Predictia in spatiul realitatii informationale a intelectului este principial o actiune coerenta cauzal, ea anticipeaza potentialul rezolutiv de probleme, al creierului, asamblind cantitativ si calitativ seria cunostintelor viitoare.

Este creativitatea umana predictibila functional, sau este o proprietate exterioara cauzalitatii naturale?

 Nimic nu ne obliga sa presupunem ca mintea ar fi un proces principial nocauzal sau nederivabil din cauzalitatea cunoscuta, de neinvestigat si modelat, dar daca ar fi ar rezulta consecinte ciudate, uneori paradoxale.

Spre exemplu pentru a crea o unealta cu o anume performanta functionala sunt necesare secole de acumulare de observatii asupra specificitatii dependentelor intre diferite obiecte, miscari si proprietati ale substantei, separarea si ierarhizarea diferitelor relatii in seriile fenomenale, trasarea unor retele de conditionari stabile intre familii de interactiuni. Acumularea de invarinate obiectuale si dinamice specifice ne permite sa alegem o anume linie interactiva din multe altele, in functie de consecintele aplicarii ei. Constructia uneltelor implica o sustinuta declansare si corelare de schimbari de forme, proprietati si relatii, filtrind lent un spatiu configurant cu anumite caractereistici functionale.

Ar fi oare posibila constructia unei strategii de inventare a unei unelte, introducerea ei intr-un supercalculator si asamblarea independenta de mintea umana a proiectelor de agregate cu diferite functii specificind numai ce efecte dorim sa obtinem, ce transformari de stare in real dorim?

Cu siguranta in orice minte umana exista un set personalizat de actiuni distincte, repetabile in diferite combinatii, baza a actelor creative, dar intrebarea este daca aceste moduri operante au o regularitate si stabilitate dinamica interioara identificabila functional pina la detaliu, descriptibila intr-un limbaj de programare si transferabila pe un sistem informational, devenit astfel creativ.

Poate deveni mintea umana un spatiu fenomenal informational predictibil, utilizind propria ei ingeniozitate de a crea si activa operational, sisteme informationale?

 Putem obtine intr-un anume prezent serii de  stari conceptuale umane pe calculator, dar mai performante cognitiv, apartinind oricarui viitor.

Putem oare crea modele predictive ale specificitatii oricaror idei si teorii care va fi descoperita cindva, intr-un sistem de procesare diferit de creier, dar atit de rapid si eficient functional incit sa obtinem varietati creative in avans, fata de momentul aparitiei naturale, prin evolutie sociala treptata?

Daca este posibil sa accesam prin simulare o stare superioara conceptual celor disponibile prin propria gindire, atunci putem cunoaste printr-o unealta ceace nu putem cunoaste prin noi insine si intram intr-o creativitate paradoxala.

Suntem inerent limitati creativ prin propriile resurse mentale dar aparent am fi nelimitabili prin transferul unei anume modelari predictive a gindirii predictive, pe un mediu informational diferit de creier.

Pe aceasta cale am putea scurtcircuita timpul si am pasi in orice viitor conceptual, stintific ori tehnologic, iar daca am dezvolta tehnici de modelare a creativitatii artistice, am avea la dispozitie si arta viitorului.

Cu modelul mental accelerat procesual putem atinge stari creative noi, neimaginabile, care sa ofere alte perspective cauzale ale naturii, si constructia unor unelete noi cu efecte doar sperate, dar de neatins in prezent.

Dar cunoasterea in avans specializata are si lipsuri, greu daca nu imposibil de rezolvat. Orice prezent uman este social conceptual, socio interactiv si socio afectiv, definit ca o gigantica super retea multinivelara de moduri de cunoastere, moduri de actiune si moduri de valorizare a actiunilor si efectelor, prin intermediul carora ne individualizam ca entitati constiente de lume, de noi si de constienta noastra.

In aceasta retea ruperea unor noduri interactive informational degradeaza pina la distrugere intreaga arhitectura operanta pentruca blocheaza circulatia in diferite sensuri a diferitelor achizitii de cunoastere, a diferitilor curenti conceptuali si afectivi care relaxeaza si intretin dinamica globala a societatii, care ne valorizeaza si revalorizeaza in functie de schimbarile aparute in diferite puncte in retea. Daca obtinem prin predictie conceptuala o informatie care nu poate circula in retea pentruca nu este compatibila cu cantitatea de informatie transferabila in retea la un moment dat, acea informatie nu are semnificatie.

Toate teoriile stintifice au continuitate conceptuala, in sensul ca pot fi intelese ca asamblari de operatori formali, cu o anume capacitate agreganta intr-un anume spatiu obiectual relational dat. Daca ratiunea noastra primeste pe o anume cale un mod operant complet strain spatiului operational global accesibil, ea se vede scufundata intr-o realitate complet diferita de cea cunscuta, unde sunt realizabile efecte cauzale noi, prin tehnici mentale si interactive de neimaginat.

Neindoielnic omul poate invata, dar nu poate invata orice oricind, este dificil sa spunem ce anume nu putem intelege la un moment dat pentruca este o informatie apartinid altei realitati, care asimilata ne-ar dizloca si modifica complet personalitatea, transformindu-ne in altul. In fapt a cunoaste inseamna a fi si din pacate nu putem fi orice oricind, oricit ne-am dori aceasta calitate magica.

 O cunoastere anticipata, fara multipla cunoastere a cunoasterii, adica fara cunoasterea interpretarii si valorizarii acelei cunoasterii, este de fapt o lipsa de cunoastere. Nu putem primi si folosi ceva desprins conceptual de continuitatea istoric-cauzala a intregii creativitati sociale. Patrunderea in spatiul teoretico formalizant cauzal al oricarui viitor, ar presupune un salt temporal, trecind din orice stare de personalizare in orice alta stare, fara continuitatea ceruta de manifestarea cunoscuta a legilor naturii. Daca am decupla individul care suntem de el insusi si l-am conecta la personalizarea noastra viitoare am distruge si subiectivitatea prezenta si pe cea viitoare, pentruca cel care suntem ajunge fara continuitatea memoriei cel care va fi, iar cel care va fi se trezeste deodata fara trecut, fara continuitatea existentiala care il legitimeaza si pastreaza normal functional.

Pentru a acorda functional si afectiv o supra cunoastere viitoare cu starea cognitiva a unui moment istoric dat se cere o suplimentare de cunoastere, care sa detalieze modurile de interpretare si utilizare a teoriilor sau proiectelor tehnologice primite.

Preluarea datelor unei supra modelari a creativitatii viitoare pune umanul in dependenta informationala completa fata de sistemul informational creat, si inverseaz a relatia de dependenta intre sine si unealta sa , omul devenind o unealta a uneltei.

Odata legata la o sursa de informatii superioare conceptual celor la care acces prin subiectii umani, o societate isi disloca dependentele informationale interne, definite ca relatii intre surse umane de creativitate specializata, si devine dependenta de o singura sursa informationala, anume modelul predictiv conceptual in avans, care ofera cunoasterea oricarui viitor.

Este indoelinic ca orice modalitate a realitatii poate fi primita si digerata de o anume  cunoastere, exista cu siguranta un prag conceptual-cognitiv superior, pentru orice societate, de la care prag in sus, o anume semnificatie este nonsemnificanta, este complet neinteligibila, oricite explicatii o resemnifica. Poate limita cunoasterii e data de limta schimbarii valorice si afective pe care o poate suporta media umana, schimbare care inlocuieste un set de stari fenomenale si socio-valorizante cu altele, in functie de ritmul in care ne desprindem de anumite valorizari ale lumii si dorim sa le inlocuim cu altele.

Este dificil sa distingem criteriile de non-inteligibilitate conceptuala active la un moment dat, pentruca ele evolueaza, dar probabil ele exista si sunt determinate prioritar de modurile interpretante si valorizante proprii fiecarui interval sociocognitiv.

Fiecare societate are probleme rezolvabile, din ale caror solutii isi extrage conceptele existentiala si probleme irezolvabile, a caror rezolvare nu ne-ar oferi o lume compatibila cauzal si valoric cu asteptarile noastre.

 Dimensiunea estetica a actiunii

Cunoasterea nu este numai conceptuala, ea este instrumentala, interactiva, evaluanta si afectivizanta. In interiorul fiecarei variante de cauzalitate sociala se produc si conecteaza in personalizari umane componente culturale diverse, se dezvolta modele fenomenale abstracte, tehnologii, apar bunuri si servicii care nu sunt doar utilizate si atit, obiectele si actiunile se incarca cu semnificatie afectiva, oamenii se leaga emotional de suportul substantial functional care le satisface nevoile, dincolo de relatia derivata din utilizare. Omul invaluie obiectele culturale sau cele de utilizare cotidiana intr-o aura evaluanta cumva senzuala si sentimentala, ca si cum ele ar avea un surplus de valoare personificanta, pentruca au o anume valoare practica.

Amplificarea valorii functionale prin adaugarea de valoare abstracta, valoare a valorii, pe care o numim ‘valoare estetica’, ne legata adinc de spatiul obiectual, ea determina aparitia unui vector interactiv nou, amplificator dar si inhibitor de cunoastere. Valoarea estetica extinde spatiul cautarilor acelor module structural functionale care optimizeaza dupa mai multe criterii, un anume mod de satisfacere a unor nevoi, dar in acelasi timp inchide subiectul intr-un anume orizont creativ cauzal, prin refuzul cautarii de cai conceptuale noi ducind la alte lumi cauzale, care ne-ar refuza personalitatea.

Functia estetica este de regula la fel de specializata valorizant pe cit de specializate conceptual sunt modurile cognitive active intr-un interval temporal dat, ea este agresiva cognitiv propulsind cercetarea cit timp efectul unei cunoasteri amplifica intensitatea trairii estetice, am spune axiomatizata, dar inhiba conceptualul inedit, care dizloca norma estetica si propune alta. Nici o stare estetica nu se autodistruge prin negare, starea estetica se autosustine si amplifica, nu se analizeaza justificant si nu se schimba.

Estetica nu este cunoastere fenomenala ci masura subtila a intensitatii metabolizarii roadelor cunoasterii, in aceasta postura de criteriu evaluant abstract, concretizabil pe obiectul estetizat, ea are particularitatea atractoriala a sursei afective care ii ofera substrat evaluant. Odata dezvoltata o anume retea estetizanta, ea devine cumva o teorie a justificarii absolute a valorii unei anumite ipostaze de personalizare, independent de limitele conceptuale sau sufletesti ale acelei individualizari.

Individul supus estetizarii globale se instaleaza afectiv intr-un cimp atractorial multidimensional care in invaluie interactiv, izolindu-l de noutatea conceptuala care ii neaga preferintele, consumindu-i toate resursele de a se se orienta creativ si afectiv catre o alta realitate cauzala care ii neaga familiaritatea utilizarii si valorizarii realitatii.

Estetica este un rezonator creativ specializat, ea amplifica actiunea in spatiul axiomatizarii unor valori, dar nu poate rezona cu o atitudine sau implicare conceptuala  care ii amortizeaza propria intensitate a participarii la secventierea realului in ipostaze de uman cu o specificitate creativa distincta.

Estetizarea realitatii este de fapt o univoca umanizare a efectelor cunoasterii realitatii, ea nu lasa individului o prea mare disponibilitate a alegerii altui spatiu conceptual, din care sa izvorasca alte variante de lume cauzala, alte moduri functionale, alte obiecte, alte utilitatii, alte anvelope evaluante, alte personalizari afective, estetica imbraca individul intr-o singura haina de uman, interzicindu-I acces la altele.

Prin estetizare se stabileste o neclara dar sistematica limitare auto impusa, in explorarea variantelor de cautare creativa, ca si cind o frontiera momentana de intelegere, actiune si simtire ar fi limita principiala, permanenta, a naturii umane, din care nu se poate iesi fara pierderea calitatilor definitorii pentru natura umana.

  In spatiul estetic creativitatea nu este un vector implicativ fluctuant, fara valoare in sine, liber utilizat in alegerea directiilor de investigare si evaluare a realului sau umanului, ci o modalitate univoca de a determina calitativ umanul impreuna cu tot ce rezoneaza intelectiv si valoric cu o anume reprezentare a umanului. Daca esteticul ar cuantifica numai consecintele creativitatii nu si creativitatea insasi, indiferent de continut, el ar fi fara inertie evaluanta si ar parasi un pachet de valori instaland altele, la orice modificare de teoretizare formal cauzala sau artistica.

Prin cunoastere atractorul estetic se amplifica si se multiplica in straturi de estetici succesive, dar cumva separate si izolate valoric, cuplate la categorii de uman distincte, fiecare inchisa in sfera propriei realitati valorizate.

 Parasirea criteriilor valorizante asumate in favoarea altora, bazate pe alta cunoastere cauzala mai ampla fenomenal, sau pe alta perspectiva artistica, este de regula dificila pentru subiectul legat de lumea sa. Desprinderea estetica cere decuplarea intentionala a afectivului de suportul care il motiveaza, parasirea atractorului existential valorizat prin intensitatea trairii, pentru alt atractor estetizant, inca neincercat dar promitator. Circulatia libera prin variante de estetica implica deplasarea intentionala prin alternative de uman, ea presupune demontarea intentionala a esafodajului conceptual si afectiv care sustine si unicizeaza fiecare atitudine, atunci cind apare un dezacord intre lumea cauzala si modelul nostru cauzal al lumii.

Individul estetizant absolut nu se neaga pe sine afectiv, in favoarea altei subiectivitati conceptual interactive, deosebite afectiv, derivate din inventarea sau preluarea conceptual interpretanta a altei cunoasteri, generatoare a unor lumi noi cu probleme noi, rezolvari noi, moduri afective noi.

Spatiul estetic

Un spatiu interactiv fenomenal, unde evolueaza operant un numar de sisteme informationale, fiecare cu propriul potential configurant de stari reale, poate deveni spatiu estetic daca construim un potential atractorial polarizat intre multimea starilor operante ale fiecarui sistem si multimea starilor obiectual procesuale ale spatiului de actiune.

Citeva conditii pentru asamblarea unui spatiu estetic:

1-Asamblarea unui sistem informational posedind un set de operatori minimali aplicabili starilor realului, fiecare operator inducind o minitransformare de stare distincta, si o multime de strategii de conectare a operatorilor minimali in lanturi operante, fiecare lant de operatori modificind intr-un mod distinct structura si dinamica naturala asupra careia se aplica.

2-O stare fenomenala pura nemodificata operational este o configuratie de obiecte intre care exista o varietate de relatii statice si dinamice, pe care sistemul le poate identifica individualizat si asupra carora poate proiecta un lant operant definit. In interiorul fiecarei stari reale se pot aplica oricit de multe serii operante, rezultind stari noi cu compozitii distincte.

3-O serie de  operatori minimali cuplati intr-o ordine data o numim actiune. Fiecarei actiuni ii corespund atitea transformari de stare distincte , cite configuratii obiectuale deosebite poate modifica specific in functie de arhitectura structural relationala a starilor de real unde se aplica. Rezultatul fiecarei actiuni este o stare reala ‘efect’. Actiunile se pot ierarhiza compozitional, prin asamblarea de lanturi interactive compuse din alte lanturi, fiecare cu propria compozitie operatoriala.

O actiune ierarhizata are o configuratie interactiva orientata, inducind acea succesiune de transformari de stare care se finalizeaza printr-o stare efect distincta.

4-Putem atribui cimpuri atractoriale numai starilor reale pure, nemodificate de actiuni, sau putem extinde polarizarile atractoriale si asupra starilor efect.

Daca polarizam starile efect obtinem un spatiu fenomenal asamblat intentional.

5-Putem trata actiunile ca stari fenomenale nepolarizate dar si ca stari polarizate, in situatia polarizarii actiunilor, ele intra in spatiul atractorial al sistemului.

Daca polarizam actiunile generam un spatiu interactiv operational controlat intentional.

6-Identificarea  de sistem a unei stari de real sau a dinamicii sale operante intr-o stare reala, deasemeni separata obiectual relational, o numim perceptie.

7- Masura intensitatii polarizarii unei stari reale pure, sau stari efect induse, definita cantitativ sau calitativ in interiorul operant al sistemului, o numim ‘valorizare obiectuala’. Masura intensitatii unei stari atractoriale este o evaluare conventionala a intensitatii cimpului atractorial in raport cu componentele starii fenomenale, din perspectiva sistemului.

8-Masura intensitatii polarizarii unei actiuni din perspectiva evaluanta a sistemului o numim ;valorizare a actiunii’, ‘valorizare operationala’.

9-Daca sistemul are numai polarizari obiectuale adica are relatii de atractivitate sau repulsie valorizate, numai cu starile reale pure sau modificate prin actiuni, obtinem un ‘spatiu estetic obiectual pur’.  Sistemul informational care opereaza intr-un spatiu estetic obiectual este un sistem estetic fenomenal.

 O stare de real polarizata se numeste stare scop. Avem doua clase de stari scop, starile scop fenomenale pure, nemodificate de actiuni si stari ‘scop efecte’, rezultate din aplicarea unei actiuni.

Daca spatiul estetic valorizat cuprinde si actiunile sistemului, rezulta un sistem estetico operant, un sistem estetic intentional interactiv.

10-Un sistem estetic este ‘obiectual creativ’ daca starile sale scop sunt stari obiectuale reale. In creativitatea obiectuala polarizarea estetica se aplica numai starilor de real pur sau starilor efect. Pentru un sistem creativ obiectual actiunea este nepolarizata, ea este numai un factor de transformare a starii fenomenale initiale in stare efect.

11-Un sistem estetic este interactiv creativ, sau operational creativ, daca actiunile se polarizeaza si valorizeaza, devenind stari scop distincte. Creativitatea operationala este o modalitate informationala distincta, formatoare si rezolvitoare de probleme, ea are caracter cognitiv.

12- Creativitatea operant obiectuala sau pur operationala, a unui sistem informal estetizat genereaza o personalizare. Avem personalizari obiectuale sau fenomenale pure, daca creativitatea este orientata spre asamblarea de operatii al caror efect este un obiect cu o frontiera, alcaruire si functie data, orientata catre satisfacerea unei nevoi distincte.

 In creativitatea obiectuala valorizarea efectelor este superioara valorizarii actiunilor generative.

 Putem trata fiecare stare obiectuala creata ca o stare scop, ca o stare problema de constructie aunei arhitecturi de forme cu functii date, plecind dela o anume stare initiala si parcurgind o serie de stari intermediare, printr-o actiune sau lant ierarhizat de actiuni distinct. Obtinem personalizari operational creative, de tip conceptual, daca creativitatea este operationala, orientata catre identificarea modului de a crea un anume lant operational cu o capacitate asamblativa de real prespecificata.

O creativitate indreptata care generarea lanturilor operante cu diferite potentiale configurante de variante de real, este actiune creatoare de proiect.

 Un proiect este un ansamblu de lanturi de actiuni asamblate intentional, carora le corespunde o stare fenomenala cu o structura obiectuala, relationala si interactiv utilizanta bine determinata.

O stare intentionala creatoare de proiect deriva din fundamentarea valorizarii spatiului actiunilor.

In creativitatea obiectuala au prioritate estetica starile obiectuale in raport cu actiunile, in creativitatea operationala valoarea estetica a actiunilor este superioara valorizarii obiectelor create, din perspectiva evaluanta a sistemului.

 Spre exemplu intr-un spatiu conceptual formal o traiectorie rezolvanta de problema poate avea o calitate estetica superioara eventualelor aplicatii ale rezolvarii problemei. In spatiul creativitatii operationale valoarea conceptuala a proiectului este superioara valorii proiectului transpus in real, evident din perspectiva estetizanta a creatorului de proiect conceptual.

13- Un sistem estetic creativ, obiectual sau operational este o personalizare estetica.

14-O personalizare estetic creativa orientata prioritar care generarea de proiecte de stari obiectuale cu functie afectivizanta, o vom numi conventional ‘personalizare artistic creativa’, sau personalizare culturala.

Un subiect creativ artistic activeaza spectrul afectiv al personalizarilor , si descopera individului propria sa capacitate de a reactiona evaluant la spectrul realitatii fenomenale pure sau modificate prin actul creativ artistic. Creativitatea obiectuala extinde gama invariantilor obiectuali reali puri, imbogatind realitatea cu formele, functiile si comportamentele utilizant evaluante, produse de dinamica informationala care defineste personalizarile estetice.

15- O personalizare este conceptual creativa daca este orientata catare asamblarea starilor proiect, indiferent de structura si de efectul lor transformant de real. O personalizare prioritar conceptuala este cognitiva cauzal, ea separa progresiv relatii interactive generalizabile in real, care trebuisec respectate pentru a asambla proiecte coerente structural si functional.

16- Multimea starilor obiectuale si dinamice noi produse de un numar de  personalizari artistice dezvolta un spatiu estetic interactiv, socializat.

17- Interactia intre mai multe personalizari creative conceptual cauzal, genereaza un spatiu cognitiv socializat, o comunitate de subiecti conceptuali cuplati cooperant, in modelarea cauzal predictiva a realitatii. O comunitate de creatori estetic conceptuali, conectati creativ, amplifica creativitatea individuala prin transfer de proiecte sau strategii rezolutive, prin analiza critica multidirectionala a coerentei proiectelor si prin segmentarea proiectarii, pe specializari creative.

 Actiunea conceptuala creatoare de proiecte este o actiune cognitiva predictiv, o actiune investigativa, orientata catre determinarea factorilor cauzali, din care decurge realizarea unui spatiu de proiecte cu structuri si moduri functionale diverse, capabile sa acopere o gama de nevoi utilizante si sa se expliviteze intr-o varietate de creativitati obiectuale.

Atit in spatiile creative artistic cit si in cele creative conceptual predictiv se pot elabora multiple relatii atractoriale polarizate intre personalizarile operante, eliberind alte nivele de polarizari si alte structuri interactiv valorizante, de ordin superior. Cind personalizarile artistice sau conceptuale formal sunt la rindul lor polarizate atractorial obtinem o extensie a spatiului estetic, prin estetizarea surselor estetizante, adica supra valorizarea subiectilor in functie de valorile proiectelor create.

18-Auto estetizarea subiectilor creativ estetizanti, prin asamblarea intentionala a unui set de supra valorizari abstracte, aplicat personalizarilor in functie de caracteristica lor creativa, initiaza o valorizare de individ, declansata si controlata constient.

 O autovalorizare constienta a personalizarilor estetice in functie de efectul social al creatiei dezvolta o meta-estetica superioara esteticii obiectuale sau conceptuale specializate. Meta-estetica creatoare de valorizari ale personalizarilor estetic creative, este ‘valorizarea etica’.

Etica dezvolta cimpuri meta atractoriale care unifica cimpurile atractoriale ale subiectilor specializati estetic, construind o retea de cuantificari polarizate ale valorii creative. Reteaua supra valorizanta a centrelor creative inglobeaza proiectele si utilizarile lor, introducind strategii valorizante de moduri creative si diferentiind valoric subiectii dupa efectele creativitatii, in spatiul socializat interactiv.

Spatiul etic

Multimea dependentelor interactive fundamentale ale subiectilor estetici dezvolta un spatiu etic. Etica este o valorizare conceptuala subtila individului, fixat intr-o retea de conditionari normative, axiomatizate, care definesc frontierele de admisibilitate a actiunilor, evaluate dupa consecintele lor in spatiul social.

Am putea spune ca etica este legea cauzala a spatiului interactiv societal, ea indica ce mod operant si valoric trebuie asumat pentru pastrarea unei continuitatii si stabilitati functionale a corpului social, care ofera maxima satisfacere a setului de parametri interactivi si afectivi necesari expansiunii neincetate a calitatii umanului.

Etica maximizeaza cunoasterea fenomenal cauzala si cunoasterea interioara, ea transporta individul prin totalitatea sale variantelor naturale si interioare, ea incepe odata cu constientizarea de sine si se finalizeaza cind este inteles mecanismul constientizarii si exprimarii de sine.

-Etica defineste o strategie normativa in valorizarea traiectoriilor starilor scop in spatiul actiunilor, specificind ce actiuni sunt interzise in spatiul social, datorita efectelor.

Normativizarea actiunii interzise prin efecte, in spatiul social duce la dimensionarea intregii personalizari a carui spatiu creativ si valoric are componente pozitive si negative, aceasta explicitare imperativa a interdictiei actiunii presupune constructia unei metode de masura a valorii actiunilor prin reflectarea efectelor in fluctuatia afectivitatii si creativitatii personalizarilor care le suporta.

Caracterizarea ‘valorii proiectului si efectului’, individual sau de grup presupune o acumulare sistematica de dependente intre familii de actiuni si anumite perturbari creative si valorizante, produse de fiecare proiect asupra celor care ii primesc si valorizeaza cumva consecintele.

 Aparitia strategiilor de urmarire si evaluare a efectelor creativitatii fiecarei personalizari estetice asupra alteia, subordoneaza criteriul estetic personal, local, unui criteriu estetic mediat, interactiv cu el insusi si perfectibil, care prin generalizare si extensie normativa se transforma in criteriu evaluant global, universal, in criteriu evaluant etic. Identificarea unor proceduri de evaluare a calitatii indivizilor prin cuantificarea valorii actiunilor determina o ‘baza etica’. Actiunea de specificare a valorii unei actiuni este o actiune etica, normativ socializanta.

Actiunea etica nu are o anume caracteristica operanta pur fenomenala, nici una conceptual creativa de proiect, ea are functie discriminativa, selectiva de atitudine evaluanta si de mod operant, specificind in ce spatiu interactiv al efectelor trebuie sa ramina individul, pentru a functiona in interiorul actiunii sociale admise. Trasind frontiere ale limitelor permisivitatii actiunii, criteriul etic localizeaza creativ si afectiv personalizarea creativa a subiectului, indicind compozitia admisa a spectrului sau interactiv operant, in spatiul socializat. Odata valorizat, individul devine centru atractorial personalizat valoric si asupra lui sunt orientate actiunile etice cu scopul de al il ingloba constient intr-o multime de meta-actiuni cu finalizari predeterminate. Transformat in obiect atractorial constientizat subiectul este simultan scop al creativitatii semenilor sai si  vector care incearca sa ii schimbe pe ceilalti, conform criteriilor etice care individualizeaza dar si uniformizeaza personalizarile, permitind dubla functie de entitate estetica unica si parte a personalizarii sociale.

Ca obiect al inventivitatii creative de proiecte, persoana devine principala stare scop, realizabila prin ‘proiecte etice ‘de asamblare  a individualizarii, orientate intentional catre acordul intervalului valoric propriu cu spectrul valoric global.

Subiectul generator de proiecte etice, dezvolta jocul social al identificarii si realizarii efective a acelor configuratii estetic creative care ofera o maximizare a efectelor de grup, selectate printr-o strategie a compararii consecintelor fiecarui act asupra asupra fascicului de actiuni viitoare ale tuturor personalizarilor.

Functionind in spatiul etic indivizii se orienteaza conceptual creativ catre gasirea acelor configuratii valorizante si a acelor efecte sociale, care pot amplifica creativitatea individuala si pot asigura maxima fluenta in circulatia informatiei etice care reglementeaza fapta si controleaza faptuitorul.

Etica este motorul inventiei variantelor de structuri sociale, a cautarii acelor configuratii multi individuale interactive cu fenomenalul si cu socialul, care optimizeaza dupa anumite criterii, dinamica comuna.

Etica declanseaza descoperirea variantelor de configuratii sociale compatibile cu o anume meta stare scop, ea cauta alternative valorizante ale persoanei si analizeaza consecintele, etica este o metoda de a cauzaliza interactiv in diferite variante spatiul interactiv social si a estima cea mai buna retea normativ socio-cauzala. Conceptul de ‘cea mai buna’ presupune identificarea precisa si univoca a semnificatiei conceptului de ‘bine’, personal si social, dar nici un sens nu este mai fluent si mai incontrolabil in nuantari, cum este sensul ‘binelui’.  Nu exista o unica explicitare a ‘binelui’, nu exista o unica argumentare a fundamentarii acestui cuvint, nu exista o configuratie sociala optimala, nu exista o etica maximala, dar este posibila o alegere de parametri operationali care pot pastra si chiar amplifica sistematic cunoasterea si afectivitatea umana.

Valorizarea subiectilor se face prin evaluarea efectelor esteticii si creativitatii personale, valorizarile sunt ierarhizate dupa capacitatea lor de a crea proiecte de subiecti nu proiecte fenomenale pure. Eticile construiesc ordonari valorice ale personalizarilor dupa efectele sociale ale actului creativ, supravalorizind acei indivizi a caror creativitate este orientata spre geneza proiectelor de personalizari optimizate creativ, creatoare de proiecte obiectuale sau conceptuale mai performante care aduc mai multa cunoastere in spatiul social.

Eticile au in comun subordanarea valorii proiectelor obiectuale si conceptuale pure in raport cu proiectele generatoare de subiecti compatibili sociointeractiv, aceasta dependenta asimetrica a valorii actiunii in raport cu valoarea celui care actioneaza nu decurge numai din capacitatea creatorului, dar nu si a proiectelor sale, de a crea in continuare, alte proiecte. Preeminenta criteriilor etice asupra criteriilor estetice de evaluare, decurge din presupozitia existentei a doua clase distincte de entitati creative ierarhic dependente, dupa continutul proiectelor, principial subordonabile valoric. Exista categoria constructorilor de proiecte de individualizari si clasa cumva inferioara valoric, a creatorilor de proiecte, fie ele artistice sau conceptuale pure.

Un creator etic produce populatii de subiecti omogeni estetic, care asuma acelasi grup de valori peste un anume spatiu interactiv social, aceasta priorizare a genezei subiectilor optimizati conectiv, fata de geneza modurilor de transformare controlata a realului, previne asamblarea de actiuni care pot induce in real macrotransformari de stare negative, cu consecinte nefaste asupra dinamicii viitoare a colectivitatii.

 Etica cercereaza criteriilede stabilitate sau instabilitate a corpului social, continind diferite clase de personalizari estetic creative, din care emerg diferite tipuri de proiecte de real, corelate ori necorelate cu proiectele de personalizari care manipuleaza efectele proiectelor. O asimetrie intre potentialul transformant de real derivat din creativitatea estetica si potentialul agregant de personalitate autocontrolabila dupa criterii comune, derivate din actiunea etica, duce ipotetic, dar nu numai, la acumularea de tensiuni conflictuale intre creatorii estetici cu diferite polarizari evaluante, care se descarca in conflicte cu urmari asupra creativitatii si stabilitatii intregului corp social.

Exista etici relative si etici absolute, etica relativa propune proiecte de societati compuse din subiecti predefiniti evaluant interactiv, pe anumite intervale de creativitate si actiune, organizati relational dupa reguli interactive testate si ameliorate in timp.

 Etica absoluta axiomatizeaza un maximum valoric individual si social, compus numai din individualizari apartinind unui spatiu creativ si estetizant superior normat, priorizat prin tipul de de conditionari si frontiere interactiv creative recomandate subiectilor, actiuni care realizeaza ‘binele social’ maximizing global valoarea personalizarilor.

In toate tipurile de etici subiectul devine valoarea prioritara in spatiul social, pentruca amplificarea calitatii personalitatii se face ipotetic prin cele mai bune proiecte apartinind sferei creativitatii estetice.

Orientindu-si inventivitatea creatoare de proiecte catre optima sa asamblare estetic  fenomenala sau conceptuala, subiectul incearca sa se autoconfigureze corect functional, identificindu-si toate sau majoritatea modurilor operante utile in grup.

Jocul cu sine devenit stare scop supusa proiectarii, exploreaza toate caracteristicile creative ale individului, din perspectiva creativitatii valorizante a celorlalti, iar spatiul configuratiilor multi personalizate intersectate creativ si evaluant se amplifica permanent.

Pe baza criteriului etico- evaluant al personalizarii apre conceptul de ierarhizare decizionala, in definirea dinamicii de grup, in functie de performanta proiectelor fiecarui individ.

Odata aparuta actiunea decizionala macrosociala, care orienteaza proiectele si atitudinile individuale si de grup, se pune problema definirii prioritatilor la acesta decizie macroreglanta de dinamica sociala, iar rezolvarea duce la ierarhizarea decizionala dupa performanta individualizarilor derivate din diferite proiecte etice. Au prioritate macro-decizionala subiectii care propun proiecte eficiente de personalizari, iar in interiorul acestei clase se defineste o ierahizare fina ordonind subiectii etici dupa calitatea individualizarilor pe care le propun, dupa seturile de norme de conditionare a comportamentului in spatiul colectiv.

Decizia etica este superioara configurant deciziei estetice, o decizie estetica implica creativitatea personala, pe cind decizia etica evalueaza categoriile de subiecti dupa creativitate si tehnicile valorizante si face selectii in aceste  variante, utilizint axionele de actiune etica.

Etica poate fi cea mai valoroasa dar si cea mai distructiva caracteristica creativa , pentruca calitatea criteriilor etice de evaluare a individualizarilor poate amplifica sau distruge creativitatea estetica, nemijlocita, inhibind perfectibilitatea  principial nelimitata a personalitatii, prin succesiunea nelimitata a proiectelor de cunoastere a cauzalitatii naturale si a cauzalitatii informationale, generatoare a subiectului.

Aparitia deciziilor de asamblare sau interdictie a diferitelor individualizari, in functie de nevoile comune, este fundamentul constructiei unei socializari ierarhizate, asimetrizate  individualizant valoric, cu o repartitie piramidala a accesului deciozional. O arhitectura decizionala ierarhizata creaza o societate neomogena creativ si neomogena decizional. Intr-o agregare sociofunctionala ierarhizata exista o ierarhizare a creativitatii derivata din insasi actul decizional, care introduce o specificare a valorii proiectelor de subiecti, dupa dubla evaluare a performantei estetice si a performantei etice.

Decizia etica stabileste prioritati in asamblarea proiectelor de personalizari in functie de specializarea creativa a autorilor de sisteme etice. Exista creatori locali de ordine sociala care aplica etica si exista creatori de etica care compun setul de criterii etice, functionale intr-un interval macrosocial dat

Declansarea jocului etic cu sinteza personalizarilor, dupa anumite optiuni valorizant creative, amplifica creativitatea estetica explorind extensia gamei de personalizari posibile, de tipuri de inventivitate de proiect, transformind spatiul social in laborator de configurare a  variantelor de uman cu diferite functii estetice si diferite caracteristici afective.

Indivizii creati pe criterii etice dobindesc prin program o multime de proprietati inteactive in superlantul ierarhizat al actiunii intregului grup socializat, astfel se dezvolta o varietate de arhitecturi inteactive macro sociale, fiecare modelind o clasa de personalizari si varietatea structurilor dinamice derivate din plasarea subiectilor asamblati in dublul spatiu estetic al creativitatii si cel etic al normarii permisivitatii creativitatii.

‘ Societate’ este numele jocului etic formator de lanturi de personalizari alese dupa anumite criteii de oprimizare a unui set de parametri functionali ai metabolismului social.

Sugeram citeva trasaturi ale unui spatiu etic:

Intr-un spatiu estetic se valorizeaza subiectii creativi, prin alocarea unui potential atractorial fiecarui individ estetizat, evaluat in functie de efectele actiunilor sale creative.

Valorizarea subiectilor se face prin stabilirea unor criterii de evaluare a calitatii actiunilor, pe baza efectelor acestora asupra unei multimi de personalizari, fiecare cu un potential creativ si valorizant distinct.

In spatiile creative umane valorizarile nu se influenteaza direct una pe alta, ca entitati polarizate autonome, separate de sursele generatoare, fiecare stare creativa perturba acele personalizari aflate in raza sa de influenta, modificind atit potentialele creative cit si pe cele valorizante ale celor care primesc si consuma cumva o actiune creativa concreta.

Influentele reciproce ale creativitatii modifica temporal alte creativitati prin imprumuturi incontrolabile de specificitate creativa ducind la interactia creativitatilor si la interactia tehnicilor valorizante, care individualizeaza afectiv personalizarile estetice. Astfel intr-un spatiu estetic real exista o sistematica interactie perturbanta creativ si afectiv intre personalizari si un transfer multi directional sistematic de sensibilitati evaluante si moduri creative, ceace duce la schimbarea creativitatii si caracteristicii valorizante a fiecarui subiect, influentat de creativitatea celorlalti.

In spatiile etice esentiala este evaluarea interactivitatii mediate a efectelor actiunilor, consecintele creativitatii fiecaruia asupra tuturor, ca si efectul actiunii tuturor asupra fiecaruia.

Odata cu inventarea tehnicilor valorizarii personalizarii cu un anume potential de actiune, intra in functie un nou criteriu interactiv intre indivizi, criteriu care priorizeaza valoarea individului in raport cu valoarea proiectelor dezvoltate de individ.

Prin valorizarea etica se stabilesc bazele strategiei definirii valorizarii optimale a fiecarei personalizari dintr-o perspectiva invarianta etic, absoluta.

 Identificam citeva proprietati ale  actului etic:

1- Asamblarea de seturi estetic creative optimizante valoric, prin cuantificarea influentelor diferitelor tipuri de personalizari asupra altora, functie de particularitatea lor interactiva si valorizanta .

2-Identificarea unor variante de ierarhizari decizionale in spatiul social prin diferentierea valorica a creativitatii de proiect, avind prioritate decizionala creatorii de proiecte de individualizari fata de creatorii de proiecte obiectuale si conceptuale.

3-Trasarea ierarhiei dependentelor decizionale in spatiul social pe baza identificarii diferentelor de competente in geneza proiectelor de subiecti, si in continuare prin diferentierea indivizilor dupa calitatea proiectelor estetice obiectuale sau conceptuale.

4- Constructia de agregate interactive multipersonalizate cu specializarea functiilor operante ale fiecarui subiect in arhitectura interactiva comuna.

5-Analiza comparativa a diferitelor agregari socializate interactive, derivate din diferite proiecte etice.

6- Cautarea structurii decizionale optimale prin ordonarea subiectilor etici, creatori de proiecte de personalizari, dupa calitatea societatilor in care functioneaza  tipurile de personalizari, propuse de fiecare proiect etic .

7-Aparitia conceptualizarii etice absolute, independenta de dimensiunea cognitiva si creativ artistica a subiectilor. Cautarea criteriilor de evaluare absoluta a valorii individului, intr-o arhitectura sociala stabilizata structural si functional, considerata optima.

8- Conflictualitatea intre variante de etici. Aparitia curentilor etici polarizati, a alternativelor de axiome etice, intrate in competitie si opozitie valorizanta. Competitia intre criteriile etice este factorul declansarii conflictelor macro sociale pe baza diferentelor de performanta cerute subiectilor in sisteme etice diferite, a contestarii reciproce a legitimitatii personalizarilor asamblate si ierarhiilor  socio decizionale propuse de etici diferite.

9- Aparitia eticilor abstracte, construite conceptual, care vizeaza identificarea unui criteriu formal, cuantificabil cantitativ, de valorizare relativa si absoluta a individualitatii, dependent sau indiferent de modificarea la scara istorica, a performantei creative.

10-Dezvoltarea eticilor relative , fundamentate pe ierarhizari locale de competente decizionale, in functie de valoarea momentana a diferitelor tipuri de proiecte estetice sau etice.

O etica relativa este un set de criterii valorizante local, cu durata limitata, cuprinzind proiecte de personalizari creative artistic sau conceptual, in interiorul unei anume cunoasteri fenomenale, proprie unui anumit interval de interactivitate sociala.

Conflictualizarea  variantelor etice

Strategiile etice polarizeaza atit relativ cit si absolut, spatiul valoric colectiv, incercind sa determine criterii stabile de evaluare a personalitatii independent de spatiul artistic, tehnologic si conceptual la dispozitia unei anume societati.

Pe masura ce performanta operationala in real a unei colectivitati socializate, bazate pe o anumita strategie etica este superioara altor agregari societale cu alte etici, apar macro centre atractoriale conflictuale, care unifica indivizii in curenti etico valorizanti. Prin aparitia curentilor valorizanti indivizii se acorda sau neaga valoric subtil, din perspectiva diferentelor de valoare abstracta, axiomatizanta etic, a personalizarilor.

 Intr-un spatiu multi etic polarizat , nu valorizarile estetice ale subiectilor conteaza, ci supra valorizarile abstracte ale proiectelor de subiecti optimizati creativ si afectiv, dintr-o anume directie abstract eticizanta.

Cind o societate acumuleaza destula cunoastere fenomenala, nu transformarile in real ci transformarile creatoare de individualizari predefinite, devin scopurile principale ale deciziei sociale, pentruca  o personalitate creativa manipulabila face posibila modelarea silentioasa a diferitelor agregate sociale proiectate, cu o minima rezistenta din partea subiectilor etic conditionati.

Cumularea informatiei valorizante de subiect estetic creativ duce la evolutia criteriilor valorizante de personalizare si la o succesiune de proiecte de societate, fiecare cu o caracteristica creativa distincta, bazata  pe o anumita configuratie decizionala.

Variante diferite de optiune personalizanta introduc polarizari evaluante in interiorul societatilor si produc curenti evaluanti antagonici, care conflictualizeaza in interior fiecare societate, declansind competitivitatea criteriilor evaluante si evolutia sociala.

 Tipuri de cooperari sau conflicte estetice si etice

1-Cooperarea sau conflictul intre subiecti pentru dobindirea unui obiect sau actiune cu valoare data.

2-Cooperarea sau conflictul declansat pentru stabilirea prioritatii diferitelor proiecte estetice.

3-Cooperarea ori conflictualizarea in constructia explicita a structurii operationale si utilizante a unui macro proiect, cu o anume  stare efect.

4-Interactii sociale polarizate in stabilirea criteriilor de valorizare a individualitatii, pe baza evaluarii efectelor creativitatii.

5-Cooperari si conflicte in definirea strategiilor de asamblare optima a individului valorizat intr-o etica abstracta.

6- Conditionari estetice si conflictualizari conceptuale, in asabblarea modelelor cauzale ale realitatii, relatii intre teorii stintifice diferite.

7-Strategii de explicare a modalitatii functionale a subiectilor creativi.

Aparitia modelarilor comportamentale si definirea diferitelor tipologii creative si valorizante a individualitatilor.

8-Strategii de asamblare a dinamicii cauzale a spatiilor sociale prin  formularea de ipoteze functional sociale, separarea si analiza efectului factorilor esentiali in agregarea si evolutia unei societati.

9-Conflicte macrosociale intre politici diferite de asamblare a spatiilor sociale.

10-Definirea caracteristicilor optimizante ale diferitelor arhitecturi sociale.

11- Conflictualizarea in stabilirea criteiilor artistice , producatoare de valori culturale.

12- Conflictualizari in stabilirea criteriilor optimului decizional pe baza axiomatizarii etice a valorii individului,  fixat in reteaua optimizata a valorizarilor sociale.

Surse de strategii etice.

Intr-o realitate fenomenala variantele de uman deriva din caracteristica interactiv cauzala a structurilor universului, iar individul are atita performanta creativa cita fenomenalitate pura s-a transformat in fenomenalitate ‘conceptual intentionala creativa’, constienta de sine.

Valoarea subiectului in orice spatiu social provine numai din sisteme evaluante relativ, determinate de sfera efectelor creativitatii sale, fundamentata pe cunoasterea legilor naturii si pe valorificarea lor tehnologica si culturala.

Intr-o lume fenomenala strategia generatoare de etici are numai caracter relativ, ea se stabileste pe anumite intervale temporale in functia de aria de competenta a tuturor subiectilor, de multimea tuturor lanturilor operationale principial accesibile unei colectivitati, aflate intr-o pozitie cognitiva distincta, conditionata cauzal.

Intr-o lume creata etica ar putea avea caracter absolut ca axiomatizare, dar relativ ca durata de aplicare, daca ar exista o finalitate univoca a evolutiei personalitatii, parcurgind diferite traiectorii de alternative sociale.

Daca lumea este creata, ea are un proiect, din perspectiva creatorului. Cea mai subtila lume creata ar fi cea care ar transfera proiectul genezei sale, in interiorul ei functional, in entitatile cunoscatoare, unde se proiecteaza si interpreteaza ca lume reala, mesajul de lume fenomenal cauzala.

Daca subiectii umani vor trebui sa ajunga cindva cu necesitate, la completa cunoastere de sine si prin asta la completa intelegere a constructiei mesajului de lume reala, indivizii vor fi estetici si etici cit timp proiectul de lume se transfera in primire si cunoastere interna de lume cauzala, dar vor deveni non estetici si non etici odata cu terminarea transferului de proiect de individ in individul finalizat cognitiv.

Cit timp primim variantele de real ca moduri de actiune si cunoastere, avem nevoie de criterii evaluante care sa diferentieze posibilitatile inteactive si sa ierarhizeze deciziile functionale la diferite nivele sociale.

Cind stim cum este facuta realitatea pentruca ne cunoastem complet functionarea mecanismelor estetic creative si valorizante de real, si pe cele etice, formatoare de personalizare complet constienta de sine, functiile estetice si etice devin fara suport creativ, pentruca tot ce era de realizat a fost realizat.

O estetica fara subiect valoric si creativ de normat si optimizat, se neaga pe sine, pentruca isi dizolva baza, anume valorificarea rezervelor de creativitate si fluenta relationala a indivizilor, in arhitecturi sociale tot mai performante creativ.

In supracunoasterea mecanismului cunoasterii dispare actul creativ, dispare personalizarea, dispare criteriul estetic, dispare afectivitatea si valorizarea personala a lumii, dispare valorizarea valorizarilor de subiecti, dispare baza etica a proiectului agregarii optimale a personalitatii in comunitatea ideala etic, unde se realizeaza maximum de performanta creativa individuala si globala, unde individul este simultan un intreg individualizat si o multime de parti daruite tuturor.

 Copyright Constantin Marghitoiu (c) 2007. Reproducerea totala sau partiala este permisa numai cu acordul scris al autorului.