Meta Poeme

Subscribe

Partener

September 30, 2010 By: Constantin Marghitoiu Category: Eseuri

In cartea genezei se spune cum a  facut Dumnezeu lumea in sase zile, a saptea odihnindu-se, sugestie ca si creatorul absolut poate obosi, sau se poate plictisi lucrand la opera sa. Poate orice creator are nevoie de ceva-cineva deosebit de sine si atunci creaza, iar cand opera e terminata ii cere acesteia sa il distreze, sa fie imprevizibila prin ea insasi, sa fie spectacol, sa aiba calitati si defecte dar sa aduca ceva nou in cel care a facut-o.
Toate cele aduse in existenta-fiinta au fost facute perechi, sa nu spunem contrarii, doar perechi, fiecare partener avand asemanari si deosebiri in raport cu celalalt, asemanarile trezind increderea intr-o posibila relatie reciproca, deosebirile sustinand relatia prin noutatea daruita si primita.
In ultima zi a fost creata ultima pereche, omul mascul si partenera femeie, fiecare dorind pe celalalt, oferindu-se in schimb, fiecare devenind dual, si el si celalat intr-o unitate, prim primirea si cedarea de sine, prin primirea celuilalt. Din schimbul de identitati emotive si intelective intre descendentii ultimei perechi, va intra progresiv in existenta si interactie cu sine fiinta societala, multi umana, partea cea mai importanta a operei divine, restul creatiei fiind un fel de scena si decor in care omul isi va da masura ingeniozitatii creative in bine si in rau. In varietatea relatiilor cooperante sau conflictuale inter sau intra umane, creatorul a desfasurat arta sa personalizanta, socio umanizanta, a introdus ratiunea si emotia, comedia, drama si tragedia, trecand omul prin tot ce este sau nu este, dar va fi “omenesc”.
Divinul a pus la dispozitia urmasilor ultimei perechi puterea analizei rationale si imaginatia, unelte prin care intr-un viitor nedeterminat sa poata cunoaste felul in care sunt facuti, iar prin aceasta cunoastere creativa de sine, sa depaseasca stadiul fiintei care foloseste ratiunea pentru a fi irationala, care se accepta cand respinge, care intretine conflictul ca baza a cooperarii, care se apreciaza-accepta  cand depreciaza-respinge pe cei egali siesi.
Esenta operei divine este nevoia, este dependenta individului de sine, de semeni, de realitate, de capabilitatea satisfianta. Prin nevoie-dependenta fiecare fiinta este legata de ceva din afara fiintei sale si obligata sa isi conditioneze fiinta de nefiinta care o conditioneaza si fiinteaza. Satisfacerea decupleaza temporar individul de legatura externa dar il leaga de intensitatea satisfacerii. Relatia nevoie-satisfacere se manifesta prin metabolismul chimic-substantial creator de energie termica, cinetica si informationala, fiecare realizand cate o varianta de comportament extern sau intern, gestual, intelectiv si afectiv, punand in opera individul constient constructor informational de lume si de sine.
Fiecare om a folosit capabilitatea sa creativ -satisfianta ca valoare proprie, ca moneda de schimb in negocierea accesului si posesiei celui dorit partener.
Oameni fiind, prin schimbul de calitati-identitati cu semenii, prin oferta idei-actiuni, consecinte si emotii, cunoastem si ne cunoastem atat cat ne sta in puteri, stim prin noi cum sunt altii si prin altii aflam cine si cum suntem.
Exersand schimbul de persoane-actiuni-valori, incepem sa intelegem unde suntem, unde vrem sa fim, unde putem fi, in ce alt fel mai putem fi si cu ce consecinte.
Fiind ultima creatie a divinului, se spune ca suntem facuti dupa chipul si asemanarea lui, ca avem o parte din infinita lui imaginatie, ingeniozitate, logica, amplitudine si generozitate creativa. Dar ceace avem noi si cu siguranta nu are creatorul, este nevoia uneori fireasca alteori perversa a posesiei-pastrarii-consumului sau respingerii-deprecierii altei fiinte, nevoia inglobarii in sinele nostru sau a distrugerii semenului, preferat sau detestat.
Ca parte finala de opera, omul a primit calitati speciale, care il pot ridica sau cobora in ierarhia creatiei. Obligat de nevoile sale omul a invatat sa se intrebe si sa raspunda, iar prin intrebari si raspunsuri a mers din ce in ce mai departe, a patruns tot mai adanc in trupul necunoscut dar cognoscibil al realitatii, a intrat si in propriul corp si spirit, extinzand continuu umanul peste frontierele initiale daruite de creator.
Printre multele intrebari ar putea fi si cele referitoare la felul in care creatorul actioneaza cand isi ridica opera individ-lume, daca are satisfactii, daca are un partener, ce fel de partener, ce primeste si ce daruie fiecare celuilalt, cum comunica intre ei.
Neindoielnic orice om este creator, poate face ceva nou pentru el sau si pentru altii, iar noutatea aduce placere si implinire de sine. Dar creativitatea umana este un dar dificil, insotit de multe eforturi, esecuri si incertitudini. In orice act creativ omul intalneste indecizia asupra felului operei, se confrunta cu imprevizibilul problematic-rezolutiv, cauta solutii, face greseli si se corecteaza, parcurge exuberanta imaginatiei spontan inventive, orienteaza in toate directiile forta ratiunii care descopera si inlatura obstacole, simte bucuria victoriei, sau daca nu gaseste ce cauta, isi consuma esecul si neputinta. Omul creator descopera ca opera il inlantuie mai mult decat elibereaza, il controleaza mai sistematic si profund, decat o controleaza el, face cu el ce vrea in mai mare proportie decat face el ce vrea in opera sau cu opera.
Totusi ar fi absurd sa credem ca omul care face ceva in premiera, se chinuie permanent,  isi impune sa actioneze, (tendinta lui spontana fiind ignoranta, lenea si dezinteresul), iar efectele sunt mai impovaratoare decat lipsa lor, opera-problema-actiune-valoare,  fiind mai stresanta decat nepasarea inerta, increzatoare in sine. Oameni fiind, din cauza parteneriatului substantial, energetic si informational prin care primim personalitate, capatam simturi, intentie, actiune, constienta, ratiune, fantezie si cunoastere, inevitabil uneori suntem in acord, alteori in opozitie cu posibilitatile senzoriale, gestuale si intelective momentane, care nu raspund cum vrem cand vrem, cand fiinta noastra este la limita tensiunii indecizionale sau irational rezolvante, iar noi nu stim cum sa ii daruim acea explozie de putere fizica sau mentala clarificanta care o scoate din impas, o aduce acolo unde crede ea ca trebuie sa fie.
CREATOR  SI  OPERA
Distingem doua feluri de creatori:
-Creatorul autonom care se constientizeaza in totalitate, face ce isi propune numai in sine si prin sine, fara parteneriat functional in conceperea si relizarea operei.
-Creatorul dependent, relativ, care isi primeste identitatea cu toate caracteristicile individualizante de la materie, egergie si informatie in mod inconstient, care actioneaza inconstient in sine si numai partial constient in afara sa, cand isi propune, justifica si atinge scopurile.
Omul este exemplul clasic de creator relativ. Individul matur este numai partial constient de sine, este inconstient de specificitatea structurala si operanta a organelor care ii daruie functiie perceptuale, reprezentante si conceptuale, criterii ale subiectivarii. Omul este inconstient de felul in care este constientizat, inconstient de felul in care ii vin ganduri, de felul cum le selecteaza, sustine sau ignora, de toate actele sale interne care il definesc, dar pe care el nu le poate inca percepe si reprezenta, diferentia semantic si descrie-explica.
OPERA  CREATIVULUI  RELATIV
Dependenta multilaterala caracterizeaza viata si opera creatorului relativ, legat de nevoi, initiator de actiuni satisfiante, conditionat de corpul sau, de mintea sa, de emotii, de lume si de semeni, actionand constient sau inconstient, intr-un permanent dar invizibil parteneriat substantial si informational, intern si extern.
Pentru a continua sa fie in posesia calitatilor individualizante fizice si mentale, omul trebuie sa se intretina metabolic, sa preia-consume formele -energii si calitatile valori.
-Creatorul relativ isi ofera inconstient si constient:
-Un model de corporalitate fizica care include forma corpului, diversitatea gesturilor, multimea nevoilor fundamentale.
-Un model intelectiv si afectiv alcatuit din senzorialitate, reprezentabilitate, realitate, semnificabilitate-limbaj, intentionalitate, rationalitate si constientizarea acestor parti de sine. Individul momentan rezulta din orientarea constientei specific operante catre orice componenta externa sau subiectivata, controlabila intentional.
-Un model de realitate cat mai detaliat structural si interactiv, in care proiecteaza obiecte, calitati si schimbari, relatii intre ele, model in care localizeaza utilitati si pericole, cooperari si agresivitati, aliante si conflicte, unde stabileste corelari intre toate generand o retea conditionant interactiva unitara, care este lumea sa in persoana sa , lumea trecuta prin potentialul sau modal-fenomenalizant si cauzalizant.
Realitatea in intersectie cu individul ofera variante de cunoastere. Cunoasterea realitatii implica separarea starilor obiect-calitate-relatie, localizarea trasaturilor interactive si cautarea acelor micro forme, actiuni si consecinte minimale, care in diferite conexiuni dezvolta diversitatea macro formelor si proceselor compozite.
Cunoasterea de sine este un proces mult mai dificil si ambiguu, subiectul neavand sau nestiind daca are, iar in caz ca are, cum sa localizeze si activeze-foloseasca constient acele subtile simturi si posibilitati procesante interne, prin care se poate explora in direct micro si macroscopic, structural si functional, obtinand informatii detaliate despre toate organele si proprietatile coprului sau. Omul poseda doua individualitati, una fizica si alta spirituala, informationala. Descrierea-modelarea semantica a individualitatii fizice se poate face preluand sensuri forme, relatii, miscari si interactiuni, din modelul obiectual-cinetic al realitatii, dar subiectivitatea sa intelectiva si afectiva ii cere sensuri- concepte noi, “interne”, concepte informational operante, creative de proceduri concret sau abstract configurante, ii cere si concepte-atitudini evaluante si valorizante, la a caror separare si conceptualizare are acces mult mai tarziu decat la conceptele “externe” specific modale, alocate formelor si evenimentelor naturale.
Modelarea realitatii este mereu reluata si rafinata experimental si intelectiv-rational, omul curios, logic si ingenios descopera mereu alte metode de a observa si interpreta, a actiona, schimba, intelege schimbarile, a cauta sistematic alte actiuni care produc forme si calitati noi, care ii rezolva mai bine nevoile, sau pun in evidenta nevoi si satisfactii noi, sau ofera satisfactii periculoase care il pot agresa fizic ori psihic.
Traseul modelarii realitatii parcurge progresiv :
-Construirea modalitatii video, audio, etc,
-Localizarea relatiei intre modalitati,
-Identificarea schimbarilor modalitatii si corelarea lor,
-Constructia proceselor si functiilor fenomenalizante si personalizante prin combinarea ingenioasa a celor de mai sus.
Simplificat functia poate fi definita ca o conexiune sau multime de conexiuni intre modalizarile forma, relatie, proprietate, miscare, interactie, din care rezulta o multi modalitate dinamica sau informationala unitara dotata cu potential specific transformant de realitate sau individ.
-Functia este instrumentul universal creativ, este suportul reprezentarii, semnificarii, exploatarii, cunoasterii si evaluarii realitatii si subiectivitatii. Omul provine din obscure functii interne, iar in evolutia sa se inconjoara de unelte caracterizate ca forme-functii externe care amplifica si asista functiile interne, dar care pot investiga si intelege si specificul functiilor interne.
Functiile externe energetice si semantice separa si proceseaza formele-calitati, ele extind spatial si energetic individul, ii amplifica perceptivitatea si reprezentarea, largesc domeniul semnificabilitatii, rafineaza si nuanteaza spatiile intelectivitatii. Uneltele fizice fac individul mai mare, mai puternic, mai rapid, cele semantice-intelective il fac mai capabil sa cerceteze si inteleaga lumea sa si persoana sa.
– Functia energo transformanta preoceseaza direct realitate, iar functia informational simulanta poate crea si activa modele de realitate, poate simula si individualitatea, poate modela functiile senzoriala, cinetica si intelectiva si le poate cupla la o realitate de sinteza, construita tot informational.
Fara componentele parteneriale substantial energetice, din care ipotetic emerg functiile senzoriale, intelective si afectivante, nu intra in existenta individul, iar fara functiile informational modelante, individul nu poate evolua lingvistic si cognitiv, nu se auto individualizeaza si socializeaza, nu poate cumula si folosi eforturile rezolutive ale tuturor semenilor, nu ajunge la stadiul genezei sistemelor formal interactive, explicant predictive de realitate si poate chiar de subiectivitate.
In om functia informational personalizanta atinge amplitudinea maxima, exprimata prin constienta de realitate, constienta de constientizarile realitatii, constienta de ceilalti si de constientele celorlalti. Constienta este principiul modelant universal, ea identifica si re-identifica identificarea oricarei identificari, ea modalizeaza, semnifica, descrie si explica realitatea, subiectivitatea, socializarea, ea ofera modele de individuale, de realitate, ea le pune in intersectie, proiectand lumea in individ sau individul in lume.
Omul poseda si o functie subtila, dificil sau poate imposibil caracterizabila informational,  “afectivitatea”, tratabila ca forta-actiune care discrimineaza si ierahizeaza valoric realul si individul, cupleaza individul intensiv corelabil la realul ierarhizat valoric, la alti parteneri, la spatiul social. Afectivitatea incluzand emotia si senzualitatea, ofera criterii de cuantificare a valorii prin masura tensiunii atractiv repulsive intre subiect si componentele emotivate sau senzualizate. Afectivitatea apreciaza, restaureaza sau distruge dimensiunea valoric satisfianta alocabila realitatii sau subiectului, tot ea agrega, conserva sau consuma individul, ea atribuie libertatea-placerea sau inhibitia-dependenta, restrictia si  suferinta, fiecare cu nenumarate intensitati si nuante. Afectivitatea este energia care alimenteaza si activeaza spiritul in actul creativ, este atractorul si repulsorul multipolar, care leaga si desprinde individul de orice realitate, de orice alegere si apreciere-depreciere de realitate, de semen sau de sine.
Individul perceptiv-activ-cognitiv-emotiv, este conform stiintei actuale un efect al morfologiei si functiilor chimice si informationale desfasurate in corpul fizic, dar acest efect-persoana este construit si atribuit constientei subiectivante, (ipotetic emergenta din substantial, energetic si informational), la modul inconstient.
Fara reprezentare si conceptualizare in timp real a functiilor senzoriale, metabolice, semantice si rationale, omul nu se poate discrimina modal si functional constient, nu isi poate modifica intentional parametrii metabolici, comportamentali, intelectivi sau afectivi, nu isi poate modula calitativ sau cantitativ personalitatea. Lipsa controlului constient al functiilor sensibile si inteligibile este sursa puterii si slabiciunii omului ca vector creator relativ.
Pentru a isi identifica si atinge limitele maxime fizice si intelective, omul trebuie sa se antreneze intreaga viata, sa isi foloseasca la intensitati si pe durate din ce in ce mai mari, potentialul energetic, dinamic si mental, pentru a aduce fiecare parte a fiintei sale la capabilitatea auto-individualizanta maxima.
Situat mereu prin reprezentarea obscur asamblata senzorial si mental, intr-o realitate aparent independenta modal-evolutiv de simturile, intentiile, actiunile si dorintele sale, omul prioritar sensibil, a presupus lumea “ externa si autonoma existential”, neconditionata in nici un fel de persoana sa.
Dar omul inteligibil a folosit mai bine mintea, a descoperit ratiunea, instrumentul analizant-corelant cel mai eficient. Ratiunea l-a ajutat sa inteleaga ca lumea externa si independenta, este numai aparent externa si numai relativ autonoma. Supusa analizei investigante de relatie: simt- reprezentare, reprezentare-sens, sens-discurs, discurs-realitate, lumea externa a pierdut autonomia si a capatat progresiv o dependenta modala si cauzala, de subiect.
Presupuneri si incercari de demonstrare a dependentei aspectului realitatii de caracteristica perceptuala si intelectiva a individului au fost facute cu milenii in urma, toate bazate pe faptul ca simtul culege numai partial mesajele difuzate de formele naturale, presupuse ele insele autonome de individ, iar mintea le proceseaza unilateral, incomplet, corelat cu experienta sa interpretanta momentana. Daca senzorul primeste numai o parte din informatia comunicata de forma externa, iar mintea o interpreteaza individualizant, inevitabil realitatea creata mental nu poate fi identica celei “obiective”, care ipotetic exista fara individ, care deasemeni furnizeaza si intreaga informatie perceputa si modalizata mental.
Prima incercare de explicare cauzala a realitatii si subiectivitatii apartine filozofilor antici care ignorand experimentul, lipsiti si de concepte adecvate au construit discursuri teoretizante ingenioase dar mai degraba fanteziste explicant decat stintifice, asupra lumii si individului.
Pentru a explora alternativele de lume perceptibila sau conceptibila, au aparut mai multe tipuri de filozofi, din care doua au fost mai importante si au rezistat dealungul mileniilor.
Spre deosebire de ulteriorul om de stiinta, filozoful de orice orientare conceptuala, a dorit sa introduca el cunoastere in cuvinte, sa creeze el continutul conceptelor fundamentale si sa le combine ingenios in discursurile explicante de realitate. Filozoful nu a dorit sau nu a stiut cum sa imprumute ceva de la realitate pentru a o explica, a vrut sa fie el numai el autorul expunerii cauzalizant explicante de de realitate naturala sau de individ. Omul de stiinta creator de modele cantitative, formale, ale realitatii  a inteles ca in limbajul matematicii se ascunde o profunda si corecta capabilitate modelanta de realitate, pe care matematicianul o ignora, dar pe care cercetatorul stintific trebuie sa o descopere, interpreteze fenomenal si aplice sistematic lumii naturale.
Distingem doua mari orientari filozofic explicante de realitate si individualitate, aparute in trecutul departat, anume materialismul si idealismul.
Materialistul afirma ca realitatea este instrinsec substantiala, autonoma modal si evolutiv de individ, asta insemnand ca exista forme, relatii, miscari, legi de evolutie si tot felul de efecte-evenimente, fara prezenta individului care percepe, reprezinta modal si descrie varianta proprie de lume. Materialistul declara explicit sau presupunea implicit ca si individul ca personalitate este un efect al proprietatilor interactiv creative ale materiei, ca multimea insusirilor lui fizice, mentale si afective rezulta din complicate combinatii intre substante, calitati si energii naturale.
Materialistul isi sustinea teza lumii substantiale si autonome, argumentand ca omul nu poate inventa-crea nici fizic nici intelectiv realitate efectiva, perceptibila si reprezentabila, iar realitatea mentala dispare daca este desprins de senzori, de propria memorie, de gandurile lui, de comunicarea cu semenii. In concluzie lumea construita mental, avand originea in simt, iar prin simt direct la forma autonoma, lumea material subiectiva nu putea fi diferita principial de lumea autonoma, daca se accepta ca lumea autonoma furniza informatiile modalizante simturilor, iar prin simturi, mintii individului.
Cel care pretindea ca exista o singura realitate, desfasurata numai in mintea, in spiritualitatea individului s-a autodenumit, sau a fost calificat drept idealist,  termenul “ideie’ fiind folosit probabil prima data de celebrul filozof grec Platon, care acum doua milenii si jumatate, a conceput o lume duala, una ideal-perfecta si eterna, alta materiala, imperfecta si degradabila, lume in care este fixat si omul oarecare si filozoful.
Conform ideilor platonice ideia era un prototip modal perfect si indestructibil care producea prin “participare”, (actiune creativa sau tehnologie neclara operant) forma-calitate substantiala, inexplicabil diferita, incarcata cu tot felul de defecte, ca si cum perfectiunea ideala sau ideatica, nu stia, nu putea, sau nu voia sa se comunice-reconstituie pe sine in totalitate, in creatiile sale.
Privind cele doua variante filozofice am spune ca ambii filozofi ignorau ceva sau greseau undeva in teoriile lor. Eroarea materialistului consta in declararea si sustinerea manifestarii unei lumi “modale autonome”, in existenta unei realitati alcatuite din obiecte, calitati, interactiuni si legi cauzale, independent de existenta si actiunea perceptuala si mental modalizanta si conceptualizanta a subiectului. In intelegerea actuala modalitatea tratata ca orice varietate forma, relatie sau schimbare a formei, ca interpretare de mesaj “real-natural” este dependenta de subiect. Daca simtul subiectului culege un mesaj “real” presupus purtator de informatie fenomenala, il reorganizeaza intern ca mesaj neuronal si il comunica creierului, unde este interpretat si reprezentat-fenomenalizat, atunci forma-actiune este un efect al unui set de functii senzorial-mental interpretante proprii subiectului si nu poate exista in varianta reprezentata, fara subiect.
Dar aici apare imediat o intrebare fireasca, dar greu de rezolvat, anume:
-Ce inseamna autonomie de subiect?
Pentru a caracteriza cumva autonomia suntem obligati sa folosim alt concept generic anume conceptul “existenta” care la randul lui este ambiguu. Daca existenta este modalitate in orice varianta din cele reprezentabile si conceptibile, atunci existenta in toate alternativele ei modale accesibile subiectului, este dependenta de subiect, ea este o stare info-functionala a acestuia. Dar daca existenta include acel cumul de factori creativi, inaccesibili reprezentarii si semnificarii, din care emerge individul cu toate proprietatile lui senzoriale, intelective si afective, cat timp individul nu poate identifica, reprezenta-modaliza, semnifica-explica, si folosi acesti factori ca elemente constituente ale propriei personalizari spirituale, acesti factori obscur personalizanti, sunt autonomi de subiect.
Daca individul ar putea ipotetic localiza printr-o supra-perceptie sau printr-o supra conceptualizare, propriile proceduri perceptuale, reprezentante, conceptualizante si discursiv argumentante, demonstrante ale oricarui tip de geneza, modalitate forma si functie, daca ar folosi aceste componente ipotetic personalizante pentru a agrega constient intreaga sa individualitate, constientizand felul cum preia senzorial mesajele naturale sau lingvistic societale, cum le transforma in mesaje neuronale, cum aceste mesaje interne particulare ajung fiecare intr-o zona interpretanta specializata unde sunt procesate si traduse in reprezentari, concepte, discursuri, emotii, toate proiectate si desfasurate relational intr-o constientizare de orice modalitate-actiune si constientizare de orice constientizare modal interactiva, atunci mecanismul personalizant ar deveni din autonom, mecanism dependent de subiectul auto cunoscator.
Cat timp individul nu isi reprezinta, explica semantic detaliat si controleaza constient fiecare componenta functional personalizanta, derivand-o dintr-un set finit de constituenti minimali, constituenti care la randul sunt efecte ale unui mecanism generativ complet constientizat si inteles operant, sumumul de conditii subiectivante necunoscute, sunt autonome de subiect.
-Idealistul presupune corect, explicit sau implicit, ca lumea fenomenala, alcatuita din tot felul de obiecte si situatii aparent externe, nu poate reprezentata-obiectualizata si dinamizata interactiv, decat in mintea individului si numai acolo. Dar situatia e mult mai complicata in privinta dependentei subiectului de subiect.
Daca subiectul este autonom de subiect, paradoxal nu il putem construi-explica folosind reprezentarile si conceptualizarile drept criterii ale subiectivarii, pentru ca reprezentarile si conceptualizarile sunt stari dependente de subiect, sunt componente functional personalizante, incapabile sa investigheze, supra reprezinte, sau supraconceptualizeze- explice, o realitate si un mecanism creativ care produce subiectul dar care nu este reconstituibil, in nici o varianta, de catre subiectul dependent.
Daca admitem ipotetic subiectul dependent de subiect, propozitia nu ne spune nimic despre autocreatia sa, cat timp nu putem determina cum anume se manifesta creativ aceasta actiune auto-personalizanta, in ce fel subiectul corporal este sursa celui spiritual sau invers.
Idealistul admite, sau este obligat de logica sa  admita, ca simturile omului spiritual, sau poate numai mintea acestuia, primesc ceva, primesc o informatie pe care o constientizeaza ca modalitate, dar el nu se preocupa de sursa pseudo-fizica sau total spirituala a acestei informatii purtatoare de realitate, pe care fie o ignora sau o aloca unei supra entitati, ea insasi incaracterizabila creativ, dar atot capabila.
Cand idealistul afirma ca individul spiritual este singurul creator al realitatii, el introduce invitabil si obscurul dar necesarul mesaj purtator de realitate in zona creativitatii fie ea senzoriala si mentala sau numai mentala, eroare fireasca dar periculoasa care permite adversarilor sa ii critice acut si conteste teoria.
Daca realitatea este in totalitate produsa mental de subiectul spiritual si daca partea corporala a spiritualului, parte corp logic creata tot de mintea lui, are nevoie de produsele propriei minti pentru a supravietui, produse care pe de alta parte in majoritatea cazurilor nici nu sunt cum le doreste individul si ii cer un effort permanent de modificare si adaptare la nevoile lui, concluzia clara dar care contrazice pe idealist, indica necesitatea existentei unui proiect si procedeu  creativ de realitate si subiectivitate, autonom de mintea lui.
Odata ce subiectul spiritual nu este dotat cu puteri mental creative de realitate, sau de sine, nu poate face numai cu spiritul sau lumea pe care o vrea, nu isi poate oferi individualitatea pe care o prefera sau o impune momentul, declararea dependentei realitatii si subiectivitatii de subiect devine irelevanta, fara efecte.
Idealistul matur metafizic a inteles ca lumea nu poate fi fara contradictii, o creatie numai a mintii sale si pentru a isi apara ideile a mai introdus o sursa creativa oculta, un creator absolut care face si lumea si individul, proiecteaza lumea in individ, efectul fiind individul pseudo corporal si realitatea pseudo substantiala, in care incorect se crede fixat omul pseudo-corporal.
Aplicand individului disocierea filozofica  autonom-dependent, acesta poate fi scindat metafizic in “ subiect autonom”, presupus existent prin sine si cunoscator de sine, si “ individ dependent”, majoritar ignorant de sine, posibil creat de subiectul autonom ca incompleta reflexie mentala de sine care va fi ameliorata continuu pina la identitatea copiei cu originalul.
Subiectul autonom in varianta materialista poate fi conceput ca intrinsec substantial, organismic functional-personalizant, posesor prin corp si schimbari corporale de: perceptie, realitate, gest aplicabil realitati, sens echivalabil si aplicabil unor multimi unificate de realitati, limbaj, gandire si emotie.
Individul material autonom se percepe si reprezinta, isi aloca o modalitate si comportament dinamic distinct prim procesarea mesajelor emise de propriul corp material, deasemeni atribuie modalitate partilor realitatii.
Corpul reprezentat pe care individul autonom il extrage din mesajul difuzat de corpul material poate fi caracterizat ca fundamentul modal al individului dependent, creat de potentialul informational interpretant al individului autonom. Corpul autonom este compus din atomi, molecule, celule, organe, fiecare etaj mjorfologic cu propria specificitate functionala.
Corpul reprezentat, corp pe care il foloseste ca suport individualizant individul dependent, primeste si el la atingerea unui anume nivel cognitiv al individului autonom, o pseudo modalitate atomica, moleculara si celulara, dar o modalitate discursiva, intelectiva, nu una distinct reprezentata, simturile reale si autonome nelocalizand si comunicand mintii un ipotetic mesaj purtator de modalitate al componentelor microscpice si schimbarilor de stare din care emerge perceptia sau intelectivitatea.
Din analiza morfologiei reprezentate, precum si din observarea si corelarea intre actiunile dinamice si intelective ale corpului reprezentat, individul autonom obtine o informatia care ii ofera o individualitatea conceputa, spirituala, individualitate posesoare de perceptie, miscare, gandire si tot ce isi mai atribuie individul dependent.
Putem califica “individul dependent” modelarea informationala sau reconstructia spirituala de sine a individului material, autonom.
Aceasta modelare reprezentanta si conceptualizanta de sine a autonomului, proiectata in subiectivitatea dependenta, corporalizata, functionalizata si personalizata prin cunostintele disponibile, este in continua evolutie structural si comportamental explicanta, evolutie auto-determinanta legata de continua crestere a cunoasterii de realitate si de sine, a individului autonom.
Si astfel din perspectiva materialista obtinem doua subiectivitati distincte, cea autonoma care efectiv percepe, reprezinta, actioneaza, gandeste-cunoaste si subiectivitatea construita perceptual si intelectiv de cea autonoma, subiectivitate care are si ea dar intr-o varietate diferita, reprezentata si conceptualizata, micro si macro modalitate, functii si potential subiectivant.
Daca ne consideram fundamental materiali atunci dualitatea fiintei noastre cuprinde:
-Subiectivitatea material autonoma, cu enorma multime a micro componentelor, cu necunoscuta lor micro relationare si micro-interactivitate, din care ipotetic izvoraste macro personalitatea fizica si spirituala, pe care metafizic o putem numi “individualitate in sine, sau personalitate in sine”.
-Individualitatea dependenta in continua schimbare morfo-functionala si comportamentala, cuprinde reprezentarea si conceptualizarea discursiva, de sine, prin care individualitatea autonoma se personalizeaza la un moment dat, isi aloca forma-miscare, functii subiectivante, constienta-cunoastere si optiuni existentiale.
Am putea numi filozofic “individ pentru sine”, personalizarea de sine a individului material, individ “in sine”. Aceasta subiectivare pentru sine ofera identitatea fizica si spirituala pe care o atribuim persoanei noastre, este “eul nostru fizic si spiritual” accesibil la un moment dat.
Ne putem intreba daca este posibila ajungerea la identitate structural functionala, energetica, dinamica si informatiopnala, intre individul “in sine”, individul material autonom, si individul “pentru sine”, oglindirea senzoriala si conceptuala de sine a individului autonom. Inca nu stim daca individul material, supercomplex morfologic si informationa functional va atinge vreodata acel stadiu auto modelant cand isi va putea construi o copie material-comportamentala sau numai o simulare informationala comportamentala, copie materiala sdau informationala care sa functioneze la toate nivelurile la fel cu originalul, sa posede pina la detaliu aceiasi micro si macro morfologie, aceleasi performante senzoriale, reprezentante, intelectiv-cognitive si afective. Conceptual pare verosimila o asemenea realizare, sau inca ne demonstrabil imposibila, dar cere mult mai multe cunostiinte despre realitate si despre individualitatea autonoma, pe care individualitatea dependenta (care ne credem sau suntem), va trebui sa le cucereasca in viitor.
Filozoful idealist asigura si el conditiile generarii discursive a doua subiectivitati, dar ambele spirituale. Prima subiectivitate spirituala este necesar existential autonoma, in totalitate creata-personalizata prin sine, iar aceasta prin autonomia intelectiva si creativa care o defineste, isi poate si ea crea o copie spirituala de sine, initial diferita si treptat adusa la identitate spiritual-creativa cu fiinta spirituala autonoma.
Dar spre deosebire de subiectivitatea material autonoma, construita partenerial,  care se exploreaza si explica pe sine material-functional si informational-comportamental progresiv, acumuland cunoastere prin actiunea asupra sa si asupra realitatii, prin legiferarea cauzala tot mai corecta a lumii din care emerge, subiectivitatea spiritual autonoma, ipotetic necreata partenerial, trebuie sa stie totul despre sine, sa fie o unitate cognitiv creativa independenta, care sa poata construi alternative de sine similare sau deosebite, la libera alegere, fara vreo constrangere interna sau externa.
Dar simularea mentala de sine a spiritualitatii autonome pure, ridica probleme mult mai delicate si mai dificil de rezolvat decat sinteza substantiala sau conceptuala de sine, a spiritualitatii material autonome.
Ca prima intrebare, cum am reprezenta, sau cum am conceptualiza creativ o spiritualitate autonoma? Aici discursurile disponibile nu prea ajuta , iar un raspuns relevant, experimental sau formal argumentabil, este inca imposibil de propus. Dar presupunand ca stim ce scopuri, actiuni-creative si efecte poseda spiritualitatea autonoma, constructia spiritualitatii dependente implica inca alternative pe care nu le putem controla conceptual.
Spre exemplu fiinta spirituala autonoma ar putea construi variante spirituale de sine non pseudo modale, nesituabile intr-o pseudo realitate similara saui diferita de lumea naturala.
Dar ar putea realiza si fiinte cu un corp impresie, situate si dependente de o realitate aparenta, numai subiectiva, similara sau deosebita lumii in care suntem.
-Daca spiritualitatea pura autonoma (pretuita de filozoful idealist prin independenta ei de imperfectiunile si conditionarile de calitate inferioara, ale lumii materiale), nu este si nu poate fi substantiala, nu este efectul unui parteneriat subiectivant, atunci in ce fel de realitate, in ce fel de lume incaracterizabila modal, o putem situa, ce relatii ii alocam fara contradictii, cu aceasta lume non-reprezentabila, ce fel de legitate pre-existenta sau impusa de supra spiritualitate, poseda lumea fiintei pure si autonome?
Ce am putea raspunde la aceasta intrebare. Sigurul raspuns accesibil ar fi ca este confuza, fara obiect, irelevanta, sau dea-dreptul prosteasca, iar fiinta si lumea spirituala sunt fictiuni vechi de milenii pe care unele minti contemporane inca le mai intretin si o cred verosimile.
OPERA  CREATORULUI  ABSOLUT
Opera creatorului absolut, daca ii aceptam posibilitatea, este universul si individul in univers, sau poate invers, individul si universul personalizat, desfasurat numai in individ.
-Distingem variantele:
-Opera initiala este realitatea materiala sau simulat materiala, alcatuita din micro si macro forme si procese legic combinative, iar individul este acea parte a realitatii materiale capabila sa o modeleze-reconstituie si sa se simuleze informational.
Opera creatorului autonom poate fi numai individul, intr-o diversitate de subiectivari, fiecare situata intr-un univers propriu, extras dintr-un mesaj fenomenalizant unic, adaptat celui care il primeste, modalizeaza si coreleaza cauzal.
-Daca universul este substantial, spatial si temporal, iar omul este un efect al aparitiei in agregari complexe ale substantei si energiei, a starilor informationale, si evolutiei acestora pina la individualizarea constienta, atunci si creatorul si opera ar putea fi situabili in spatiu si timp.
Conventional calificam spatiul ca o existenta paradoxala, inexistenta modal, ca o non modalitate nelimitat preluanta si sustinatoare de modalitate.
-Este posibil ca spatiul asa cum il reprezentam-concepem sa contina sau nu creatorul, sa fie si alte feluri de spatii, in care sa fie situabile, separabile, conectabile si relationabile alte modalitati ne-materiale, non energetice, iar aceste spatii necunoscute sa fie dependente de creator, ori sa fie create , sa faca parte din identitatea lui sau a operei.
Este deasemeni posibil ca spatiile sa le spunem clasice, cumva conceptibile, necesar modalizabile, autonome sau dependente de creator, sa fie finite sau infinite, infinite si complet modalizate numai de creator, de creator si opera, infinite si complet ocupate de  opera,  infinite si doar partial ocupate si modalizate de  creator sau creatie.
Sa incepem prin a presupune creatorul spatializabil intr-un spatiu infinit modalizabil si autonom.
-Avem patru variante de situare si anume:
-Ocuparea de catre creator cu varietati modale similare sau diferite a totalitatii infinitatii spatial autonome,
-Ocuparea numai a unei parti finite din spatiul infinit cu modalitatea creatorului,
-Ocuparea spatiului infinit si autonom in totalitate de partile operei,
-Situarea operei intr-un domeniu finit al infinitatii unui spatiu autonom.
Din punct de vedere stintific universul este autocreabil, initial numai radiant, progresiv material si radiant, iar materia si radiatia pot fi tratate ca modalitati independente de spatiu, primare, creatoare de spatiu si timp, sau ca entitati dependente de spatiu, posibile numai dupa ce spatialitatea prealabil desfasurata asigura multimea de conditii ale existentei si evolutiei realitatii materiale.
Pentru omul de stiinta realitatea materiala sunt este “externa si autonoma de individ”, dar el o mai accepta si in varianta subiectiva creata de perceptie- reprezentare- intelect. Omul de stiinta nu face presupuneri asupra realitatii autonome, el o admite numai ca sursa a realitatii subiectivate si mai admite implicit sau explicit, ca lumea subiectiva provenita din observatie, experiment si rationament reflecta din ce in ce mai bine lumea autonoma, astfel incat el nu mai cauta sau nu sistematic, alte canale de primire-procesare-modalizare a realitatii care sa fie cumva mai capabile sa il aproprie sau situeze nemijlocit in “realitatea autonoma”, sa faca autonomia interiorizabila, desafasurabila intr-o alta varietate de constienta a subiectului.
-Daca realitatea este asa cum o concepe omul de stiinta, daca este autonom materiala si radianta, daca legile de evolutie deriva din structurile si campurile elementare, daca toate macro formele sio evenimentele, toate felurile de vietuitoare, incluzand omul, sunt create prin combinatii ne intentionale dar cumva legic necesare, ale componentelor si energiilor primare, atunci nu mai avem nevoie de un creator, materia si energia preluand rolul dual de suport si de principiu creativ, nelimita transformabil de suport.
-Spatiului infinit si autonom, nelimitat micro si macro modalizabil, daca il admitem, ii corespunde spatiul subiectiv relativ, creat mental de individ. Schimbarea de orice fel in spatiul autonom cere adaugarea unei noi dimensiuni spatialitatii, anume dimensiunea “timp autonom”. Timpul autonom conditie schimbarii modalitatii autonome este si el infinit extensibil, scindabil in intervale temporale oricat de mici sau de mari. Timpului autonom, daca il acceptam, ii corespunde un timp subiectiv, sau mai degraba o varietate de temporalizari subiective, cuantificabile si unificabile conceptual.
-Putem concepe si un spatiu relativ, conditionat, dependent spatializant de modalitate, capabil sa preia numai o varianta sau un set finit de moduri obiect. Spatiul relativ este dependent de modalitate, re-spatializabil prin remodalizare.
Spatiul relativ poate fi comparat metaforic cu spatiul bidimensional-limitat al unui unui ecran tv, ocupabil cu imagini, ecran care se respatializeaza si re modalizeaza de cateva zeci de or pesecunda. Orice schimbare a imaginii implica o reconstructie a cadrului modal-informational capabil sa preia alta imagine.
Daca admitem univerul distribuit intr-un spatiu relativ, acest spatiu “pseudo-real” ar putea fi respatializat si re-fenomenalizat ultra rapid, pentru a prelua toate starile forma-proces identificabile in universul nostru.
Spatiul relativ poate fi gandit ca discret, alcatuit din micro granule de memorie-spatiu, fiecare micro-spatiu memorie minimal preluand-sustinand o micro modalitate minimala.
Din viteza foarte mare dar ipotetic finita cu care se schimba entitatile modal minimale, ocupante de spatialitate relativa minimala rezulta viteze maximale finite de desfasurare a diferitelor schimbari in universul ipotetic situabil intr-un spatiu relativ.
Evident aceste comentari succinte asupra spatializarii si temporalizarii autonome sau relative pot fi plauzibile sau fara vreo legatura cu spatiul si timpul real, obiectiv-subiectiv care sustine-cuantifica, continuu sau discret, universul nostru.
Avand la dispozitie spatiul-modalitatea si timpul-schimbarea, sa vedem in ce relatie ar putea fi creatorul absolut cu spatiul si timpul.
Sa incepem prin a presupune existenta unui spatiu-timp infinit si autonom de creator, nelimitat preluant-intervalizant  micro si macro modal.
-Poate fi Creatorul infinit modal si infinit transformabil, ocupand in totalitate un spatiu-timp autonom?
-Este creatorul finit, situat intr-un interval spatial-temporal finit apartinand unui spatiu-timp autonom infinit?
-Este opera lui infinit diversa si desfasurabila intr-un spatiu autonom infinit sau este finita modal si comportamental, ocupand numai o parte a spatiului?
Aceste intrebari vechi de milenii sunt la fel de irelevante ca cele privind existenta creatorului, cat timp nu putem demonstra cumva nu numai existenta lui necesara ci si efectiva, localizand caracteristica lui modala si distribuirea ei intr-un spatiu finit sau infinit, conditie a manifestarii sale creative.
-Dar ca exercitiu de imaginatie-ratiune putem presupune ca suntem creati intentional, constient, nu legic interactiv, deasemeni ne putem intreba si putem sugera raspunsuri asupra creatorului.
-Sa admitem fara demonstrare ca exista un creator autonom, ca suntem partea principala, sau partea secunda a operei sale, ca si el si noi-opera, ocupam in totalitate sau partial un spatiu autonom sau dependent de creator si sa vedem ce putem extrage din diferite variante.
Sa incepem prin presupunerea ca spatiul este autonom-infinit iar creatorul il ocupa in totalitate cu modalitatile sale, asupra caror anu facem ipoteze.
Daca spatiul este autonom de creator, daca nu este o extensie-intensie a acestuia, daca spatiul este o supra existenta necesara existentei ipotetic modale a creatorului, sau necesara modalitatii operei, atunci spatiul cuprinzator si conditionant de creator, sau de opera, rezulta a fi un partener al creatorului, care din autonom devine dependent.
Un spatiu autonom, necreat, care absoarbe-contine-intretine fiinta absoluta presupus modala, ii neaga celui sustinut-modalizant-modalizat, autonomia, prin dependenta lui ca modalitate de spatialitatea admisa independenta dar necesara sustinerii diversitatii starilor creatorului.
Daca creatorul este nelimitat auto remodalizabil prin spatiu, dar nu este infinit auto spatializabil, nu poate crea suportul loc-interval, preluante si separante de modalitate, atunci creatorul este autonom numai in geneza de modalitate dar nu si in pastarea de modalitate, pe care nu o poate existentia in timp, fara spatiu. Am putea presupune spatiul autonom un fel de super memorie infinita, iar creatorul o super sursa infinit divers modalizanta, ale carei variante modalitati ar dispare imediat ce au fost create, fara actiunea spatiului memorie care le preia-depoziteaza-conserva si le pune la dispozitia creatorului cand acesta are nevoie de ele in alcatuirea operei.
Daca modalitatea creata si ne spatializata dispare imediat dupa creatie, iar conservarea ei, pastrarea in dimensiunea timp implica spatializarea, am putea conclude ca modalitatea creata este duala, exista numai pentru creator dar este instantanee, exista si pe diferite durate de timp, dar numai spatializata-memorata. Modalitatea realitate instantanee, non spatial-temporala, este accesibila creativ si controlabila evolutiv numai de creator, iar modalitatea spatializata-memorata-temporalizata, devine accesibila ei insasi, devine modalizabila si controlabila siesi ca opera. Daca opera se poate autoidentifica in varianta modala spatio-temporala, ea isi poate nu doar discrimina modalitatea ci o poate modifica in limite predeterminate, participand aparent sau poate efectiv la creatia de sine, preluand de la creator capabilitatea genezei modalitatii-noutatii si folosirii acestei noutati modale ca actiune autoexprimanta, ca legitimare de sine, ca scop propriu de existenta.
Daca fara spatiul autonom infinit preluant-memorizant de modalitate, nu este posibila modalitatea auto-sustenabila si posibil auto controlabila a operei, iar fara auto-sustenabilitate si autocontrolabilitate, alocante de autonomizare relativa, nu pare posibila o opera auto reflectanta si auto cunoscatoare, atunci spatiul este partener de creatie al creatorului, care isi pierde autonomia.
Daca admitem capabilitatea creatorului de a se instala-modaliza-mentine ca unitate de sine, in altceva decat spatiu-timp, daca acest altceva cuprinzator de creator-creatie, este numai identitatea de sine a creatorului, care se diversifica dar nu se spatializeaza si temporalizeaza, atunci analiza de situare sau non situare in spatiu-timp, a creatorului isi pierde subiectul.
Sa presupunem creatorul nespatializabil-temporalizabil, pentru a ii conserva autonomia de sine si autonomia creativa, sa admitem numai opera situata intr-un spatiu infinit sau finit.
Daca creatorul e infinit divers si nespatial-temporal, iar opera este deasemeni infinit diversa, situata intr-un spatiu autonom,  atunci opera prin infinitate modala si transformant modala ar putea cumva atenta la absoluta autonomie a creatorului.
-Daca opera este alcatuita numai din modalitati obiect, fara functii subiectivante, atunci ea nu va putea niciodata fi facuta sa se auto-reflecte, sa isi atribuie modalitate, individualitate si dependente de lumea ei, sa isi cerceteze lumea, sa o inteleaga si modeleze informational interactiv si sa foloseasca aceasta cunoastere pentru a se investiga si cunoaste pe sine.
-Daca opera este alcatuita din subiectivitati dotate cu constienta si personalitate intelectiva si afectiva, conditie a cunoasterii de sine, dar subiectivitatile sunt infinite modal-comportamental, apar conditii si consecinte care risca sa atenteze la autonomia creatorului.
O opera modal-interactiva subiectivata, constienta de sine, dar infinit diversa structural si functional, nu se poate constientiza unitar modal, nici unitar comportamental, nu isi poate atribui o subiectivare suport, o subiectivare activa, una intelectiva si una afectiva, toate legate intre ele, orientate catre acelasi scop, sau aceiasi serie de scopuri care alcatuiesc o biografie , definesc o personalizare care isi parcurge traseul optional existential.
O opera constienta infinit diversa comportamental implica situarea intr-o realitate infinit diversa modal si interactiv. Opera infinit divers constienta nu se poate cuprinde pe sine intentional implicant si selectiv auto- personalizant, nu poate atribui realitatii infinit diverse un mecanism unitar legic generant de fenomenalitate, nu isi mpoate atribui siesi un procedeu finit creator de subiectivitate, nu se poate pozitiona in infinitatea divers modala reala printr-o optiune situanta unica, poseda un set infinit de nevoi, le rezolva printr-un sir infinit de actiuni diverse, valorizeaza ainfinitatea satisfacerilor printr-o infinitate de stari divers afective. O fiinta infinit diversa comportamental nu poseda un centru intentional constient unic de decizie, nu isi poate construi o realitate unitara, nu poseda o unitate de sine in sine, nici unitate de sine, pentru sine.
O constienta infinit diversa modal si ierarhizant  este infinit divers auto-personalizabila, infinit diversa auto-optional, imposibil de auto corelat unitar, din cauza diversitatii de sine nelimitate, diversitate infinita in care nu exista si nu pot exista prioritati scop, prioritati valorizant-satisfiante, prioritati conceptuale, prioritati emotive.
O opera infinit diversa modal-evolutiv este si spatial si temporal infinita, iar infinita temporal nu este finalizabila, in orice stadiu al infinitatii ei fiind posibila adaugarea unei noi variante subiectivate, care ii inlatura cuprinderea de sine si autopersonalizarea completa din interior.
O opera infinita nu isi poate construi o identitate-unitate de sine din perspectiva proprie, presupunand ca are identitate-unitate pentru creator, nu poate comunica specific cu sine, nu se poate auto personaliza si motiva personalizant, nu isi poate prestabili, desfasura, finaliza si valoriza alegerile de sine.
O opera infinita nu se poate cunoaste pe sine, datorita infinitei diversitati a starilor proprii, facand irealizabila premiza necesitatii si transferabilitatii efective a criteriilor generearii-cunoasterii operei, de la creator la creatie.
Dar o opera spatio-temporala unitar creata, avand dimensiunile spatiu-timp-diversitate modal-interactiva ale universului in care ne situam, univers masurabil in miliarde de ani lumina distanta si miliarde de ani durata, alcatuit din miliarde de micro si macro corpuri, populabil cu miliarde de tipuri de civilizatii diferite aflate la distante enorme unele de altele  nu poate fi nici creat nici intretinut si asistat evolutiv de un creator conceptibil ca personalizare unitara actionand dintr-o anume pozitie din interiorul, sau in exteriorul spatial al universului. Intr-un univers gigantic spatio temporal si procesual creatorul trebuie sa fie peste tot simultan pentru a isi controla opera, sa fie in fiecare parte si schimbare a creatiei, sa se confunde cu ea spatio –temporal si evolutiv, pentru a o putea controla. Dar un creator obligat de opeea sa se disperseze nelimitat pentru a isi desfasura si controla subiectivant si fenomenalizant creatia isi pierde autonomia, el trebuie sa se adapteze procedural conditionarilor spatio temporale si comportamentale ale operei pentru a o putea initia si dezvolta pina la momentul finalizarii propagarii artei sale creative catre creatia-subiect sau multime de subiecti capabili sa se cunoasca si recreeze.
Daca lumea noastra este creata si mai este material si radiant interactiva, daca materia si energia care ne alcatuieste, constientizeaza si activeaza comportamental, au efectiv, nu doar din perspectiva noastra care poate fi corecta sau falsa, potentialul creativ de fenomenalitate cauzala si de subiectivare modal functionala, conectata conditionant comportamental la aceasta realitate, atunci suntem in situatia contradictorie in care universul are doua surse creative diferite  si posibil concurente. Prin ipoteza universul a fost creat intentional, nu are importanta in ce fel, dar daca odata declansat procesul creativ energo-modalizant, acest proces prin fundamentele create este autonom si asigura controlul morfologizarii micro si macroscopice, precum si controlul generarii de micro si macro interactii si functii, care printre altele duc si la asamblarea individului constientizabil-cunoscator, atunci universul se poate autoorganiza structual si comportamental, iar creatorul nu mai are nici un rol, nici o decizie intr-o opera stat de ingenios conceputa-inceputa incat imediat dupa initiere se auto-modalizeaza progresiv si preia controlul evolutiv atingand cu necesitate stadiul auto-cunoasterii si auto-constructiei.
O opera care poseda din interior resursele evolutiv creative, chiar daca aceste resurse au fost initial alocate, devine autonoma, auto-personalizanta, capabila sa participe la actul creativ de sine si progresiv sa il preia in totalitate, lipsind creatorul de initiativa procedurala, care ii ofera autonomia exprimarii de sine.
Dar opera finita personalizant, care atinge prin sine starea acelei auto cunoasteri unitare complete, cuprinzand starile implicante, motivante, realizante, utilizante, evaluante, emotivante-apreciante de sine, devine paradoxal lipsita de necesitate si justificare de sine si pentru sine si pentru creator.
Opera finita comportamental care se auto-cunoaste devine si ea un creator aparent autonom, dar un creator de unicat, un creator care nu poate face decat propria fiintare-manifestare, un creator in identitate cu opera, sau o opera identica cu efectele exprimarii de sine.
Dar opera finita care se autoreproduce nu isi mai este nici siesi o noutate, presupunand ca ea nu a fost niciodata o noutate pentru creator. Daca opera ar deveni la un moment dat ale schimbarilor de sine o noutate pentru creator inseamna ca el nu a fost capabil sa ii cuprinda totalitatea ipostzelor, ca opera ii comunica ceva necunoscut, ca el depinde de opera prin necunoasterea completa a variantelor ei individualizante.
O Fiinta-opera cunoscatoare-creatoare numai de sine isi este inutila cand isi devine complet previzibila, iar previzibilitatea de sine este atinsa in stadiul cunoasterii criteriilor finit creative din care emerge.
Cand opera primeste trasaturile unei supra subiectivitati autosubiectivante finite si unitare, cand isi poate prestabili intrega biografie evolutiva, cand anticipeaza toate impulsurile de a fii, toate conditionarile, toate problematizarile, toate rezolvarile si esecurile, toate recompensele si toate frustarile aparute pe traseul desfasurarii personalitatii sale, cand nu poate iesi din seria anticipatelor reluari de sine, nu isi mai legitimeaza existenta nici pentru sine.
Din finitudinea operei rezulta si concluzia inevitabilitatii finitatii procedural creative a creatorului autonom, finitudine operant-creativa impusa de conditia auto-cunoasterii operei, dar care nu ii valorifica capabilitatea creativa necesar divers infinita si astfel ii neaga participarea cu tot potentialul sau infinit divers subiectivant, la sinteza unor opere subiect, inevitabil finite comportamental pentru a se putea auto-determina creativ.
Finitudinea procedural creativa impune selectia sistematica numai a unui set finit de actiuni specific subiectivante si particulat pseudo fenomenalizante, din nelimitata sa capabilitate infinit personalizanta si infinit fenomenalizanta disponibila.
– Aici se poate replica ca exista posibilitatea utilizarii infinitatii divers creative prin construirea unei infinitati de variante finit subiectivante, fiecare varianta finita dar distincta comportamental-cognitiv de celelalte, situatie in care creatorul isi foloseste in totalitate potentialul infinit personalizant, producand si distrugand o infinitate de individualizari finite si diferite.
Dar o serie infinita de personalizari finite diferite nu este finalizabila ca transfer cognitiv creator-creatie niciodata, mereu fiind in desfasurare un transfer specific de subiectivitate de la creator catre o varianta opera, transfer care face creatorul prizonier propriei opere, il obliga sa fie permanent anagajat cu o parte din sine, restul fiintei sale infinit divers creative, fiind inutile, scindand creatorul in actiune finita si infinita potentialitate de actiune inhibata, introducand o posibila opozitie in sine, opozitie care ii dizolva autonomia.
Din cele spuse opera subiectivitate fie ea infinta sau finita, dar spatial modala, cuplata la o realitate modal conditionanta, par a nega autonomia creativa a creatorului absolut, cerand alta imaginare de varianta opera care sa nu implice spatializare si temporalizare, care nu introduce conditionari interioare, independente de creator, in dinamica operei, inlaturand autonomia creatorului.
Daca creatorul absolut isi pierde autonomia prin situare intr-o spatialitate autonoma infinita, daca pierde autonomia in constructia operei spatio temporale in variantele infinita sau finita subiectivant modal, e necesar sa alergem-concepem alt tip de creator si alta tehnica creativ personalizanta si modalizanta, care sa inlature macar in parte dificultatile sumar enumerate care deriva din conceprea unui creator si unei opere modal spatio temporale.
REALITATEA  CONTRADICTORIE
Pina acum am incercat sa localiza-surprindem un creator clasic, traditional, ipotetic obiectivabil-spatial, activ, intentional si creativ-temporal, in varianta umana.
Am mai presupus ca legitimarea finitudinii si finalizarii creatiei este transferul unei parti de metoda creativa de la creator catre opera, transfer care permite operei sa se autodetermine creativ, sa primeasca, inteleaga si folseasca puterile primite pentru de a se reconstrui nemijlocit, putere inutila, odata ce opera subiectivitate nu se poate auto-subiectiva diferit, nu devine si ea autonoma si infinit diversa creativ, cum este ipotetic cel care a creat-o, dar capabila numai de autoreproducere.
-exista si se exprima ea insasi creativ intr-un exemplar, sau intr-o varianta modala diferita, o varianta intelectiv modelanta de sine, dar care varianta contine toate conditiile, toate starile evolutive si toate performantele operei nemijlocite.
Conform cunoasterii stintifice actuale toate obiectele si procesele realitatii sunt determinate de proprietatile microstructural-interactive ale componentelor fundamentale ale materiei, de acel set ipotetic finit inca necunoscut in totalitate, de particule elementare posesoare a diferitelor campuri interactive, care in micro si macro combinatii atomice, moleculare si macro structural functionale, genereaza enorma diversitate fenomenal creativa a universului.
Radiatia-actiune-creativitate si materia suport-schimbare sunt decorul, scena, regizorul, rolurile, actorii si spectatorii. Ingloband miliarde de galaxii, fiecare compusa din miliarde de stele, unele posesoare de siteme planetare, unele sisteme planetare ipotetic purtatoare de forme de viata si vietuitoare cu diferite niveluri de capabilitate explorant cognitiva, universul este un urias sistem auto-transformant care isi parcurge fie calea evolutiva unicat, necesar derivabila din specificitatea interactiva a fudamentelor sau poate alege una din nenumaratele trasee evolutive egal sau diferit probabile, derivabile cu diferite grade de probabilitate, din criteriile interactiv-creative fundamentale, manifestabile macroscopic ca legi evolutive, din perspectiva unui cercetator si interpretor constient.
Trebuie sa retinem ca pentru omul de stiinta materia si radiantia in starile fundamentale sunt necesare si suficiente pentru a genera necuprins de multele stari configurante si interactive cunoscute sau necunoscute, sunt cauzele fiecarei morfologii, proprietati, actiuni, functii sau individualitati specific performanta fizic si informational,  din lumea in care suntem si de care depindem. Observatiile si experimentele generalizate, inchise in diferite sisteme formal predictive, confirma in nenumarate feluri capabilitatea materiei si radiatiei de a realiza varietatea obiectelor si evenimentelor realitatii.
-Dar daca universul este creat, atunci tot ce este, se intampla si devine, se face numai prin creator, iar creatia prin materie si energie in toata amplitudinea observata-reprezentata, sau gandita-conceputa, este numai un efect aparent proiectat in subiect, o inscenare de realitate si cauzalitate, incapabila sa isi fie siesi sursa-cauza, sa isi extraga din sine diversitatea fenomenala.
O opera creata este duala, este din perspectiva agentului creat efectiv modala dar este si conventional modala, proiectata in subiectivitatea dependenta, care este fundamentul operei, este conditia modalitatii si fenomenalitatii, nu efectul evolutiei acestei fenomenalitati.
In interioritatea operei, pentru agentul creat, modalitatea si transformarile ei sunt factorul principal, iar agentul si starile lui cunoscatoare sunt efecte ale fenomenalitatii.
Pentru creator constienta prin multimea constientizarilor alocate, progresiv subiectivate, subiectiv modal-fenomenalizate, treptat cunoscatoare de fenomenalitate, progresiv auto-cunoscatoare, este nucleul operei, iar subiectii cu multimea starilor modalizante, auto individualizante, socializante, intentional cunoscatoare, sunt efecte, sunt opera in dubla sa manifestare; ca subiect creator de realitate si ca realitate ipotetic autonoma, creatoare de subiect.
Din interior fenomenalitate este criteriul principal iar subiectivitatea factorul secund, emergent din presupusa auto-creativitate a fenomenalitatii. Din “exterior” subiectivitatea este factorul primar iar fenomenalitatea este aspectul secund derivat din primirea si interpretarea de catre agent a mesajelor modalitatii.
Dar subiectivitatea conectata la modalitate trebuie sa fie si ea rezultatul unei supra interpretari aplicata unui supra mesaj purtator de personalitate situabila in realitate. De aici rezulta existenta a cel putin doua variante de subiectivari create, anume subiectivarea modalizanta care primeste si interpreteaza mesajele purtatoare de aspect realitate si supra-subiectivitatea situata in spatiul genezei de subiectivitate modala, care primeste procedurile interpretant subiectivante impreuna cu mesajele purtatoare de subiectivare situata in modalitate.
Un univers dual este simultan hetero si auto generabil-controlabil, este conditionat de doua seturi de legi-criterii. Din interior universul este material, auto evolutiv, isi este siesi cauza prin grupul de conditii creative aparent emergente din setul de micro structuri si particularitati interactive. Din viziunea creatorului universul este o multime de subiectivari ierarhizate, fiecare rezultata din primirea si interpretarea unui mesaj personalizant, fiecare capabila la randul ei sa primeasca si interpreteze propriul mesaj care ii ofera o subiectivare momentana si o realitate suport, unde subiectivitatea descopera dea-lungul unei multimi de generatii procedeul subiectivant, prin interactia cu sine, cu semenii, cu realitatea pe care tot ea a extras-o din fara sa stie cum, din mesajul purtator de modal.
Pentru creator au relevanta procedurile interpretante, creatoare de supra subiect, de subiect modal, de realitate in si prin subiectul interpretant de mesaj fenomenal. Fiecare subiectivitate primeste un mesaj:
-Supra-subiectivitatea primeste mesajul purtator pina la detaliu de subiect modal. -Subiectul modal primeste mesajul auto-subiectivarii calitative, pseudo modale si intentionale, corporala, dependenta, activa si intelectiva, capabila sa isi transforme realitatea initial haotica, intr-un mecanism cauzal creator de realitate.
Pentru subiectul cuplat la modalitate, legile ei intern evolutive sunt relevante, ele sunt conditiile supravietuirii, sunt criteriile actiunii satisfiante, sunt sursele manifestarii fenomenale, sunt si cauzele aparitiei fiintei perceptibile, conceptibile si emotivabile.
Dar subiectivitatea ca atribuire de constienta, de ocupare a constientei cu o individualizare si de proiectare a individualizarii in realitate inverseaza procesul creativ. Pentru ea realitatea este inceputul actului creativ, iar subiectivitatea este finalul.
Daca realitatea este initial un mesaj iar subiectivarea este interpretorul si sursa aspectului realitatii, care este numai o conventie modala in asa fel configurata si exterm de ingenios regularizata incat sa isi para siesi cauza, atunci intregul esafodaj de reprezentari, actiuni asupra reprezentarii, combinari sau modificari ale reprezentarilor, concepte si explicari prin concept a variatiei reprezentarilor, este valabil numai conventional si temporar, in intervalul personalizant in care subiectul nu isi identifica originea corecta.
Daca omul si lumea lui sunt creatii ale unei superconstiente, posibilitate numai ipotetica, atunci realitatea externa si individualitatea substantiala, care se auto determina subiectivant, exprima si evolueaza personalizant, prin morfologia sa materiala si functiile emergente, sunt un este un fals de proportii cosmice.
O subiectivare duala, efectiv personalizata, din interior auto-personalizabila, separa si cumuleaza progresiv prin multimea actiunilor si efectelor cumulate, o uriasa informatie-cunoastere, compusa din forme, proprietati, relatii, energii, actiuni, cauze, formalizari cauzale. Aceasta informatie este corecta si valabila in interior numai un timp limitat, dar devine incorecta, ineficienta, naiva si inutila, cand opera subiect ipotetic primeste de la creator reteta corecta de geneza a persoanei si a lumii prin persoana.
Daca universul nostru este intentional creat iar cele spuse sunt fantezii plauzibile, atunci structurile minimale si compozite, lumea naturala cu obiectele, energiile, evenimentele si schimbarile de toate felurile si la toate nivelurile, noi insine ca super-morfologii si superfunctii pesonalizante, intelectiv modelante de individ si realitate, sunt si reale si impresii, corecte si incoerente, cauze si efecte, autentice si ne autentice, fundamente si conventii.
Cunoasterea noastra actuala abstract si concreta, confirmabila experimental si argumentant, rational, este numai o unealta intermediara, valabila nu prin sine, prin cuantificarile ei calitative si cantitative de fenomenal, ci prin conexiunea ei obscura si subtila cu sursele de mesaj, de interpretare-modalizare, de subiectivare, de interactie a subiectului cu sine si prin sine cu obiectul.
Daca fiinta noastra cu toate trasaturile ei este constient creata, atunci alcatuirea noastra substantiala sau pseudo substantiala si diversitatea noastra morfo-functionala in felul cum le reprezentam si conceptualizam, nu au nici o legatura cu identitatea noastra constienta, intentionala, rationala si afectiva, cu toate ca noi credem si credem ca avem dovezi sa credem contrariul.
In prezent putem explica verosimil cel putin o parte din insusirile noastre personalizante prin materie-energie si proprietatile ei combinativ-configurante si avem motive sa credem ca in viitor vom explica mai corect si complet, felul in care suntem creati, numai prin mai multa cunoasterea realitatii care ne inconjoara. Utilitatea obiectelor reale create de ingeniozitatea noastra, valoarea cunostiintelor noastre despre ele, ne fac sa credem ca aceste obiecte si calitati fac parte din lumea noastra, ca servesc fiintei noatre, iar fiinta noastra activa, intelectiva si afectiva provine din real, reconstitue realul in sine, se reconstituie pe sine prin proprietatile pe care le-a primit de la substanta si energie, componentele realitatii.
Dar intr-o privire am spune inversa am spune ca realitatea este numai o mica parte a dimensiunii fiintei noastre, ca fiinta noastra materiala este o constructie-conventie  a fiintei noasatre interpretant informationalei, ca in algoritmul care ne individualizeaza sunt depozitate toate procedurile interpretant fenomenalizante si auto subiectivante.
-Daca universul in care ne situam nu isi extrage din materie-radiatie alcatuirea si traseul evolutiv, daca multimea formelor si schimbarilor sale in care ne includem, asa cum le reprezentam, gandim si argumentam, izvoraste din ceva diferit, atunci universul nostru este cea mai subtila inscenare de real ireal, de aparent in rol de fundament, de dependent ce pare autonom, de incorect corect, este cea mai stranie autenticitate neautentica. Universul si individul prin univers, este inscenarea perfecta, imposibil de dezvaluit-dovedit din interior, este conglomeratul de corecte si false premize, corecte si false legi-cauze-concluzii, toate temporar valabile, verificabile, confirmabile si valorificabile, cat timp individul este inchis in conventiile temporar necesare.
-Putem imagina doua tipuri de actiuni creative, una efectiva si alta aparenta, emergenta din creativitatea efectiva, ambele conceptibile si principial accesibile, in asa fel corelate incat creatia sa fie auto si hetero controlabila si explicabila. Cum putem construi la modul informational o realitate si o subiectivitate in acea realitate, care subiectivitate sa identifice (prin performantele atribuite), lumea interpretant modala ca autonoma si care sa se explice pe sine prin componentele si legile pe care le atribuie lumii modale ipotetic autonome?
ACTIUNEA  DUALA
Dupa descoperirea felului in care putea construi si programa-utiliza sistemele informationale, omul specializat intelectiv a intrat in posesia unei unelte cu potential simulant si creativ nelimitat.
Calculatorul care a parcurs intr-un timp foarte scurt o evolutie structural procesanta depasind toate anticiparile, ingenios programat poate modela informational fragmente de realitate, poate crea diferite variante de obiecte, relatii, miscari si interactiuni naturale.
Calculatorul ofera posibilitatea de a construi o realitate simultan asemanatoare si deosebita de lumea in care suntem, asemanatoare prin aspect, diferita prin modul de generare si control evolutiv.
Realitatea naturala este compusa din micro si macro forme materiale transformate permanent de varietatea de energii derivate din interactiile micro-corpusculare. Macro formele isi imprastie-comunica aspectul video prin spectrul de mesaje radiante care poarta in modularea complexa a frecventelor si amplitudinilor, informatia video.
Realitatea video de sinteza este alcatuita din fluxuri de mesaje digitale asamblate algoritmic in calculator apoi procesate si reprezentate ca imagini pe ecranul monitorului.
Lumea de sinteza video poate fi legiferata interactiv, poate fi facuta similara morfologic si evolutiv la toate nivelurile, lumii naturale, dar sursa legitatii si particularitatii modal interactive a lumii virtuale, difera de sursa legitatii si fenomenalitatii naturale.
Stiinta ne spune ca toate caracteristicile interactive micro si macroscopice ale realitatii provin din potentialul combinativ al setului ipotetic finit de particule elementare, fiecare particula fiind distinct caracterizabila printr-un grup de parametrii individualizanti.
Daca materia la nivel microscopic isi aloca efectiv toate macro proprietatile fizice, chimice, dinamice, informationale, iar prin subiect, isi auto atribuie si legile de manifestare, atunci materia si radiatia formeaza un cuplu creativ autonom care se auto-exprima fara parteneriat, desfasurand uriasa variatate evolutiva a universului nostru.
Alcatuit din materie, animat de energiile radiante, subiectul aplica constient sau inconstient legile ei evolutive atunci cand isi identifica si reuseste sa isi satisfaca nevoile momentane. Cand vrem sa producem o schimbare specifica intr-o realitate particulara, actionam nemijlocit asupra obiectului pe care vrem sa il schimbam, aplicam o forta sau energie bine dimensionata coroborata cu forma-calitate manipulata, pentru a genera schimbarea dorita.
Si in lumea de sinteza putem simula forme, proprietati si actiuni transformante, deasemeni putem simula legi interactive aplicabile formelor de sinteza video, dar cum aceste forme imagini nu sunt materiale, actiunile noastre implica numai simulari de forte, sau energii asupra unor simulari de forme, intrinsec ne-substantiale, ne manipulabile si modificabile prin forte si energii reale.
Sursa realitatii virtuale este algoritmul de sinteza video, acesta asambleaza digital mesajul purtator de informatie a alcatuirii diferitelor forme, personaje, actiuni si consecinte, dependent de imaginatia si abilitatea programatorului. Daca in lumea de sinteza construim o subiectivitate virtuala posesoare de corp, actiune gestuala si capabilitate manipulanta a formelor videoroiectam niste personaje si le alocam capabilitate interactiva cu lumea lor, atunci am realizat actiunea duala pseudo fizica si informationala. Personajul video isi poate cupla partile corpului cu diferite obiecte video si prin miscari ale corpului sau imprima diferite miscari formelor virtuale. Dar corpul individului este creat de un algoritm de sinteza, iar miscarile lui deriva din programul care specifica cum sa fie si in ce fel sa se miste forma individului simulat si impreuna cu el forma manipulata.
In lumea naturala fortele si energiile sunt vectorii transformanti ai realitatii materiale, iar in lumea video virtuala, programele sintetizante de mesaj digital video, sunt sursele realitatii, sunt autoarele pseudo formelor si pseudo fortelor aparent modificante ale pseudo formelor. Deocamdata lumea virtuala este o realitate numai pentru om, ea nu este populata cu subiecti virtuali, dar cu siguranta intr-un viitor nu prea departat, ea isi va primi proprii subiecti, care vor avea corp, simturi, actiune, intentie si ratiune si vor actiona aparent corporal in spatiul ei pseudo material, la fel cum actioneaza oamenii in lumea reala. Dar subiectii corporali virtuali, ei insisi efecte ale sintezei video,  vor actiona de fapt asupra parametrilor operanti ai algoritmilor de sinteza a mesajelor video.
Daca in lumea reala o singura actiune energo operanta  este necesara si suficienta pentru generarea unei schimbari specifice, in lumea virtuala sunt necesare doua tipuri de actiuni si anume:
-O actiune aparant modal transformanta, conventional cuantificabila energo operant, direct aplicabila de o forma in miscare altei forme in repaos sau miscare,
-O actiune informational modelanta de forma subiect si forma obiect, de miscare subiect si schimvare a starii formei obiect. Actiunea info a algoritmului de sinteza video asambleaza mesajul purtator de forma si interactiune, mesaj procesabil si trasnspozabil in imagine conventionala de subiectul virtual, care din punctul lui de vedere actioneaza gestual asupra componentelor forma ale lumii sale.
Sa ne imaginam ca stim cum sa construim un subiect constient virtual si sa vedem in ce fel actioneaza el dupa pararea lui si cum actioneaza din perspectiva programatorului, atunci cand determina o schimbare a realitatii in care este pozitionat.
Au fost conceputi algoritmi capabili sa recunoasca forme video, sa le separe dupa criterii specificate. Unii algoritmi isi imbunatatesc progresiv performanta identificanta, invata din experienta sa discearna din ce in ce mai corect formele pe care le exploreaza. Dar acesti identificarile de modalitate nu presupun sinteza modalitatii, in sensul ca acesti aqlgoritmi nu genereaza reprezentari, nu asambleaza cumva modalitati, nu discrimineaza in felul uman obiectele si miscarile recunoscute.
Daca am stii cum sa procesam algoritmic direct mesajul video digital extragand din el “reprezentari-imagine”, daca am mai putea simula si constientizarea, daca am putea situa modalitatea imagine in constienta simulata, daca am aloca un mecanism semnificant si constientizant semnificant aplicabil reprezentarilor constientizate, am obtine un “subiect virtual minimal” capabil sa recunoasca modal, semnifice si comunice lingvistic starile constientei sale.
In ce fel ar actiona un subiect virtual minimal intro realitate creata prin performantele interpretante ale algoritmilor care il “corporalizeaza  si activeaza corporal comportamental” , dar la al caror procedeu operant, modalizant, constientizant si semnificant, nu are acces constient.
Sa analizam sumar tipuri de actiuni virtuale fizice si intelective. Intr-o actiune fizic si mental virtuala complexul procedural personalizant cumuleaza si activeaza algoritmul generant de mesaj video, cel interpretant si modalizant, cel constientizant , cel semnificant, cel discursiv descriptiv de realitate, cel interpretant de dicursuri purtatoare de modalitate impachetata lingvistic.
Daca dorim numai o actiune pur gestuala predeterminata, punem in functiune algoritmii generanti si interpretanti modal de mesaj impreuna cu procedura modal constientizanta.
Daca vrem ca virtualul sa isi constientizeze si selecteze constient actele gestual transformante de modalitate virtuala, adaugam un algoritm selectant de gest prin stari intentionale, algoritm capabil sa faca optiuni si sa aleaga anume variante gestual interactive, din multimea celor disponibile.
Daca introducem in constientizare si algoritmii semnificanti si discursivizanti, si daca alocam si o intentie lingvistic descriptiva, virtualul poate aloca constient sensuri spatiului reprezentarilor si spatiului gestual si poate construi constient descrieri de actiune corporala in realitate virtuala.
In varianta de actiune gestuala si lingvistica, ambele controlate intentional si constientizate, virtualul primeste de la algoritmul creator de optiuni intentionale, o selectie de varianta actiune video in lumea sa, care selectie activeaza algoritmul generant de mesaje iar acesta produce un mesaj specific continand acele miscari ale corpului care modifica intr-un fel determinat obiectul sau grupul de obiecte alese. Intentia semantica activeaza generatorul de sensuri care aloca sensurile corecte formelor separate si si miscarilor aplicate acrestora, asambland o descriere de actiune intentionala gest-real si cuvant-sens- real, cuvant-sens-gest.
In aceasta configuratie minim subiectivanta, virtualul constientizeaza modal realitatea reptrezentata, deasemeni isi constientizeaza intentiile de miscare, constientizeaza miscarile efectuate si consecintele, constientizeaza sensurile conectate, dar nu constientizeaza existenta algoritmilor creatori de mesaj video, a celor interpretanti-reprezentanti, a celor semnificanti si discursivizanti si a celui constientizant, el fiind doar efectul functionarii corelate a acestora.
Un asemenea individ simulat alcatuit din realitate, intentie de situare, actiune corporala in realitate, actiune gestuala, actiune semantica aplicata actiunii gestuale si constientizare a acestui sir de stari implicante, se comporta ca un om care actioneaza corporal asupra realitatii si care constata modal si semantic schimbarile produse.
Putem principial dori un virtual rational, dotat cu algoritmi logic operanti in spatiul real si lingvistic. Putem chiar concepe un virtual posesor de imaginatie video sau lingvistica, capabil sa construiasca variante video noi sau descrieri de stare carora sa le corespunda variante modale noi, posesor al unor programe care pot combina dupa anume reguli forme si miscari sau conectand sensuri si realizand descrieri de realitate coerente sau neplauzibile.
Putem conexa si ierarhiza optiunile intentionale gestuale si lingvistice, le putem corela in asa fel incat sa comandam si controlam procedural gestul prin intermediul limbajului sau limbajul prin intentia si actiunea gest, obtinand un subiect cvasi uman, dar asta pare simplu numai discursiv. Daca am incerca sa gasim o metoda de a realiza efectiv cele de mai sus am constata cat este de complicat, cat de subtil sunt construite si conditionate functiile uman personalizante, cate abilitati inca ne intrate in spatiul simularii algoritmice, dar ipotetic algoritmizabile, ne caracterizeaza ca individ.
Virtual nostru deocamdata fictiv, constientiza gesturile dar nu generatorul de gest, semnificarea dar nu algoritmul semnificant, vorbirea si intelegerea fara constientiza procedurilor semnificante si discursive.
Cum nici omul nu are aceste performante, nu isi identifica si constientizeaza functional sursa personalitatii,  virtualul seamana cu un om normal din toate punctele de vedere, om care actioneaza asupra realitatii, dar nu asupra sursei generante a starilor realitatii, actioneaza asupra corpului dar nu asupra mecanismelor interne care ii aloca actiune gestuala, actioneaza rational sau imaginativ, fara a stii cum ii este alocata performanta conceptuala, logica si imagistica.
In lumea virtuala realitatea autonoma este mesajul digital, realitatea accesibila este reprezentarea mesajului, iar subiectul inca fictiv, este compus din grupul de algoritmi care primesc, interpreteaza si reprezinta modal mesajul, il cuantifica semantic, il ordoneaza rational, creaza, comunica, primesc si interprteaza descrieri lingvistice.
Subiectul virtual poate primi si functii cognitive, poate declansa si intretine intentional proceduri investigante, poate regulariza cauzal realitatea folosind procedurile logic corelante, poate construi serii conditionate de evenimente si le poate aloca indici de prioritate.
Cum in lumea virtuala sursa realitatii este algoritmul generator de mesaj video, iar sursa modalitatii este algoritmul interpretant si reprezentant de mesaj, singura actiune eficienta asupra unei forme video este o actiune asupra algoritmului generator de mesaj forma, comandata de o intentie gestuala specifica care activeaza un gest specific, compatibil cu schimbarea de stare optionata.
Dar pentru ca actiunea virtuala sa para umana, subiectul simulat actioneaza din punctul lui de vedere asupra formei, el nu identifica relatia dintre intentia gest si generatorul de gest, nici relatia dintre un anume gest si generatorul de mesaje video care modifica intr-un anume fel starile formei asupra careia aplica gestul.
In jocurile video personajele asemanatoare sau diferite ca forma de om, se misca variat, se urmaresc in peisajul virtual, se lupta intre ele, se ranesc sau distrug, dand impresia ca poseda fiecare cate o intentie distincta de actiune si actioneaza spontan, dar toate sitatiile din joc sunt predeterminate interactiv de programator.
Sa ne imaginam ca putem construi personalizari virtuale capabile sa se raporteze la lumea lor la fel cum se raporteaza oamenii la realitatea materiala in care sunt situati.
Cat timp aceste personaje fac ceva gestual dar nu stiu cum, semnifica, vorbesc si inteleg, dar nu stiu cum, sunt constiente de starile lor dinamice si lingvistice, dar nu stiu cum sunt constientizate, ele se incadreaza in limitele uneri individualizari umane.
Dar daca eroii jocului video ar fi constienti de toata actiunea informationala care le aloca personalitate, daca ar putea percepe si intelege functional algoritmul generator de mesaj, cel interpretant-reprezentant, daca ar reprezenta cumva si intelege operant si mecanismele semnificante si discursive, daca ar constientiza procedura constientizanta, ei ar iesi din lumea lor si ar putea intra in realitatea in care se situeaza programatorul , cel care din punctul lor de vedere le este creator, dar cu care pot comunica atunci cand isi inteleg provenienta informationala .
In lumea virtuala se pot crea prin sinteza video orice fel de imagini-forme, miscari si interactiuni, dar spre deosebire de lumea reala in care formele interactioneaza prin ele insele prin masa lor, prin energia loc cinetica, chimica sau termica, in lumea virtuala nu formele sunt autoarele interactiunii ci programul care le calculeaza-sintetizeaza  si le atribuie interactiuni conform unei legitati construite matematic. Numai activand specific algoritmul de sinteza video actionam asupra peisajului sau miscarilor corpurilor personajelor, numai actionand asupra algoritmilor semantici putem controla efectiv continutul descrierilor de realitate.
Orice actiune gestuala a unui subiect virtual este duala, este o actiune sa ii spunem pseudo-fizica, directa, realizabila in imagine, intentional aplicabila formei video, dar mai este si actiunea obscura dar efectiva asupra algoritmului generator de forma video.
Personalitatea unui om depozitata in memoria sa, cuprinde variante ambient, variante subiect, variante interactie subiect ambient, fiecare varianta interactie subiect-ambient  fiind optionala, realizabila efectiv sau numai in spatiul limbajului.
Virtualul poate fi la fel construit, diferenta fiind numai in felul in care este construit lantul de actiuni asupra realitatii. Probabil modelarea constientizarii ascunde dificultatea maxima in simularea unei subiectivari virtuale.
Constienta poate fi comparata metaforic cu fasciculul de raze ale unui reflector care lumineaza si separa precis numai o parte dintr-un peisaj, fie acesta modal, gestual, semnificant sau discursiv. Constienta ierarhizata scindata in constientizari specifice supra controlate de o constentizare constientizanta, creaza un individ specific, pozitiionat intentional intr-o serie de spatii operante, gestuale, lingvistice, rationale si imaginante, distinct localizabile.
Intentia umana este poate cea mai interesanta si subtila componenta a personalitatii, ea selecteaza variante de orice fel, ea alege ambientul extern in care se vrea individul, ea alege comportamentul dinamic, sau intelectiv, ea face si optiuni emotivante, realizabile prin acte corporale sau semantice.
Un individ virtual este sau va fi candva si el alcatuit dintr-un set de variante intentional individualizante depuse intr-o memorie, iar intentia sa activa ar alege si proiecta in constienta distinct focalizata, ce fel de realitate, de subiectivitate momentana sa prefere, in ce fel de lume din cele disponibile sa o situeze, ce sa faca subiectivitatea aleasa, cum sa utilizeze si aprecieze efectele.
Daca programatorul viitorului va fii suficient de abil, si cu siguranta va fii, el va putea aloca si un spectru emotiv virtualului aducandu-l foarte aproape de varianta sa umana.
In lumea de sinteza poate fi simulata substanta, radiatia si toate interactiunile naturale, dar asta nu inseamna ca aceste stari modal simulate au acelasi rol ca formele, proprietatile si energiile reale, in alcatuirea si evolutia lumii virtuale. Universul virtual poate contine un “soare virtual si un pamant virtual”, iradiat-incalzit si diferentiat climatic de radiatia solarta virtuala. Dar nu soarele virtual este cauza pseodo gravitatiei care atrage pamantul virtual, nu el creaza diferentierile climei pamantului virtual.
-Virtualul poate avea tot felul de alte senzatii, termice, tactile, de gust sau miros, dar sursa acestor diferentieri senzoriale, sunt algoritmi interpretanti de mesaj specific, nu stari ale realitatii specializat separate si interpretate.
– Pentru verosimilitate putem dota virtualul cu un corp cu o alcatuire interna foarte detaliata, cu organe similare structural celor umane, carora individul virtual cunoscator le va aloca functii specializate, dar aceste functii sunt create de algorimii simulanti de functie specifica, nu de schimbarile parametrice observate sau masurate in aceste organe virtuale.
Virtualul poate avea un creier similar structural si aparent functional creierului uman. Dar personalitatea virtuala cu toate alegerile ei de individualizare momentana deriva din grupul de algoritmi interpretanti, intentional iimplicanti, semantici, discursivi, rationali, eventual afectivi.
Paradoxal lumea virtuala asigura o actiune mai extinsa, mai diversa si mai efiecienta configurant la orice nivel in raport cu lumea naturala, pe care o apreciem ca sursa conditionarii si libertatii noastre.
Libertatea umana se bazeaza pe ipoteza nonexistentei unui vector intentional diferit de cel uman, care sa ne restranga sau conditioneze personalitatea si alegerile ei de exprimare.
Realizarea libertatii umane cuprinde doua planuri de actiune, direct asupra realitatii, oferind libertatea efectiva si actiunea in spatiul realitatii lingvistice, daruind libertatea intelectiva.
In lumea virtuala avem la dispozitie doua libertati efective, cea prin actiune intentional gestuala si cea prin actiune semantica intentiona. Un virtual situat in stadiul uman este liber efectiv prin corp si liber intelectiv prin spirit.
Un virtual care isi acceseaza si intelege functional algoritmii personalizanti poate controla intentional algorimul generator de mesaj realitate oferindu-si lumea modala pe care o vrea. Dar virtualul auto cunoscator, poate controla intentional si algoritmii personalizanti construind constient varianta de individualitate pe care o vrea.
In lumea virtuala individul incepe prin a actiona pseudo fizic aplicand intentia gestuala realitatii si intentia semantica gestului, dar atunci cand virtualul atinge pragul intelegerii conceptuale, a genezei realitatii si propriei individualizari, el devine egal intelectiv programatorului uman. Cand I se da acces la algoritmii modalizanti si subiectivanti, virtualul isi poate oferi numai lumea pe care o vrea sau si personalitatea si lumea pe care o prefera.
Putem vorbi fara sa ne punem probleme de realizare efectiva, depre o lume virtuala similara celei naturale si despre o subiectivitate virtuala asemanatoare pina la detaliu morfologic si functional celei umane, dar daca vrem sa realizam cumva cele descrise, dificultatile intampinate sunt inca de neinvins.
Daca vrem sa reconstituim la nivel atomic, celular si progresiv macro structural, diferentiat morfologic si functional, un corp virtual care sa isi primeasca plauzibil (dar fals),  personalitatea prin acest corp, nu e sigur ca vom poseda vreodata sistemul informational capabil de aseasta performanta, presupunand ca vom stii candva cum sa programan setul de conditii subiectivante si fenomenalizante.
Daca vom dori sa plasam virtualii simulati pina la micro detaliu structural si functional, intr-un univers deasemeni simulat modal si legic interactiv pinal la atom, putem de pe acum argumenta imposibilitatea aceastei optiuni.
Procesoarele de ultima generatie isi primesc performantele din miniaturizarea structurala  care asigura viteze mari de operare si comunicare interna a datelor, pe trasee spatiale foarte scurte, cu lungimi de microni sau zeci de microni. Un calculator care sa modeleze pamantul pina la nivelul particulelor elementare, atomilor si tuturor macrostructurilor si macro starilor inter-active, va fi mare cat o galaxie si va fi prin dimensiunile enorme, doar o uriase alglomerare de obiecte inerte, incapabile sa dezvolte functii info, datorita distantelor mari care ar implica durate mari de parcurgere a mesajelor in sistem, durate care ar face imposibila o procesare rapida si unitara.
Lumea noastra este prea mare material, are prea multe micro parti, este prea bogata si diversa energetic, prea intricata, imprevizibila, multi sincrona evolutiv, multi conditionanta inter si intra cauzal, prea amplu si conditionat creativa,  pentru a admite altfel decat la modul fictiv, o micro si macro modelare relevanta pe un sistem info material.
Universul material-radiant este unitar, auto controlabil, legic interactiv, legitatea lui derivand verosimil din poprietatile energo combinative ale particulelor elementare.
Universul virtual poate fi facut legic intr-o varietate de feluri, dependent de formalismul care ii daruie o anume alcatuire si evolutie fenomenala, dar nu este legic din interior. Nu prin starile modale conventional reprezentante de atomi, molecule, macro forme, simulante de interactii si functii, isi primeste lumea virtuala performanta sa comportamentala.
Simularile de forme, forte, energii, miscari si schimbari fizice, chimice sau informationale pot atinge o precizie si corectitudine suficienta pentru a reconstitui din interior diferite intervale fenomenale sau variante de individ, dar in nici o situatie forma, forta, energia sau functia virtuala, nu sunt cauza “efectiva”, cauza activa, realizanta a unui obiect, eveniment, sau ipotetic individ virtual.
Omul real simte si se misca orientat, datorita functiilor perceptuale si cinetice emergente din alcatuirea organelor corporale,  materiale auto-energizante.
Omul gandeste si cunoaste pentru ca in super detaliatul sau creier material se desfasoara o diversitate de stari chimice, electrice si informationale, prin care acest organ miraculos sintetizeaza individualitatea momentana sau de lunga durata, proiectabila optional catre orice viitor.
Creierul uman invata sa se personalizeze, sa se constientizeze, sa identifice dependente, sa construiasca intentii-optiuni, sa le diferentieze si ierarhizeze valoric, sa coreleze starile corporale si cele reale, sa construiasca modele semantice ale corporalitatii si relitatii. Personalitatea asamblata cerebral separa tensiunile-nevoi, senzatii diferite, le compara, ierarhizeaza, discrtimineaza intentional, apoi elibereaza planurile comportementale rezolutive, gestuale si intelective, satisfacand creativ nevoile.
-Si virtualul poate primi trasaturi individualizante umane, daca programatorul viitorului va fi capabil sa determine alcatuirea programelor simulante de modalitate, de semnificare multi modala unitara, intentie, optiune, valoare, discursivizare explicanta si afectivitate individul personalizanta si motivanta, sa proiecteze aceasta diversitate de functii intr-o constientizare ierarhica.
Virtualul poate fi facut supra uman, poate fi asemantor omului din visele sale, omului care vrea sa faca cu gandul imediat si perfect  ceace face cu mainile si mintea in timp indelungat.
Lumea virtuala poate fi legica sau haotica in orice varanta, fara vreo restrictie info modelanta. In spatiul ei pseudo cauzal este posibila sinteza oricarui obiect, proprietate sau eveniment imaginat, printr-o singura actiune, printr-o unica secventa de actiuni, prin mai multe secvente diferite, prin orice sir de stari configurante, sau dintro-data, prin creatie magica, fara o prealabila desfasurare de actiuni, relatii si conditii.
In lumea reala criteriile interactive sunt si legice si stabile, in cea virtula sunt legice dar la dispozitia programatorului.
Lumea reaala are resurse materiale si energetice finite, ea este finita substantial si energetic chiar daca gigantica in ambele directii. Lumea virtuala are resurse practic infinite de orice modalitate si orice individualitate, daca admitem simularea info ca sursa a realitatii si subiectivitatii.
Lumea informationala este atat de legica sau intamplatoare, cat o poate face sau decide sa o faca, grupul de specialisti care poseda cunostiintele necesare.
Dar cum formele si actiunile virtuale sunt numai efecte create prin procesare si interpretare de mesaj, toate aceste forme si schimbari fiind stari efect, nu isi pot fi cauze, in sensul ca un corp virtual a carui modalitate, proprietati si miscari emerg dintr-un set de algoritmi de sinteza, nu poate controla prin miscarile sale miscarile altor corpuri.
Cat timp virtualii ipotetici nu identifica ce anume factor creativ, inaccesibil simturilor, construieste si anima formele obiectelor sau a propriilor corpuri, ei aloca cu necesitate lumii modal reprezentate, “exterioritate si autonomie”, la fel cum caracterizeaza omul real lumea reala.
Dar un programator ingenios nu va ezita sa isi asume rolul de creatror divin si sa ofere progresiv eroilor sai o parte din cunostintele sale, acea parte care va contine informatii despre felul in care este realizata lumea si persoana lor.
Un individ virtual poate fi facut sa actioneze logic sau intamplator, cu aceleasi rezultate, spre exemplu sa faca ceva printr-un lant unic si coerent de miscari, sau actionand la intamplare.
Un virtual poate identifica o problema numai daca I se introduce in spatiul constientizarii si conceptualizarii, o poate si rezolva parcurgant un traseu inferential alocat, dar pe care il poate asuma ca propriu, nestiind de unde si in ce fel primeste el solutia.
IDENTIFICAREA  VIRTUALITATII
Presupunand ca suntem locuitorii unei lumi virtuale, ca suntem simulati prin proceduri interpretant subiectivante si modalizante, ca ni se atribuie starile intentionale, actiunile si ideile, potentialul lingvistic, intelectiv si afectiv, cum am putea stabili felul in care suntem?
– Cum am putea descoperii daca suntem si obiectivi si subiectivi, sau numai subiectivi, daca suntem in doua variante individ,  una autonoma-material-functionala- auto subiectivanta si alta numai simulat functionala si  comportamentala, cu subiectivarea atribuita?
– Cum am putea demonstra ca lumea noastra este informational creata, iar formele ei, proprietatile ei, legile ei de evolutie, capabilitatile ei satisfiante sau agresante sunt niste false puncte de vedere ale unei personalizari care nestiind cum este admite tot ce I se impune sa fie, ca realitate necesara si ca fiintare prin sine, libera sa fie cum vrea, intr-o lume care ii asigura prin propria autonomie, autonomia si libertatea.
Dupa sute de mii de ani de interactie subiect-subiect-obiect, omul a invatat ca lumea in care se afla este compusa din forme-calitati si condusa de forte-legi care ii asigura o distincta si stabila necesitate, regularitate si directie evolutiva. Necesitatea globala a lumii se reflecta conceptual in afirmatiile ca orice exista cumva are o motivatie extrinseca si distincta de a fii, iar motivatia ca modalitate-actiune are si ea in spate alta motivatie existentiala distincta, lantul motivarilor hetero motivante, prelungindu-se pina la un ipotetic inceput al universului, sau propagandu-se nelimitat de la infinitul trecut catre viitorul infinit.
Pe masura ce omul a invatat sa isi cuantifice cantitativ realitatea, regularizarile cauzal motivante au fost din ce in ce mai coerent si convingator construite ajungandu-se in prezent la cuprinzatoare formalizare a starilor realitatii si la speranta a unei posibile formalizari a starilor subiectivitatii.
In perspectiva stintifica lumea noastra este legic evolutiva, in ea sunt posibile o varietate de forme, proprietati, dependente si schimbari dar nu orice fel de dependente, nici orice fel de schimbari. Legile fundamentale indica din ce cauza, sau in virtutea caror legi fenomenalizante, ceva este cumva intr-un loc si timp determinat, dar nu ne spun prea multe depre felul in care ceva a ajuns sa fie astfel prin necesare combinatii intre componentele elementare.
Spre exemplu putem explica ce se intampla in corpul nostru la nivel chimic, energetic si partial, chiar informational, dar nu stim ce lant cauzal sau fascicul cauzal necesar, separabil, semnificabil, formalizabil si predictibil, ne aduce in fiinta si ne re-fiinteaza din ce in ce mai performant, nu stim inca in ce fel lumea noastra isi construieste toate componentele si isi decide comportamentul.
Posibilitatea identificarii originii noastre informationale ar depinde de o ipotetica dar rara abatere locala a lumii noastre de la legile care o regularizeaza si de identificarea si demonstrarea acestei abateri de catre subiectul cunoscator.
Sa presupunem ca in lumea noastra ar exista alunecari de la legile fenomenale, intrebarea este daca am fi noi capabili sa le identificam si argumentam?
Intrebarea are un raspuns negativ.
Stim din experienta ca omul a inceput prin a organiza fictiv realitatea, imaginand la inceput niste cauze subiective ale formele, calitatile si schimbarile ambientale.
Pentru omul trecutului lumea era astfel, iar el era o parte a lumii, prin vointa unor individualitati obscure, fiecare avand raspunzad de gestiunea unui ansamblu de  forme, miscari sau fiinte. Intr-o asemenea realitate dependenta de subiectivitate era posibil orice, pentru ca orice era la dispozitia creatorilor de orice, oricand si oricum.
Controlul realitatii nu era crezut posibil prin actiune directa a omului asupra formelor si calitatilor ci prin negocierea delagarii puterii creative de la fiintele creatoare catre cele create. Daca creatorii puteau orice si daca ei admiteau sa trasnfere prin rital si omului o parte din puterea lor, omul investit temporar cu acest har, putea face si el orice, iar daca nu putea, el singur era de vina ca nu a stiut cum sa convinga creatorul local sa il faca puternic, sau nu a stiut cum sa recunoasca in el si sa foloseasca puterea primita.
Mai tarziu omul a descoperit matematica si resursele ei descriptiv predictive de realitate, de atunci lumea a capatat cu totul alte origini, alte exprimari, alte cauze si efecte, prin alte tehnici explicante.
In lumea formalizabila matematic o alta necesitate decat vointa zeului, determina forma si evenimentul, un alt ritual, anume rationamentul,  investeste omul cu putere creativa, introducand o alta necesitate modala si transformanta, obiectivabila, cuantificabila numeric, obligatorie, sistematica, permanenta.
Omul de stiinta actual are la dispozitie cateva legi fundamentale si o multime de proceduri interpretante, specificante de conditi initiale, trasee evolutive si consecinte, dar nu poate demonstra ca legile pe care le cunoaste si aplica sunt complete ca ele acopera predictiv evolutiv, intraga realitate, ca ele explica genetic morfologic, dar mai ales genetic functional, orice forma si proces, sau orice fiinta si comportament din realitate.
Cu toate ca omul de stiinta nu constata abateri fenomenale sistematice si semnificative de la legile pe care le are la dispozitie, nici nu poate explica prin aceste legi tot ce separa prin simturi si incearca sa organizeze rational.
In toate momentele istoriei sale omul a localizat sau avut impresia ca localizeaza evenimente neobisnuite, naturale sau individuale, pe care le-a numit miracole sau minuni.
Ceva ce nu pare a corespunde felului care care natura ar trebui sa se manifeste conform experientei cotidiene, sau conform conditiilor permisive mult mai precise si mai argumentabile, indicate de legile formal naturale, ocupa o parte a trecutului nostru si pare a ocupa si o parte din prezent, dar e inutil sa enumeram aceste observatii care par a contrazice ceace stim ca e posibil stintific, in lumea noastra.
Mai ales corpul sau spiritul uman pare a isi depasi rezervele de actiune estimate, unii indivizi facandu-ne sa credem ca poseda, sau poate posedand cu adevarat,  potentiale interactive nefiresti, fizice sau mentale. Dar cum noi nu cunoastem in totalitate legile naturale, sau nu stim sa le aplicam pe cele cunoscute, pentru a extrage toate consecintele pa care le implica, nu putem separa pe baza unei metode sigure posibilul natural sau uman de imposibil.
Chiar si in cazul ca ar exista in fiinta umana abateri de la legile cunoscute, nu putem demonstra ca ele indica cu necesitate caracteristica numai informationala a individului si realitatii.
In lumea virtuala individul simulat este obligat sa se supuna criteriilor interactiv-legiferante introduse de progrmator, dar numai cat timp acest individ nu primeste mijloacele discriminarii si intelegerii adevaratelor mecanisme personalizante si fenomenalizante.
Programatorul poate crea orice eveniment si orice varianata de individ in lumea virtuala, in limitele imaginatiei si competentei sale, poate schimba oricand criteriile procesante ale “algoritmilor”, ignorand orice lege conditionanta, formal introdusa in procedurile generante de mesaj realitate.
Aceleasi posibilitati atot creative le poate primi si virtualul inchis in lumea de sinteza, daca programatorul este atat de ingenios incat sa transfere coerent si progresiv virtualilor un traseu auto cognitiv, care sa duca verosimil subiectul info la descoperirea mecanismului genezei individualizarii.
Daca unii oameni pot face sau par a putea face minuni, a realiza imposibilul legic, asta nu inseamna ca ei sunt  virtuali, ca sunt construiti intelectiv ci doar ca noi nu stim cum sa le derivam puterile din posibilitatile interactive ale lumii naturale.
Un virtual care a primit informatia autosubiectivanta ar putea realiza miracole incomparabil mai ample si stranii decat cele atribuite celor mai redutabili oameni supra umani.
Dar cand virtualul ajunge in stadiul auto-personalizant, experimentul simularii subiectivitatii si realitatii incepe sa isi atinga limitele, transferul de informatie creativa de personaj-realitate, de la programator la programat este finalizat, iar consecintele posesiei acestor informatii-puteri sunt deja epuizate. Mai mult decat face programatorul in lumea virtuala nu poate face virtualul insusi, iar ce poate face acesta, asistat de programator, nu este si nu poate fi o surpriza pentru programator.
– La limita virtualul primeste personalitatea si capabilitatea creativa a programatorului, il copiaza intentional, comportamental si creativ in totalitate, ii reconstituie performantele, situatie complet neinteresanta din perspectiva programatorului care el insusi, nu isi poate depasi personalitatea, limitare care se propaga si catre creatia sa.
Evident noi nu stim cum suntem creati, iar daca suntem, nu stim ce limite avem, daca avem limite, nu stim daca creatorul autonom are limite.
– Am presupus creatorul autonom, nespatial si non temporal, in acceptia actuala a acestor stari-proprietati, pentru a il feri de caderea in dependenta, prin incapacitatea de a popula spatiul infinit in totalitate cu o opera modal coerenta, unitara evolutiv, sau prin impunerea unei opere limitate, ocupanta a unei parti finite din infinitatea spatio modala si temporal transformanta ipotetic disponibila.
Dar creatorul supra constient poate fi cu totul diferit de felul in care il putem imagina acum, iar acum nu stim decat sa il supra personalizam, sa il facem dupa chipul si calitatile noastre, la o scara incomparabil superioara, eroare inevitabila in care opera om cade prin voia creatoruluii, dar pe care o poate depasi prin buna vointa creatorului.