Meta Poeme

Subscribe

RASARIT

December 26, 2017 By: cmarghitoiu Category: Poezii

RASARIT

Rasaritul cum se stie
E prilej de incantare,
E motiv de bucurie,
Soarele se naste iar,
Muta fila-n calendar
Tu esti mai matur c-o zi,
Si astepti alt om sa fii.
Incepi mana sa intinzi,
Lumea toata sa cuprinzi.
Apoi in pumn sa o strangi,
Cu ea frica sa lovesti,
Cu ea foamea sa invingi.
Lumea e o mare piata,
Deschisa de dimineata,
Facuta de ochi si creier,
In ea tu poti sa cutreieri
Ore, zile, ani, decenii,
Sa te pierzii in panza vremii,
Aici toate le gasesti,
Si pe toate le primestii,
Daca inveti sa gandesti.
Lumea e belsug de forme,
De conditii, cauze, norme
E spactacol inventat,
Pentru om divin creat.
Om capabil sa perceapa,
Sa numeasca, sa conceapa,
Sa aiba parte de sine,
Sa guste din rau si bine.
Binele-i matricea vietii
E fantana tineretii,
El poseda multe functii,
Dar Mintii pune conditii,
Cere sa urci multe trepte
Ca in ea sa se destepte,
Demersul de cerecetare,
Instrumentul intrebare,
Ce-i perfect, ce e defect?
De ce-i stramb ce nu e drept?
Cand raspunzi la intrebare
Tu gandesti in corelare,
Din mic stii sa deduci mare,
Mic fiind subtilul atom,
Mare fiind misterul OM.
Mister inca neatins
De gandire, neconvins
Sa isi dezvaluie taina,
Constient sa isi dea jos haina
Sa vezi clar cum opereaza,
Trupul si ideea treaza,
Cand persoana o incheaga,
La emotie dezleaga,
la cunoastere deleaga,
Prin probleme si solutii,
In intelect revolutii.
Dar omul mai e ceva,
Nepatruns de mintea sa
Este suflet si afect,
Iubire si Ura, cauza in efect.
Iubitor cu prea masura,
Dar mai puternic in ura,
Doritor de implinire,
Candidat la fericire.
Pierduta prin ne iubire,
Cand iubirea plictisita,
Nu se mai vrea daruita,
Sau se vrea, dar altcuiva,
Iar tu stai in calea sa.
Si atunci ce poti sa faci?
Iti musti durerea si taci,
Taci si rabzi, acum tu stii,
Cum e sa fii, sau sa nu fii!!!!

  • Inspiron

    Sunt interesante metapoemele tale, din mai multe puncte de vedere. Ma fascineaza faptul ca exista multa filosofie “salbatica”, profunda dar si diluata, in acelasi timp. Oarecum, este asemenea unei oglinzi,… cititorul trebuie sa fie inzestrat cu multa imaginatie, simtire si cunostinte ca sa vada ce trebuie in ele.

    De asemenea, este fascinant talentul tau pe de o parte si faptul ca folosesti aproape exclusiv gresit cuvantul “fi” doar cu un singur i in loc de doi.

    Se scrie FII, cu doi de i, la:

    – imperativ afirmativ: Fii cuminte!

    – conjunctiv prezent, forma afirmativă şi forma negativă: Vreau să fii cuminte. Vreau să nu fii obraznic.
    In cazul tau: “Cum e sa fi, sau sa nu fi” trebuia scris cu 2 i.
    Dar ai scris bine “Si astepti alt om sa fii.”
    Oricum greseala se repeta in majoritatea poemelor.

    Dar greseala asta a ta mie imi place. Da o nota aparte poemelor tale si se integreaza aproape perfect cu stilul tau criptic si mai ales “liber”.

    Totusi, trebuie sa fii constient ca prin stilul tau aproape niciodata nu transmiti un mesaj ci mai degraba o stare.

  • cmarghitoiu

    tre sa iti fac si eu ceva complimente directe, e necesar!
    Asadar esti un tip capabil sa inteleaga un mesaj, fie el si subtil, usor incifrat, dar ciudat nu stii, sau eu cred ca nu stii, ce e aia mesaj, probabil datorita varstei ‘tinere si nelinistite, orgolioase’.
    Ijn luma asta tot ce e perceptibil, interpretabil, reprezentabil, semnuificabil, conceptibil, e mesaj.
    In gandirea ermetica omul insusi e efectul receptarii si interpretarii unui mesaj, da asta nu cred ca te intereseaza.
    Am mai fost atentionat ca scriu incorect fi, da ce vrei naravul varstei.
    Zici ca eu nu trimit mesaje, doar stari.
    As vrea sa pot face asta, daca as putea, as face oamenii receptivi la inventivitatea altora, i-as face doritori sa fie si ei inventivi, dar nu pot.
    Sunt surprins ca iti plac poeziile mele, nu prea am spectatori activi, da sa stii ca si ele sunt pe undeva batrane, au varsta mea, de unde necesitatea sa le intelegi cu intelegerea corecta, de jocuri ale limbii, unde este picurata si cate o aluzie la ceva ce trebuie sa descopri.
    Cam atat…

  • Inspiron

    Intr-adevar, apreciez poeziile tale, mi-ar place sa stiu ce semnifica ele pentru tine? Un punct de sprijin, motorul vietii tale, dar nu si sensul ei?
    Ce iti aduce cel mai mult echilibrul in viata in afara de poezie?

    Poate sunt prea multe intrebari, dar “arta si stiinta de a pune intrebari este principala sursa a cunoasterii.” Nu mai stiu cine a spus asta, dar pare ca se potriveste aici. 🙂

  • cmarghitoiu

    am dat peste multimea comentariilor tale si constat usor surprins ca esti implicat, duci o multime de dialoguri si combati bine pe diferite teme, mai ales morale, stintifice, antireligioase, dar din exprimare deduc ca nu ai pregatire stintifica, poate ma insel.
    Din felul cum te exprimi remarc si o sete de dialog, o dorinta de replica, o alta dorinta sa ai dreptate, dar si o folosire uneori ambigua sau nepotrivita a unor cuvinte.
    Ambiguitatea alocarii unui sens are variante, este si e o tema complicata, cere la randul ei multe cuvinte bine alese si legate, pentru a fi pusa in evidenta cu exemple, evident nu am pofta de asta.
    Marea, marea majoritate a oamenilor nu stiu sa vorbeasca la obiect, adica se descurca la banalitati dar cand intra undeva unde se cere finete de interpretare sau descriere a ceva nuantat, rezultatul e deprimant sau hazliu.
    Ca sa faci poezie relevanta, nu scolareasca, tre sa stii f bine limba in care compui, asta e posibil daca te nasti poet si simti spontan sensurile cu toate extensiile metaforice, dar si aici exercitiul indelung conteaza. Altfel e necesar sa citesti texte complicate, poetice, eventual filozofice si sa le si intelegi.
    Facand asta identifici progresiv ce vor sa zica aia, nu ce crezi ca vor la prima citire, inveti ce e aia limbaj si primesti progresiv amplitudine interpretanta.
    Spre exmplu califici filozofia impreuna cu poezia mea ca salbatic sau diluat filozofica, nu e nici una nici alta, filozofia a locul une foarte multi intra in impas semnificant si spun tampenii, fie datorita momentului istoric ori altor limite cognitive.
    Daca inveti bine sa vorbesti, devii inevitabil creativ, iar dependent de domeniu, devii un creativ specializat. Ma distreaza dar si surprinde cand fac poezie de un anume fel, ma intristeaza cum e primita, mai bine zis cat de anapoda e citita, de cititorul amator, care daca se asculta atent cand vorbeste, nu se intelege corect nici pe sine.
    Tineretea vrea mult, dar multul asta, cand nu e accesibil prin geniu, e ceva dificil, vine greu si lent…
    Fii atent la ce citesti si circumspect, nu califica intr-o data orice text, foarte probabil gresesti….

  • Inspiron

    Folosesti mult simbolismul in poeziile tale. El devine si forta dar si slabiciunea mesajului tau. Acest curent literar si artistic m-a atras foarte mult inca din copilarie, cand l-am descoperit pentru prima data pe Bacovia. Dupa cum spuneam mai sus in cazul de fata se creeaza multa profunzime dar si diluare. De ce diluare? Nu este vorba de ceea ce vrei tu sa exprimi, ci mai degraba de ceea ce se receptioneaza. Cu cat folosesti mai mult simbol si caracter ermetic, exista pericolul sa pendulezi agresiv intre valorile extrem de profunde si banalitate. De ce? Pentru ca cititorul poate ramane uimit de impulsul magnific pe care il regaseste in interior in momentul in care este trezit de versul tau, pentru ca imediat dupa aceea sa nu mai inteleaga sensul cuvintelor si sa se piarda in derizoriu. Oglinda de care vorbeam nu ne permite sa descoperim sensurile noi, ci doar sa ne vedem asa cum suntem, cu tot ce am acumulat pana in acest moment.
    Oglinda ta, poate ca este mult mai mare si mult mai clara si reflecta imaginea in moduri uimitoare cand te privesti in ea, dar cand o asezi in fata altcuiva, acea persoana nu are cum sa se vada decat pe sine in intregime si doar o parte din maiestria celui ce a faurit oglinda.

    In ceea ce ma priveste, cred ca ar merge sa apelez la ultimul tau paragraf:
    “Fii atent la ce citesti si circumspect, nu califica la prima citire, orice text, foarte probabil gresesti….”
    Si as adauga eu, mai ales in spatiul virtual.
    Majoritatea oamenilor sunt foarte departe de imaginea lor reala aici in spatiul virtual.

    “Un discipol extrem de implicat pe cale a ajuns pentru prima data in fata maestrului sau. Maestrul l-a cantarit cu privirea si le-a spus celorlalti.
    – Ucenicul acesta nou are prea mult spirit in el, trimiteti-l la bucatarie si la spalat podele, vom vedea daca v-a merita vreodata sa primeasca invatatura. ”

    Nu trebuie sa iei mot a mot pilda de mai sus in ceea ce ma priveste, dar aici pe on line, s-ar putea sa am si eu podelele mele de spalat. Spui ca ai observat cum eu combat bine pe diferite teme. Cu cat combat mai bine si, cu cat mi se pare ca urc mai sus intr-un debate, cu atat exista “sansa” ca cineva sa imi aplice la un moment dat antidotul cel mai usturator. De fapt asta conteaza cel mai mult. De asemenea este foarte important momentul in care imi dau seama ca am folosit uneori ambiguu sau nepotrivit unele cuvinte, dupa cum spuneai chiar tu.
    Totusi, orgoliul nu se micsoreaza doar prin loviturile dure pe care le poate primi, ci mai degraba prin modul in care inveti sa primesti aceste lovituri si sa nu le mai vezi ca pe ceva negativ.
    Bineinteles, mai sunt si alte motive ale prezentei mele pentru anumite perioade in online, uneori foarte activ, alte ori aproape absent. Dar sunt detalii ce nu i-ar ajuta cu nimic pe ceilalti daca le-ar cunoaste.

    Revenind la tine, de ce scrii poezie? Sa-i lasam pe ceilalti la o parte, poeziile tale pot fi adevarate nestemate pentru unii dintre ei, dar cu ce te ajuta pe tine?
    Si de ce te intristeaza cand nu este primita bine?

  • cmarghitoiu

    sa incepem cu povestea ta:
    Maestrul ala e un nerod, se vede ca nu intelege corect cuvantul spirit, care oricum are intelesuri diferite.
    Ai spirit ca fiinta vie, asta e motorul personalitatii, e constienta , ai spirit si cand esti foarte capabil sa intelegi bine ceva de profunzime, evident nu orice, nu exista spirit universal. In toate creatiile umane au existat spirite de astea precoce, numite si genii, mai evidente in matematica si muzica.
    Pe astea nu le trimiti la bucatarie, le instruiesti intensiv cat poti, oricum ele te vor depasi rapid, ele sunt maestrii.
    Ce insemna sa ai spirit de tip creativ?
    Inseamna sa nu incapi in lumea ta, in pielea ta conceptuala, pe care o suporti abia dupa CE AI FACUT-O SUPORTABILA PRIN OPERA TA .
    Rolul unui spirit creativ e sa modifice lumea tuturor, sa introduca in ea legi formale noi, legi politice, stintifice, tehnologice, morale, estetice noi, sa o faca capabila sa hraneasca spiritual in continuare pe cei care vor venii, altfel o lume egala siesi, in care nu intra continuu noutatea, ii omoara paradoxal pe ceilalti, pe modestii spiritual, prin monotonie. O lume invarianta cognitiv, fara noutate, o lume a traditiei, obliga generatiile sa se repete conceptual si emotiv, sa faca ce au facut parintii, sa intre in rutina care ucide spiritul. Trebuie sa inveti sa intelegi ce usor e sa compui replici atractive, ingenioase dar irelevante, usor incoerente, simplu de atacat de un maestru mititel, care a mestecat decenii ca un rumegator cuvintele pana au ajuns sa il intepe in limba cele rau potrivite sa le remarce si sa dea riposta taioasa, da nu cu bucataria, asta e stupida.
    Ca sa distingi dintr-odata irelevanta unei formulari, a unei replici, slabiciunea ei logica, ne adecvarea, naivitatea ei, e dificil, mai ales daca cel care o da e destept, stie sa inventeze si el argumente si inca greu de combatut de un amator.
    Daca simbolistica unui poet, dar eu nu sunt simbolist, nici pe departe, nu e perceputa de cititor, nu e slabiciunea lui, e a cititorilor, si ar fi o prostie sa faca opera facila, adica sa o dilueze pentru boul care de fapt nu citeste poezia reala ci varianta care o intelege el, iar aia e neroada ca el.
    Incearca sa citesti ceva filozofie, incepe cu Platon, cu Kant, cu cine mai vrei si cand iti vor sari in ochi rapid lipsurile de toate felurile din textele lor, atunci o sa intri putin intr-o piele de maestru si lumea ta o sa fie altfel, tu o sa fi altul, poate usor mai trist.
    Vezi de aia sunt trist, da evident nu sunt maestru.
    Nu te irosi in replici simpatice date unor indivizi simpatici, dar cu doua dimensiuni, lasa locurile comune celor comuni, incearca sa stapanesti limbajul natural, si vei deveni fara sa vrei creativ intr-un anume fel. Dupa aia o sa vezi de ce creezi ceva, eventual poezie, actul creativ fiind imperativ, si nu mai pui asemenea intrebari, unui intamplator poet
    Cei ce la scoala nu pot invata matematica, nu ii inteleg limbajul, cuvintele-concepte, de aici nu inteleg argumentarea, care cu toate ca e simpla si evidenta pentru un spirit adecvat, e ermetica, de nepatruns pentru cel fara har si asa va ramane, asta nu are investitura intelegerii ei.

  • Inspiron