Meta Poeme

Subscribe

Archive for January, 2017

poate

January 25, 2017 By: cmarghitoiu Category: Poezii

Poate

Auzul e stramb, urechile drepte,
Vorbele ce fura nu sunt prea destepte,
Esti aici tu asta, ori ai si plecat?
Tu hranit cu boala si nevindecat.

Daca vrei din toate, trebuie sa dai,
Dreptul la pomana se voteaza-n rai,
Daca te simti verde, toate ti se cad,
Idiot sinistru, investit de iad.

Lumea e dulceata, omul e amar,
Multi au limba lunga, dar lipsa de har,
Lumea e putere, lumea e sclavie,
Inteleptul poarta de nebun tichie…

LIBER

January 15, 2017 By: cmarghitoiu Category: Poezii

Daca vrei sa fii liber,
Nu ai voie sa te vrei actor,
Actorul e inchis in rol, in personaj.
El trebuie sa se prefaca,
Sa se ignore, sa fie altul,
Doar pentru satisfactia efemera a aplauzelor.
Scopurile actorului sunt false,
Sentimentele lui sunt false,
Realizarile lui sunt false,
Victoriile lui sunt false,
Ogoliul lui, din rol, e fals.
Daca te vrei liber,
Nu ai voie sa fii spectator,
Sa fi dependent de actor,
De drogul spectacol,
De implantul personalitatii eroului,
Care te crezi, dar nu esti, nu poti fii.
Nu ai voie sa te vrei nici autor,
El e cel mai neliber neliber,
El e dependent de imaginatia lui,
De actorul imprevizibil,
De capriciile lui,
De sensibilitatea lui tocita, simulata,
De plictisul lui de rol, de spectacol,
De sila lui de spectatorii ingrati,
De dorinta lui de a fi odata om autentic.
Actorul este legat si de spectator,
Ne naivitatea lui pervertita,
De preferintele lui agresive,
De prostul lui gust ostentativ,
De imaturitatea lui nevindecabila,
De pretentia de a fi cunoscator,
A ceva dependent de creativitate.
Si atunci cum poti fii liber?
Numai daca admiti ca nu existi,
Sau admiti ca nu exista libertate.

CICLU

January 11, 2017 By: cmarghitoiu Category: Uncategorized

CICLU

Rasuna dur si clar un clopot aspru,
El bate lumile samanta cu prevestiri ascunse,
In rugul violent al ochiului senin, de alabastru,
Ard vieti in frenezie ca lacrimi vii, aprinse.

Explozii si contractii, lumina condensata,
Curgeri de timp inverse, procese comprimate,
Trimise, erele prin euri zboara despletite,
Spre rasaritul fiintei cu simturi oarbe, mate.

In haosul prestabilit cad trandafiri de fum,
O mana fara carne ii prinde si culege;
Rosii vor fi pe fila de alt cosmic album,
Care apare, infloreste, cade, sintactic, dupa lege.

Doar in proiect e scena, teren de exprimare,
Actorul inca doarme, iar spectatorul nu a inviat,
Voi fi din nou ‘EU constienta’ unica intrebare?
Mai poate controla prezentul, agentul congelat?

Un sol al invierii, un altul de ucis,
Se lupta si impaca in vasta panorama,
O poarta catre ziua si noapte s-a deschis,
Opera si autorul isi fac prin personaj reclama.

Cresc lumile de carne pe ramul inflorit,
Si alte lumi in spirit, asteapta sa rodeasca;
Din somnul ignorantei, ‘ Divinul’ s-a trezit,
In ochiul care ‘poate’, prind suflete sa creasca.

Trec in fapturi concrete, ne demonstrate teoreme,
Sensul interpretabil ofera lumea de parfum, culoare,
Talente incredibil creative, sau nepasari boeme,
Vor cere libertatea, perfida condamnare.

O banda de impresii isi striga iar intrarea,
In marea sarbatoare cu defilari de trup,
Aici se lupta tandru maturitatea si candoarea,
Aici fundamenteaza conspiratii, tradarile de grup.

Si cresc si se afunda palatele de plin inselator,
Campiile, cerul si marea isi inmultesc rodirea,
Masina de croit biografii ofera sansa tuturor,
Ca un incendiu cosmic se propaga omenirea.

Cu o retea de traiectorii se-mbraca marea sfera,
Vointa cuceririi-stabilirii, descopera noul pamant,
Primind nevoi si satisfactii, sorbind din atmosfera,
Euri de norma sau de dogma se cauta, se refuza, cer cuvant.

Perceptii dens reprezentate devin repulsii si atractii,
Cauze confuz argumentate se contrazic, se leaga,
Taieri in carnea spirit, fluide, imposibile deductii,
Isi pun in necredinta sansa confirmarii, dar se roaga.

E timpul competentei, al artei, stiintei, cercetarii,
In mainile ingenioase, structuri agile cresc rapid,
Trasee de posibil si probabil, produsul corelarii,
Scot societatea din substanta, pe un fundal de vid.

Posesia, prima comanda dezvolta vectorul producator,
Persoana se emancipeaza, trece din umbra in lumina,
Stupi grei de implinire, roluri spontane fara autor,
Cu mierea noutatii, inflorescenta ratiunii e iar plina,

Unelte, functii, satisfactii, se folosesc si se arunca,
Belsugul creste ca aluatul, dar istoveste sursa,
Din arta-stiinta care poate totul, amenintarea urca;
Dezlantuirea cercetarii dedicate se prinde iar in cursa.

Inconstienta constienta isi premiaza personajul,
Cu pofte de caverna, cu sentimente violente, infantile,
Primind iar viciul confruntarii, obscur apare derapajul,
Rapid dragostea trece in ura, iar razbunarea sterge zile.

Victorii si dezastre, exuberante lacrimi,
Prostie transcendenta, pigmeu in rol de Zeu,
O constienta obsesiva, tesuta-n triviale patimi,
Face din moarte un vehicul, nascandu-se mereu.

Scufunda-te banchiza si lumile inneaca,
Sau le loveste si sfarama cu fulgere de ger;
Cand suna cornul asfintirii, planeta se dezbraca
De atmosfera si ingheata, intunecata stea de fier…

Atunci cand degradarea invinge primenirea,
In noapte ca-n salvare, prind lumile sa cada,
Ideia plictisita-obosita isi cheama adormirea,
Iar ochiul care ‘stie’, refuza lumi sa ‘ vada’.

PROMETEU

January 02, 2017 By: cmarghitoiu Category: Poezii

PROMETEU

Marii sustinatori ai universului
Conditiile secrete ale versului,
Intr-un ceas de plictis cat o era
S-au intalnit pe o eliptica sfera,
Ca impreuna sa hotarasca
Ce ordine in haos sa legiuiasca.

-Colegi intru creatie-risipa, zice unul
Batandu-se in piept cu pumnul,
Ce viata banala, absurda, de rutina,
Mereu aprindem, stingem o lumina,
Rostind un verb, sau ridicand o mana.
Avem la indemana substanta, energia
Pe noi ne arde-ngheata nostalgia.

Ne stau la dispozitie alternative,
Inventii poli-eco-tehno lucrative,
Dar noi pastram calea traditiei,
Ne revoltam doar contra revolutiei.
Timpul curge gros, gretos si lent,
Ca un excrement,
Spatiul se umfla necontrolat,
Cadavru verde-galben, de inecat.
Stele ardem, stingem, explodam,
Puterea ne domina, radiind, ne cuplam.
Ne jucam doar cu scantei in bezna frigului total,
Rataciti fara busola pe-ocean cosmic fara mal.
Ce suntem, de ce, cu ce scop, ignoram,
Nu ne intalnim nu discutam, colaboram,
Nimic nu innoim, toate le reciclam.
In noi ‘Eul persoana’ zace somnolent,
Nu asumam senzatie, idee, sentiment.

Ar trebui sa facem o transformare,
Sa demonstram ce suntem in stare,
Sa fim inventivi, sa concepem un joc,
Sa circulam in timp, sa ne fixam in loc.
Un joc cu personaje, sa trezeasca interesul,
Sa vindece singuratatea, melancolia, stresul,
Sa dea momentului directie, sens, avans,
Sa faca nemurirea, un suspans…
Propun sa nu mai asteptam,
Sa cercetam, proiectam, aplicam.

Si dupa sase zile, zbuciumate
In care zeii au muncit pe ne mancate,
Au incercat si au gresit cu toate,
Intru sfarsit gasira supremul joc-jucarie,
Identitatea perceptiva-emotiva-reflexiva, autentic vie.
Utilizabila ca temporara alternativa la zeitate,
Sau ca material pentru o viitoarea societate.

Odata proiectat, testat, omologat,
Jocul ‘OM personaj’, a fost lansat,
Iar viata zeilor a devenit un super vis,
Cu neputinta de imaginat-descris…
Pentru a face rolul usor interpretabil,
OMUL era intern, gandit, mental reprezentabil,
Dependent de constienta zeilor, in ea prezent,
Neputincios prin sine, divin omnipotent.
Furati de setea arzatoare a surprizei,
Prin sentiment au tot crescut valoarea mizei,
Rolul divin-uman a devenit naravul preferat,
Iar in spectacol, fara voie zeul s-a umanizat,
A devenit dual, nemuritor, risipitor, senzitiv inert,
Sau muritor, curios, creativ, agresiv, emotiv alert,
Tradator din interes, din interes loial,
Prea des iresponsabil, pus pe scandal.

Acum pot spune, chiar ne bucuram,
Placerile ne violeaza iar noi le premiem,
Intrati in drogul personalitate, exultam.
Zice un zeu in rol grotesc-sublim,
Sorbind cu sete al umanitatii vin.
E plina de super surprize clipa,
Plictisul nu-si mai flutura aripa.
In roluri eroice, erotice, glorioase, galante,
Conspirative, calomnioase, toate fascinante,
Noi ne distribuim, cu zel declamam,
Din cupa fericirii constientei limitate bem.

Acum noi insine incepem sa ne recunoastem,
Dar omul si potentialul lui, abia cunoastem,
Sa fim umani, numai umani, sa le gustam pe toate,
Minore, medii, ori ucigase, dar omenesti pacate,
Sa fim numai ca ei, sa vrem, luptam, sa cucerim,
Iar daca nu se poate, sa inselam, furam, mintim,
Omul e genial pe calea satisfactiei, e plin de har,
El soarbe din al inocentei si desfraului pahar.

Inchis in rolul personaj, erele trec in secunde,
Pe scena stele noi rasar, venite de niciunde,
Rapid devin celebre, se raspandesc prin unde,
Emuland iubiri vorace, sau desperari profunde.
Incantati de joc, imbatati de stridenta glorie,
Zeii vor sa faca omul corporal, sa-l bage in istorie.

Dar cum sa fie ‘omul corp si suflet’, gandit de zei,
Ce trasaturi contradictorii, sa primeasca de la ei?
In ce fel sa le semene, sa fie personaje gemene?

Facand o analiza lucida a ce sunt EI si ce pot da,
Zeii au modelat ‘omul istoric’, procedand cam asa:

Am lacomie masiv egoista, dispretuitoare si rea,
Nu poti fi om normal, nici zeu autentic, fara ea,
Cum, cand, in ce conditii o implementam?
In ce momente si persoane speciale, o accentuam?
A intrebat zeul corespondent, posesor dedicat,
Si de efortul generozitatii, transpirat.

Dar Prostia, lenesa, invidioasa, barfitoare,
Buna la toate, intreprida, infloritoare ?
Intreba zeul, cu demnitate purtator,
Ambalat ca un motor…

Alt zeu emancipat, membru in clubul neolitic,
Propune varianta omului super uman, politic.
-Eu dau minciuna, ignoranta, populismul,
Falsa promisiune, falsa compasiune, servilismul,
Spionajul, secretizarea, ura, nationalismul.
Sunt insusiri superioare, oriunde rezonabile,
Vandabile ca actiuni de piata, negociabile.
Iar zeul Justitie adauga norma, interdictia, teroarea,
Si o sustine declarand de ‘infractor sus pus iertarea’.

Numai Trasaturi rotunde,
Numai insusiri pustiitor, fecunde…
Oferta e bogata, diversa, sarbatoreasca,
Iar Omul corporal vrea totul sa primeasca,
Pamantul, apa, cerul, iadul, sa cucereasca,
Prin zeii fara crez, credincios, sa traiasca.

-Sa facem pentru Om lumea fenomenala,
Lume intern externa, stabil interactiva, cauzala,
Facem si lumea societala, contradictorie conventie,
Cu legi mereu modificabile, incalcate cu intentie,
Lume unde iluzoria tinta principala, va fi libertatea,
Iar rezultatul discriminarea, supunerea, nedreptatea.
Si astfel omul autonom este si el autor si actor,
Se da in spectacol pentru EL si pentru zeul autor.
Rolul de om real, e inca mai fierbinte, mai atragator,
Provoaca furia, angoasa, duiosia, zeului actor si spectator.
Incurca firele istoriei, amesteca prezent, viitor si trecut,
Pretinde propria eternitate, biet suflet ratacit, inchis in lut,
Se vinde, cumpara, pacatuieste, sufera, recidiveaza,
Este oglinda mintii zeului, doar el si pofta lui conteaza.

Intre zei clasici era unul care actiona, gandea invers,
Probabil venit din alt timp, sau poate din alt univers,
Pe care jocul cu eroi lacomi, egoisti, violenti, nu l-a captat,
Iar scenele imatur afective, contradictorii, l-au intristat,
Astfel incat conceptual si afectiv, in joc nu s-a implicat.
Remarcand ca personajul ‘OM istoric’, era asimetric,
Numai cu el generos, sclav al propriului eu egocentric,
A presupus ca in principiu, el poate fi modificat, optimizat,
Si astfel neinvitat dar motivat, s-a pus cu ravna pe inventat:

Din energie ascunsa, subtila,
Din bunavointa, rabdare, cinste si mila,
Din pura, nepoluata de ochi, lumina,
Din prietenie curata, senina,
Curioasa, creativa, tendinta,
De respectul tuturor, preferinta,
Rational temperata simtire,
Bine condusa, abstracta gandire,
Actiune responsabila, fara revers,
Iubire autentica, fara drum invers,
A asamblat omului noului vers-univers.
Om substanta si spirit, usor idealizat,
Spontan altruist, generos, aur curat.
Apoi incantat de promitatorul proiect,
A alergat sa il ofere zeilor ca ‘OM concept’.

Prieteni si parteneri in nemurire,
Cautatori de imperioasa fericire,
Prin instrumentul reflectarii,
Si creuzetul experimentarii,
Dupa efort inspirat, am preparat,
Nectarul ‘Omului uman’ adevarat…
Eu cred ca merita jucat si judecat.

Pe fruntile divine se adanci o cuta,
Suspicioasa ca o condamnare muta.
Zeii privesc intrusul creator, provocator,
Ei nu vor alt proiect, de ‘Om superior’,

Dar zeii fiind in pauze, democrati,
Facand ce vor, sau nu, ne cenzurati,
De dubiosul indemn la implicare, au ascultat,
Si din licoarea ‘Om generos’, au gustat…
Apoi cu urlete de sila, toti au scuipat,
Elixirul umanizarii, de trei ori blestemat,
Cuprinsi de groaza ca au inghitit,
Un principiu advers fiintei lor, otravit.

Licoarea individualizarii altruiste,
Dilata timpul, accelereza pulsul zeitatii egoiste,
Sterge infantile capricii, inlatura vicioase valori,
Moralizeaza zeu pervers, vindeca tulburi umori.

O prieteni, zise zeul sef, innebunit,
De n-am fi vesnici, cred c-am fi murit!
Nu pot sa va descriu ce suferinta
Insuportabila, sa fii fara sa vrei, Bunavointa!!!
Priviti, ce meritam si ce primim?
Ni se cuvin delicii, chinuri simtim.

Ce-ai pus in zeama asta, monstru dezaxat,
Cu care-aproape ne-ai asasinat?
In jocurile noastre societale, nu mai esti,
De mintea noastra, mintea sa-ti feresti.
Individ nerecunoscator, de zeitate uzurpator,
Te vom preface intr-un mort, nemuritor,
Iar oamenii nu vor gusta, decat cativa,
Din infernala, ticaloasa, bautura ta.
Anormali, absurzi, vor fi pentru ceilalti,
In lumea buna, lumea de elita, discreditati,
Cei ce se lasa de ‘Ideea Bunatate’, contaminati.
Amenintati cand fac eforturi sa convinga,
Tradati, cand sunt pe cale sa invinga…