Meta Poeme

Subscribe

SPERANTA

June 19, 2013 By: cmarghitoiu Category: Poezii

SPERANTA

Oceanul se invarte relaxat
Bronzandu-se pe fiecare fata,
De rasarituri soarele s-a saturat,
Cu un apus sfarseste orice dimineata.

Pe epiderma nuda ploua cu scantei,
In simturi pasari ard cu flacari ascutite,
Mereu dorind ce nu ai drept sa iei
Vei vrea mai multe decat poti, iubite.

Om condamnat la generozitate inutila,
Lasa desertul sa implore si apa sa i se refuze,
Tu nu poti satura nisipul golind o burta de camila,
Fa doar statuile sa rada cu albe si crapate buze.

Albastrul e speranta lumii, aridul e oglinda ei,
Acolo marele covor de verde se ofileste sangeriu,
Pe amintirea deprimata amurgul ninge cu fulgi grei,
Uitatul vis al existentei visand, e ingropat de viu.

Cand ratiunea delireaza si face bunul simt sa planga
Cu praf de resemnare obosita cernuta in imensul vid,
Ajuta mintea irosita puterile din viitor sa stranga,
Si trupul Evei animeaza, de viata si de dragoste avid.