Meta Poeme

Subscribe

marele pictor

September 07, 2016 By: cmarghitoiu Category: Poezii

Marele pictor

Marele pictor prinde cu ambele maini marginile panzei timpului,
O scutura violent si o intinde pana peste orizont,
Cu un zgomot de spatiu panza se umfla, capata volum,
Marginit jos de o intindere solida, alba, cenusie sau bruna,
Iar sus de o cupola imensa, transparenta, adanca,
Pe cupola ‘cer’ arunca un vid albastru, stralucitor,
Apoi cu o pensula muiata in vibratie de toate nuantele
Desena norii rosii, albi, cenusii, negri, de furtuna,
Atingand din loc in loc solul cu varful pensulei,
Peisajul se materializeaza, apar oceane, mari, fluvii,
Se ridica lanturi de munti, deserturi, scaldate in viata campii.
Copacii cresc rapid, invadeaza susul, mijlocul, josul,
Cu ramurile si radacinile, frunzele, florile, fructele lor,
Progresiv solul se anima, se acopera cu fiinte curioase,
Cu vanatori si vanaturi, cu agresori, spectatori, victime,
Unii primesc oglinda constientei, se vad si se recunosc,
Intra in aventura identitatii-alteritatii, de unde nu mai ies niciodata.
Inchisi in deschidere, se lupta cu impresia, cu sensul, cu relatia,
Se agita, se vor, se ameninta, se ataca, se inghit, fac pasiune pentru ceilalti,
Pentru savoarea lor, initial carnala, ulterior intelectiva, afectiva,
Se plac ori ucid din curiozitate, nevoie, furie, plictiseaza, pretext.
Din efect moartea devine o cauza, a nasterii, a cresterii explozive,
Din pierdere se face castig, ofera fiecaruia o sansa sa revina…
Volumele vii imblanzesc sunetul, il fac concept, il transforma in unealta,
Prin concept sparg corect aglomerarile de culoare in frontiere stabile,
Sau cinetice, in substantive si predicate, capteaza, conserva devenirea.
Cu limbajul fiintele taie, lipesc, sparg, topesc sau ingheata,
Invata sa isi faca pe ecranul constientei lumile dorite, descopera imaginarea,
Prin cuvant-concept circula peste tot, ajung oriunde, le schimba pe toate,
Dar numai in mintea lor plina de cosmaruri semantice false ori autentice.
Pictura animata este tot mai incarcata, plina de viata, de negare a vietii,
Constientele active socializate invata sa faca constiente specializate,
Descopera si ele pictura creativa, isi iau in posesie fiinta si peisajul,
Fac concurenta marelui pictor, ii strica opera, isi impun stilul,
Reinventeaza si ele golul si forma, gestul, gandul, verbul, sentimentul,
Se distreaza, sunt triste, isi scriu si joaca propriile roluri, biografii…
Treptat fiecare mic personaj se inchide intr-un ‘EU’ ca intr-o cochilie,
Argumenteaza ca ‘exista’, pentru ca a descoperit calea de argumentare,
Demonstreaza ca altii nu trebuie sa ‘fie’, pentru ca il deranjeaza,
Transforma demonstratia in fapta, dezlantuie enorme conflicte,
Sterg mari intervale din pictura initiala, descopera deliciul distrugerii.

Dupa un timp Pictorul isi priveste atent si iritat lucrarea,
Pare furios, nemultumit, dezamagit,…
-Destul, striga el exploziv!!!
Si deodata cu un zgomot de dezastru,
Enorma opera vie ingheata, se aplatizeaza rapid,
Revine la starea initiala de suprafata goala, transparenta.
Pictorul o strange in pumn, o face ghem si o arunca,
-Nu e bine, nu e bine deloc!!!,
-Dar nu stiu ‘De ce’!!!???
-Maine trebuie sa incerc altceva!!!…

ZIUA

July 17, 2016 By: cmarghitoiu Category: Poezii

ziua

Ziua lovita de furia efemerului se sparge in mii de cioburi,
Noaptea le aduna, le picteaza cu vis si le intinde,
Ca nevazute trepte intre doua intervale de intuneric.
Pe acele trepte circuli catre tine, timp si teroare,
Alergi de la prima coborare pana la ultima urcare…

Pe ele te inalti zburand catre extazul dragostei,
Sau te prabusesti urland in prapastia urii si fricii.
Si sus si jos, a fi, e supunere, iar a nu fi, condamnare.
A fi ori a nu fi, aici sau acolo, aceiasi soarta blestem,
A celor care nu stim de unde venim, incotro vrem sa mergem…

ESTI

July 14, 2016 By: cmarghitoiu Category: Poezii

ESTI

Esti ce vezi ori esti ce crezi,
Esti cand dormi sau cand lucrezi,
Esti din huma, ori invers,
Esti facut din divin vers

Esti simtire, esti gandire
Sclavie, sau prea marire,
Dar facand din tine saltul,
Intelegi ca poti fi ALTUL !!!…

ACUM

July 08, 2016 By: cmarghitoiu Category: Poezii

ACUM

Incet uimirea revenirii se strecoara
In carnea transparenta tremurand,
Un viitor familiar ma inconjoara,
Voi fi ce ma detest-doresc, pe rand.

In visul cu parfum nocturn al diminetii,
Un Soare violent imi taie zilele pe piept,
Sa stii fara sa stii, e tainic jocul vietii,
Sa misti cu nemiscarea, sa fii in somn destept.

In dubla ne-vedere, a ochiului imaculat,
Se coace dulce fruct facut sa te digere,
Vei fii din nou captiv, inchis, eliberat,
Primit si consumat de bucurie si durere.

Fecioare fara varsta, cu zambet aluziv,
Cu mii de provocari te-or imbia,
Eros intens, atotputernic, dar naiv,
Legat de bucuria simpla ‘a simtii ceva!’.

Duet de pasiuni si ratiuni in valuri succesive,
Se daruie uimirii trupului, de afectiv incins,
Esti in prezent incandescent al poftelor tardive,
Aici primesti intreg umanul, invingator-invins.

In palme fapte cad, in fapte se aprind lumini,
Prin tine zei se nasc cand crezi si mor cand ii ignori,
In tine se iubesc, opun, se lupta si dispar straini,
Incearca tot ce se ofera, daca nu vrei sa mori.

ECOU

July 08, 2016 By: cmarghitoiu Category: Poezii

ECOU

Timp arid, fa sa pot, sa rezist, sa revin,
Verb secret da-mi acces, de ce nu-s, sa ma tin,
Pune-mi ochiul sintactic, privitor prin cuvant,
Fa sa fiu sus in jos, sa fiu cer pe pamant.

Daruieste-ma arta cu o zi fara soarta,
De rutina ma iarta, sa nu intre pe poarta.
Fa-ma omul total, om surprins, om surpriza,
Sa mizez pe castig, sa castig fara miza.

Fa sa am partea vida unde creste timida,
Doar ideia de lume, ignoranta, lucida,
Ce se crede afara, dar inchisa, ea este,
Nu cu ochii o vezi, numai gand o priveste.

Du-ma vers undeva fara forma si fapta,
Unde timpul e loc, iar plecarea asteapta.
Unde Omu-i mesaj, e persoana transmisa,
Sacrificiu impus de vointa cedata, remisa.

Prins in vast monolog, jucand rol in alt rol,
Vieti ca fulger sa ard, sa dau fiintei ocol,
Sa fiu frunza si fruct, sa ma coc, din durere sa cad,
Sa dispar si revin, din am fost cu voi fi, sa ma scad,

Sa concep si dilat, sa-nteleg si comprim,
Sa fiu omul formal, om abstract sa imprim,
Sa fiu Omul dual, OM inchis intr-un Ou,
Sa fiu omul etern-efemer, sa fiu omul ecoouuuu!!!!!!…

ACTUAL

July 05, 2016 By: cmarghitoiu Category: Poezii

ACTUAL

Ma vad un ratacit, pe un taram barbar,
Prezenta agresiva ma taie ca o lama,
Lovit de contingenta neputincios tresar,
Si totusi joc o comedie, nu o drama…

Lacome curcubee cu suflet se adapa
Din trupuri condamnate la actualul ‘cand?’
Perversa incitare a mai deschis o pleoapa
Spre lumea transparenta a fiintelor de gand.

Nevoia si accesul, semnul si in semnarea,
Acelasi dar vazut prin altul, ciudata experienta,
Puterea si proiectul, gustul, declinul, demolarea,
Poftirea e imboldul, iar plata dependenta.

A vrea e amnezie, e clauza si contractul,
Cu lumea conceputa in zeu inlantuit,
A face e pedeapsa, un eu inchis in altul,
Persoana reciclata, un mort insufletit.

suntem, credem?

July 04, 2016 By: cmarghitoiu Category: Poezii

Suntem, credem?

Suntem multi, suntem prea multi,
Toti vrem sa fi aici, sa fim vazuti, mirositi, gustati,
Cu ochii, cu urechile, cu limba, cu poftele,
Cu dispretul pentru ce am facut, sau vrut sa facem,
Cu admiratia pentru ce nu am facut si nici nu stim cum,
Cunoasterea necunoscatoare fiind maxima contradictie.
Nestiind dar dorind, credem, dar nici o credinta nu ajuta,
Ea doar primeste ofranda celor facute, uneori le bine cuvanta,
Alteori le arde, arunca, spunand ca sunt rele, pacatoase,
Dar ce facator, nepartas la auto facere, poate fi autentic credincios,
Fara sa nege principiul creatiei, oglindirea creatului in creator?

Orice credinta ignoranta, e necesar fals necredincioasa,
Ea doar cere, lauda sau condamna, cele dorite, cele facute,
Ne intelegand cum, ce si de ce, cui foloseste facerea,
Cui foloseste facatorul, ce vrea de la el super facatorul,
Care ii ascunde enorma irosire de mijloace pentru instalarea iluziei.

A crede este tatuarea epidermei emotiei crediciosului,
Cu tot felul de mituri, unde ‘ai fost’ fara sa fii chemat,
Ai vrut ce nu trebuia sa vrei, ai facut ce nu trebuia sa faci,
Ai primit contrariul a ce credeai, ce te asteptai,
Ai facut psihoza greselii necesare, a pacatului originar,
Iar acum esti in clinica decontaminarii, a purificarii obsesiei
Necesitatii credintei, in cineva care iti vrea numai binele…
Un bine care pedepseste, care doare, arde si purifica,
Sterge din tine orice urma de om care se vrea el insusi,
Vrea sa fie si ce vrea, ce poate, nu doar ce i se impune,
Se vrea si autentic liber, in inchisoarea devotiunii,
Templu al aderarii la credinta totala, fara intrebari,
Loc unde se proiecteaza si omologeheaza credinciosul total increzator,
Care crede numai pentru ca nu stie ce si de ce crede,
Nu stie si nu vrea sa stie, cui foloseste credinta si credinciosul,
In care este ceva profund defect, chiar cand functioneaza corect.

Numai nestiind cum si de ce crezi, poti intra increzator in credinta,
Poti accepta orice interdictie, contradictie, fara sa cercetezi…
Ratiunea nu are legatura cu mintea, cu conditia credinciosului,
Nici cu manifestarile lui spontane, naiv-increzatoare.
Verbele credintei sunt indragostite de limba care le naste,
De vigoarea cu care ea neaga totul, mai putin credinta,
De falsa dragostea transformata in ura, care nu iarta,
Pe cel care se vrea partas la creatie, nu doar victima a ei,
A proiectelor absurde de om pacatos, caruia trecutul ii e adversar,
Prezentul loc de eroare si pacat, iar viitorul ii e judecator,
Pentru tot ce nu a facut, dar a vrut sa fie si sa faca.
Sa fie intr- o lume generoasa, de sunete, valori, culori,
Sa actioneze increzator in legea care da si premii nu doar pedepse,
Lume unde poti zbura cu ratiunea in sus si dragostea in jos,
Catre marele autor, catre creatorul comenzii volatile,
Care face si sparge numi pronuntand cuvantul ‘a fi’,
Cuvantul iluzoriu substantiant…

RELATII

July 03, 2016 By: cmarghitoiu Category: Poezii

RELATII

Un vultur fara aripi isi leagana domol
Umbra in panza cauzala, un actual latent,
Cazand din vanator in prada, primejdia ii da ocol,
Sageata constientei il strapunge dureros de lent.

Peste campia de rasaduri se lupta zeii impotenti,
Ei vor sa recolteze fructul viata, sa simta actiune,
Iar omul e singura poarta catre posibilii potenti,
Prin el primesc corp si vointa, isi inventeaza nume.

Tehnologia intruparii, imensa banda de uzina,
Face masini de lupta constiente, proiecte aberante,
In foamea foamei fara satiu, se coc cei fara vina,
In pedepsirea lor apar pedepsitorii, furii dezolante.

In fiinta repulsiva se oglindeste fiinta reflexiva,
Ea intra si ramane in latenta, in cel care o poarta,
Nevoia, actul si conflictul suferinta, o nava in deriva,
O lupta pentru moartea amanata, o devoranta soarta.

Dar iata ‘Omul nou, semantic, isi sparge invelisul,
Capabil sa inscrie si citeasca trecutul din memorie,
Cand spicele conditiei sunt coapte, incepe secerisul,
El poate dirija directia caderii, face in viitor istorie…

LABIRINT

July 02, 2016 By: cmarghitoiu Category: Poezii

LABIRINT

Aventura ‘VIATA’ un labirint inchis,
Pe care il parcurgi in diferite directii,
Te opresti la intrarile blocate si te intrebi,
Cine esti, ce esti, unde esti, ce directie sa alegi?
Dar oricat ai merge tot in interior ramai.
Candva cautarea se termina si primesti,
Alt traseu biografie, alt labirint, alte sanse,
Alte nevoi, optiuni, initiative, consecinte.
Labirintul e o inscenare aparent reala,
El iti da impresia ca esti un om autonom,
Ca esti autorul actelor, vorbelor, emotiilor tale.
Dar impresia dispare cand inchizi ochii si deschizi alti ochi,
Ochi care te vad vazand-nevazand, facand-nefacand, fiind-nefiind,
Atunci Labirintul realitate devine desen labirint,
Peste care poti pluti, poti avea vederea de ansamblu,
Harta pe care iti poti trasa drumul folosind un creion,
Mergand oriunde, oricand, fara corp, fara sa pasesti.
In desenul labirint nu exista forme, mintea ta formeaza,
Nu exista miscare, nici nemiscare, totul se schimba dar stagneaza,
Nu sunt interdictii, numai tu iti dai voie sau interzici,
Sa vrei, sa poti, sa faci, sa ai, sa ceri, sa dai,
Nu e materie si energie dar prin cineva, ceva interactioneaza,
Nu e initiativa de vorbire-intelegere, dar se dialogheaza,
Nu sunt indivizi autonomi, dar se individualizeaza.
Iar rezultatul esti TU, un impuls activ-intelectiv-afectiv,
Inconjurat de o realitate vibranta, care te stimuleaza,
Te obliga sa percepi si reprezinti, sa dai nume, sa pui sens
Sa intri in contact si consens, sa te observi observand,
Sa pronunti un ecou de om si sa il pui sa te strige
Sa te pronunte si aduca in fiinta-constienta,
Sa te enunte si denunte, sa te inchida in experienta,
Sa te oblige sa explorezi, simtind, gandind, concepand,
Sa fi tot ce poti fi, pentru ca oricum nu esti cineva,
Dar ai convingerea contrarie, asta e firul calauzitor.

Du-te la teatru si asista la un spectacol,
Uitata-te la actori cum se prefac a fi ce nu sunt,
Cum isi declama rolul, implicati ori plictisiti, cu gandul aiurea.
Stiind numai rolul lor, constienti de prezenta spectatorului.
Priveste si spectatorul, care spre deosebire de actor,
E mult mai captat de spectacol, mai intrat in rol,
Pentru el actorul personaj, faptele lui sunt imprevizibile.
Spectatorul daruit scenei intra mental si afectiv,
In identitatea eroului emulat-simulat de actor, omul in sine,
El este adevaratul actor, ‘el este’ ‘omul pentru sine’,
Marioneta perfecta are se crede activa prin ea insasi,
Spectatorul inghitea actorul, faptele, reusitele si esecurile lui,
Asuma emotiile lui ca proprii, fie ele placute sau deconcertante.
Spectatorul este adevaratul actor care joaca-traieste rolul,
Este individul inchis in labirint, in identitate de sine,

Actorul intra constient in rol, el este scindat,
Este in spectacol, dar si desprins de spectacol,
El este putin mai liber-neliber, decat spectatorul,
Circula prin labirintul actului previzibil, stie ce va mai fi,
Ignora trecutul, controleaza prezentul, anticipeaza viitorul,
Stie ce va face, ce va spune, cum se va refuza ori accepta,
Cum va simula identitatea altor personaje,
Cum isi va transfera constienta dintr-un eu in altul,
Cum va miza, va pierde, castiga, va fi iubit ori urat,
Va fi admirat, dispretuit, privit cu respect, ura, frica,
Cum va da ‘viata’ altui ‘rol om’, fals auto gandit autonom,
Spectatorul ignora si afla, progresiv capata biografie,
Trece prin toate obstacolele cu incantarea stupida a noutatii,
Vrea sa invinga in toate luptele, sa posede harul actorului,
Sa aiba toate experientele, gandurile, emotiile acestuia,
Paradoxal considerat de el singurul ‘OM puternic, adevarat’.
Dar actorul e cel mai trist, neputincios personaj,
Lui i se refuza imprevizibilul, el stie totul,
Dar nu stie cine si de ce i-a scris rolul rutina,
De ce trebuie sa se sacrifice, sa fie fara surpriza,
Numai pentru ca spectatorul cel nerod si naiv,
Sa guste in premiera din rutina-repetare, sa fie el insusi…

Spectatorul destinat, ramane un prizonier, orice ar face,
El crede ca este, ca poate fi prin el cineva, gand fatal,
Convingere absurda, datorita careia ii place ce ar trebui sa deteste
Aproba si asuma ce ar trebui sa respinga, sa conteste,
Identificandu-se sentimental, cu actorii care se detesta,
Care joaca numai pentru ‘EU-EL’, pentru a il pastra acolo..

RELAX

June 25, 2016 By: cmarghitoiu Category: Poezii

RELAX

Umorul, drama, tragedia
Trec din scena in constiinta,
Omul isi traieste comedia,
Bucurie, frica, suferinta.

Adam canta o oda marului,
Pe care Eva il inghite, casta,
Iar sarpele da Adevarului
Minciuna LUME, de nevasta.

Tigrul isi musca mirosul,
Iar pestele isi pune nada,
Meduza isi sculpteaza torsul,
Rasul plangand, e nostimada.

Spatiul intoarce pendula,
Timpul inghite distanta,
Broasca se vrea libelula,
Supusul venereaza aroganta.

Aridul iriga desertul,
Lacrima soarbe oceanul,
Impulsul admira inertul,
Din secole se face anul.

Cu actorul scrie autorul,
Sabia pacii inunda albia,
Cu personaje se umple decorul,
O scoica sparta ineaca corabia.

In loc de creier agit un greier,
Vad nevazand cu irisul ecoului,
Din paie arse diamante treier,
E cer albastru galbenusul oului.

Aici ma vreau dar sunt departe,
Cand voi pleca, ma voi uita,
Cand voi veni, ma voi desparte,
De cel care am fost candva.

Dizgratierea vaneaza gratia,
Poftirea poftei te da afara,
Cu imitarea se cununa inspiratia,
In tara poeziei e primavara.