Meta Poeme

Subscribe

a fii sau a nu fii

February 02, 2017 By: cmarghitoiu Category: Poezii

Compara-te cu soarele, cu luna, cu stelele,
Cu cerul, cu muntii, campiile, apele,
Compara-te cu copacii, florile, fructele,
Cu pietrele, cu firele de iarba,
Cu animalele, cu pasarile, insectele,
Compara-te cu orice diferit de om
Si esti numai o metafora, o figura de stil.

Compara-te nepartinitor cu altii,
In ce faci, spui, intelegi, crezi,
Si incepi sa stii ce insemna sa fii om.
Compara-ti visele lucide cu visele altora,
Si daca le preferi pe ale lor, esti inca in crestere,
Daca te simti mai bine in propriile vise,
Incearca sa le realizezi in visul treziei.
Daca reusesti, ai devenit om matur,
Daca nu, trebuie sa te mai nasti odata…

poate

January 25, 2017 By: cmarghitoiu Category: Poezii

Poate

Auzul e stramb, urechile drepte,
Vorbele ce fura nu sunt prea destepte,
Esti aici tu asta, ori ai si plecat?
Tu hranit cu foamea si nevindecat.

Daca vrei din toate, trebuie sa dai,
Dreptul la pomana se voteaza-n rai,
Daca te simti sumbru, toate ti se cad,
Idiot sinistru, investit de iad.

Lumea e dulceata, omul e amar,
Multi au limba verde, dar lipsa de har,
Lumea e putere, lumea e sclavie,
Imbecilul poarta de-ntelept tichie…

LIBER

January 15, 2017 By: cmarghitoiu Category: Poezii

Daca vrei sa fii liber,
Nu ai voie sa te vrei actor,
Actorul e inchis in rol, in personaj.
El trebuie sa se prefaca,
Sa se ignore, sa fie altul,
Doar pentru satisfactia efemera a aplauzelor.
Scopurile actorului sunt false,
Sentimentele lui sunt false,
Realizarile lui sunt false,
Victoriile lui sunt false,
Ogoliul lui, din rol, e fals.
Daca te vrei liber,
Nu ai voie sa fii spectator,
Sa fi dependent de actor,
De drogul spectacol,
De implantul personalitatii eroului,
Care te crezi, dar nu esti, nu poti fii.
Nu ai voie sa te vrei nici autor,
El e cel mai neliber neliber,
El e dependent de imaginatia lui,
De actorul imprevizibil,
De capriciile lui,
De sensibilitatea lui tocita, simulata,
De plictisul lui de rol, de spectacol,
De sila lui de spectatorii ingrati,
De dorinta lui de a fi odata om autentic.
Actorul este legat si de spectator,
Ne naivitatea lui pervertita,
De preferintele lui agresive,
De prostul lui gust ostentativ,
De imaturitatea lui nevindecabila,
De pretentia de a fi cunoscator,
A ceva dependent de creativitate.
Si atunci cum poti fii liber?
Numai daca admiti ca nu existi,
Sau admiti ca nu exista libertate.

CICLU

January 11, 2017 By: cmarghitoiu Category: Uncategorized

CICLU

Rasuna dur si clar un clopot aspru,
El bate lumile samanta cu prevestiri ascunse,
In rugul violent al ochiului senin, de alabastru,
Ard vieti in frenezie ca lacrimi vii, aprinse.

Explozii si condensuri, lumina congelata,
Curgeri de timp in spatii, miscari lichefiate,
Demente erele prin euri zboara despletite,
Spre rasaritul fiintei cu simturi surde, mate.

In haosul prestabilit cresc trandafiri de fum,
O mana neagra fara oase ii vede si culege;
Rosii vor fi pe fila de alt cosmic album,
Care apare, creste, cade, sintactic, dupa lege.

Doar in proiect e scena, teren de confruntare,
Actorul inca doarme, iar spectatorul nu s-a inventat,
Voi fi din nou ‘Cel plin de mine’, uica intrebare?
Mai poate inversa trecutul omul sacrificat?

Un sol al invierii, un altul de ucis,
Se lupta si impaca in vasta panorama,
O poarta catre ziua si noapte s-a deschis,
Opera si autorul isi fac prin personaj reclama.

Cresc lumile de carne-spirit pe ramul inflorit,
Si alte lumi mentale, asteapta sa rodeasca;
Din somnul ignorantei, ‘ Divinul’ s-a trezit,
In ochiul care ‘cheama’, prind dramele sa creasca.

Trec in fapturi concrete, abstracte teoreme,
Cuvantul care doare arunca lumea de parfum, culoare,
Talente creativ ne creative si admirari boeme,
Vor prinde libertatea, perfida condamnare.

O memorare de impresii isi striga iar intrarea,
In marea sarbatoare cu defilari de trup,
Aici se lupta tandru geniul sinistru si candoarea,
Aici negociaza conspiratii, tradarile de grup.

Si cresc si se afunda palatele de vid infloritor,
Campiile, vantul si marea isi inmultesc rodirea,
Masina de cioplit biografii vinde o sansa tuturor,
Ca un incendiu cosmic se prabuseste omenirea.

Cu o retea de neuroni si vene se-mbraca orice sfera,
Vointa cuceririi-locuirii prinde in ghiare nou pamant,
Facand nimic si aruncand, muscand adanc din atmosfera,
Grupuri de norma sau de dogma se vor, se lupta, cer cuvant.

Discursuri prefacut emotivate curg in repulsii atractive,
Pledoarii vag argumentate se vor, se contrazic, se leaga,
Taieri in carnea legii, absurde cauze recursive,
Isi scot din necredinta fructul afirmarii, dar se roaga.

E timpul competentei, al artei, stiintei, cercetarii,
In mainile ingenioase, functii vorace cresc rapid,
Efluvii de posibil si probabil, efectul corelarii,
Scot societatea din potenta, pe un fundal de vid.

Pretentia, prima putere, dezvolta vectorul producator,
Persoana se emancipeaza, trece din umbra in lumina,
Stupi grei de implinire, roluri spontane fara autor,
Cu mierea bogatiei inflorescenta ratiunii e iar plina,

Unelte, functii, recompense, se folosesc si se arunca,
Belsugul creste ca aluatul, dar istoveste sursa,
Din stiinta care poate totul, amenintarea urca;
Dezlantuirea cercetarii dedicate se prinde iar in cursa.

Inconstienta constienta isi proiecteaza personajul,
Cu pofte de caverna, cu preferinte violente, infantile,
Aplaudand iar viciul confruntarii, obscur apare derapajul,
Rapid dragostea trece in ura, iar razbunarea cere zile.

Victorii care costa, uscate sau taioase lacrimi,
Plang transcendenta irosita, pigmeu in rol de Zeu,
O constienta obsesiva, tesuta-n triviale patimi,
Face din moarte un vehicul, nascandu-se mereu.

Scufunda-te banchiza si lumile ineaca,
Sau le loveste tandru cu fulgere de ger;
Cand suna cornul amortirii, planeta se dezbraca
De atmosfera si ingheata, intunecata stea de fier…

Atunci cand prabusirea invinge primenirea,
In noapte ca-n salvare, prind lumile sa cada,
Ideia ingrozita-obosita isi cheama adormirea,
Iar ochiul care ‘stie’, refuza lumi sa ‘ vada’.

PROMETEU

January 02, 2017 By: cmarghitoiu Category: Poezii

PROMETEU

Marii sustinatori ai universului
Conditiile secrete ale versului,
Intr-un ceas de plictis cat o era
S-au intalnit pe o eliptica sfera,
Ca impreuna sa hotarasca
Ce ordine in haos sa legiuiasca.

-Colegi intru creatie-risipa, zice unul
Batandu-se in piept cu pumnul,
Ce viata banala, absurda, de rutina,
Mereu aprindem, stingem o lumina,
Rostind un verb, sau ridicand o mana.
Avem la indemana substanta, energia
Pe noi ne arde-ngheata nostalgia.

Ne stau la dispozitie alternative,
Inventii poli-eco-tehno lucrative,
Dar noi pastram calea traditiei,
Ne revoltam doar contra revolutiei.
Timpul curge gros, gretos si lent,
Ca un excrement,
Spatiul se umfla necontrolat,
Cadavru verde-galben, de inecat.
Stele ardem, stingem, explodam,
Puterea ne domina, radiind, ne cuplam.
Ne jucam doar cu scantei in bezna frigului total,
Rataciti fara busola pe-ocean cosmic fara mal.
Ce suntem, de ce, cu ce scop, ignoram,
Nu ne intalnim nu discutam, colaboram,
Nimic nu innoim, toate le reciclam.
In noi ‘Eul persoana’ zace somnolent,
Nu asumam senzatie, idee, sentiment.

Ar trebui sa facem o transformare,
Sa demonstram ce suntem in stare,
Sa fim inventivi, sa concepem un joc,
Sa circulam in timp, sa ne fixam in loc.
Un joc cu personaje, sa trezeasca interesul,
Sa vindece singuratatea, melancolia, stresul,
Sa dea momentului directie, sens, avans,
Sa faca nemurirea, un suspans…
Propun sa nu mai asteptam,
Sa cercetam, proiectam, aplicam.

Si dupa sase zile, zbuciumate
In care zeii au muncit pe ne mancate,
Au incercat si au gresit cu toate,
Intru sfarsit gasira supremul joc-jucarie,
Identitatea perceptiva-emotiva-reflexiva, autentic vie.
Utilizabila ca temporara alternativa la zeitate,
Sau ca material pentru o viitoarea societate.

Odata proiectat, testat, omologat,
Jocul ‘OM personaj’, a fost lansat,
Iar viata zeilor a devenit un super vis,
Cu neputinta de imaginat-descris…
Pentru a face rolul usor interpretabil,
OMUL era intern, gandit, mental reprezentabil,
Dependent de constienta zeilor, in ea prezent,
Neputincios prin sine, divin omnipotent.
Furati de setea arzatoare a surprizei,
Prin sentiment au tot crescut valoarea mizei,
Rolul divin-uman a devenit naravul preferat,
Iar in spectacol, fara voie zeul s-a umanizat,
A devenit dual, nemuritor, risipitor, senzitiv inert,
Sau muritor, curios, creativ, agresiv, emotiv alert,
Tradator din interes, din interes loial,
Prea des iresponsabil, pus pe scandal.

Acum pot spune, chiar ne bucuram,
Placerile ne violeaza iar noi le premiem,
Intrati in drogul personalitate, exultam.
Zice un zeu in rol grotesc-sublim,
Sorbind cu sete al umanitatii vin.
E plina de super surprize clipa,
Plictisul nu-si mai flutura aripa.
In roluri eroice, erotice, glorioase, galante,
Conspirative, calomnioase, toate fascinante,
Noi ne distribuim, cu zel declamam,
Din cupa fericirii constientei limitate bem.

Acum noi insine incepem sa ne recunoastem,
Dar omul si potentialul lui, abia cunoastem,
Sa fim umani, numai umani, sa le gustam pe toate,
Minore, medii, ori ucigase, dar omenesti pacate,
Sa fim numai ca ei, sa vrem, luptam, sa cucerim,
Iar daca nu se poate, sa inselam, furam, mintim,
Omul e genial pe calea satisfactiei, e plin de har,
El soarbe din al inocentei si desfraului pahar.

Inchis in rolul personaj, erele trec in secunde,
Pe scena stele noi rasar, venite de niciunde,
Rapid devin celebre, se raspandesc prin unde,
Emuland iubiri vorace, sau desperari profunde.
Incantati de joc, imbatati de stridenta glorie,
Zeii vor sa faca omul corporal, sa-l bage in istorie.

Dar cum sa fie ‘omul corp si suflet’, gandit de zei,
Ce trasaturi contradictorii, sa primeasca de la ei?
In ce fel sa le semene, sa fie personaje gemene?

Facand o analiza lucida a ce sunt EI si ce pot da,
Zeii au modelat ‘omul istoric’, procedand cam asa:

Am lacomie masiv egoista, dispretuitoare si rea,
Nu poti fi om normal, nici zeu autentic, fara ea,
Cum, cand, in ce conditii o implementam?
In ce momente si persoane speciale, o accentuam?
A intrebat zeul corespondent, posesor dedicat,
Si de efortul generozitatii, transpirat.

Dar Prostia, lenesa, invidioasa, barfitoare,
Buna la toate, intreprida, infloritoare ?
Intreba zeul, cu demnitate purtator,
Ambalat ca un motor…

Alt zeu emancipat, membru in clubul neolitic,
Propune varianta omului super uman, politic.
-Eu dau minciuna, ignoranta, populismul,
Falsa promisiune, falsa compasiune, servilismul,
Spionajul, secretizarea, ura, nationalismul.
Sunt insusiri superioare, oriunde rezonabile,
Vandabile ca actiuni de piata, negociabile.
Iar zeul Justitie adauga norma, interdictia, teroarea,
Si o sustine declarand de ‘infractor sus pus iertarea’.

Numai Trasaturi rotunde,
Numai insusiri pustiitor, fecunde…
Oferta e bogata, diversa, sarbatoreasca,
Iar Omul corporal vrea totul sa primeasca,
Pamantul, apa, cerul, iadul, sa cucereasca,
Prin zeii fara crez, credincios, sa traiasca.

-Sa facem pentru Om lumea fenomenala,
Lume intern externa, stabil interactiva, cauzala,
Facem si lumea societala, contradictorie conventie,
Cu legi mereu modificabile, incalcate cu intentie,
Lume unde iluzoria tinta principala, va fi libertatea,
Iar rezultatul discriminarea, supunerea, nedreptatea.
Si astfel omul autonom este si el autor si actor,
Se da in spectacol pentru EL si pentru zeul autor.
Rolul de om real, e inca mai fierbinte, mai atragator,
Provoaca furia, angoasa, duiosia, zeului actor si spectator.
Incurca firele istoriei, amesteca prezent, viitor si trecut,
Pretinde propria eternitate, biet suflet ratacit, inchis in lut,
Se vinde, cumpara, pacatuieste, sufera, recidiveaza,
Este oglinda mintii zeului, doar el si pofta lui conteaza.

Intre zei clasici era unul care actiona, gandea invers,
Probabil venit din alt timp, sau poate din alt univers,
Pe care jocul cu eroi lacomi, egoisti, violenti, nu l-a captat,
Iar scenele imatur afective, contradictorii, l-au intristat,
Astfel incat conceptual si afectiv, in joc nu s-a implicat.
Remarcand ca personajul ‘OM istoric’, era asimetric,
Numai cu el generos, sclav al propriului eu egocentric,
A presupus ca in principiu, el poate fi modificat, optimizat,
Si astfel neinvitat dar motivat, s-a pus cu ravna pe inventat:

Din energie ascunsa, subtila,
Din bunavointa, rabdare, cinste si mila,
Din pura, nepoluata de ochi, lumina,
Din prietenie curata, senina,
Curioasa, creativa, tendinta,
De respectul tuturor, preferinta,
Rational temperata simtire,
Bine condusa, abstracta gandire,
Actiune responsabila, fara revers,
Iubire autentica, fara drum invers,
A asamblat omului noului vers-univers.
Om substanta si spirit, usor idealizat,
Spontan altruist, generos, aur curat.
Apoi incantat de promitatorul proiect,
A alergat sa il ofere zeilor ca ‘OM concept’.

Prieteni si parteneri in nemurire,
Cautatori de imperioasa fericire,
Prin instrumentul reflectarii,
Si creuzetul experimentarii,
Dupa efort inspirat, am preparat,
Nectarul ‘Omului uman’ adevarat…
Eu cred ca merita jucat si judecat.

Pe fruntile divine se adanci o cuta,
Suspicioasa ca o condamnare muta.
Zeii privesc intrusul creator, provocator,
Ei nu vor alt proiect, de ‘Om superior’,

Dar zeii fiind in pauze, democrati,
Facand ce vor, sau nu, ne cenzurati,
De dubiosul indemn la implicare, au ascultat,
Si din licoarea ‘Om generos’, au gustat…
Apoi cu urlete de sila, toti au scuipat,
Elixirul umanizarii, de trei ori blestemat,
Cuprinsi de groaza ca au inghitit,
Un principiu advers fiintei lor, otravit.

Licoarea individualizarii altruiste,
Dilata timpul, accelereza pulsul zeitatii egoiste,
Sterge infantile capricii, inlatura vicioase valori,
Moralizeaza zeu pervers, vindeca tulburi umori.

O prieteni, zise zeul sef, innebunit,
De n-am fi vesnici, cred c-am fi murit!
Nu pot sa va descriu ce suferinta
Insuportabila, sa fii fara sa vrei, Bunavointa!!!
Priviti, ce meritam si ce primim?
Ni se cuvin delicii, chinuri simtim.

Ce-ai pus in zeama asta, monstru dezaxat,
Cu care-aproape ne-ai asasinat?
In jocurile noastre societale, nu mai esti,
De mintea noastra, mintea sa-ti feresti.
Individ nerecunoscator, de zeitate uzurpator,
Te vom preface intr-un mort, nemuritor,
Iar oamenii nu vor gusta, decat cativa,
Din infernala, ticaloasa, bautura ta.
Anormali, absurzi, vor fi pentru ceilalti,
In lumea buna, lumea de elita, discreditati,
Cei ce se lasa de ‘Ideea Bunatate’, contaminati.
Amenintati cand fac eforturi sa convinga,
Tradati, cand sunt pe cale sa invinga…

INZESTRARE

December 31, 2016 By: cmarghitoiu Category: Poezii

INZESTRARE

La nastere orice pui de om primeste doua monede,
Moneda spatiu cu care poti negocia unde esti, ce poti face,
Oricand la dispozitia ta, in conditii si cantitati variabile.
Moneda timp este limitata, subtila, invizibila, ireversibila.
Din ea unii capata mai mult, altii mai putin,
Timpul nu se poate castiga, nici pastra, numai pierde,
Cu timp platesti accesul la spatiu, la placerile si durerile lui.
Spatiul este aliat sau adversar, opulenta ori mizerie,
Este binecuvantare sau blestem,
Spatiul esti tu, cel care il amenajezi, ori demolezi,
Dar il ai si te ai la dispozitie, cat timp posezi valuta timp.
Folosit cu ingeniozitate spatiul ofera confort, siguranta,
Daruie surpriza creativa, conflict, infrangere, victorie.
Spatiul este corpul tau, nevoile lui, actele si efectele,
Timpul e autorul vietii tale, e izvorul miraculos al fiintei tale,
Este instrumentul absolut, autorul perceptiei, ratiunii, emotiei.
Orice excursie, experienta in spatiu, se plateste cu moneda timp,
Orice castig al corpului, satisfactiei, e o pierdere a timpului.
Fii atent ce faci cu valuta ‘timp’, pe ce o risipesti,
Candva o sa dai socoteala de felul cum ai irosit-o.
Inteligent cheltuit, in final primesti acces la lumile fara spatiu,
Unde totul e simultan, tot ce vrei este la dispozitia ta.
Cheltuit fara judecata, vei fi aruncat in universuri fara timp,
Locuri ale stagnarii eterne, unde nu se intampla ceva.
Acolo setea TA de schimbare a celui care esti, e continua, arzatoare,
Este cea mai cumplita, mai greu suportabila pedeapsa.

marele pictor

September 07, 2016 By: cmarghitoiu Category: Poezii

Marele pictor

Marele pictor prinde cu ambele maini marginile panzei timpului,
O scutura violent si o intinde pana peste orizont,
Cu un zgomot de spatiu panza se umfla, capata volum,
Marginit jos de o intindere solida, alba, cenusie sau bruna,
Iar sus de o cupola imensa, transparenta, adanca,
Pe cupola ‘cer’ arunca un praf albastru, stralucitor,
Apoi cu o pensula muiata in vibratie de toate nuantele
Desena norii rosii, albi, cenusii, negri, de furtuna,
Atingand din loc in loc solul cu varful pensulei,
Peisajul se materializeaza, apar oceane, mari, fluvii,
Se ridica lanturi de munti, deserturi, scaldate in viata campii.
Copacii cresc rapid, invadeaza susul, mijlocul, josul,
Cu ramurile si radacinile, frunzele, florile, fructele lor,
Progresiv solul se populeaza, se acopera cu fiinte curioase,
Cu vanatori si vanaturi, cu agresori, spectatori, victime,
Unii primesc oglinda constientei, se vad si se recunosc,
Intra in aventura identitatii-alteritatii, de unde nu mai ies niciodata.
Inchisi in forma-culoare, se lupta cu impresia, cu sensul, cu relatia,
Se agita, se vor, se ameninta, se ataca, se inghit, fac pasiune unii pentru altii,
Pentru savoarea lor corporala, estetica, afectiva, intelectiva,
Se plac ori ucid din curiozitate, nevoie, furie, plictiseaza, pretext.
Distrugand, moartea creaza, este o cauza, a nasterii, a cresterii explozive,
Din pierdere se face castig, ofera fiecaruia o sansa sa revina…
Fiintele proceseaza sunetul, il fac nume, sens, il transforma in unealta,
Prin nume sparg agregatele de culoare in frontiere stabile,
Sau cinetice, in substantive si predicate, capteaza, pastreaza devenirea.
Cu limbajul fiintele taie, lipesc, sparg, topesc sau ingheata tabloul,
Invata sa isi faca alte tablouri pe ecranul constientei,
Sa proiecteze acolo lumile si partenerii doriti, descopera imaginarea,
Prin cuvant-concept circula peste tot, ajung oriunde, le schimba pe toate,
Dar numai in mintea lor plina de cosmaruri concept, false ori autentice.
Pictura animata este tot mai incarcata, plina de viata, de negare a vietii,
Personajele active, socializate, invata sa faca constiente specializate,
Descopera si ele pictura creativa, isi iau in posesie fiinta si peisajul,
Fac concurenta marelui pictor, ii schimba, ii strica opera, isi impun stilul,
Reinventeaza si ele spatiul, forma, gestul, verbul, gandul, sentimentul,
Se distreaza, sunt triste, isi scriu si joaca propriile roluri, biografii…
Treptat fiecare mic personaj se inchide intr-un ‘EU’ ca intr-o cochilie,
Argumenteaza ca ‘exista’, pentru ca a descoperit metoda de argumentare,
Demonstreaza ca altii nu trebuie sa ‘fie’, pentru ca il deranjeaza,
Transforma demonstratia in fapta, dezlantuie enorme conflicte,
Inlatura mari intervale din pictura initiala, descopera deliciul distrugerii.

Dupa un timp Pictorul isi priveste atent si iritat lucrarea,
Pare furios, nemultumit, dezamagit,…
-Destul, striga el exploziv!!!
Si deodata cu un zgomot de dezastru,
Enorma opera vie ingheata, se aplatizeaza rapid,
Revine la starea initiala de panza goala, transparenta.
Pictorul o strange in pumn, o face ghem si o arunca,
-Nu e bine, nu e bine deloc!!!,
-Dar nu stiu ‘De ce’!!!???
-Maine trebuie sa incerc altceva!!!…

ESTI

July 14, 2016 By: cmarghitoiu Category: Poezii

ESTI

Esti ce vezi ori esti ce crezi,
Esti cand dormi sau cand lucrezi,
Esti din huma, ori invers,
Esti facut din divin vers

Esti simtire, esti gandire
Sclavie, sau prea marire,
Dar facand din tine saltul,
Intelegi ca poti fi ALTUL !!!…

ACUM

July 08, 2016 By: cmarghitoiu Category: Poezii

ACUM

Incet uimirea revenirii se strecoara
In carnea transparenta tremurand,
Un viitor familiar ma inconjoara,
Voi fi ce ma detest-doresc, pe rand.

In visul cu parfum nocturn al diminetii,
Un Soare violent imi taie zilele pe piept,
Sa stii fara sa stii, e tainic jocul vietii,
Sa misti cu nemiscarea, sa fii in somn destept.

In dubla ne-vedere, a ochiului imaculat,
Se coace dulce fruct facut sa te digere,
Vei fii din nou captiv, inchis, eliberat,
Primit si consumat de bucurie si durere.

Fecioare fara varsta, cu zambet aluziv,
Cu mii de provocari te-or imbia,
Eros intens, atotputernic, dar naiv,
Legat de bucuria simpla ‘a simtii ceva!’.

Duet de pasiuni si ratiuni in valuri succesive,
Se daruie uimirii trupului, de afectiv incins,
Esti in prezent incandescent al poftelor tardive,
Aici primesti intreg umanul, invingator-invins.

In palme fapte cad, in fapte se aprind lumini,
Prin tine zei se nasc cand crezi si mor cand ii ignori,
In tine se iubesc, opun, se lupta si dispar straini,
Incearca tot ce se ofera, daca nu vrei sa mori.

ECOU

July 08, 2016 By: cmarghitoiu Category: Poezii

ECOU

Timp arid, fa sa pot, sa rezist, sa revin,
Verb secret da-mi acces, de ce nu-s, sa ma tin,
Pune-mi ochiul sintactic, privitor prin cuvant,
Fa sa fiu sus in jos, sa fiu cer pe pamant.

Daruieste-ma arta cu o zi fara soarta,
De rutina ma iarta, sa nu intre pe poarta.
Fa-ma omul total, om surprins, om surpriza,
Sa mizez pe castig, sa castig fara miza.

Fa sa am partea vida unde creste timida,
Doar ideia de lume, ignoranta, lucida,
Ce se crede afara, dar inchisa, ea este,
Nu cu ochii o vezi, numai gand o priveste.

Du-ma vers undeva fara forma si fapta,
Unde timpul e loc, iar plecarea asteapta.
Unde Omu-i mesaj, e persoana transmisa,
Sacrificiu impus de vointa cedata, remisa.

Prins in vast monolog, jucand rol in alt rol,
Vieti ca fulger sa ard, sa dau fiintei ocol,
Sa fiu frunza si fruct, sa ma coc, din durere sa cad,
Sa dispar si revin, din am fost cu voi fi, sa ma scad,

Sa concep si dilat, sa-nteleg si comprim,
Sa fiu omul formal, om abstract sa imprim,
Sa fiu Omul dual, OM inchis intr-un Ou,
Sa fiu omul etern-efemer, sa fiu omul ecoouuuu!!!!!!…