Meta Poeme

Subscribe

suntem, credem?

July 04, 2016 By: cmarghitoiu Category: Poezii

Suntem, credem?

Suntem multi, suntem prea multi,
Toti vrem sa fi aici, sa fim vazuti, mirositi, gustati,
Cu ochii, cu urechile, cu limba, cu poftele,
Cu dispretul pentru ce am facut, sau vrut sa facem,
Cu admiratia pentru ce nu am facut si nici nu stim cum,
Cunoasterea necunoscatoare fiind maxima contradictie.
Nestiind dar dorind, credem, dar nici o credinta nu ajuta,
Ea doar primeste ofranda celor facute, uneori le bine cuvanta,
Alteori le arde, arunca, spunand ca sunt rele, pacatoase,
Dar ce facator, nepartas la auto facere, poate fi autentic credincios,
Fara sa nege principiul creatiei, oglindirea creatului in creator?

Orice credinta ignoranta, e necesar fals necredincioasa,
Ea doar cere, lauda sau condamna, cele dorite, cele facute,
Ne intelegand cum, ce si de ce, cui foloseste facerea,
Cui foloseste facatorul, ce vrea de la el super facatorul,
Care ii ascunde enorma irosire de mijloace pentru instalarea iluziei.

A crede este tatuarea epidermei emotiei crediciosului,
Cu tot felul de mituri, unde ‘ai fost’ fara sa fii chemat,
Ai vrut ce nu trebuia sa vrei, ai facut ce nu trebuia sa faci,
Ai primit contrariul a ce credeai, ce te asteptai,
Ai facut psihoza greselii necesare, a pacatului originar,
Iar acum esti in clinica decontaminarii, a purificarii obsesiei
Necesitatii credintei, in cineva care iti vrea numai binele…
Un bine care pedepseste, care doare, arde si purifica,
Sterge din tine orice urma de om care se vrea el insusi,
Vrea sa fie si ce vrea, ce poate, nu doar ce i se impune,
Se vrea si autentic liber, in inchisoarea devotiunii,
Templu al aderarii la credinta totala, fara intrebari,
Loc unde se proiecteaza si omologeheaza credinciosul total increzator,
Care crede numai pentru ca nu stie ce si de ce crede,
Nu stie si nu vrea sa stie, cui foloseste credinta si credinciosul,
In care este ceva profund defect, chiar cand functioneaza corect.

Numai nestiind cum si de ce crezi, poti intra increzator in credinta,
Poti accepta orice interdictie, contradictie, fara sa cercetezi…
Ratiunea nu are legatura cu mintea, cu conditia credinciosului,
Nici cu manifestarile lui spontane, naiv-increzatoare.
Verbele credintei sunt indragostite de limba care le naste,
De vigoarea cu care ea neaga totul, mai putin credinta,
De falsa dragostea transformata in ura, care nu iarta,
Pe cel care se vrea partas la creatie, nu doar victima a ei,
A proiectelor absurde de om pacatos, caruia trecutul ii e adversar,
Prezentul loc de eroare si pacat, iar viitorul ii e judecator,
Pentru tot ce nu a facut, dar a vrut sa fie si sa faca.
Sa fie intr- o lume generoasa, de sunete, valori, culori,
Sa actioneze increzator in legea care da si premii nu doar pedepse,
Lume unde poti zbura cu ratiunea in sus si dragostea in jos,
Catre marele autor, catre creatorul comenzii volatile,
Care face si sparge numi pronuntand cuvantul ‘a fi’,
Cuvantul iluzoriu substantiant…