Meta Poeme

Subscribe

LIBERTATE

January 28, 2013 By: cmarghitoiu Category: Poezii

LIBERTATE

Arata-ti marea forta si sparge dintr-odata
Granitul dur de umbre in care esti zidit,
Da-ti aripi de sintaxa si curgi ca o sageata
La capatul gandirii, ce nu-i pentru gandit.

Prefa timpul in spatiu si fii unde nu esti,
Schimba fraza cu forma si misca-te stagnand.
Fa glas sa te declame atunci cand nu mai esti,
Fa ratiunea sa dispara si apara, demonstrand…

In lumea oglindirii vointele nu cuceresc,
Sunt goala libertate a lacomiei avand chip;
Statuile de simturi un singur drept primesc,
Sa rada la durere, sa planga cu nisip…

Ce faci si ce rezulta, repulsii repetate
Din tine se descarca, din cenusiul nimb,
Anosta e dorinta, de har necercetata,
Inerta la intentii, fara doritul schimb.

Ce poti sa faci cu clipa inchisa in negare,
Legat de ipoteza ce creste demoland?
Nu poti sa stingi cu foamea o sete arzatoare,
Neliber in substanta, semantic alergand…