Meta Poeme

Subscribe

A PRIMII, A DA…

September 21, 2017 By: cmarghitoiu Category: Poezii

A PRIMII, A DA

Ce ai primit:
Un corp, un creier, o constienta, o conditie,
Corpul e o gura imensa, lacoma, curioasa,
El vrea sa atinga, guste, sa inghita totul,
Gura corp are ochi, prin ei atinge promisiunea formei,
Are urechi, ele sorb a doua hrana subtila, sunetul,
Are gust, miros, tact, gurile-simt primitive, arhaice,
Insetarile, infometarile, initierile inceputului.
Toate sunt pentru creier, consumatorul principal,
Exploratorul, constructorul, demolatorul conditionat.
Creierul e marele vrajitor, el scoate din simturi
Forme, din forme relatii, din relatii isi face
Infinitul imprevizibil adapost, lichid si solid al lumii,
El face Mintea, subtila regie de lume, de haos, de lege,
Lumea te impresoara, te indeamna sa o vizitezi,
Sa intri in ea cu fortele carnii, sa vrei sa o apuci,
Sa o mangai, imblanzesti, sfasii, salbaticesti,
Sa o supui, sa o umilesti, sa fie a ta, sa fi al ei,
Sa va sustineti si distrugeti reciproc, intr-o unitate potrivnica.
Lumea o atingi si cu degetele spiritului, cauti sa o vindeci,
De durerile provocate ei cu gurile violentei, lacomiei,
De ranile adanci taiate in ea cu uneltele cunoasterii.
Lumea e marele sacrificiu in numele tau, pentru tine,
Ea te face, intretine, creste, invata, ajuta, satisface,
Cu pretul intelegerii ei, a prieteniei, a umanizarii ei,
Lumea e gardianul tau principal, ea intra in tine, te apara,
Te ridica, leagana, hraneste, distreaza, adoarme, viseaza,
Te ajuta cand ceri, cand presupui, cand vrei, cand poti,
Lumea e si adversarul tau, cand o substantiezi excesiv,
Cand aliindu-te cu materia, intri in conflict cu tine.
Lumea iti permite sa te bucuri, sa faci explozie de placere,
Tot ea face sa suferi cand iti alegi personajul incorect,
Cel care cultiva doar culesul, il sanctifica, admira, asuma.
Nu te recunoaste numai in placere, nu condamna insatisfactia,
Zic cei care au trecut dincolo, au lasat ceva din ei acolo,
Au venit inapoi sa cunoasca cum e fara nevoie, fara sine.

Desprinderea de individul posesiv-polar e primul test,
La examenul pierderii de identitate.
Identitatea e constienta inchisa in lumea conditiei,
Aici intalnesti dependenta, aici infloreste cauza si efectul,
De aici incepi sa izvorasti invers pana te golesti de umplere,
Pana te umpli de golire, te initiezi, te separi, termini.
Constienta e curiozitate, continuitate, inventie, functie,
Dar constienta e inconstienta cat timp e ocupata de tine,
De omul substanta, de omul ratiune, de omul actiune.
In constienta esti inchis si deschis, esti liber si intemnitat,
Esti fals si adevarat, fals in intentie, adevarat in inocenta.
Dupa explorarea subiectivitatii din constienta de mai multe ori,
Corpul oboseste, se degradeaza, vrea, dar nu mai poate,
Mintea se satura de simt, de verb, de gand, de afect,
Si experimenteaza ‘moartea-desprinderea’, spaima principala.
Ce insemna sa mori? intrebare pusa de multe, multe ori,
Fara raspuns, cu prea multe si neverificate raspunsuri.
Ipotetic cand mori, lumea incepe sa curga din tine,
Tu curgi din propria constienta substantiala, solara,
Problemele, rationamentele, solutiile, sentimentele,
Se lichefiaza si arunca in purificatorul principal.
Acolo arde partea efemera, carne-forma, senzatie-limbaj,
Raman intacte tensiunile, emotiile, tendintele, conditiile,
Dupa un timp toate sunt re activate, pure, doritoare,
Prin ele primesti un nou inceput catre un nou sfarsit,
Daca ai trecut examenul non identitatii, intri in
Inceputul fara sfarsit, in cel care nu te-a murit,
Si nu o sa te omoare niciodata,
Dar nici sa traiesti nu te mai lasa…