Meta Poeme

Subscribe

DRAMATIC

August 12, 2017 By: cmarghitoiu Category: Poezii

-Dramatic

Am avut un sentiment coplesitor,
Uitat in alt prezent, pierdut in ultim viitor,
Nu stiu cum era, nu stiu daca era,
Dar ma simtem atat de eu insumi, cu el,
Era personal, era al meu si numai al meu.
Poate era un sentiment de iubire,
Poate a fost de ura, de furioasa fericire,
Poate era de dispret, de ne pret, fara pret,
Dar era prietenul meu, numai al meu,
Era o tensiune proprie, de unica inportanta,
Emulant de speranta, de interzicere speranta,
El era eu, eu eram el , in fuziune de diviziune.
Era fiinta mea in renuntare-primire de sine,
Era raul rezonabil in amintire-uitare de bine.

Acum sentimentul m-a parasit fara motiv,
Ma lasat singur-dual, definitiv si abuziv.
Asta e o incalcare a drepturilor omului,
O interzicere de frunze-fructe pomului,
O interzicere de rod respins, latent,
De orice sentiment, pasnic ori violent.
Rational sentimentul venit in vizita nu e al tau,
Poate a venit la tine din curiozitate,
Poate a fost apreciat, enorma nedreptate
A vazut cum esti, a plecat mai departe,
A intrat in altul mai distractiv, mai tranzitiv,
A intrat in alta cusca, incluziv-excluziv.

Are si sentimentul dreptul la sentiment,
Vrea si el sa se simta posesor de continent,
Vrea sa fie distrat sau stresat distractiv,
Vrea ceva dar invers, perceput senzual agresiv.
Iar daca tu esti monoton, fara carne pe os,
Insuportabil pentru un sentiment duios-curios,
El nu se vrea excitat-anulat, ori intors pe dos.

Oricum eu imi vreau sentimentul inapoi,
Chiar daca nu ma place, daca ma detesta,
Daca ma contesta, daca, .. orice fel de daca,
El este obligat sa ma distreze, chiar placa.
Odata intrat in in baza mea de date, mi se supune,
Si cand se opune, ma aproba, dispune,
Imi face mie viata perfecta sau insuportabila,
Dar se comporta ca simtire responsabila.
Pentru sentiment nu exista libertate,
Exista numai sclavie in aservita sensibilitate,
Numai devotament catre inertul purtator,
Catre marioneta transformata prin implement,
In purtator de sentiment, acut indiferent…

TRANSPARENTE

August 11, 2017 By: cmarghitoiu Category: Poezii

Transparente

Suntem obligati sa respiram,
Prima agresare a trupului naturii,
Sa rupem fasii din voalul cromatic,
A doua agresiune si uniune,
Cu forma, conditia, miscarea,
Amestecate bine fluid si solid,
Inchise in betonul agil al impresiei,
Turnat proaspat in matrita cuvantului,
Personaj solid purtand marca
Nevazutei noastre intrupari sonore,
Prin alt cuvant, ocult comunicat.

Suntem facuti sa ne proiectam,
Sa ne stricam, sa ne facem, vindem,
Sa cumparam, sa ne cumparam,
Si sa fim altii, prin cumparare,
Sa fim ai altora prin vanzare.
Suntem facuti sa imblanzim,
Salbatice seminte de om,
Sa le hranim, crestem, coacem,
Sa le culegem si devoram,
Asta e cea mai importanta arta,
Prin ea deschidem a umanizarii poarta.
Prin ea intram in abis si contemplam,
Coaja spiritului facut sa se desprinda,
De carnea marului Om originar, sa cada
In pomul cunoasterii, in adversarul OM,
Partener mereu dorit si mereu parasit.
Omul nu exista decat cand dispare,
Se daruie ofranda foamei de diferit,
Se umple cu propriile vise de indrazneala,
Sau de noapte, de frica, cosmaruri, dar iese altul…

CURGERE

August 09, 2017 By: cmarghitoiu Category: Poezii

CURGERE

-Cu gesturi marunte,
Inaltam un munte,
Perforam tunel
Si trecem prin el,
Catre alta lume,
Unde nu sunt nume,
Nu mai sunt cuvinte,
De intors in minte,
Unde nu sunt randuri,
De viitor ganduri,
Nu mai e uimire,
Nu e nici iubire.

Dar ceva tot este,
Eterna poveste,
Ca ai fost odata,
Poate niciodata,
Cand iar ai fost mic,
N-ai stiut nimic,
Si ai crescut mare,
Ai urcat pe munte,
Ai sarit in mare,
Ai gustat uimire,
Ai trait iubire,
Ai intors privire
Catre inceput,
Catre alt trecut,
Unde iar vei fi,
Cand vei revenii…
Si iar vei dispare,
In alta uitare…

NINSORI

August 04, 2017 By: cmarghitoiu Category: Poezii

NINSORI

Si iar ninge cu capete, cu trupuri, cu maini, cu picioare,
Si zapada constientei se asterne in straturi groase, istorice,
Peste planeta reciclata, care asteapta sa fie intampinata de viata,
Si va veni iar primavara si zapada se va topii si partile se vor uni
Si vor fi iar oameni intregi, intrati in randurile istoriei, de atunci pana acum.

Si noii veniti vor rascoli trecutul, vor descoperi ce alte ninsori au mai fost,
Ce au facut cei inchisi in alte constiente, cu alta materie, inaintea lor,
Vor fi mirati de inventiile miraculoase ale celor adormiti si lucizi de istorie,
De raspunsurile lor nefiresc lacome, disproportionat emotionale,

Apasati de propriul viitor, de propria umanitate grea, ciclica, inertiala,
De inertia mintii, a inimii, a faptei, afectului, efectului, de tot ce este uman,
De omul ce vrea sa fie om cu orice pret, chiar si cu pretul inghetarii,
Asteptarii altei ninsori, altei incalziri, altei topiri si reanimari..

Vor hotara: Noi vom fi altfel, sau nu vom fi deloc…

Si vor alege sa fie acel deloc, fara cap, corp, fara maini, picioare,
Fara gand, fara fapta, fara emotia recompensa, fara pedeapsa,
Sa nu se mai ninga si hiberneze, sa nu fie contingent aruncati in viata,
De raza milei, de umbra fricii, de uraganul furiei, de marea sperantei,

Sa fie doar spirit si constienta in spirit, sa fie imaginarea de imaginare,
Sa fie doar idea ideala care cade, se izbeste de muchia neantului,
Se sparge in cioburi om, dar ramane intreaga, egala siesi, absoluta,
Sa fie eterni, nemuritori in constienta, sa faca constiente muritoare,

Sa inchege ei efemerii fulgi de om, sa provoace ei ninsorile de uman,
Sa treca iar prin toate, sa nu le scape nimic din cele posibile-imposibile,
Dar nu Ei sa treaca, doar operele lor Om, acele noi ninsori de vise ‘om’,
Cazute pe noua planeta vis ‘Asteptare’, unde se vor visa-trezi,
Se vor recunoaste oameni, carora nimic omenesc nu le va fi strain…

EU ALTUL

August 03, 2017 By: cmarghitoiu Category: Poezii

eu-altul

Trec prin contur si ma apropii usor,
Din carne de epiderma, din ochi spre raza,
Din nisip catre apa, din pustiu catre oaza,
Semn recitat invers, spectacol posterior.

Cu insorire nocturna, fulger lichid, incolor,
Si extern rau, salbatic, intern calm, ierbivor,
De reptila abstracta care replica ceva
Marului din sarpe, pus sa muste din Eva.

Eva etern agresor, de masculi carnivor.
Creatoare in chinuri, rasplatita cu dor,
Revoltata domestic, conceputa estetic inalt,
Victima a viitoarelor vise despre ‘celalalt’.

Sunt tensiune albastra masurata in volti,
Sau ani lumina, intre stele feline, cu ghiare si colti,
Distantare tactila, microna, cand incerc sa ating,
Fuziune fluida, totala, cand doresc sa resping.

Taietura de spatiu, in timp viu, vindecare,
De trecut dezlegare, de voi fi implicare,
Catre omul din tine, ce intens ma contesta,
Opus celui din mine, altruist, ma detesta..

PRIVIRE

July 13, 2017 By: cmarghitoiu Category: Poezii

PRIVIRE

Eu, stau langa mine pe o banca si privesc,
Ce culori ciudate, stralucitoare,
Ce desene frumoase, complicate, precise,
Cata miscare, imaginatie, imprevizibil…,
Cine le-o fi facut, cum si de ce?
Exista oare un cine, un cum, un de ce?
Improbabil, inexplicabil..
Cel care stie cum sa faca toate astea,
Nu are nici un motiv sa faca ceva,
Dar poate are motiv opera lui,
Ea are si inca unul intens, salbatic,
Eu sunt opera, eu vreau sa fiu, sa am,
Sa vorbesc, sa ascult, sa comand,
Sa merg undeva, cu mine, cu cineva,
Sa ma simt perfect facand ori ne facand ceva,
Sa ma privesc si sa ma mir, sau admir…

Cine o fi EU asta, de langa mine?
De care nu pot sa scap in nici un fel,
Nu vreau sa fiu cu el, nu pot fara el,
De Eu-EL sunt plictisit, dar si el-eu, de mine.
Ce suntem, ce vrem , ce putem?
Face noi impreuna, ori unul fara altul?
Sa tac si privesc lumea pot singur, fara el,
Sa discut nu pot, am nevoie de un partener,
Pot sa si gandesc in tacere, dar fara martorul
Constienta e ca si cum nu as gandi deloc.
Sa am sentimente iar nu pot singur,
Aici unul e sentiment, altul e martorul sentimentului,
El confirma sentimentul, il savureaza
Asta se dovedeste mai ales in dragoste,
Lasand la o parte numele comun,
Dragostea ca relatie este un miracol, un paradox,
Aici este necesar sa fie chiar trei,
Unul care iubeste, sau asa crede el,
Altul care iubeste iubirea iubitorului,
Care este constient ca exista pe undeva iubire,
Si e incantat ca face si el parte din conspiratie,
Al treilea din joc, este cel care se lasa iubit,
Care prepara conflictul tacut al dragostei,
Iar atunci cand nu se lasa, nu se vrea iubit,
Creaza o cosmica catastrofa domestica,
O cadere a iubitorilor in prapastia,
Desperarii intinse, adanci si inalte,
Unde se naste intrebarea fara sunet,
Fara raspuns:
Oare de ce sunt OM?
De ce mi se intampla toate?
De ce, de ceeeeee?

AM FOST

July 09, 2017 By: cmarghitoiu Category: Poezii

AM FOST

La inceput am fost nimicul vibrand de plenitudine,
Asteptand deschiderea, ascunzand atitudine,
Si a venit sunetul si m-a comandat catre sine,
Sa fie tot negrul albastru, colorat pentru mine,
Sa fie lumina, si aer si apa si cer si pamant,
Si fiinta a inceput sa se-nchege din primul cuvant.
Spontan toate au inceput sa intre, sa se prefaca,
A aparut primul fir de iarba, prima floare, primul daca,
Prima pasare, prima boare de soare, primul fruct,
Prin marea de iarba a plutit primul animal flamand,
Feroce prin fire, cautand si gasind, fara gand,
Care a muscat din carnea fratelui satul,
Si a zis mai vreau, mai vreau, nu e sange destul,
Si prin gustul sangelui a dispretuit fratia,
A uitat menirea, a mancat omenia,
Ca ofranda, ca pedeapsa, ca osanda,
Sa nu uite ca lumea e dura, chiar de pare blanda.
Si glasul iarasi ceva a comandat,
Si intinderea scenei s-a desfasurat,
Si am aparut EU universul, EU primul OM,
Cazut din ceruri, cazut catre sine, cazut din pom.

Si am fost trupul de huma, auzul si vazul,
Am fost mintea plina si goala, am fost sensul,
Am fost lumea salbatica si lumea domoala,
Si rupta din mine, am primit umbra opusa, egala,
Si am fost doi, am fost dorinta, am fost iubirea,
Dar n-a durat mult si am fost amintirea…
In scena a intrat frica si curajul si actiunea,
A intrat eroul pozitiv-negativ si damnatiunea,
Si lupta-infrangerea, libertatea-constrangerea,
Si credinta, increderea, si prefacuta minciuna,
Oricum, orice spui, nefacand, e tot una, nici una.
Si iar am fost impreuna si iar s-a ivit dragostea,
Cuvant fara egal, fara rima, fara asemanare,
Semn de apropiere, de refuz, departare…
Ea e totul, de aici pleaca toate si aici se intorc,
Aici firul vietii si mortii, zeitele oarbe il torc.
De aici vin impotrivirea, ura si revolta si alt viitor,
Poate mai rau decat primul, dar mai promitator.
Mai ostil, mai salbatic, anost, absurd, ocrotitor.
Oricum necunoscut, ramas doar viitor.
Acum iar incep, dar nu stiu ce, cum si de unde,
Acum nu mai sunt EU, acum stiu ca niciunde
E soarta celul care incearca sa fie si sa nu fie,
Incearca sa zboare fara aripi, inchis in EL, in colivie..

Mergem

June 30, 2017 By: cmarghitoiu Category: Poezii

Mergem

Mergem, mergem catre undeva,
Drumul se intinde , drumul dispare,
Catre ce nimic, catre cine altceva,
Ne prabusim urcand, fara iertare?

Aici e albastru, e cald, e salbatic,
Acolo e altfel, e negrul domestic,
Vointa nu curge iar gandul e static,
Nici carne nu poti, esti omul sintetic.

Fa ceva cu tine, altfel mori la-nceput,
Esti adus sa te faci, nu sa faci impotriva,
Si viitorul iti cade-n trecut, mort trecut,
Cand pe marea de piatra esti un om in deriva.

CURGI

June 21, 2017 By: cmarghitoiu Category: Poezii

CURGI

Respira-ti fluidul gandurilor,
El nu te va sufoca niciodata,
Doar te reflecta in cristalul alternativelor.
A ce nu poti fii, pana nu stii cum esti.

Cucereste-ti emotiile, fa din ele
Ratiunile salbatice ale violentei negarii,
Numai ce este intre tine si memorie,
Poate fi uitat si re amintit, dar nu ignorat.

Acest diamant plastic facut din sunete
Taie orice, lipseste orice, arunca orice
In focul sacru-profan care arde si te arde,
Si te renaste ca alta pasare FENIXXX…

ARIPI

June 20, 2017 By: cmarghitoiu Category: Poezii

ARIPI

-Am patru perechi de aripi.
-Cu primele aripi m-am ridicat peste ceruri, am privit in jos catre lume si am vazut, am vazut…ceva….
-Cu a doua pereche am calatorit departe, departe, in necunoscutul taram al iubirii, am dat ocol nelimitarii dragostei si am iubit, am iubit, cat am stiut, cat am putut….
-Cu a treia percehe am plutit catre imperiul ratiunii, al derivarii cu necesitate a ceva din altceva si am rationat, am facut propriile si poate falsele descoperiri de necesitate….
-Cu ultima pereche am zburat catre infinitatea imaginatiei si m-am ratacit, m-am pierdut si acum la batranete sunt tot acolo sunt adica peste tot, fara sa pot spune ca sunt cumva, ca sunt undeva., ca stiu ceva, ca pot ceva…..