Meta Poeme

Subscribe

Archive for the ‘Uncategorized’

PERFECTIUNE

March 21, 2017 By: cmarghitoiu Category: Uncategorized

PERFECTIUNE

Se spune ca MARELE CREATOR ABSOLUT este Atot puternic si Bun, numai bun.
Ca sa isi confirme renumele la inceput a facut o lume buna, perfect buna, lipsita de rau si a instalat-o intr-o gradina imensa plina cu toate deliciile. Dar primii oameni nu avea nevoie de hrana in perfectiunea lor trupeasca si sufleteasca.
In aceasta prima lume oamenii nu se iubeau, pentru ca iubirea este o discriminare pozitiva, adica preferi pe unul si ii ignori pe ceilalti, nu iti trezesc interes, iar ignorarea aproapelui e o fapta rea. Nici ura nu era acolo, pentru ca si ura e o discriminare negativa, adica detesti pe unul sau mai multi, iar ceilalti iti sunt indiferenti, asta nu e in regula. Nu erau nici prea destepti. Intreligenta are riscurile ei, cine stie ce le da prin cap celor care au ceva in cap.
Lipsiti de iubire si ura, de alte satisfactii care sa le consume atractiv timpul, primii oameni care pana la urma tot oameni erau, adica doritori de distractie de orice fel, se plictiseau ingozitor.
Ca sa faca ceva deosebit unii au gustat din fructele gradinii, experienta placuta si neplacuta. Fructele erau foarte gustoase dar toti au facut indigestie cu dureri de burta, din cauza materiei cu care corpul lor pur nu era invatat. Odata unul mai inventiv, calitate foarte rara, s-a uitat atat de mult la altul fara sa stie de ce, incat pana la urma acesta i-a devenit spontan antipatic si ia dat un pumn. Actiunea asta stranie l-a mirat foarte dar a constata ca are si partea ei buna, e o noutate, e ceva deosebit, ne mai facut.
Simtind durere cel lovit sa mirat si el de noua simtire si dupa ce a rationat profund, a inteles ca durerea vine de la celalalt, de la gestul lui. Fara alta analiza a dar si el un pumn primului, iar acesta simtind si el durerea a replicat la fel, de unde o bataie nu foarte indemanatica, dar indeplinita cu toata daruirea.
Altul plicisit si el a inceput sa observe corpul si miscarile unui semen a simtit ca admira pe cel privit si asa s-a declansat prima emotie pozitiva. Cei doi au explorat in continuare atractia si au descoperit ca poseda o multime de satisfactii ascunse, mult mai intense decat se asteptau. Asa a aparut dragostea.
Ura e mai simplu de explicat. Cand doi au iubit acelasi subiect, iar unul a fost preferat, evident cel refuzat a simtit o repulsie pentru cel favorizat si a imprumutat violenta de la primii ei descoperitori, sa se razbune.
In continuare oamenii au inceput sa aiba subiecte de barfa, despre tot felul de iubiri si uri reusite sau ratate, despre infidelitatea unor iubiti, despre razbunarile celor ne iubiti, despre tot felul de conflicte intre cei se se urau in iubire si se iubeau in ura, si tot asa.
In aceasta noua societate plina de opozitii, au aparut si alte specii de indivizi, anume cei ce inventau povesti de dragoste si ura, unele atata de ingenioase incat au trezit interesul si emotia altora. Asa au intrat in scena profesionistii distractiei si spectatorii amatori de distractie, care au ramas pana azi in stadiul de amatori, adica le inghit pe toate, altfel e foarte greu sa te suporti.
Incet incet, lumea s-a perfectionat in sensul bun-rau al cuvantului, adica unii iubeau si se simteau foarte bine, altii urau si se simteau si mai bine dupa ce se razbunau.
Creativii inventau tot felul de scenarii cu iubiri si uri extraordinare si le vindeau amatorilor saraci cu duhul. In noua lume care incepea sa se invecheasca a intrat cu toate resursele lui RAUL. Creatorul Absolut a constatat cu surpriza ca raul nu e chiar asa rau daca ii distreaza opera, le da o preocupare chiar si celor care sufera, ii scoate din insuportabila plictisela a lumii perfect bune.
E inutil sa continuam, toti stim cum arata o lume cu adevarat buna, adica mai mult rea decat buna, doar traim in ea si stim ce rol important are raul in perfectionarea noastra, in perfectionarea ei. Inutil sa spunem ca marele CREATOR s-a folosit de experienta primei opere si nu a a mai facut niciodata lumi perfect bune, dimpotriva a preferat sa faca lumi mai mult rele, cu doar un procent de bine. Incantat a observat ca aste evolueaza cel mai fericit-nefericit, distrandu-l si pe el, care incepuse sa se plictiseasca inchis in monotonia aproape insuportabila a genezei BINELUI.

A FI ALTUL !!!

March 13, 2017 By: cmarghitoiu Category: Uncategorized

A FI ALTUL !!!

-Daca iti place, de ce iti PLACE?
-Daca nu, de ce NU?
-Astea sunt intrabarile la care se pare ca nu stii sa raspunzi!
-Neraspunzand nu pari sa fi TU, autorul opiniilor sau judecatilor tale!!
-Si atunci cine este?
-Alta intrebare grea.
-Un rationament atent ori poate absurd, ne dezvaluie ca nimic din ce facem, ce credem ca facem, nu facem, nu ne apartine.
-Spre exemplu nu noi ‘vorbim’, pentru ca nu stim cum vorbim, cum construim sensuri, cum alegem si cuplam coerent sau nu, sensuri, cum le interpretam, iarasi corect, sau anapoda.
-De fapt prin noi se vorbeste, adica suntem facuti martorii constienti ai actului vorbirii, iar constienta marturiei, constienta triplei marturii, anume contienta intentiei actiunii, constinta faptuirii actiunii, constienta culegerii roadelor actiunii, te face sa asumi toata actiunea, sa iti atribui rolul de autor.
-Constienta marturiiei intentiei determina logic convingerea posesiei intentiei, adica tu esti autorul intentiei. daca esti autorul intentiei, esti martor constient la derularea actiunii, de unde rezulta ca esti autorul actiunii. Constienta desfasurarii actiunii te face sa iti atribui actiunea, sa te declari autorul actiunii pentru ca tu o intentionezi-vrei facuta, tu o si faci.
-Admiti ca altul are o intentie, cand nu constientizezi acea intentie. Admiti ca altul face o actiune cand nu ai constienta detaliata a construirii prin corpul si mintea ta a actiunii.
-Daca pe langa constienta intentiei-actiunii. mai esti martor constient detaliat la desfasurarea actiunii, apoi esti si martor nemijlocit al efectelor, al culegerii roadelor ei, nu e oare evident, incontestabil, ca tu esti autorul si numai tu?
-Prin acelasi rationament, nu gandesti tu, nu rationezi tu, nu imaginezi, paradoxal nu esti nici autorul emotiilor tale, dar si aici esti martorul lor constient, intentional si efector, de unde posesia rationamantelor, imaginarilor, emotiilor.
– Neputnd fi martori constienti, nemijlociti ai actelor, emotiilor altora, admitem fara probleme ca nu sunt ale noastre, nu suntem autorii actelor, nici posesorii emotiilor.
-Cand constientizezi atat de precis nuantele unei emotii, nu poate fi decat a ta, este a ta, numai a ta, pentru ca nu poti simti emotia altuia.
-Sigur este, dar tu nu ai nici o contributie la alcatuirea continutului emotiei, stare mental-afectiva prea complexa, sa se puna problema sa o faci tu, sa stii cum sa faci asa ceva!.
-Dar de fapt ce importanta are ca nu esti cine crezi, oricum cineva tot esti, prin marturia constienta a participarii.
-Este suficient sa se vorbeasca prin constienta ta, sa se actioenze prin constienta ta, sa constientizezi emotiile, alte stari mentale, pentru a fi autorul lor, a fi cel ce le parcurge constient, le ia constient in posesie, le asuma, iar asta e destul, pentru a fi cine esti.
-Daca prin miracol ai sti complet constient, cu toate detaliile, cum vorbesti, cum actionezi, cum esti emotivat, cum imaginezi, nu TU ai mai vorbi, actiona, simti emotii, imagina…
-In noua super ipostaza ai fi in paradoxala situatie a celui care face pe altul, sa vorbeasca, sa actioneze, sa gandeasca specific, sa aiba emotii.
-Acum ai fi divinitatea constient absoluta, sau natura legic dar ocult creatoare, ai poseda o identitate speciala, supra cunoscatoare, care evident, te depaseste si ca intentie.
Si atunci sa fim cine suntem!!, chiar daca nu stim cine, sa ne bucuram de cine suntem!!, cand ne place, sau sa nu ne intristam prea tare!!! cand nu ne place, oricum nu avem ce face!!!!

CICLU

January 11, 2017 By: cmarghitoiu Category: Uncategorized

CICLU

Rasuna dur si clar un clopot aspru,
El bate lumile samanta cu prevestiri ascunse,
In rugul violent al ochiului senin, de alabastru,
Ard vieti in frenezie ca lacrimi vii, aprinse.

Explozii si condensuri, lumina congelata,
Curgeri de timp in spatii, miscari lichefiate,
Demente erele prin euri zboara despletite,
Spre rasaritul fiintei cu simturi surde, mate.

In haosul prestabilit cresc trandafiri de fum,
O mana neagra fara oase ii vede si culege;
Rosii vor fi pe fila de alt cosmic album,
Care apare, creste, cade, sintactic, dupa lege.

Doar in proiect e scena, teren de confruntare,
Actorul inca doarme, iar spectatorul nu s-a inventat,
Voi fi din nou ‘Cel plin de mine’, uica intrebare?
Mai poate inversa trecutul omul sacrificat?

Un sol al invierii, un altul de ucis,
Se lupta si impaca in vasta panorama,
O poarta catre ziua si noapte s-a deschis,
Opera si autorul isi fac prin personaj reclama.

Cresc lumile de carne-spirit pe ramul inflorit,
Si alte lumi mentale, asteapta sa rodeasca;
Din somnul ignorantei, ‘ Divinul’ s-a trezit,
In ochiul care ‘cheama’, prind dramele sa creasca.

Trec in fapturi concrete, abstracte teoreme,
Cuvantul care doare arunca lumea de parfum, culoare,
Talente creativ ne creative si admirari boeme,
Vor prinde libertatea, perfida condamnare.

O memorare de impresii isi striga iar intrarea,
In marea sarbatoare cu defilari de trup,
Aici se lupta tandru geniul sinistru si candoarea,
Aici negociaza conspiratii, tradarile de grup.

Si cresc si se afunda palatele de vid infloritor,
Campiile, vantul si marea isi inmultesc rodirea,
Masina de cioplit biografii vinde o sansa tuturor,
Ca un incendiu cosmic se prabuseste omenirea.

Cu o retea de neuroni si vene se-mbraca orice sfera,
Vointa cuceririi-locuirii prinde in ghiare nou pamant,
Facand nimic si aruncand, muscand adanc din atmosfera,
Grupuri de norma sau de dogma se vor, se lupta, cer cuvant.

Discursuri prefacut emotivate curg in repulsii atractive,
Pledoarii vag argumentate se vor, se contrazic, se leaga,
Taieri in carnea legii, absurde cauze recursive,
Isi scot din necredinta fructul afirmarii, dar se roaga.

E timpul competentei, al artei, stiintei, cercetarii,
In mainile ingenioase, functii vorace cresc rapid,
Efluvii de posibil si probabil, efectul corelarii,
Scot societatea din potenta, pe un fundal de vid.

Pretentia, prima putere, dezvolta vectorul producator,
Persoana se emancipeaza, trece din umbra in lumina,
Stupi grei de implinire, roluri spontane fara autor,
Cu mierea bogatiei inflorescenta ratiunii e iar plina,

Unelte, functii, recompense, se folosesc si se arunca,
Belsugul creste ca aluatul, dar istoveste sursa,
Din stiinta care poate totul, amenintarea urca;
Dezlantuirea cercetarii dedicate se prinde iar in cursa.

Inconstienta constienta isi proiecteaza personajul,
Cu pofte de caverna, cu preferinte violente, infantile,
Aplaudand iar viciul confruntarii, obscur apare derapajul,
Rapid dragostea trece in ura, iar razbunarea cere zile.

Victorii care costa, uscate sau taioase lacrimi,
Plang transcendenta irosita, pigmeu in rol de Zeu,
O constienta obsesiva, tesuta-n triviale patimi,
Face din moarte un vehicul, nascandu-se mereu.

Scufunda-te banchiza si lumile ineaca,
Sau le loveste tandru cu fulgere de ger;
Cand suna cornul amortirii, planeta se dezbraca
De atmosfera si ingheata, intunecata stea de fier…

Atunci cand prabusirea invinge primenirea,
In noapte ca-n salvare, prind lumile sa cada,
Ideia ingrozita-obosita isi cheama adormirea,
Iar ochiul care ‘stie’, refuza lumi sa ‘ vada’.